marți, 31 august 2010

AVARUL ȘI CERȘETORUL!

Era odată un sărac căruia îi era foame. În fiecare zi, la ora prânzului se oprea în fața unui restaurant de unde ieșea o frumoasă aromă de mâncăruri. Săracul cerșetor rămânea acolo, fără să privească înlăuntrul restaurantului, și se părea că suspina inhalând aromele primului fel și al fripturilor care erau servite în interior.
Proprietarul restaurantului, după câteva zile, plin de curiozitate, ieși afară și-l întrebă pe cerșetor de ce stătea acolo și suspina atât de des.
-Cerșetorul răspunse: domnule, eu sunt sărac și desigur, așa cum se poate vedea, chiar dacă aș dori să mănânc optimele mâncăruri pe care le pregătiți, nu aș avea cu ce să vă plătesc, deci mă opresc aici imaginând că eu mă aflu în localul dumneavoastră și însăși domnia voastră mă servește cu mâncărurile cele mai gustoase. Această imaginație a mea și aromele mâncărurilor dumneavoastră mă face să mă satur ca și cum aș fi mâncat cu adevărat fiind servit și onorat de dumneavoastră.
Proprietarul restaurantului intră în restaurant și începu să se gândească la ceea ce îi spusese cerșetorul. Dar pentru că el era un avar, începu să se gândească în sine: acest om se satură cu aromele mâncărurilor mele în timp ce-și imaginează că el îl servesc și îl onorez! Deci este ca și cum ar face consumație!
În ziua următoare cerșetorul se opri din nou în fața restaurantului și, cu ochii în pământ, inspira aromele mâncărurilor ce ieșeau pe fereastră.
Proprietarul ieși și îi spuse: auzi, acum mirosiți din nou aromele mâncărurilor pregătite de mine și vă imaginați și că eu vă servesc. Acum trebuie să plătiți!
Cerșetorul răspunse: domnule, nu am bani. Și apoi, dacă aș aveaș aș intra să iau prânzul.
-Proprietarul insista: trebuie să-mi plătiți aroma pe care o inspirați!
Cerșetorul repeta: domnule, eu nu am nimic, nu am banii.
Trecea pe acolo un milițian. Proprietarul îl chemă și-i spuse: stimate domnule milițian, acest om consumă și apoi nu-mi plătește. Milițianul îl arestă pe cerșetor, ducându-l la judecător, și acolo merse și proprietarul restaurantului.
Judecătorul, cu ton aspru și sever îi ceru proprietarului restaurantului să povestească care este problema.
-Proprietarul spuse: domnule judecător, acest om, de mai bine de o lună, la ora prânzului se oprește în fața restaurantului meu și se satură cu aromele care ies din bucătărie, în timp ce-și imaginează că eu îl servesc și-l onorez eu însumi. Trebuie să-mi plătească!
Judecătorul, cu ton aspru îl întrebă pe proprietar: cât vă datorează?.
-Proprietarul răspunse: s-a săturat destul timp de o lună, calculând zece lei pentru fiecare zi, îmi datorează treizeci de lei!
Judecătorul, adresăndu-se cerșetorului, care nu scosese nici un cuvânt, îl amenință: plătiți imediat datoria!
-Cerșetorul răspunse cu voce stinsă: domnule judecător, eu nu am nimic.
Judecătorul, cu voce aspră și severă îi spuse: nu aveți cu ce plăti? Vă voi da eu suma cerută de domnul proprietar.
Între timp avarului îi străluceau ochii de bucurie.
Judecătorul reluă vorba, adresându-se cerșetorului: aveți măcar o batistă?
-Da, răspunse cerșetorul.
Dați-mi-o, spuse serios judecătorul.
Judecătorul întinse batista pe masă, numără treizei și unu de monede, spunând că pune una ca bacșiș și legă bine batista cu câteva noduri.
Apoi judecătorul spuse cerșetorului: aș putea fi onorat să dau eu banii domnului proprietar?
-Cum doriți, răspunse cerșetorul.
Judecătorul spuse proprietarului: apropiați-vă!
Ochii avarului străluceau de fericire.
Mai aproape, spuse judecătorul, apropiați urechea!
Ajuns mai aproape și întinzând urechea , judecătorul începu să scuture batista, făcând să sune tare bănuții.
Apoi spuse proprietarului: acum puteți să vă îndepărtați, v-am plătit destul de bine!
Plătit? exclamă alb la față proprietarul.
Da, exclamă auster judecătorul! Acest om s-a săturat cu aroma mâncărurilor dumneavoastră, iar eu v-am plătit cu sunetul acestor bani! Acest om își imagina că dumneavoastră îl serveați, voi vă imaginați că veți pune mâinile pe banii lui! El suspina la gândul să fie servit de dumneavoastră, dumneavoastră ați suspinat atunci când v-ați apropiat de mine cu gândul să primiți banii!
Cu adevărat trebuie să spun că acest sărac a fost chiar generos cu dumneavoastră, dându-vă în afara prețului chiar și mirosul bacșișului!
Audiența s-a încheiat. Justiția s-a făcut!

POVESTIOARĂ: EȘTI CEEA CE GÂNDEȘTI!

«Cine sunt eu? întrebă într-o zi un tânăr pe un bătrân.

«Ești ceea ce gândești - răspunse bătrânul - și-ți explic cu ajutorul unei scurte istorioare.
Într-o zi, de pe zidurile cetății, spre apusul soarelui, se văzură pe linia orizontului două persoane care se îmbrățișau.
“Sunt un tată și o mamă, gândi o copilă inocentă.
“Sunt doi amanți” gândi un om cu inima rea.
“Sunt doi prieteni care se întâlnesc după  mulți ani, gândi un om singur.
“Sunt doi comercianți care au încheiat o afacere bună, gândi un om însetat după bani.
“Este un tată care-și îmbrățișează fiul care se întoarce din război, gândi o femeie cu sufletul gingaș.
“Este o fată care-și îmbrățișează tatăl care revine dintr-o călătorie, gândi un om îndurerat pentru moartea fiicei lui.
“Sunt doi îndrăgostiți”, gândi o fată care visa să fie iubită.
“Sunt doi oameni care luptă până la moarte”, gândi un asasin.
“Cine știe de ce se îmbrățișează”, gândi un om cu inima avară.

“Ce frumos este să vezi două persoane care se îmbrățișează”, gândi un om al lui Dumnezeu.

Orice gând – ajunse la concluzie bătrânul – îți arată ție însuți ceea ce ești. Cercetează frecvent gândurile tale: îți pot spune mult mai multe lucruri despre tine decât orice maestru».

AVVA BESSARION DESPRE PROVIDENȚĂ!

"Părintele Dula, discipolul părintelui Bessarion povestește:
Într-una din zile, în timp ce mă plimbam pe plaja mării, mi s-a făcut sete și i-am spus părintelui Bessarion: Părinte, mi-e sete foarte tare.
După ce s-a rugat, bătrânul mi-a spus: bea din apa mării. Apa s-a făcut dulce și am băut. Am pus și într-un vas, temând că îmi va fi din nou sete, dar bătrânul, văzând aceasta îmi spuse: de ce pui apă în vas?
Iartă-mă, îi spuse-i, nu aș vrea ca să-mi fie sete atunci când ne vom fi îndepărtat de aici.
Iar el spuse către mine: Dumnezeu este aici și peste tot."

SF. IOAN CASSIAN DESPRE ISPITA DIAVOLULUI!

"Povesti-i încă de un alt bătrân care trăia în deșert și-i ceruse lui Dumnezeu harul să nu adoarmă niciodată când se ținea un discurs spiritual; să adoarmă însă imediat dacă cineva ar fi bârfit sau ar fi rostit cuvinte urâte, pentru ca urechile sale să nu guste această otravă.
Spunea: diavolul este autorul cuvintelor urâte și dușman al tuturor învățăturilor spiritualee.
Și povestea acest exemplu: într-una din zile în care spuneam unor frați vorbe folositoare, aceștia au fost cuprinși de un somn atât de profund, încât nu putea mișca nici măcar pleoapele. Pentru a aărta acțiunea diavolului, începui să vorbesc de-a brambura lucruri prostești. La auzul acestora călugării s-au bucurat și s-au trezit imediat; eu, atunci le spuse-i, suspirând. Până când am vorbit despre lucruri cerești, voi toți aveați ochii îngreunați de somn. Dar imediat ce din gura mea au început să iasă vorbe prostești, v-ați trezit imediat și mă ascultați cu mult entuziasm.
De aceea, fraților, vă îndemn să recunoașteți acțiunea diavolului; vegheați asupra voastră înșivă și fiți atenți să nu adormiți atunci când spuneți sau auziți ceva spiritual."

Avva Cassian (Sf. Ioan Cassian).