duminică, 30 mai 2010

Toți sfinții au fost canonizați? De când există procedura canonizării?

Nu este Biserica cea care face sfinții, dar ea îi declară. De fapt, un bărbat sau o femeie nu sunt făcuți sfinți prin canonizare, care este, în schimb, recunoașterea autorității Bisericii că acea persoană a fost un sfânt în timpul vieții și morții sale.
În primul mileniu al Bisericii cultul martirilor și al mărturisitorilor era reglementat de către diferitele Biserici particulare. Episcopii, fiecare în parte sau în mod colegial cu ocazia sinoadelor, autorizau noi culturi particulare, care începeau cu elevatio sau translatio corporis. Aceste acte au fost numite, mai târziu, canonizări episcopale sau canonizări particulare, pentru că implicau direct numai Biserica locală.
În secolul al Xi a început să se afirme principiul că numai Romanul Pontif, ca Păstor Universal al Bisericii, are autoritate să prescrie un cult public atât în Bisericile particulare cât și în cea universală. Printr-o scrisoare adresată regelui și episcopilor Suediei, papa Alexandru al III-lea (m. 1181), a revendicat papei autoritatea de a conferi titlul de sfânt împreună cu cultul public. Această normă a devenit universală începând cu papa Grigore al IX-lea în anul 1234.
În secolul al XIV-lea Sf. Scaun a început să autorizeze un cult limitat unor locuri determinat și unor slujitori ai lui Dumnezeu, a căror cauză de canonizare nu fusese încă începută sau încă nu era terminată. Această concesiune, orientată spre viitoarea canonizare se află la originea beatificării. Slujitorii lui Dumnezeu, cărora le era acordat un cult limitat au fost numiți fericiți începând cu papa Sixt al IV-lea (1483), determinând astfel distincția definitivă dintre titlul de sfânt și fericit, care era folosit indistinct în epoca Evului Mediu.
Concesiunea cultului local era formalizată și comunicată celor interesați printr-o Scrisoare Apostolică sub formă de Breve, pe care episcopul local îl punea în practică ad esecutione auctoritate apostolica.
După instituirea Congregației pentru Rituri (1588), prin opera papei Sixt al V-lea, Papii au continuat să acorde culturi limitate (Missa et officium), în așteptarea terminării canonizării.
Procedura a fost definită de papa Benedict al XIV-lea în documentul De servorum Dei beatificatione et beatorum canonizatione (1734-1738). Încet încet procedura s-a mai precizat și s-a clarificat, până să ajungem la normativa în vigoare astăzi, promulgată de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1983.
În Constituția Apostolică Divinus perfectionis Magister din data de 25 ianuarie 1983 a fost stabilită procedura de urmat pentru investigațiile care trebuiesc întreprinse în cauzele sfinților de către episcopi; la fel, a fost încredințat Congregației pentru Cauzele Sfinților sarcina de a emana Norme speciale în acest scop.

Cine poate deveni sfânt?

Trebuie să spun de la început că orice persoană, de orice neam, culoare, religie, sex, vârstă, în orice timp și în orice loc, poate deveni sfânt. Spune documentul Lumina popoarelor, nr. 40, de la Conciliul al II-lea din Vatican: Este limpede, așadar, pentru oricine că toți credincioșii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii: prin această sfințenie se va ajunge la un mod de viață mai uman și în societatea pământească. Ce trebuie să facă un creștin pentru a deveni sfânt? Ne spune același document citat mai sus: Pentru a dobândi această desăvârșire, credincioșii trebuie să-și folosească puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, pășind pe urmele Lui și deveniți asemenea chipului Lui, supunându-se în toate voinței Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamării lui Dumnezeu și slujirii aproapelui. Există stări de viață privilegiate pentru sfințenie, adică dacă în unele stări de viață este mai ușor ca cineva să se sfințească iar în altele mai greu? Într-adevăr, mai există încă mentalitatea că unui preot, unui călugăr îi este mai ușor să se sfințească. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, pentru că nu există stare de viață, timp sau loc care să excludă sau să îngreuneze lupta pentru sfințenie. Pe de altă parte, așa cum ne învață Biserica, unele stări de viață sunt chemate într-un mod mai urgent să lucreze pentru sfințirea lor și a altora. Aceste stări de viață sunt cele ale episcopului, preotului și călugărilor. Eu îmi imaginez drumul spre sfințenie ca o autostradă cu mai multe benzi. Nimeni nu pleacă favorizat de pe o bandă mai bună. Fiecare, odată botezat intră pe această autostradă. În funcție de acceptarea lucrării cu harul lui Dumnezeu, unul merge mai repede sau mai încet. Are și posibilitatea să facă depășiri, dar combustibilul folosit trebuie să fie caritatea și nu șmecheria. Astfel că, dacă vede pe cineva în dificultate pe autostradă, sau oprit din cauza vreunei defecțiuni, sau poate dacă cineva a rămas fără combustibil în mijlocul autostrăzii, se oprește și îl ajută. Nu va rămâne cu siguranță în urmă, pentru că, ajutând pe cineva, cantitatea de combustibil îi va crește iar calitatea va deveni mai bună, astfel că va putea să recupereze imediat timpul pierdut. Va ajunge primul, cel care va fi reușit să ducă mai mulți oameni cu el, decât unul care va ajunge singur. Așadar, curaj, intrați în cursă..... Însă nu singuri. Cursa în echipă este mai plăcută Domnului.

Câți sfinți sunt în Biserica Catolică?

Am putea să mergem să vedem unde sunt înșirați. În Litania Sfinților numărăm de abia vreo 30. Răsfoind un calendar, vom găsi câteva sute. Există apoi o operă numită Bibliotheca Sanctorum editată de Città Nuova, o enciclopedie voluminoasă cuprinzând 17 volume care cuprinde mai mult de 20 000 sfinți. Dar există și o carte numită Martyrologium Romanum, care conține lista oficială a sfinților și a fericiților venerați de Biserică, și aceasta înșiră 9900 de sfinți.
Dar Sf. Ioan, în cartea Apocalipsului ne spune: A apărut o mulțime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, di fiecare națiune, rasă, neam și limbă! Și atunci?Putem să ne gândim astfel: sunt sfinți toți aceia care au murit în prietenia Domnului. Și acest gând este foarte mângâietor, pentru că este o oportunitate de care ne putem folosi și noi.
Dar există și alte întrebări importante: Cine sunt sfinții? De ce sunt sfinți? Răspunsurile la aceste întrebări le găsim în Evanghelie: sfântul - scrie în Evanghelie - este omul fericirilor și al acelor fericiri care merg împotriva gândirii comune.