vineri, 18 iulie 2014

Să ne bucurăm nițel

La un examen la facultate:
- Domnule profesor, de ce mi-ati dat 4?
- Doua puncte sunt din oficiu; un punct v-am dat pentru ca ati venit la examen, iar ultimul pentru ca ati incercat sa raspundeti ceva.
- Domnule profesor, dar nu ati putea sa-mi mai dati un punct pentru ca sa plec de la examen?
__________________________
O mica biserica dintr'un oras avea probleme cu soarecii. In fiecare duminica, oamenii vedeau soareci in biserica. Deodata disparusera. Cineva intreba din mirare preotul unde au disparut soarecii.
- Pai i'am prins, i'am botezat si i'am facut enoriasi ai acestei biserici. Acum nu'i mai vezi decat de Paste si de Craciun!
__________________________
Femeile pot face mai multe lucruri deodată, am văzut chiar eu cu ochii mei una cum cu o mână conducea, cu cealaltă se aranja în oglinda retrovizoare, iar cu maşina îl lovea pe ăla din faţă.
__________________________
- Domnule doctor, ma simt ca un animal.
- Cum asa?
- Muncesc ca un bou, mananc ca un lup si dorm ca un urs.

- E mai mult de atat: aratati ca un porc si mirositi ca un sconcs!

Sărac pentru că este dezordonat

Este drept să punem dezordinea lângă sărăcie? Depind una
de cealaltă sau nu există nici o legătură între ele? Dezordinea interioară și exterioară favorizează sărăcia (și care?) sau contribuie să o combată? Promovează maturizarea omului sau o împiedică? Se poate vorbi de un sărac bogat (sub aspectul material) și de un bogat sărac sau nu? De ce anume depinde? Care sunt mecanismele care conduc la dezordinea morală, la absența discernământului în privința a ceea ce este bun sau rău? Ordinea exterioară are vreo influență asupra acesteia? Am putea pune multe alte întrebări, dar cred că acestea sunt de ajuns pentru a dezvălui diferitele chipuri ale dezordinii (interioare, morale, și exterioare, sociale), un izvor al sărăciei omului.

Dezordinea ca manifestare a mizeriei

Toate tipurile de dezordine întunecă în vreun fel autentica bogăție a vieții, originea și ținta ei, sensul și obligațiile ei, eventualele ei probleme sau bucurii trăite. Îndepărtează gustul bucuriei experimentate sau al unei victorii obținute, de exemplu, asupra persoanei proprii, asupra propriilor slăbiciuni, asupra egoismului sau asupra lenei. Atunci când în jurul nostru este întuneric, vedem puțin sau deloc. Obscuritatea, care este sinonimul dezordinii face dificilă evaluarea a ceea ce se întâmplă în om (în cazul dezordinii interioare) și în jurul lui. Îl privează de posibilitatea de a deosebi chestiunile importante de cele mai puțin importante, binele de rău, ceea ce se poate face de ceea ce nu se poate face, din punct de vedere intelectual dar și spiritual (și moral), omul se poate simți mai rău decât alții sau, fără nici un fundament, mai bun decât ceilalți. Această stare îl poate face să se simtă obligat să ia sau să nu ia anumite decizii, esențiale pentru el. În realitate, aproape orice dezordine frânează dezvoltarea omului: cea intelectuală, cea spirituală și cea socială. Îl face și mai sărac din punct de vedere social, lipsindu-l, printre altele, de prieteni și colaboratori. Dezordinea, fiind sinonimul haosului, întunecă frumusețea, înțeleasă ca plinătate a vieții și maturizare a persoanei, iar această frumusețe este tocmai bogăția cea mai mare a omului. Armonia, necesara colaborare, potrivita interdependență între elementele al acelui unic organism care este viața îi garantează evoluția. Concepția biblică a perfecțiunii presupune tocmai acest proces. Aceasta se reduce în mod esențial la trecerea sistematică de la dezordine la ordine, de la haos la armonie, de la întuneric la lumină. În cartea Genezei citim că opera creației constă în a pune ordine în haosul originar, în dezordine și în gol, dând fiecărei creaturi locul ei, rolul și misiunea de îndeplinit în cosmos. Numai după ce a făcut ordine, Creatorul s-a odihnit și a „binecuvântat ziua a șaptea și a consacrat-o, pentru că în această zi încetase orice lucrare pe care o făcuse creând” (Gen 2, 3).

Secretul bogăției constă în acceptarea invitației de a pune în ordine propria interioritate și lumea. Este greu să spunem dacă este mai bine să pună în ordine sau să se facă dezordine, care din aceste ocupații este un dar sau o dificultate, pentru că uneori pare că este mai ușor să se „murdărească” ceva, să se facă dezordine, mai degrabă decât să se curețe sau să se pună în ordine. Cu toate acestea, „a asculta este lucru mai bun decât sacrificiul” (1Sam 15, 22), adică este mult mai avantajos pentru om să pună în ordine ceva decât să distrugă armonia, pentru că primul act ne face liberi, în vreme ce al doilea ne sărăcește. Acest lucru nu înseamnă că omul devine bogat numai atunci când pune totul în ordine, în interiorul și în afara lui. Sarcina lui principală nu este deloc a conduce la bun sfârșit acest proces, cât mai degrabă să-i de-a început, lăsând rezultatul eforturilor lui la dispoziția Providenței. Acest lucru este înscris tocmai în misterul existenței. Credința creștină învață că „Cel PreaÎnalt nu numai că a chemat la existență universul, nu numai că l-a pus în mișcare și i-a fixat ținta la care trebuie să ajungă, dar are totdeauna grijă de acesta, îl înfrumusețează constant”. Înseamnă că procesul creării nu este deloc încheiat, ci continuă, se află într-o stare de dezvoltare, evoluție continuă, perfecționare și maturizare; de aceea vorbim de creatio continua. Înțelepciunea ebraică adaugă că, chiar dacă Moise și David sunt personaje excepționale sub orice aspect pentru poporul lor, primul nu a intrat în pământul promis, iar al doilea nu i-a construit lui Dumnezeu un templu. Meritul lor principal constă în faptul că au dat început unui proces de ordonare și că au rămas fideli acesteia toată viața lor. 

A fi bogați înseamnă a-i ajuta pe alții

A fi bogați înseamnă și a-i ajuta pe alții cu
înțelepciune. Aceste ajutor poate lua forme diferite, dar este totdeauna îndreptat spre căutarea unui bine mai mare pentru celălalt, eliberându-l de experiențele negative, făcând să crească fericirea lui și restrângându-și sfera sărăciei efective. Una din modalitățile pentru a-i ajuta pe alții cu înțelepciune constă în a nu etala propria eventuala bogăție în fața celor care posedă puțin sau nimic. Acesta este un punct esențial. Trăind cu sobrietate și fără a etala ceea ce posedăm facem un mare serviciu aproapelui, în care nu apare un complex de inferioritate, senzația de a fi mai rău, chinuit de soartă, tratat pe nedrept. Este o atitudine asemănătoare cu cea a lui Isus care spune: „Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6, 2-4).
Isus îndeamnă la discreție și la sobrietate. Nu permite să se etaleze nici ajutorul, nici măcar propria bunătate. El spune că cel care ajută trebuie să se comporte în mod responsabil, fără a trezi în celălalt senzația de a fi mai rău. Se vor evita astfel eventuale invidii, resentimente, gelozii. Într-adevăr, se întâmplă că unii se irită nu atât pentru faptul că cineva posedă mai mult, cât mai ales de faptul că acesta se laudă, lăsând astfel să se înțeleagă că este mai bun, făcut dintr-un aluat diferit și mai prețios.
Este important și stilul de viață al celui care ajută. Comportamentul pe care acesta îl are în momentele de abundență sau absență a bucuriei sau a suferinței poate avea mare importanță pentru viața altora. Dacă strălucește de bucuria de a trăi, și aceasta făcând abstracție de circumstanțele și de cantitatea de bunuri, poate stimula pe ceilalți să nu facă să depindă fericirea lor de bunuri, cât mai ales să o lege de bogăția interioară. Nu există modalitate mai bună pentru a-i convinge pe ceilalți de propria fericire, decât a demonstra prin propria atitudine că se poate fi fericiți independent de bunurile materiale acumulate (și atunci când nu avem multe). De fapt, sărace sunt acele persoane care s-au lăsat folosite de materia care nu va putea să satisfacă niciodată dorințele lor spirituale. Acestea le fură timpul și puterile, sănătatea și prietenii, lăsând în schimb o nestinsă dorință pentru ceva nou care nu vine niciodată și care este destinată să nu sosească niciodată. Ajutând pe aproapele trebuie să fim atenți să nu-l aservim. Eventualul ajutor trebuie să-i folosească să-i recupereze demnitatea, să devină fericit pentru a face fericiți pe alții.
Logica ajutorului, adică a împărtășirii cu alții ceea ce avem, este foarte importantă, și nu numai pentru cel care primește ajutorul, dar și pentru cel care-l oferă. De fapt, bogăția, dacă nu este împărtășită cu ceilalți, începe să subjuge. Puțin câte puțin lipsește pe om de fericire, de voința sinceră de a crea, distruge dorințele nobile, și în locul acestora ridică ziduri pentru a se apăra de aproapele, aproape în care va vedea o amenințare și nu un ajutor, un dușman și nu un prieten. Nu trebuie să uităm vechea sentință biblică după care „suntem mai fericiți dacă dăm decât dacă primim” (Fap 20, 35).
Toți pot să dea. Nu există nimeni care să nu aibă nimic de dat. Dacă nu dă, face acest lucru pentru că nu vrea, sau nu știe cât trebuie să dea altora. Poate să ignore faptul, poate să nu vrea să caute răspuns la întrebarea cum poate să-i ajute pe ceilalți. Într-adevăr, nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată ajuta, așa cum nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ajutor. Plinătatea vieții înseamnă reciprocitate în a da și a primi, în a sărăci și a se îmbogăți din nou. Cine a înțeles acest lucru este un bogat care continuu din nou bogății.

Carnetul de note a lui Isus

Isus, elev la școala din Nazareth, reîntorcându-se de la
școală, îi arată carnetul de note mamei lui, Maria. Carnetul nu arată prea bine. Cine știe ce-i vor face părinții?
Mama se uită pe carnet, dar nu spune nimic, meditând toate cele văzute în inima ei. Acum, problema este cum să-i arate carnetul lui Iosif, soțul ei.
Iosif se întoarce de la muncă, iar Maria îi dă carnetul:
-   Matematică: nu știe să facă aproape nimic, în afară de a înmulți peștii și pâinea; nu a înțeles deloc semnificația plusului, el continuând să repete că Tatăl și cu el sunt unul singur.
-     Scriere: nu aduce cu sine niciodată pixul și caietul, astfel că este constrâns să scrie pe nisip;
-     Chimie: nu face experimentele ce i se cer, iar când sunt cu spatele la el transformă apa în vin, pentru ca să-i facă veseli pe colegii lui;
-     Educație fizică: în loc să învețe să înoate, așa cum fac toți, el umblă cu picioarele pe apă;
-   Vorbire: are grave dificultăți în a vorbi cu claritate, preferând să vorbească în parabole;
-     Ordine: pierde totdeauna ceea ce are la el și nu-i este rușine să declare că nu are nici măcar o piatră unde să-și așeze capul;
-    Conduită: neplăcut obicei de a-i frecventa pe străini, săraci, leproși;
La sfârșit, Iosif, plin de nervi, explodează: Așa nu putem să mergem înainte! Sunt constrâns să iau măsuri! Pentru a începe, dragul meu Isus, pe vacanța de la apropiatele sărbători pascale poți face o cruce.