miercuri, 7 septembrie 2016

Nu lasa focul sa se stinga

În jurul anilor 1770-1780, un om din Carolina de Nord, numit John Morris si-a construit o casa în Rutherfordton. Folosind doua pietre de cremene, el si-a aprins un foc în semineu. Impresionat de felul cum focul a înviorat atmosfera casei, Moris a hotarît sa pastreze acel foc sa arda continu. De aceea cu o deosebita atentie, s-a îngrijit ca focul sa nu se stinga niciodata.
Mai mult decît atît; atunci cînd a construit o casa noua  pentru fiul sau, a luat un carbune din focul din semineul casei sale si a aprins focul si-n noua casa. Mîndri de aceasta realizare, membrii familiei Morris, au hotarît sa pastreze focul aprins din generatie în generatie, în onoarea tatalui si-a bunicului lor.
În anul 1920, din întreaga familie Morris, a mai ramas un singur urmas direct, ce era stra –stra- stra-nepot a lui John Morris, numit William Morris. Acesta era în vîrsta de aproape 80 de ani, nu se casatorise si nici nu avea nici un urmas.
Prin multe încercari William a dorit sa-i determine pe cei ce-i erau rude mai îndepartate sa pastreze traditia familiei si sa nu lase focul sa se stinga. Dar niciunul dintre acestia n-au fost gata sa preia acest angajament. Auzind de framîntarea batrînului, un vecin de-al acestuia l-a vizitat si s-a angajat ca  sa pastreze focul sa arda si în generatiile urmatoare.
În anul 1948, la moartea lui William Morris, trecuse deja mai mult de 170 de ani de cînd focul a fost aprins si-a ars continu.
În aceasta vreme si noi suntem chemati sa pastram aprins un foc care a început sa arda cu mai mult de 2000 de ani în urma. Au trecut razboaie, revolutii, iar pe scena lumii au venit si au trecut  curente filozofice si miscari religioase; dar flacara aprinsa de Cristos, nu s-a stins. Aceasta lumina a stralucit continu în întuneric. Acum este rândul tau sa îngrijesti ca aceasta flacara sa nu se stinga. Îti vei împlini aceasta slujire ?

joi, 18 august 2016

Sfânta Fecioară Maria, femeie foarte frumoasă

Este adevărat. Evanghelia nu ne spune nimic despre chipul Mariei. Ca de altfel, nu ne spune nimic nici despre chipul lui Isus.
Poate că e mai bine așa. Așa nimănui nu i se neagă speranța să audă într-o zi, poate chiar din partea unui arhanghel în trecere: „Știi că semeni foarte mult mamei și fratelui tău?”.
Oricum, cred că Maria era foarte frumoasă.
Nu mă refer numai la sufletul ei. Care, chiar și fără umbra păcatului, era atât de limpede încât Dumnezeu se oglindea în el. Ca munții cei veșnici care, în Alpi, se reflectă în imobila transparență a lacurilor.
Vorbesc și de trupul ei de femeie.
Când ajunge la acest punct, teologia pare să survoleze asupra frumuseții ei fizice.
O lasă să fie celebrată de poeți: „Fecioară frumoasă, care este îmbrăcată cu soarele, încoronată cu stelele, Marelui Soare i-ai plăcut astfel că și-a ascuns în tine lumina...”.
O încredințează cântecelor celor umili: „Privește spre poporul tău, o, frumoasă Doamnă”.
Sau celor pasionantelor refrene ale lumii: „Din răsărit tu apari mai frumoasă... nu există stea mai frumoasă ca tine”.
Sau unui salut rapid al unei antifone: „Vale, o valde decora”. Te salut, o preafrumoasă!
Sau aluziilor liturgice din cântul „Tota pulchra”. Toată frumoasă ești, Marie. Ești splendidă, adică, în suflet și în trup!
Însă ea, teologia, nu trece dincolo. Nu are curajul. Tace asupra frumuseții umane a Mariei. Poate din pudoare. Poate datorită faptului că crede că a spus totul speculând despre fascinația supranaturală a ei. Poate pentru că este datoare unor difidențe încă nedepășite în privința rolului salvifice a trupului. Poate pentru că prea preocupată de a reduce atracția ei la dimensiuni naturaliste, sau temătoare de a trebui să plătească taxa miturilor eternului feminin.
Și totuși, nu ar trebui să fie prea dificil să găsim în evanghelie indicele revelator al frumuseții corporale a Mariei.
Există în limba greacă un cuvânt foarte important, plin de semnificate misterioase care nu au fost niciodată pe deplin explicitate. Acest cuvânt, care fondează substanțial întreaga serie de privilegii supranaturale ale copilei din Nazaret răsună în salutul îngerului: „Kekharitomene”. Este tradus prin expresia: „plină de har”. Dar nu ar putea să-și găsească echivalentul în „foarte grațioasă”, cu aluzii evidente și la încântătoarea splendoare a chipului ei uman?
Cred că da. Și fără să forțăm nota. La fel cum, fără multe forțaturi, Papa Paul al VI-lea, într-un discurs ținut în anul 1975 a avut curajul să vorbească pentru prima dată de Maria ca „femeia îmbrăcată în soare, în care razele preacurate ale frumuseții umane se întâlnesc cu cele supraumane, dar accesibile, ale frumuseții supranaturale”.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, prin tine vrem să-i mulțumim Domnului pentru misterul frumuseții. El a răspândit-o ici și colo pe pământ pentru ca, de-a lungul drumului, să țină treze inimile noastre de pelerini, nostalgiile insuprimabile ale cerului.
O face să strălucească în culmile înzăpezite, în tăcerea sublimă a pădurilor, în forța valurilor mărilor, în tresărirea parfumată a ierbii, în pacea serii. Și este un dar care ne îmbată de fericire pentru că, chiar și numai pentru o clipă, ne dăruiește să ne aruncăm privirea în crăpăturile care dau spre veșnicie.
O face să strălucească în lacrimile unui copil, în armonia trupului unei femei, în vraja ochilor ei răzătoare și fugitive, în albul tremurând al bătrânilor, în tăcuta apariție a unei bărci care alunecă pe valuri, în freamătul tricourilor colorate ale coridoarelor care aleargă repede în răsăritul unei zile de mai. Și este un dar care ne disperă, pentru că, așa cum spunea cineva, această bogăție se joacă și se pierde la masa verde a timpului.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, splendidă ca o lună plină de primăvară, împacă-ne cu frumusețea. Tu știi că durează puțin în mâinile noastre avide. Se ofilește imediat sub privirile noastre nesătule. Se usucă pe neașteptate la suflul malign al arzătoarelor noastre avariții. Se contaminează repede la atingerea latentelor noastre necurății. În sfârșit, nu știm să o tratăm bine. Iar groapa adâncă pe care o face în suflet, în loc să să vadă că este o amforă de fericire care ne face să cântăm de bucurie, o vedem ca o rană de nevindecat, care ne face să urlăm de durere.
Te rugăm, ajută-ne să depășim ambiguitatea trupului. Eliberează-ne de spiritul nostru necioplit. Dăruiește-ne o inimă curată, ca inima ta. Redă-ne preocupărilor de necontaminate transparențe. Și îndepărtează de la noi tristețea de a trebui să ne ferim ochii de la lucrurile frumoase ale vieții, din teama că atracția efemerului ne va face să depistăm pașii de la căile care conduc la pragurile eternității.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, fă-ne să înțelegem că va fi frumusețea cea care va salva lumea. Nu o vor păzi de catastrofa planetară nici forța legii, nici înțelepciunea celor docți, nici diplomația. Din păcate, astăzi, în deriva valorilor, sunt pe punctul să se înece și vechile ambarcațiuni considerate foarte sigure. Trăim anotimpuri crepusculare.
Însă, în această cameră obscură a rațiunii, mai există o lumină care va putea să impresioneze pelicula bunului simț: iar aceasta este lumina frumuseții.
Tocmai din acest motiv, Sf. Fecioară Marie, vrem să simțim fascinația totdeauna benefică și a umanei talei splendori, așa cum simțim ademenirile, uneori înșelătoare, ale creaturilor pământești. Deoarece contemplarea sfințeniei tale supraomenești ne ajută deja foarte mult să ne ferim de noroi. Dar să știm că tu ești foarte frumoasă trupește, cât și sufletește, este pentru noi motiv de incredibilă speranță. Și ne face să intuim că orice frumusețe a pământului este de abia o mică sămânțâ destinată să înflorească în serele din ceruri.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo 182011, pp. 105-108.     

Sfânta Fecioară Maria, femeie elegantă

Evanghelia nu ne spune nimic. Dar referințele biblice care fac aluzie la eleganța Mariei sunt foarte multe.
Ar ajunge să ne gândim la acel fragment din Cântarea Cântărilor, în care liturgia întrezărește, ca în filigran, figura Mariei care luptă în favoarea noastră împotriva puterilor răului: „Cine este cea care răsare ca luna, strălucitoare ca soarele, teribilă ca mulțimile în război?”.
Textul latinesc spune: „Electa ut sol”.
„Electa” vrea să însemne: elegantă. Are aceeași rădăcină verbală. Elegantă ca soarele!
Oricine ar putea foarte ușor să vadă că, pe lângă ea, modelele create de Valentino par niște cârpe, iar creațiile lui Giorgio Armani resturi de boarfe.
Dar și cartea Apocalipsului reia elementele cosmice ale soarelui, ale lunii și ale stelelor, cu care arta din toate veacurile a ornat lucrurile cele mai frumoase asupra eleganței Mariei: „În cer a apărut un semn grandios: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei și pe capul ei o coroană de douăsprezece stele”.
Și, puțin mai înainte, într-un alt text celebru, care face trimitere, este adevărat, la noul Ierusalim, dar în care tradiția, prin acel joc de disolvențe teologice pentru care realitatea și semnele se schimbă, a văzut prezența ei: „A sosit nunta Mielului, și mireasa lui este pregătită, și i-au dat o haină pură de lin strălucitor. Haina de lin sunt operele sfinților celor drepți”.
Fecioara, deci, această anticipare minunată a Bisericii, coboară din ceruri, ornată cu bijuterii și multe văluri, gătită ca o mireasă îmbrăcată pentru mirele ei. Totul este un imn dedicat eleganței Mariei.
O eleganță, evident, de citit în termenii unei fineți interioare, și nu în baza frecventării din partea ei a buticurilor din Nazaret, sau a atelierelor de modă din Ierusalim.
Deși, dacă medităm cu atenție evanghelia, nu par chiar nelalocul lor nici aluziile la eleganța fizică a Mariei.
Eu nu știu dacă în intimitatea casei, acolo unde înfloresc alinturile duioase, Isus nu se distra numind-o pe Maria cu numele plantelor cele mai parfumate, așa cum într-una din zile va face Biserica: trandafire tainic, crin parfumat, cedru din Liban, palmier din Cades... Putem însă să presupunem că se gândea tocmai la ea, floare frumoasă, atunci când spuse mulțimilor: „Observați cum cresc crinii câmpului... eu vă spun că nici măcar Solomon, cu toată gloria lui, nu se îmbrăca ca unul dintre aceste flori”.
Ca de altfel, putem presupune că se gândea tot la ea atunci când a spus: „Lumina trupului este ochiul. Dacă ochiul tău este curat, întregul tău trup va fi luminat”. În acel moment cred că i-au apărut în față ochii mamei lui. Acei ochi în care nu numai că strălucea trasparența sufletului, dar care trădau și măreția sfințeniei și eleganța trupului ei.
Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, din moment ce te îmbrăcai așa de bine, dăruiește-ne, te rugăm, ceva din hainele tale. Deschide-ne garderoba ta. Obișnuiește-ne cu gusturile tale. Știi bine, ne referim la acele haine interioare care au îmbrăcat existența ta pământească: gratitudinea, duioșia, stupoarea. Te asigurăm: sunt haine care încă mai sunt la modă, nu au expirat. Chiar dacă sunt prea mari pentru mărimile noastre, vom face tot posibilul să le potrivim cu ale noastre.
Descoperă-ne, te rugăm, secretul trăsăturilor tale. Păzește-ne de acele căderi de stil care pun în lumină vulgaritățile noastre. Dăruiește-ne o bucată din vălul tău de mireasă. Și fă-ne să descoperim în splendoarea naturii și a artei semnele eleganței lui Dumnezeu.
Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, eliberează-ne de acel spirit necioplit pe care-l purtăm în noi, în ciuda hainelor rafinate pe care le îmbrăcăm, și care explodează de atâtea ori în termeni de violență verbală față de aproapele nostru.
Cât de departe suntem față de eleganța ta spirituală! Îmbrăcăm haine cu semnătura lui Trussardi, dar gesturile raportului uman rămân grețoase. Ne stropim pielea cu parfumurile lui Versace, dar chipul nostru transpiră ambiguitate. Ne punem în gură pastele de dinți cele mai căutate, dar limbajul care iese din el este urât mirositor. Vocabularul nostru este apăsător. Insulta a devenit obicei. Bunele maniere ne sunt străine. Mai mult, dacă în unele emisiuni de la televizor lipsesc ingredientele golănești pare că scade și numărul de telespectatori.
Dăruiește-ne, de aceea, și un supliment de har, care să compenseze intemperanțele noastre. Și fă-ne să înțelegem că, până nu vom vedea în cel care ne stă alături un chip de descoperit, de contemplat și de mângâiat, chiar și cele mai sofisticate rafinatețe vor fi totdeauna formale, iar cele mai scumpe haine nu vor reuși să mascheze sufletul nostru de cârpeală.
Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, tu care ai surprins foarte bine trecerea lui Dumnezeu în viața ta, fă ca și noi să putem capta adierea Lui. Și El este foarte elegant, și foarte greu intră în istoria noastră cu puterea focului sau a uraganului sau a cutremurului; dar, ca pe muntele Horeb, se face simțit în adierea delicată a vântului. Este nevoie de antene delicate pentru a prinde frecvența Lui. Este nevoie de o ureche sensibilă pentru a percepe foșnetul pașilor Lui, atunci când, după amiază, așa cum făcea cu Adam, coboară din nou în grădina noastră.
Ajută-ne să intuim întreaga delicatețe a lui Dumnezeu în acea expresie biblică cu care El, Domnul, exprimă aproape pudoarea de a ne deranja (probabil că lui Ioan, în timp ce scria cartea Apocalipsului, acele cuvinte i le-ai dictat chiar tu): „Iată, stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă vocea mea și îmi deschide ușa, eu voi veni la el, voi cina cu el, și el cu mine”.
 Fă-ne pregătiți să răspundem, cu același stil fin al Tău, ciocănitului tău discret, sstfel ca să-i putem deschide imediat ușa, și să-i facem sărbătoare, și să-l conducem la masă cu noi.
Ba chiar, dacă El tot se oprește, de ce nu rămâi și tu la cină cu noi?

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo 182011, pp. 109-112.

Ce este Sf. Liturghie

În Belgia, un inginer, director al unei făbricuțe și catolic foarte
bun, își propuse să pregătească el însuși muncitorii lui pentru solemnitatea Paștilor, ținând în timpul liber câteva conferințe religioase în manieră simplă și familiară. Mare parte a acelor muncitori erau îndoctrinați cu principiile comuniste și anticlericale; dar învățătura și amabilitatea inginerului convinseră pe toți să se spovedească și să participe la Sf. Liturghii pascale.
Însă, în seara zilei de Paști se întâmplă o adevărată nenorocire. Fiica unuia dintre muncitori murii, căzând într-o fântână. Inginerul rămase consternat; îi era teamă că muncitorul, convertit de puțină vreme, va veni și-i va spune:
-        Vedeți ce am câștigat devenind un creștin bun! Aceasta este răsplata pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru că m-am împărtășit de Paști! De aceea făcea tot posibilul să-l evite.
Dar se prezentă muncitorul în persoană, cu chipul trist, dar nu cătrănit. Inginerul alergă spre el și-l îmbrățișă. Cei doi rămaseră multă vreme în tăcere. Muncitorul rupse tăcerea și spuse:
-        Ah, domnule inginer, durerea primită este mai mare decât orice cuvânt. Ce gol mi-a rămas în inimă! Văduv, nu mai aveam decât pe această fiică: era bucuria mea, mângâierea mea, gloria mea; nu trăiam decât pentru ea... Am fost ispitit să disper, să o urmez în mormânt printr-un act nebunesc... Însă mi-am amintit ceea ce ne-ați spus dumneavoastră: Căutați mângâierea în toate durerile voastre, la picioarele altarului. A, intrat în biserică și se celebra Sf. Liturghie. Preotul, aplecat, recita cuvintele consacrării, într-o tăcere profundă. Apoi s-a îngenuncheat. A ridicat Ostia, și a ținut-o așa câteva secunde...
Atunci mi-am amintit de cuvintele din Evanghelie pe care dumneavoastră ni l-e citiserăți: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său Unul Născut...”
Dumnezeu e Tată și m-i l-a dat pe Fiul său. Și eu sunt tată, și îi dau pe fiica mea în schimb. Dar pentru dar, iubire pentru iubire, generozitate pentru generozitate.
Pronunțate aceste cuvinte, m-am simțit mângâiat și m-i s-a părut că am văzut-o pe fiica mea surăzându-mi din Paradis și spunându-mi: Tăticule, sunt mulțumită de tine!
Acest muncitor înțelesese bine ce este Sf. Liturghie.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din «L'Amanuense della SS. Trinità», 1947, Torino, p. 288

Puterea Sf. Liturghii

În timpul Revoluției Franceze, în anul 1793, preoții trebuiră în
cea mai mare parte să fugă în străinătate pentru a scăpa de persecuțiile decretate de guvern împotriva miniștrilor lui Dumnezeu, care nu voiseră să se supună jurământului de fidelitate față de Constituția civilă. La Morlaix, în regiunea Finister, într-o duminică dimineață se auziră sunând clopotele a sărbătoare. Luate pe nepregătite, gărzile au fugit repede spre parohie, pentru a vedea acest fapt nemaiauzit: să fi fost vreun preot, intrat pe ascuns in biserică, și care acum sfida legea și gărzile, celebrând Sf. Liturghie? Ajunși în fața bisericii o găsiră încuiată; dar văzură pe toți acei bravi credincioși îngenuncheați în micul cimitir din jurul bisericii, după obiceiul de atunci.
-        Ce faceți aici? – întrebă un soldat?
-        Ascultăm Sf. Liturghie duminicală – răspunse liniștit unul dintre credincioși.
-        Dar dacă biserica este încuiată, și nici un preot nu este pe aici, cum o puteți asculta?
-        Da, voi l-ați alungat pe bunul nostru părinte paroh; dar el, plecând, ne-a promis că va celebra Sf. Liturghie în fiecare duminică pentru noi, la această oră, în oricare loc s-ar fi aflat; acum stăm aici și ascultăm și noi acea Sf. Liturghie.
-        Dar voi sunteți nebuni! Credeți că se poate auzi Sf. Liturghie de la o atât de mare distanță?
-        Noi știm că rugăciunea face un drum încă și mai lung, urcându-se de la pământ spre Cer.


Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
Din Fratel Remo di Gesù, Virtù in esempi

miercuri, 17 august 2016

Sfânta Fecioară Maria, femeie a celei de-a treia zi

Aș vrea ca Maria în persoană să fie cea care intră în casa voastră, cea care vă deschide larg ferestrele și care vă urează un Paște binecuvântat.
O urare imensă cât brațele condamnatului întinse pe cruce sau îndreptate spre cerul libertății.
Mulți se întreabă mirați pentru ce evanghelia, în vreme ce ne vorbește de Isus apărut în ziua Paștelui mai multor persoane, ca de exemplu Magdalenei, femeilor cucernice și discipolilor, nu reproduce, în schimb, nici o apariție Mamei din partea Fiului înviat.
Eu aș avea un răspuns: pentru că nu era nevoie!
Nu era nevoie, adică, ca Isus să-i apară Mariei, pentru că ea singură, a fost prezentă la înviere.
Într-adevăr, teologii ne spun că acest eveniment a fost ascuns ochilor tuturor, a avut loc în nepătrunsele profunzimi ale misterului și, în actualizarea ei istorică, nu a avut nici un martor. Însă, eu cred că o excepție a existat: Maria, unica, a trebuit să fie prezentă la această peripeție supremă a istoriei.
Așa cum a fost prezentă, unică, la momentul întrupării Cuvântului.
Așa cum a fost prezentă, numai ea, la ieșirea Lui din sânul ei virginal de carne. Și a devenit femeia primei priviri asupra lui Dumnezeu făcut om.
Tot la fel a trebuit să fie prezentă, unică, la ieșirea Lui din sânul virginal al pietrei: mormântul „în care nimeni nu mai fusese depus”. Și a devenit femeia primei priviri a omului făcut Dumnezeu.
Ceilalți au fost martorii Celui Înviat. Ea a fost martora Învierii.
Pe de altă parte, dacă legătura Mariei cu Isus a fost atât de strânsă încât ea a împărtășit întreaga Lui experiență răscumpărătoare, este de negândit ca învierea, moment culminant al mântuirii să o fi despărțit de Fiul.
Ar fi unica absență: și ar rămâne, mai mult încă, o absență în mod ciudat nejustificată.
Mărturie a faptului că viața Mariei este strâns unită cu Paștele Fiului sunt cel puțin două pagini evanghelice, unde fraza „a treia zi”, siglă cronologică ce desemnează învierea, este aplicată prezenței, dacă nu chiar protagonismului Mariei.
Prima pagină o găsim la Sf. Luca. Aceasta narează dispariția lui Isus la vârsta de doisprezece ani în templu și regăsirea lui după „trei zile”. Exegeții sunt de acum de acord în interpretarea acestui episod ca fiind o profeție ascunsă a ceea ce se va întâmpla ulterior discipolilor, în timpul în care Isus a făcut trecerea de la această lume la Tatăl, tot la Ierusalim, într-un Paște, după mulți ani. Ar fi vorba, cu alte cuvinte, de o parabolă aluzivă la dispariția lui Isus în spatele pietrei din mormânt, și la glorioasa lui apariție după trei zile.
A doua pagină este cea a lui Ioan. Aceasta privește nunta din cana, în timpul căreia intervenția Mariei, antiicpând „ceasul” lui Isus, introduce în banchetul oamenilor vinul noii alianțe pascale, și face să explodeze înainte de vreme „gloria” învierii. Ei bine, și acest episod este introdus de o marcă înregistrată: „a treia zi”.
Deci, Maria este cea care are de-a face cu „a treia zi”, până la punctul că nu numai că este fiica întâi născută a Paștelui, dar într-un anumit sens este chiar mama ei.
Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, trezește-ne din somnul stâncii. Și vestea care este Paște și pentru noi, vino și adune-o tu, în inima nopții.
Nu aștepta zorile dimineții. Nu aștepta ca femeile să vină cu uleiurile. Vino mai întâi tu, cu reflexele Celui Înviat în privire, și cu parfumul mărturiei tale directe.
Atunci când celelalte Marii vor ajunge în grădină, cu picioarele umede de la rouă, să ne găsească deja în picioare și să știe că au fost precedate de tine, unică spectatoare a duelului dintre Viață și Moarte. Aceasta nu este lipsă de încredere în cuvintele lor. Dar simțim atât de grele tentaculele morții încât mărturia lor nu ne este de ajuns. Da, ele au văzut triumful învingătorului. Dar nu au experimentat învingerea adversarului. Numai tu ne poți asigura că moartea a fost ucisă cu adevărat, pentru că ai văzut-o fără viață, întinsă pe pământ.
Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, dăruiește-ne certitudinea că, în ciuda a toate, moartea nu va mai avea putere asupra noastră. Că nedreptățile popoarelor au zilele numărate. Că flăcările războaielor devin din ce în ce mai slabe. Că suferințele săracilor au ajuns la ultimele horcăituri. Că foamea, rasismul, drogurile, aparțin de acum unor vechi contabilități falimentare. Că plictiseala, singurătatea, boala, sunt resturi datorate unor vechi gestiuni. Și, că, în sfârșit, lacrimile tuturor victimelor violențelor și durerilor le vor fi cât mai degrabă șterse ca roua de soarele primăverii.
Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, îndepărtează de pe chipul nostru mahrama disperării și înfășoară odată pentru totdeauna, și pune într-un colț lințoliul păcatelor noastre.
În ciuda lipsei muncii, a casei, a pâinii, mângâie-ne cu vinul nou al bucuriei și cu azimele pascale ale solidarității.
Dăruiește-ne un timp de pace. Împiedică-ne să întindem bucata de pâine trădătoare în farfuria ierburilor amare. Eliberează-ne de sărutul lașității. Ferește-ne de egoism.
Și dăruiește-ne speranța că, atunci când va sosi momentul provocării decisive, și pentru noi ca pentru Isus, tu să poți fi arbitrul care, în ziua a treia, să omologhezi, în sfârșit, victoria noastră.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo 182011, pp. 94-96.