Pentru sărăcuţul din Assisi textele evanghelice sunt sfaturi de urmat

Asemănător lui Cristos

Se înţelege Scriptura numai trăind-o

de Enzo Bianchi

Sfântul Francisc de Assisi a fost imediat recunoscut ca

"foarte asemănător lui Cristos", capabil şi el, simplex et idiota, să lasă să transpară în spatele feţei sale şi a acţiunii sale, omenitatea lui Isus. Dar de unde se năştea această asemănare spirituală, acest a se micşora pentru ca să crească Cristos în inimile celor pe care-i întâlnea? Din familiaritatea lui Francisc cu Scriptura, şi îndeosebi cu Evanghelia, din frecventarea sa cu asiduitate şi ţinerea în înaltă consideraţie a textelor biblice: o veneraţie care-l duce pe Francisc să noteze în Testament că, dacă sunt găsite "în locuri indecente", ele trebuie să fie "adunate şi puse în loc frumos" (FF 114).

Atât de mare este sfinţenia Scripturilor încât şi cei care le explică trebuie să fie onoraţi "ca aceia care ne administrează duhul şi viaţa" (FF 115).

În cadrul Scripturilor, Francisc privilegiază referinţa la Noul Testament şi îndeosebi la evanghelii. Mai mult, la Evanghelie, pe care el o numeşte cu rigurozitate mereu şi numai la singular. Pentru că în diferitele evanghelii este mereu acelaşi Cristos cel care vorbeşte. Şi care vorbeşte astăzi, aici şi acum. Este frecventă expresia sicut dicit Dominus urmată de un citat evanghelic (FF 13; 33), saudicit Dominus in evangeli (FF 8; 19; 44), sau, simplu, dicit Dominus (FF 42; 56).

Francisc nu foloseşte verbul la trecut, pentru că în Evanghelie Domnul vorbeşte actualmente, vorbeşte lui Francisc şi fraţilor săi în prezentul lor. Indicaţiile pentru misiune adresate odinioară de Isus discipolilor pentru Francisc sunt cuvinte care îi privesc pe fraţii care pleacă în misiune "printre sarazini": "Spune Domnul: «Iată, eu vă trimit ca oi în mijlocul lupilor. Aşadar, fiţi înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii» (Mt 10,16)" (FF 42). În Evanghelie vorbeşte Cristos: textul biblic, şi îndeosebi Evanghelia, este prezenţă a lui Cristos.

Reiese o concepţie sacramentală a Scripturii motiv pentru care trebuie "cinstit în cuvintele sale Domnul care le-a rostit" (FF 225).

Apropierea lui Francisc de Scriptură nu este intelectuală, ni este mişcată de un interes istoric, ci implicată, părtaşă, vitală, menită să dea formă existenţei creştine. Aşa încât putem vedea întreaga sa viaţă de radicalitate creştină ca exegeză a Evangheliei, mai mult, o putem încadra între lectura iniţială a sinopticilor şi lectura finală a celei de-a patra evanghelii, ca şi cum ar indica un parcurs şi o evoluţie spirituală care îl face pe Francisc să privilegieze evanghelia lui Ioan.

Toma de Celano relatează episodul în care Francisc, după ce a ascultat în timpul Liturghiei lectura din textul evanghelic prezent în sinoptici referitor la mandatul predicării şi la trimiterea discipolilor în sărăcie radicală, a cerut explicaţii ale textului de la preot şi apoi a exclamat: "Asta vreau, asta cer, asta doresc să fac cu toată inima" (FF 356). Textul este interesant şi datorită dimensiunii sale simbolice: cuvântul lui Dumnezeu este încredinţat lui Francisc de Biserică, într-o tradiţie care în liturgie îşi are instrumentul său privilegiat, şi desigur liturgia este mijlocul fundamental al cunoaşterii Scripturii pentru Francisc.

O altă tradiţie relatează despre intrarea lui Francisc, împreună cu Bernard, primul său adept, în biserica "Sfântul Nicolae", unde a deschis de trei ori cartea evangheliilor găsind succesiv cele trei expresii: "Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor" (Mt 19,21); "Nu luaţi nimic în timpul călătoriei" (Lc 9,3); "Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mt 16,24).

Reacţia lui Francisc arată că el a primit acele cuvinte evanghelice drept cuvinte vii şi dătătoare de viaţă adresate lui şi lui Bernard, cuvinte care trebuie ascultate şi puse în practică imediat: "Aceasta este viaţa şi regula noastră şi a tuturor celor care vor vrea să se unească la compania noastră" (FF1054).

Textele evanghelice pentru Francisc sunt sfaturi de urmat, porunci de ascultat, cuvinte cu care să se intre în dialog. Şi reprezintă pentru el revelarea voinţei Domnului. Cu referinţă la acea evanghelie, Francisc spune în Testamentul său: "După ce Domnul mi-a dat fraţi, nimeni nu-mi arăta ce anume trebuia să fac, ci însuşi Cel Preaînalt mi-a revelat că trebuia să trăiesc după forma sfintei evanghelii" (FF 116).

"Revelaţia" nu se referă la vreun fenomen mistic, ci la ascultarea cuvintelor evanghelice care vor marca forma de radicalitate creştină căreia Francisc îi va da viaţă.

Acum, dacă la începutul aventurii sale spirituale este atestată importanţa evangheliilor sinoptice, la sfârşitul vieţii sale a patra evanghelie îi furnizează lui Francisc expresiile cele mai potrivite pentru simţirea sa spirituală.

În apropierea morţii sale, "în timp ce fraţii vărsau lacrimi foarte amare..., a cerut să i se aducă pâine, a binecuvântat-o, a frâng-o şi a dat fiecăruia să mănânce o bucăţică. A voit şi cartea evangheliilor şi a cerut să i se citească evanghelia după Ioan, din textul care începe: «Înainte de sărbătoarea Paştelui...» (In 13,1)" (FF 808). Pagina din Ioan 13 conţine acea spălare a picioarelor care este corespondentul ioaneu al instituirii euharistice din sinoptici şi este programul vieţii fraterne a adepţilor lui Francisc: "Nimeni să nu fie numit prior, ci toţi în acelaşi mod să fie chemaţi fraţi minori. Şi unul să spele picioarele celuilalt" (FF 23).

Textul din Vita secunda citat mai sus indică şi profunda unitate spirituală pe care Francisc mereu a simţit-o şi a trăit-o între cuvântul lui Dumnezeu şi euharistie. În Prima scrisoare adresată custozilor el afirmă că Scriptura sfântă trebuie să fie venerată ca trupul lui Cristos: să se venereze "mai presus de orice lucru preasfântul trup şi sânge al Domnului nostru Isus Cristos şi sfintele nume şi cuvintele lui scrise care consacră trupul" (FF 241). Această veneraţie este îndreptată spre prezenţa Domnului care se manifestă în însuşi cuvântul Evangheliei.

Astfel în Francisc nu găsim exemple de exegeză alegorică sau tipologică răspândită în acea vreme, ci o lectură nemijlocită şi practică a lor. Reiese un criteriu de interpretare îndrăgit de Francisc: Scriptura se înţelege trăind-o. Viaţa este locul fundamental pentru a înţelege Scriptura.

Alt criteriu este unitatea Scripturii: Vechiul şi Noul Testament formează un unic trup, adesea Francisc uneşte un citat din Vechiul la unul din Noul Testament pentru a arăta unitatea Testamentelor şi împlinirea Vechiului în Nou.

Alt criteriu este cel cristologic. În Scrisoarea sa către credincioşi, Francisc spune: "Mi-am propus să vă prezint vouă, prin această scrisoare şi mesaj, cuvintele Domnului nostru Isus Cristos, care este Cuvântul Tatălui, şi cuvintele Duhului Sfânt, care sunt duh şi viaţă" (FF 180). Cristos este Verbum al lui Dumnezeu în care se condensează toată revelaţia, este cel care s-a "prescurtat" cu întruparea în trupul Mariei, este cel care prescurtează, adică face esenţiale, şi cuvintele şi poruncile biblice în porunca iubirii. Toate acestea sunt cunoscute de Francisc, însă tema despre Verbum abbreviatum, despre care atât de mult au reflectat exegeţi şi teologi medievali, este înţeleasă de el cu extremă simplitate ca indicaţie de scurtime şi esenţialitate a cuvântului din partea fraţilor, asemănător cu Domnul care a făcut discursuri scurte: el le cere să predice "cu scurtime a discursului, pentru că Domnul a făcut discursuri scurte pe pământ" (FF 99).

(După L'Osservatore Romano, 1 octombrie 2014)

Sursa: www.ercis.ro

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu