sâmbătă, 29 martie 2014

În post nu-i voie de dansat...

În sat, la discotecă:
 - Domnișoară, dansezi?
- Nu!
- Atunci hai să ne ajuți să împingem un tractor!

Gigi Becali la discotecă:
O  fată se prezintă în fața lui și-i spune:
- Domnu Gigi, dansați?
La care Gigi răspunde:
 - Nu, fă zdreanță, așa merg eu!

anunțurI haioasE

Tanara domna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna,
doreste casatorie cu domn bine situat care sa aiba si autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului.

Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.

Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii.

Vand pat pentru copil cu picioare de fier.

Vand haina din piele de dama.

Confectionez pantofi cu talpa clientului.

Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis

Nu servim minori sub 18 ani.

marți, 25 martie 2014

Nu am moarte cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Autor: Grigore Vieru

miercuri, 19 martie 2014

FERICIRILE DUPĂ ÎNVĂȚĂTURA DIAVOLULUI

O listă ipotetică de atitudini care nu fac altceva decât să ne facă „fericiți” în ochii dușmanului nostru cel mai teribil

1. Fericiți acei creștini care sunt prea obosiți, prea ocupați sau distrați pentru a merge la biserică – pentru că sunt aliații mei cei mai buni.
2. Fericiți acei creștini care așteaptă să fie rugați pentru a face ceva, și să primească mulțumire după ce au făcut ceva  - pentru că mă pot folosi eu de ei.
3. Fericiți acei creștini susceptibili care la prima ofensă nu mai merg la biserică – pentru că sunt misionarii mei.
4. Fericiți acei creștini care răspândesc bârfa și ura – pentru că se vor numi fiii mei.
5. Fericiți acei creștini care se plâng tot timpul – pentru că văicărelile lor sunt muzică pentru urechile mele.
6. Fericiți acei creștini care critică predicile preotului – pentru că nu așa nu învață nimic.
7. Fericiți acei creștini care se lasă rugați pentru a merge în biserica ai cărei membrii sunt – pentru că fac parte din problemă în loc de soluție.
8. Fericiți acei creștini care critică – pentru că vor fi angajați să creeze diviziuni în loc să evanghelizeze.
9. Fericiți acei creștini care se supără ușor – pentru că mai degrabă sau mai târziu îl vor abandona și pe Dumnezeu.
10. Fericiți acei creștini care nu oferă nimic pentru opera lui Dumnezeu – pentru că furând de la Dumnezeu mă îmbogățesc pe mine.
11. Fericiți acei creștini care spun că-l iubesc pe Dumnezeu, dar urăsc frații și surorile – pentru că vor fi totdeauna cu mine.
12. Fericiți acei creștini care, citind această listă, gândesc că ea îi privește pe alții și nu pe ei – pentru că aceasta este ceea ce eu vreau.

Traducere și adaptare: Pr. Pătrașcu Damian


Înger cu trei aripi

La ora de desen, un copil desena un îngeraş. Profesorul:

- Ce desenezi acolo?
- Un îngeraş!
- Cu trei aripi? Unde ai mai văzut îngeraş cu trei aripi?
- Dar dv. cu două aripi unde aţi văzut?

duminică, 16 martie 2014

Sfântul Grigorie Palama, teologul îndumnezeirii omului

Lumina necreată a Sfintei Treimi ne vindecă de moarte

Sfântul Grigorie Palama a teologhisit despre har „constrâns de necesitatea să vorbească împotriva celor care socoteau creat tot ceea ce nu este fire dumnezeiască“. El este Părintele atonit cu cea mai mare autoritate teologică şi influenţă din perioada finală a teologiei bizantine, un atlet al spiritualităţii ortodoxe isihaste a Răsăritului creştin şi un profund cunoscător al resorturilor vieţii duhovniceşti lăuntrice. În planul dezvoltării doctrinei, Sfântul Grigorie este teologul cu cea mai semnificativă contribuţie dogmatică din secolele XI-XIV şi care a dus mai departe gândirea teologică a marilor Părinţi ai Bisericii de Răsărit, dându-i o nouă dinamică creatoare. În centrul reflecţiei sale teologice se situează taina Sfintei Treimi, care însă este aprofundată şi dezvoltată din perspectiva consecinţelor pe care le poartă asupra antropologiei şi a vieţii duhovniceşti practice. În această perspectivă, aprofundările şi dezvoltările teologice despre distincţia între fiinţa şi energiile necreate ale lui Dumnezeu dezvoltă teologic dogma de la Niceea, Calcedon şi Constantinopol cu privire la unitatea fiinţei Persoanelor Preasfintei Treimi, dualitatea naturilor în unicitatea ipostasului lui Iisus Hristos, realitatea a două voinţe şi a lucrării şi a comunicării însuşirilor în concretul ipostasului Logosului Întrupat. Finalitatea practică şi miza teologică a acestui uriaş efort de aprofundare doctrinară îl constituie tainaîndumnezeirii omului. Lumina necreată a Sfintei Treimi vindecă omul întreg de moarte şi îl ridică din starea de păcat şi cădere şi creează premisele antropologice ca cei uniţi cu Hristos şi pecetluiţi prin ungerea Sfântului Duh să guste încă de aici slava viitoare şi bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu ca experienţă a luminii necreate. Pentru Sfântul Grigorie Palama, îndumnezeirea reprezintă elementul fundamental al antropologiei creştinismului răsăritean. Baza trinitară a îndumnezeirii omului se evidenţiază în cadrele hristologice ale răscumpărării şi în cele pnevmatologice ale îndreptării, cu fundamentale implicaţii eclesiologice şi eshatologice. Interpretată hristologic şi realizată în structură pnevmatologică, îndumnezeirea ia forma unui parcurs eclesial al omului spre desăvârşirea eshatologică. „Gustarea“ din ospăţul Împărăţiei nu este un fapt care aparţine exclusiv viitorului, veacului ce va să vină, ci e un parcurs care se realizează în prezent, în Biserică. Biserica este cea care-l naşte pe credincios în Hristos, îl hrăneşte euharistic la sânul dătător de viaţă al Sfântului Duh şi îl iniţiază în taina vieţii veşnice, singura deplin adevărată.

Omul - dumnezeu după har

Până la Sfântul Grigorie Palama, în ale cărui scrieri avem o extraordinară sinteză a marii Tradiţii a Bisericii cu privire la tema îndumnezeirii omului, se înscriu mari nume ale literaturii patristice, care consemnează o dezvoltare consecventă a doctrinei îndumnezeirii omului, interpretată cu precădere în perspectivă hristologică. Iată câteva formulări care au intrat în memoria milenară a Bisericii universale: „Dumnezeu S-a făcut ceea ce noi suntem ca să ne facă pe noi ceea ce este El“; „Cuvântul S-a făcut trup ca pe om să-l facă în stare să primească dumnezeirea“.
Din aceste mărturii patristice, care au devenit enunţuri dogmatice ce au structurat teologia ulterioară, rezultă că pentru Sfinţii Părinţi taina întrupării Fiului lui Dumnezeu reprezintă centrul răscumpărării, temeiul şi începutul îndumnezeirii omului. Întruparea Cuvântului inaugurează pentru om un mod nou de viaţă divino-umană prin faptul că „dumnezeirea a ajuns în firea noastră“. În al doilea rând, atunci când Sfinţii Părinţi vorbesc despre Întrupare ca taină îndumnezeitoare pentru om, ei nu o restrâng doar la momentul Naşterii Domnului, ci cuprind toate evenimentele hristice, începând cu dumnezeiasca Lui zămislire şi până la Învierea şi Înălţarea de-a dreapta Tatălui şi trimiterea Sfântului Duh. În această extensie ce acoperă întreaga iconomie a mântuirii în Hristos, „taina Întrupării“ are consecinţe în toată existenţa ontologică a omului.

O pnevmatologie hristologică

Începând cu secolul al XI-lea, taina îndumnezeirii omului este prezentată cu precădere în perspectivă pnevmatologică; accentele pun acum în evidenţă lucrarea harului Duhului Sfânt în procesul dumnezeirii. Duhul Sfânt este mărturisit ca „împreună transfigurator“ şi „împreună îndumnezeitor“ al firii omeneşti şi al întregii zidiri, cu Hristos Atotţiitorul, Pantocratorul, dar şi Purtătorul Duhului. Prin venirea Sa, Hristos inaugurează veacul cel nou ca timp mântuitor al Sfântului Duh şi al Bisericii, ca „acum-ul“ istoric al realizării îndumnezeirii omului şi al înnoirii lumii. Sfântul Duh este numit de Sfântul Grigorie Palama „sfinţitor“, „plinitor“, „desăvârşitor“ şi „îndumnezeitor“, sau prin cuvintele Sfântului Chiril al Alexandriei: „Duh care îl face dumnezeu pe om“. Prin harul dumnezeiesc necreat, Duhul Sfânt „ne face fii şi ne îndumnezeieşte, ne eliberează şi ne zideşte din nou, ne învredniceşte de iertarea păcatelor şi ne procură înţelepciune şi cunoştinţă şi tot lucrul făcut îl sfinţeşte şi umple lumea întreagă şi toate le ţine împreună unite în El“. Hristologia şi pnevmatologia sunt nedespărţite în teologia şi viaţa Bisericii, aşa cum Fiul şi Duhul sunt nedespărţiţi în Sfânta Treime şi în iconomie.
În aceste cadre teologice ale unei pnevmatologii hristologice, Ortodoxia vede în Biserică „o comuniune a îndumnezeirii“ cu semnificaţie deodată istorică şi eshatologică. Cât priveşte ontologia îndumnezeirii omului, Sfântul Grigorie Palama subliniază că „oamenii numai cu lucrarea se îndumnezeiesc, nu însă cu fiinţa şi nici cu ipostasul“. Pentru om îndumnezeirea este o stare „după lucrare“, întrucât „îndumnezeirea îngerilor şi a oamenilor nu este fiinţa mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu, ci lucrarea fiinţei mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu, care se află în cei îndumnezeiţi“, „dar al fiinţei celei mai presus de toate a lui Dumnezeu“ şi care se oferă „celor ce cred cu acrivie evanghelică lui Hristos“.

Contemplativ şi practic în procesul îndumnezeirii

În dinamica vieţii creştine, îndumnezeirea se realizează în sinteza armonioasă a căii contemplative, „a liniştirii“, „a isihiei“ şi „nepătimirii“, cu „calea trăirii“, a dragostei, a păcii, a faptelor virtuţii şi a lucrărilor credinţei. În ambele este prezent şi lucrător harul necreat al Duhului Sfânt. Drumul spre îndumnezeire este însoţit de post şi rugăciune, de privegheri şi trezvie, de slujire şi de dragoste pentru semeni: îngrijirea bolnavilor, grija pentru cei săraci, slujirea fraţilor aflaţi în tot felul de încercări şi de nevoi. Acestea primesc o semnificaţie eshatologică. Ca purtător al experienţei liniştirii şi vieţii contemplative, Sfântul Grigorie arată isihia ca „faptă îndumnezeitoare“, unind vederea duhovnicească (theoria) cu făptuirea virtuoasă, înfăţişându-le pe amândouă ca manifestări ale unei experienţe duhovniceşti unitare: „aceasta (isihia) este cu adevărat faptă, suire cu adevărat a contemplaţiei (theoriei) sau a vederii lui Dumnezeu, ca să vorbim mai potrivit… căci prin ea se îndumnezeieşte omul“.
Sursa: www.ziarullumina.ro 

Cine este creștinul?

Un tânăr păgân dintr-o ţară de misiuni, după ce l-a cunoscut
pe Cristos, a cerut să fie botezat public, în faţa întregii comunităţi, chiar în piaţa publică, ca să fie mărturie şi pentru alţii. Cel care l-a pregătit pentru botez l-a întrebat: "Înainte să-l primeşti pe Isus în viaţa ta, ai fost un păcătos?" "Da!" "Dar în prezent, mai eşti păcătos?" "Drept să vă spun, mă simt mai păcătos ca oricând". "Atunci cu ce poţi spune că te-ai schimbat?" "Înainte eram un păcătos care alerga după păcat, acum sunt un păcătos care fuge de păcat".

Convertește-te și crezi în evanghelie

Iată ce i-a spus un eremit unui om care se plângea că şi-a
murdărit prin multe păcate haina albă de la Botez şi acum se temea de pedeapsa veşnică a iadului: "Tu ce faci cu haina pe care o murdăreşti, o arunci?" "Nu, o spăl!" "Aşa face şi Dumnezeu cu un suflet care, prin păcat şi mânjit haina harului, îl spală prin pocăinţă şi lacrimi, îl întăreşte şi îi dă puterea de a merge mai departe pe calea cerului".

miercuri, 12 martie 2014

14 motive pentru a nu mă spovedi în timpul acestui Post Mare

Există vreunul despre care să nu fi auzit cineva, sau la
care să nu se fi gândit vreodată?


1) Cine este preotul pentru a ierta păcatele?

Numai Dumnezeu poate să le ierte. Știm că Domnul a dat această putere apostolilor (In 20, 23); această argumentare, printre altele, am citit-o deja... chiar în Evanghelie: o aduceau fariseii, indignați, atunci când Isus ierta păcatele (cfr. Mt 9, 1-8). 

2) Eu mă spovedesc direct lui Dumnezeu, fără intermediari 

Fantastic... dar există câteva „însă” de luat în seamă... Cum poți să știi că Dumnezeu acceptă părerea ta de rău și că te iartă? Auzi vreo voce cerească care-ți confirmă acest lucru?
Cum poți știi că te afli în condiția de a fi iertat? Îți vei da seama că acest lucru nu este chiar atât de ușor... O persoană care fură dintr-o bancă și refuză să dea înapoi banii furați, oricât s-ar spovedi direct lui Dumnezeu sau în fața unui preot, dacă nu intenționează să repare răul făcut – în acest caz să restituie banii furați – nu poate fi iertată... pentru că nu vrea să renunțe la păcat.
Pe de altă parte, această argumentare nu este nouă: acum aproape 1600 de ani în urmă, Sf. Augustin replica celor care spuneau același lucru: Nimeni nu se gândește: eu acționez în privat, în fața lui Dumnezeu... Fără nici un motiv a spus Isus: „Ceea ce veți lega pe pământ, va fi legat și în cer? Bisericii i-au fost date cheile Împărăției cerului fără necesitate? Procedând astfel, facem inutil Cuvântul lui Cristos”.

3) De ce trebuie să spun păcatele mele unui om ca și mine?

Pentru că acel om nu este unul oarecare: are puterea specială de a ierta păcatele (prin Sacramentul preoției pe care l-a primit). Este acesta motivul pentru care trebuie să mergi la el.

4) De ce trebuie să spun păcatele mele unui om care este păcătos ca și mine?

Problema nu stă în „cantitatea” păcatelor: dacă este mai mult sau mai puțin păcătos, la fel sau mai mult... Nu te vei spovedi pentru că este sfânt sau neprihănit, ci pentru că îți poate oferi dezlegarea, o putere pe care îl are în virtutea Sacramentul Preoției, și nu datorită bunătății lui. Este un noroc – în realitate un plan al înțelepciunii divine – faptul că puterea de a ierta păcatele nu depinde de calitățile personale ale preotului, lucru care ar fi teribil, din moment ce nu s-ar știi niciodată cine este suficient de sfânt pentru a ierta păcatele cuiva. Mai mult încă, faptul că este un om și ca atare are păcate ușurează spovada: tocmai pentru că și el cunoaște pe propria piele ce înseamnă să fii slab, poate să te înțeleagă mai bine.

5) Îmi este rușine

Este logic, dar trebuie să depășești rușinea. Există un fapt verificat la nivel universal: cu cât te costă mai mult să spui ceva, cu atât mai mare va fi pacea interioară după ce vei fi spus ceea ce aveai de spus. Și costă tocmai pentru că te spovedești puțin; spovedindu-te mai des vei vedea cum vei depăși și acea rușine. Și să nu crezi că ești tu cel mai original... Preotul a ascultat deja de mii de ori ceea ce tu îi vei spune. În acest punct al istoriei, este dificil de crezut că vei putea inventa păcate noi. Și apoi să nu uiți ceea ce ne-a învățat un mare sfânt: diavolul îți i-a rușinea pentru ca să păcătuiești, și îți restituie rușinea înmulțită atunci când vrei să-ți ceri iertare. Nu cădea în această cursă.

6) Spovedesc tot timpul aceleași lucruri

Nu-i nici o problemă. Trebuie să mărturisim păcatele făcute, și este destul de logic ca defectele noastre să fie totdeauna cam aceleași. Ar fi teribil să schimbăm în mod constant propriile defecte; atunci când faci baie sau îți speli hainele, nu te aștepți să apară pete noi pe care nu le-ai avut în precedență; murdăria este aproape totdeauna aceeași. Pentru a vrea să fim curați ajunge să îndepărtăm mizeria... independent de cât de originală sau obișnuită este aceasta.

7) Spovedesc tot timpul aceleași păcate

Nu este adevărat: păcatele sunt diferite, chiar dacă sunt de același fel. Dacă o insult pe mama mea de zece ori, fiecare insultă este diferită; așa cum nu este același lucru a ucide o persoană sau zece: dacă am ucis zece persoane nu este același păcat, dar sunt zece crime distincte. Păcatele precedente mi-au fost deja iertate; acum am nevoie de iertarea păcatelor „noi”, adică de cele făcute de la ultima spovadă.

8) A mă spovedi nu folosește la nimic, pentru că fac aceleași păcate pe care le-am spovedit deja

Descurajarea mă poate face să gândesc: „A mă spovedi sau nu este același lucru, nu se schimbă nimic, totul rămâne la fel”. Nu este adevărat. Faptul că unul se murdărește nu înseamnă că a se spăla este inutil. Cel care se spală în fiecare zi se murdărește la fel în fiecare zi, dar grație faptului că se va spăla, nu va acumula murdăria și va putea fi curat. Se întâmplă la fel și cu spovada. Dacă există o luptă, chiar dacă se cade, faptul de a îndepărta păcatele ne face mai buni. A cere iertare ne face să fim mai buni.

9) Știu că voi păcătui din nou, ceea ce demonstrează că nu m-am căit

Depinde... Unicul lucru pe care Dumnezeu m-il cere este ca să fiu căit de păcatul comis și ca acum, în acest moment, să fiu dispus să lupt pentru a nu-l mai face din nou. Nimeni nu cere să angajăm viitorul pe care nu-l cunoaștem. Ce se va întâmpla peste cincisprezece zile? Nu știu. M-i se cere să fiu sincer decis, cu adevărat, acum, să refuz păcatul. Viitorul trebuie lăsat în mâinile lui Dumnezeu.

10) Și dacă preotul gândește rău despre mine?

Preotul se află acolo pentru a ierta. Dacă va gândi rău este problema lui și va trebui să meargă să se spovedească. Tinde totdeauna să gândească bine: valorizează credința ta (știi că te afli acolo, spunând păcatele tale nu pentru el, ci pentru că tu crezi că el îl reprezintă pe Dumnezeu), sinceritatea ta, voința ta de a deveni mai bun...
Presupun că îți dai seama că se așează acolo să asculte păcatele în mod gratuit ore întregi numai din iubire față de suflete. Din acest motiv, dacă îți acordă timp, dacă te ascultă cu atenție, face acest lucru pentru că vrea să te ajute și ține la tine. Chiar dacă nu te cunoaște, te valorizează destul ca să vrea să te mântuiești și tu.

11) Și dacă preotul va spune cuiva păcatele mele?

Nu te preocupa pentru acest lucru. Biserica are mare grijă de acest lucru, astfel că aplică pedeapsa cea mai mare care există în Dreptul Canonic – excomunicarea – preotului care se hazardează să descopere ceva auzit în timpul spovezii. Există martiri ai secretului sacramental: preoți care au murit numai pentru a nu descoperi conținutul spovezii.

12) Sunt leneș

Poate fi adevărat, dar nu cred că acesta un adevărat obstacol, pentru că este ușor de depășit. Este ca și cum unul ar spune că nu se spală de un an pentru că îi este lene...

13) Nu am timp

Nu cred că tu gândești cu adevărat că nu ai găsit în ultimele luni zece minute pentru a te spovedi. Vrei să facem o comparație cu orele petrecute la televizor? Înmulțește orele din fiecare zi cu numărul zilelor.

14) Nu găsesc un preot să mă spovedesc

Preoții nu sunt o specie pe cale de dispariție, dar există foarte mulți. Dacă totuși vrei să te spovedești, în orașul nostru sunt prezenți foarte mulți preoți, atât în parohii cât și în seminarii. Cu o mică jertfă și puțină deplasare de acasă, vei putea să te împaci cu Domnul.

Traducere și adaptare: Pr. Pătrașcu Damian 
Sursa: Prelatura di Moyobamba