sâmbătă, 26 iunie 2010

Când va fi sfârșitul lumii? Atunci când nu va mai exista cale de la vecin la vecin.

Sfaturile Pr. Dionisie de la Colciu
  • Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri, și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteaneala. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala.
  • Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârșitul lumii. Și Bătrânul a răspuns: Când se va înmulți mintea. Și asta o vedem astăzi.
  • Acum toți sunt cu studii și automat au înălțarea minții, nici nu își dau seama de asta. Învățătura e bună, dar înălțarea minții nu.
  • Noi nu mergem la biserică să citim, ci ca să ne hrănim. Orice cuvânt care se citește, trebuie să îl mistuim, altfel degeaba citim dacă nu înțelegem nimic, nu rămânem cu nimic.
  • Să avem dragoste de aproapele, să nu avem dragoste vicleană, adică să facem alegere că acela e viclean, că celălalt e așa... Eu trebuie să îi iubesc pe toți ca pe mine însumi, că așa îmi poruncește Biserica. Acesta este adevărul și ortodoxia. Adică să îi iubim pe toți - și pe turc, și pe arab, și cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu poruncește să-mi schimb și credința după a lor, sau după obiceiurile și patimile lor.

ȘTIAȚI CĂ ANDREJ RUBLEV A FOST CĂLUGĂR ȘI ESTE DECLARAT SFÂNT?



Sf. Andrej Rublev (cca. 1360-1430), călugăr rus și iconograf. Împreună cu Prochor din Godorec și Teofan Grecul, a decorat catedrala Bunei Vestiri de la Kremlin-Moscova, şi a realizat unele picturi din iconostas, mai târziu transferate în noua catedrală (1484). În aceste opere, ca şi în precedentele fresce din catedrala din Zvenigorod, a înflorit, în interiorul încă puternicei tradiţii figurative bizantine, tendinţa spre o expresie mai naturalistă. Frescele din catedrala Adormirii Maicii Domnului a lui Vladimir, unele părţi ale iconostasului bisericii şi celebra icoană a Sf. Treimi îngereşti, pentru omonima biserică moscovită au semnat culmea stilului artistului. În anul 1988 Rublev a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă (memoria liturgică: 4 iulie).

Sunt foarte puţine informaţiile despre viaţa lui Rublev, unele dintre ele găsindu-se în cronicile şi biografiile sfinţilor Sergiu şi Nicon din Radonez şi în scrierile Sf. Iosif Volockij. Andrej s-a născut în Rusia în jurul anului 1360, deci este contemporan cu Beato Angelico (al cărui cult a fost recunoscut de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982). Încă din adolescenţă Andrej a dorit să devină călugăr şi în acest scop a mers la Lavra Preasfintei Treimi Sf. Sergiu din Radonez, de unde a fost trimis la mănăstirea din Serpuchov. Aici a făcut profesiunea religioasă şi, odată devenit major, a fost hirotonit preot. Mai apoi s-a întors la Lavra din Radonez. Aici, între anii 1370-1390 a învăţat arta iconografiei şi l-a cunoscut pe cel mai bun prieten al său, bulgarul Sf. Daniel Negrul. Cei doi au fost de nedespărţit în muncă şi în viaţă până la moarte, ambii murind în acelaşi an.

Om al rugăciunii, Andrej nu-şi petrecea totuşi tot timpul închis în chilie, dar îndeplinea şi toate sarcinile ce îi erau încredinţate. Din punct de vedere al vieţii spirituale, s-a stabilit fără tăgadă că Andrej a fost un esicast, adică practica antica disciplină a rugăciunii monastice tipică Orientului creştin. În acest sens se evidenţiază o legătură spirituală netă între Sf. Andrej şi Sf. Sergiu din Radonez. Deja între secolele XV-XVI, icoanele lui Rublev erau considerate modele de perfecţiune şi însuşi autorul era obiect de veneraţie la nivel local, fenomen dispărut începând cu secolul al XVII-lea. Numai începând cu anul 1900, atunci când restauratorii au curăţat picturile sale de refacerile ulterioare, capodoperele sale au început să fie din nou apreciate şi faima de sfânt a început să crească din nou, astfel că, în anul 1988, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat. Cu această ocazie, monahia Iuliana Sokolova a pictat prima icoană a sfântului.

Sf. Andrej, roagă-te pentru noi!

marți, 22 iunie 2010

O SFÂNTĂ EXCEPȚIONALĂ A ZILELOR NOASTRE: MAICA TEREZA DE CALCUTTA


Gonxha (Agneza) Bojanxhiu, viitoarea Maica Tereza, s-a născut în ziua de 26 august 1910 la Skopje (ex Jugoslavia). Încă din fragdă copilărie primește o frumoasă educație catolică, dat fiind faptul că familia ei, de cetățenie albaneză, era foarte legată de religia catolică.

Deja în jurul anului 1928, Gonxha simte că este atrasă spre viața consacrată, lucru pe care mai târziu o va atribui un har fatal Sf. Fecioare Maria. Cuprinsă, deci, de această fatidică decizie, este primită la Dublin de Surorile Doamnei Noastre din Loreto, a căror Regulă se inspiră din tipul de spiritualitate indicată în Exercițiile spirituale ale Sf. Ignațiu din Loyola. Tocmaii grație acestor meditații dezvoltate de sfântul spaniol, Maica Tereza va maturiza sentimentul de a vrea să ajute pe oameni.

Gonxha este, deci, atrasă de misiuni. Superioara o trimite în India, la Darjeeling, oraș situat la poalele muntelui Himalaya unde, în ziua de 24 mai 1929 începe perioada de noviciat. Dat fiind faptul că în învățământul este vocația principală a surorilor de Loreto, și ea a întreprinde această activitate, în special predând copilelor tinere din acest oraș. În paralel își continuă studiile personale pentru a obține diploma de profesoară.

În ziua de 25 mai 1931, pronunță voturile religioase și, din acel moment își ia numele de Maica Tereza, în amintirea Sf. Tereza de Lisieux. Pentru a-și termina studiile este trimisă, în anul 1935, la Institutul din Calcutta, capitală suprapopulată și insalubră a Bengalei. Aici se găsește confruntată imediat cu mizeria cea mai neagră, la un nivel că rămâne perplexă. De fapt, o întreagă populație se naște, trăiește și moare pe marginea străzilor; acoperișul lor, dacă sunt norocoși, este alcătuit dintr-o bancă în parc, din colțul unei uși, dintr-un cărucior abandonat. Majoritatea copiilor mor imediat după naștere, iar cadavrele lor sunt aruncate la gunoi sau în canale. Maica Tereza rămâne perplexă atunci când descoperă că în fiecare dimineață, resturile acelor creaturi sunt adunate și puse împreună cu mizeria de pe străzi.

Fiind fideli cronicilor, în ziua de 10 septembrie 1946, în timp ce se roagă, Maica Tereza percepe clar invitația lui Dumnezeu să lase conventul Surorilor de Loreto pentru a se consacra săracilor, pentru a împărtăși suferințele lor, trăind împreună cu aceștia. Se sfătuiește cu Maica Superioară, care o face să mai aștepte, pentru a pune la încercare ascultarea ei. La sfârșitul unui an, Sf. Scaun îi dă autorizație să trăiască în afara clausurii. În ziua de 16 august 1947, la vârsta de 37 ani, Maica Tereza îmbracă pentru prima dată un sari (haina tradițională a femeilor indiene), alb din material de proastă calitate, ornată cu fâșii albastre, culorile Fecioarei Maria. Pe spate, un mic crucifix negru. Atunci când călătorește, poartă cu ea o poșetă conținând lucrurile personale indispensabile, dar niciodată bani. Maica Tereza nu a cerut niciodată bani, nici nu a avut niciodată. Cu toate acestea operele și fundațiile sale at necesitat cheltuieli enorme. Ea atribuia acest miracol operei Providenței...

Începând cu anul 1949, tot mai mult tinere merg să împărtășească viața ei. Ea însă le pune la grea încercare înainte să le primească. În toamna anului 1950, Papa Pius al XII-lea autorizează oficial noua instituție denumită Congregația Misionarelor Carității.

În iarna anului 1952, într-o zi în care merge să caute săracii, găsește o femeie care agoniza pe stradă, prea slabă pentru a lupta împotriva șobolanilor care îi rodeau degetele de la picioare. O duce la spital unde, după multe dificultăți, bolnava este acceptată. Maicii Tereza îi vine atunci ideea să ceară administrației comunale atribuirea unui local pentru a-i adăposti pe cei muribunzi de pe străzi. O casă care servea într-o vreme de azil pentru pelerinii templului hindu din Kali la nera, care acum era folosită de vagabonzi și traficanți de toate soiurile, este pusă la dispoziția ei. Maica Tereza îi acceptă și pe aceștia. Mulți ani mai târziu, va spune despre miile de muribunzi trecuți prin acea casă: Mor atât de frumos împreună cu Dumnezeu! Nu am întâlnit până înn prezent niciunul care să nu-și fi cerut iertare de la Dumnezeu, care să fi refuzat să spună: Dumnezeul meu, te iubesc!

Doi ani mai târziu, Maica Tereza creează Centrul speranței și al vieții pentru a primi copii abandonați. În realitate, cei care sunt duși acolo, înfășurați în cârpe, nu mai au mari speranțe de viață. Atunci primesc botezul pentru a putea fi primiți, după învățătura catolică, în Paradis. Mulți dintre cei care se vindecă, vor fi adoptate de familii din străinătate. Un copil abandonat pe care îl primisem în această casă, a fost încredințată unei familii foarte bogate - poveștește Maica Tereza - o familie din înalta societate. După câteva luni, am auzit că acel copil s-a înbolnăvit grav și că va rămâne paralizat. Merg să caut familia și le propun: Dați-mi înapoi copilul și vă voi da un altul mai sănătos. Aș prefera să mă ucidă, decât să fiu separat de acest copil, răspunde tatăl, privindu-mă cu privirea tristă. Maica Tereza notează: ceea ce le lipsește săracilor, este faptul de a se simți utili, de a se simți iubiți. Pentru că sunt puși la o parte, le este impusă lor sărăcia și acest lucru îi rănește. Pentru toate speciile de boli, există medicamente, tratamente, dar atunci când sunt nedoriți, dacă nu există mâini pioase și inimi iubitoare, atunci nu mai există speranță de vindecare.

Maica Tereza este însuflețită în toate acțiunile ei de iubirea lui Cristos, de voința de a face ceva frumos pentru Dumnezeu, în slujba Bisericii. A fi catolică are pentru mine o importanță totală, absolută, spune. Suntem complet la dispoziția Bisericii. Profesăm o mare iubire, profundă și personală, pentru Sf. Părinte... Trebuie să dăm credibilitate adevărului evangheliei, proclamând Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, deschis, clar, așa cum ne învață Biserica.

Munca pe care o facem este pentru noi numai un mijloc pentru a concretiza iubirea lui Cristos... Suntem dedicate slujirii celor mai săraci dintre cei săraci, adică a lui Cristos, a căror imagine dureroasă sunt tocmai săracii... Isus în Euharistie este Isus în săraci, sub speciile pâinii și ale săracului, iată cea face din noi contemplativele din inima lumii.

În cursul anilor 60, Maica Tereza se extinde în aproape toate diecezele Indiei. În anul 1965, surorile merg în Venezuela. În luna martie a anului 1968, Papa Paul al VI-lea cere Maicii Tereza să deschidă o casă la Roma. După ce a vizitat suburbiile orașului și după ce a constatat că mizeria morală și materială există și în țările dezvoltate, ea acceptă. În același timp, surorile activează în Bangladesh, țară devastată de un oribil război civil. Multe femei sunt violate de către soldați: acele femei sunt sfătuite să avorteze. Maica Tereza declară atunci guvernului că ea și surorile ei vor adopta copii, dar că nu trebuie în nici un caz ca acelor femei, care numai suferiseră violența, să li se ceară să comită un alt păcat care ar fi rpmas imprimat pentru totdeauna în sufletele lor. Maica Tereza a luptat totdeauna împotriva oricărei forme de avort.

În anii 80 Ordinul deschide, în medie, 15 noi case noi în fiecare an. Începând cu anul 196, se stabilește în țările comuniste, până atunci interzise misionarilor: Etiopia, Yemen, URSS, Albania, China.

În luna martie a anului 1967, opera Maica Tereza se înbogățeștecu o ramură masculină: Congregația Fraților Misionari. Iar, în anul 1969, se naște Fraternitatea colaboratorilor laici ai Misionarilor Carității.

După mai multe internări în spital, Maica Tereza moare la Calcutta, în ziua de 5 septembrie 1997, trezind mare admirație în toată lumea.

În ziua dee 20 decembrie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a semnat decretul care recunoaște virtuțile eroice ale Sfintei săracilor, începând de fapt procesul de beatificare cel mai rapid din istoria cauzelor sfinților.

În ziua în care celebra cei 25 ani de pontificat, 19 octombrie 2003, Papa Ioan Paul al II-lea a prezidat ceremonia de beatificare a Maicii Tereza înn fața a mai mult de 300 000 de persoane.

Sf. Tereza de Calcutta, roagă-te pentu noi!

sâmbătă, 19 iunie 2010

CLASAMENT SFINTI PATRONI IN DIECEZA DE IASI


Locul I-Sf. Anton de Padova (10 hramuri): Fărăoani, Fălticeni, Huși, Iași, Târgu Frumos, Comănești, Roznov, Poiana, Pașcani, Răchiteni.

Locul I- Ss. Petru și Paul (10 hramuri): Bacău centru, Răducăneni, Vaslui, Brusturoasa, Talpa, Târgu Neamț, Slobozia, Traian, Onești, Focșani.

Locul II - Adormirea Maicii Domnului (9 hramuri): Cacica, Nisiporești, Focuri, Iași, Slănic Moldova, Pildești, Fărcășeni, Mircești, Vizantea Mănăstirească.


Locul II- Nașterea Mariei (9 hramuri): Valea Seacă, Rădăuți, Siret, Huși, Tărâța, Bălușești, Hălăucești, Arini, Tecuci.

Locul II-Sf. Fecioară Maria Regină (9 hramuri): Coman, Mărgineni, Florești, Bîrlad, Dancu, Tămășeni, Pârgărești, Tuta, Iugani.

Locul III-Sf. Mihail (8 hramuri): Sărata, Valea Mare, Săveni, Dofteana, Săbăoani, Chetriș, Satu Nou, Stufu.

Locul III-Sf. Cruce (8 hramuri): Bacău, Luizi Călugăra, Cotnari, Bogata, Buhonca, Săbăoani, Șcheia, Ploscuțeni.

Locul IV-Sf. Tereza a Pruncului Isus (7 hramuri): Schineni, Iași, Piatra Neamț, Tețcani, Roman, Gheorghe Doja, Onești.

Locul IV-Schimbarea la față a lui Isus (7 hramuri): Vatra Dornei, Călugăreni, Văleni, Târgu Ocna, Izvoarele, Adjud, Sascut sat.

Locul V-Sf. Iosif Muncitorul (6 hramuri): Barticești, Piatra Neamț, Buruienești, Săbăoani, Galbeni, Traian.

Locul VI-Coborârea Duhului Sfânt (5 hramuri): Barați, Solonețu Nou, Bălțați, Adjudeni, Ștefan cel Mare.

Locul VI-Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (5 hramuri): Botoșani, Podu Iloaiei, Tupilați, Gioseni, Galați.

Locul VII-Fericitul Ieremia (4 hramuri): Bacău, Tomești, Roman, Valea Mică.

Locul VII-Preasfânta Inimă a lui Isus (4 hramuri): Nicolae Bălcescu, Poiana Micului, Dărmănești, Mogoșești.

Locul VII-Sf. Treime (4 hramuri): Prăjești, Gura Humorului, Oituz, Butea.

Locul VII-Sf. Fecioară Maria Îndurerată (4 hramuri): Corhana, Satu Nou, Bijghir, Nicorești.

Locul VIII-Sf. Francisc de Assisi (3 hramuri): Bacău, Rotunda, Cleja.

Locul VIII-Sf. Ana (3 hramuri): Lespezi, Cireșoaia, Vladnic.

Locul VIII-Înălțarea Domnului (3 hramuri): Câmpulung Moldovenesc, Moinești, Sagna.

Locul VIII-Trupul și Sângele Domnului (3 hramuri): Horlești, Gherăiești, Târgu Trotuș.

Locul VIII-Sf. Maria Magdalena (3 hramuri): Ciucani, Frumoasa, Bârgăoani.

Locul IX-Sf. Maximilian Maria Kolbe (2 hramuri): Moara, Luncași.

Locul IX-Sf. Inimă a Mariei (2 hramuri): Roman, Berzunți.

Locul IX-Ss. Ioachim și Ana (2 hramuri): Oțeleni, Vladnic.

Locul X-Numele Sf. Fecioare Maria (1 hram): Satu Nou.

Locul X-Sf. Luca (1 hram): Somușca.

Locul X-Sf. Fecioară Maria, ajutorul creștinilor (1 hram): Fundu Răcăciuni.

Locul X-Sf. Marcu (1 hram): Cleja II.

Locul X-Sf. Ștefan (1 hram): Pustiana.

Locul X-Isus Bunul Păstor (1 hram): Roman.

Locul X-Sfânta Fecioară Maria a Zăpezii (1 hram): Ciugheș.

Locul X-Sf. Padre Pio (1hram): Valea Lupului.

Locul X-Sf. Isidor Plugarul (1 hram): Trebeș.

Locul X-Sf. Gheorghe (1 hram): Lilieci.

Locul X-Sf. Nicolae (1 hram): Bacău

ȘTIAȚI CUM SE CHEAMĂ SFÂNTUL TÂLHARUL CEL BUN?



SF. DISMAS, TÂLHARUL CEL BUN, sărbătorit în data 25 martie.

Tradiția evanghelică povestește că Isus a fost crucificat între doi tâlhari, condamnați la aceeași pedeapsă, fiind vinovați de păcatul asasinatului cu scopul răpirii. Sf. Luca (23, 39-43), povestește că unul din cei doi tâlhari s-a unit corului celor care îl blestemau pe Isus, în vreme ce celălalt, după ce și-a recunoscut propria vină și pocăindu-se de păcatele săvârșite, l-a implorat pe Fiul lui Dumnezeu pentru ca să-și amintească de dânsul atunci când va fi ajuns în cer.

Textele apocrife adaugă scurtei povestiri evanghelice multe alte amănunte ajungând să de-a până și un nume celor doi tâlhari: Gestas, primul, și Dismas al doilea, devenit foarte repede popular. În Evul Mediu a fost venerat în multe locuri, cu numele de Tâlharul cel Bun, alteori cu numele de Dismas.

Este patronul condamnaților la moarte.

Dacă sfinții ar putea să fie invidioși, sentiment foarte răspândit printre oameni, cu siguranță de acest sfânt ar avea tot dreptul să aibă această atitudine, pentru că, în vreme ce chiriașii aureolați ai Paradisului din vechime au fost canonizați de episcopi, iar pentru canonizarea celor mai moderni s-a gândit papa, numai el ar putea să se laude că a fost canonizat de Cristos însuși. Și nu în splendoarea gloriei pieței Bernini din Sf. Petru, ci în momentul cel mai dezolant al suferinței umane, pe Calvar.

Despre viața sa evangheliile nu ne spun nimic, iar despre acțiunile sale putem numai să ne imaginăm că erau grave din moment ce a fost condamnat la moarte. Cu siguranță a fost un om care a greșit mult, și pentru aceasta a plătit, la fel ca și colegul său de condamnare, dar, diferit de acesta, fără să dispere, a reușit să-și ceară iertare de la Isus, chiar dacă în ultimul moment, pentru păcatele sale. Și datorită faimei sale de sfințenie, creștinii i-au construit și un santuar, în Brazilia, unde multă lume merge să se roage și să-i ceară mijlocirea. Celor care merg la Padova, la sanctuarul Sf. Anton de Padova, în cor, pe stânga, la intrare, vor putea vedea o frumoasă pictură reprezentându-l pe acest sfânt.

Sf. Dismas, roagă-te pentru noi!

vineri, 18 iunie 2010

RECOMANDARE LECTURĂ CARTE



Cu umilință vă recomand lectura cărții: Izvoarele biblice ale doctrinei monastice în Convorbirile duhovnicești ale lui Ioan Cassian, apărută la editura Galaxia Gutenberg. În primele două capitole sunt analizate toate citatele biblice din această operă, iar în următoarele două autorul tratează despre tematicile teologice și doctrina monastică a acestui mare sfânt român al Biserici nedespărțite. Lectură ușoară și plăcută.
Pentru mai multe informații accesați http://www.galaxiagutenberg.ro/

sâmbătă, 12 iunie 2010

CANONIZAREA CEA MAI RAPIDĂ DIN ISTORIE: SF. ANTON DE PADOVA


Știați că Sf. Anton de Padova a avut procesul de canonizare cel mai rapid: numai 11 luni (iulie 1231-mai1232)? Dar să vedem istoria acestei canonizări.

În zilele care au urmat morții fratelui Anton, numeroase și mari au fost minunile atribuite mijlocirii acestui foarte cunoscut frate franciscan. Evenimentele miraculoase au incrementat devoțiunea în toate păturile sociale ale orașului, în satele limitrofe și în cele mai îndepărtate, și au favorizat sosirea fără încetare a multor pelerini, multiplicarea faptelor miraculoase, creșterea entuziasmului, răspândirea unui adevărat cult, care corespundea unei canonizări de fapt din partea poporului, și mobilizarea generală cu scopul de a vedea recunoscută din partea papei sfințenia lui Anton.

Venind în întâmpinarea acestei dorințe unanime, mai înainte încă să fi trecut o lună de la moartea Sfântului, autoritățile religioase și civile au trimis la Roma o delegație formată din eminente personalități religioase și civile, pentru a prezenta Pontifului Roman petiția întregii cetăți, ca să obțină începerea regulară a procesului de canonizare a lui Anton.

Delegația a fost primită de către Papa Grigore al IX-lea, papă care îl cunoscuse foarte bine pe Anton, care mersese la Roma pentru a cere părerea papei asupra unor chestiuni dezbăute între frați, și acesta rămăsese atât de fascinat de elocvența și profunzimea doctrinei sale încât îl numise Arca Testamentului și Chivotul Sfintelor Scripturi. Bătrânul Pontif nu putea decât să se bucure în a auzi de faima de sfințenie a lui Anton și a vedea apărând roade atât de admirabile. A reunit, deci, colegiul cardinalilor pentru a discuta instanța mesagerilor padovani și pentru a da început procesului de canonizare.

Prima fază a acestui iter canonic, care a fost unul din cele mai scurte din istorie, durând numai 11 luni, a fost constituirea tribunalului diecezan la Padova, din care făceau parte episcopul orașului, Jacopo, priorul benedictin Giordano Forzate și priorul dominicanilor, Ioan din Vicenza.

Terminând în luna februarie a anului 1232 munca tribunalului, condusă cu diligență și grabă de membrii tribunalului, episcopul a trimis la papa o nouă delegație, alcătuită din canonici, frați, magistrați și nobili, care a înmănat dosarul și a perorat în mod eficace cauza. Grigore al IX-lea, a început imediat a doua fază a cauzei, institiuind procesul apostolic și încredințând conducerea acestuia cardinalului de S. Sabina, Ioan din Abbeville, călugăr benedictin la mănăstirea din Cluny și abate al mănăstirii Sf. Petru din aceeași localitate. Acesta a dus la bun sfârșit procesul în scurt timp și cu rezultat favorabil. Papa, care încă din primele zile ale lunii mai a anului 1232 se găsea la Spoleto, a stabilit ca ceremonia de canonizare a fratelui Anton să aibă loc în sărbătoarea Rusaliilor, în splendida catedrală din Spoleto.

Bula de canonizare: Deoarece Domnul spune prin gura profetului: Eu voi face ca toate popoarele să celebreze laudele voastre și să vă încoroneze de mărire și onoare, și pentru că El promite că drepții vor străluci ca soarele în fața lui Dumnezeu; este lucru bun și drept ca pe pământ să înconjurăm cu venerația noastră și să lăudăm și să onorăm pe cei pe care Dumnezeu îi încoronează cu sfințenie și îi onorează în ceruri. Din acest număr face parte Fericitul Anton de sfântă memorie, din Ordinul Fraților Minori care, atât timp cât a trăit pe pământ, a apărut ornat de cele mai frumoase virtuți, iar acum că se află în ceruri strălucește datorită splendorii nenumăratelor miracole, pentru ca să fie demonstrat în mod evident sfințenia lui....

Memoria liturgică a Sf. Anton de Padova este în ziua de 13 iunie.

Sf. Antoane, roagă-te pentru noi!

joi, 10 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR IOAN BĂLAN



Mons. Ioan Bălan s-a născut la Teiuș, în ziua de 11 februarie 1880. A studiat teologia la Seminarul Central din Budapesta. În anul 1903 a fost hirotonit preot. Și-a continuat apoi studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în anul 1909 s-a mutat la București unde era nevoie de un confesor greco-catolic. În anul 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit canonic mitropolitan, iar în anul 1921 rector al Academiei de Teologie din același oraș. În anul 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului de Drept Canonic al Bisericilor Orientale.

În anul 1936 a fost consacrat episcop la Blaj ca și episcop al Lugojului, în urma numirii episcopului Alexandru Nicolaescu ca mitropolit.

Refuzând trecerea la ortodoxie, a împărtășit soarta celorlalți episcopi greco-catolici, fiind arestat în ziua de 28 octombrie 1948. A fost închis la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani (februarie 1949) și de acolo la Pușcăria de la Sighetu Marmației (mai 1950).

A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș (1955). În anul 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de maici de la Ciorogârla (lângă București), unde a rămas în izolare până la sfârșitul vieții. Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viață într-un spital din București, în ziua de 04 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP VALERIU TRAIAN FRENTIU



Mons. Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în orașul Reșița, din părinții Ioachim, preot, și Rozalia.

A studiat teologia la Budapesta (1894-1898), după care a fost hirotonit preot la 28 septembrie 1898. În anul 1902 a fost promovat doctor în teologie. A activat în Eparhia de Lugoj ca și cancelar, paroh, apoi vicar foraneu pentru ca pe 04 noiembrie 1912, la vârsta de 37 ani, să fie numit episcop al Lugojului. La 25 februarie 1922 episcopul Frențiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat la 03 mai același an.

După moartea, în anul 1941, a mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Frențiu a fost din nou mutat, acum ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului. În anul 1947 a revenit la Oradea.

De aici a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948, și dus în lagărul de la Dragoslavele. Apoi, în februarie 1949 la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul de la Sighetu Marmației, unde, după 2 ani, nemaiputând suporta duritatea regimului de exterminare a murit la 11 iulie 1952. Asemenea și celorlalți episcopi morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării și pentru a evita pelerinajele la mormintele martirilor uciși la Sighet.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

miercuri, 9 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR TIT LIVIU CHINEZ



Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic. În anul 1925 a fost trimis la studii la Roma, la Colegiul Sf. Atanazie, studiind la Universitățile Pontificale Angelicum și De Propaganda Fide, unde va obține doctoratul în filosofie și teologie. La 31 ianuarie 1930 a fost hirotonit preot. În anul 1931 s-a reîntors la Blaj unde a fist numit profesor la Școala Normală de Învățători. În anul 1937 a fost transferat la Academia Teologică din Blaj, după care, în anul 1947 va fi trimis la București, ca protopop.

La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la Mănăstirea Neamț împreună cu alți 25 de preoți greco-catolici. A fost transferat apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani unde ulterior vor fi aduși și ceilalți episcopi greco-catolici. Aici, la Căldărușani, în ziua de 3 decembrie 1949 va fi consacrat episcop de către ceilalți episcopi închiși. Cu toate precauțiunile luate pentru a nu divulga acest secret, Securitatea a aflat.

Mons. Tit Liviu Chinez a fost transferat mai târziu la închisoarea Sighetu Marmației. Datorită regimului de exterminare prin muncă, frig și foame, Mons. Tit Liviu s-a îmbolnăvit grav. Sub pretextul că este dus la infirmerie, a fost închis într-o celulă, în frig, unde în ziua de 15 ianuarie 1955, a murit. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a se știi locul exact. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP ALEXANDRU RUSU






Mons. Alexandru Rusu s-a născut în ziua de 22 noiembrie 1884 în localitatea Săulia de Câmpie, din părinții Vasile, preot, și Rozalia. În anul 1903 s-a tranferat la Budapesta pentru a începe studiile teologice. După șapte ani de studiu a obținut doctorarul în teologie, iar în data de 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, fiind numit imediat profesor titular al Catedrei de teologie dogmatică la Academia Teologică din Blaj. În anul 1920 a fost numit secretar mitropolitan, iar în anul 1923 canonic al Capitolului Mitropolitan. În data de 30 ianuarie 1931, la Blaj a fost consacrat episcop de Maramureș de către Mitropolitul Vasile Suciu. În luna martie a anului 1946 Sinodul Mitropolitan l-a ales pe Mons. Alexandru Rusu mitropolit, alegere recunoscută de Sf. Scaun, dar nu și de guvernul dictatorial al României.

Arestat în ziua de 28 octombrie 1948, a fost închis la Dragoslavele, la Mănăstirea Ortodoxă Căldărușani și apoi la Sighetu Marmației. A supraviețuit și acestei pușcării după care a fost transferat la Curtea de Argeș și apoi izolat în Mănăstirea Cocoș. În anul 1957 a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru instigare și înaltă trădare. În anul 1963 s-a îmbolnăvit și a murit în ziua de 9 mai a aceluiași an lângă Gherla. A fost îngropat în cimitirul pușcăriașilor fără nici un rit religios.

sâmbătă, 5 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU IULIU HOSSU, CARDINAL MARTIR



Eminența Sa Iuliu Hossu s-a născut în ziua de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milas din părinții Ioan, preot, și Victoria. În anul 1904 a început studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În anul 1906 și 1908 a obținut diploma de doctor în teologie și filosofie, după care, în anul 1910 a fost hirotonit preot de către Mons. Vasile Hossu. La Lugoj a îndeplinit slujirile de protocolist, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar episcopal. În ziua de 3 martie 1917 a fost numit episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Gherla. În ziua de 1 decembrie 1918 a avut onoarea de a proclama Declarația Unirii României pe câmpia Blajului, declarație cu care se stabilea separarea Transilvaniei de imperiul Austro-ungar și unirea ei cu Moldova și Țara Românească. În ziua de 28 octombrie 1948 episcopul Hossu a fost arestat de comuniști și dus la Dragoslavele iar mai târziu a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. De aici a fost închis la pușcăria din Sighetu Marmației. Astfel scria, în timp ce se afla la Căldărușani: Iubirea ta, Doamne, nu au reușit să mi-o ia; ea îmi ajunge; îți cer iertare pentru toate păcatele mele și umil îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat, mie, nedemnului tău rob. Iuliu Hossu a fost privat de libertate până la moartea care a avut loc în ziua de 28 mai 1970 în spitalul Colentina din București. Ultimele sale cuvinte au fost: Bătălia mea s-a terminat, a voastră continuă. Papa Paul al VI-lea îl crease cardinal in pectore încă în anul 1969, primul de naționalitate română, pentru a o face apoi publică în anul 1973, trei ani după moartea acestui mare păstor.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU VASILE AFTENIE, EPISCOP MARTIR


Mons. Vasile Aftenie s-a născut în ziua de 14 iunie 1899 în localitatea Londroman, din părinții Petru și Agapia. În anul 1919 s-a înscris la Facultatea Teologică Greco-Catolică și a fost trimis să studieze teologia la Colegiul grec Sf. Atanazie din Roma. În anul 1925 a obținut doctoratul în teologie și filosofie și s-a reîntors în patrie. În ziua de 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia Teologică din Blaj. A fost apoi numit protopop de București și canonic al Capitlului arhiepiscopal din Blaj. În ziua de 1 octombrie 1939 a devenit rector al susamintitei Academii Teologice. În luna aprilie a anului 1940 a fost numit episcop titular de Ulpiana, primind sarcina de auxiliar al mitropolitului Alexandru Niculescu, episcop de Făgăraș și Alba Iulia. Consacrarea episcopală a avut loc în data de 5 iunie 1940 în catedrala din Blaj. S-a reîntors la București în calitate de episcop vicar. După ce au eșuat mai multe încercări de a-l compromite, a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948. Împreună cu alți cinci episcopi greco-catolici a fost dus la Dragoslavele și apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, transformat în pușcărie. În luna mai a anului 1949 a fost transportat în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost torturat în mod barbar. Mutilat și cu barba smulsă, a fost închis în pușcăria Văcărești, unde a murit în ziua de 10 mai 1950. A fost îngropat în cimitirul Bellu Catolic cu rit religios oficiat de un preot romano-catolic.


RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA Mons. Vasile Aftenie


Doamne Isuse Hristoase, Tu ne-ai cerut să ne mărturisim credința în fața lumii întregi, pentru ca și Tu să dau mărturie pentru noi în fața Tatălui ceresc.

Privește, Doamne, mărturia ce ți-au dat-o episcopii greco-catolici, prin fidelitatea lor, eroică până la moarte, față de Biserica ta și de Sfântul Părinte Papa, vicarul Tău pe pământ.

te rugăm deci, pentur mărirea Ta și Binele Bisericii, să arăți și pe pământ vrednicia acestor servi ai Tăi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouă să ne dai, prin mijlocirea lor, harurile de care avem nevoie, pentru ca toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și încinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin

miercuri, 2 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP ANTON DURCOVICI


Mons. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de 8 ani a venit la Iași, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Școlii elementare a parohiei catolice. Apoi s-a transferat la o școală din București, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul Sf. Iosif din capitală. la 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Propaganda Fide. După ce a fost hirotonit preot la 24 septembrie 1910 în Bazilica Sf. Ioan din Lateran, s-a reîntors în țară la 29 iulie 1911. Aici a fost mai mulți ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgoviște și Giurgiu. După Primul Război mondial, pr. Durcovici ocupat diferite slujiri în cadrul Arhidiecezei de București: vicar general al Mitropoliei de București, rector și profesor la Seminarul Teologic București, precum și canonic al aceleiași Arhidieceze.

La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop iar la 5 aprilie 1948 a fost consacrat de către Gerald Patrick O'Hara, nunțiu apostolic, și înscăunat la 14 aprilie a aceluiași an.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a întreprins o activitate istovitoare de vizitare a parohiilor din Moldova, însuflețind cu viața sa sfântă inimile enoriașilor săi. Din cauza impasului în relațiile diplomatice dintre Guvernul Român și Sf. Scaun, prin denunțarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. la 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popești-Leordeni pentru a administra Taina Mirului, a fost arestat de Securitate și închis la București, Jilava, apoi Sighetu Marmației, unde moare în celula morţii la 10 decembrie 1951.

Cauza de beatificare a acestui mare episcop al diecezei noastre de Iași, în momentul de față se află în cercetare la Congregația pentru Cauzele Sfinților din Vatican.



RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA

EPISCOPULUI ANTON DURCOVICI



Atotputernice Dumnezeule, în providența ta preaînțeleaptă, tu l-ai chemat pe Anton Durcovici să fie slujitorul altarului tău și i-ai dăruit harul să conducă prudent și prin exemplu de viață sfântă pe mulți seminariști la preoție, iar ca episcop de iași, să-și întărească turma în anii prigoanei prin fermitatea credinței sale. Tu l-ai ales să fie un păstor bun, care-și dă viața pentru oile sale. Te rugăm, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria, sub ocrotirea căreia el și-a consacrat dieceza, fă ca sfințenia vieții și tăria martiriului său să iradieze în Biserică, pentru ca el să fie cât mai curând beatificat, spre cinstea Bisericii Catolice și spre mântuirea poporului credincios al României. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU VLADIMIR GHIKA

Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istambul - Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Hernic al IV-lea, regele Franței).

A avut patru frați și o soră: Grigore, care a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe și Ella, morți și ei de tineri, și Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia.

În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece nu exista în zonă nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, arte, litere, filosofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un discernământ misterios, pentru a fi și mai ortodox, face profesiunea de credință catolică, spre stupoarea mamei sale, care va rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Airesc.... Mai târziu, în glumă, papa Pius al XI-lea îl va numi marele vagabond apostolic. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în țară se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit, numit Bethleem Mariae, la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În primul război mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din osipciul de la Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.

În ziua de 07 octombrie 1923 este hirotonit preot la Paris de către Cardinalul Dubois. Își va desfășura ministerul sacerdotal în ranța până în anul 1939. Deoarece inima îi era în România, cere privilegiul de la Papa de a putea celebra în cele două rituri, latin și bizantin, privilegiu care i se acordă la scurt timp după hirotonire, devenind astfel primul preot român biritual.

La 03 august se întoarce în România unde îl surprinde al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată încuraja și ajuta.

După venirea la putere a ciumei roșii refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de înaltă trădare și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în ziua de 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

De procesul său de beatificare se ocupăArhidieceza Romano-Catolică de București, în momentul actual dosarul procesului diecezan fiind la Congregația pentru Cauzele Sfinților, în fază de studiu. Mai multe informații despre acest mare sfânt și despre procesul de beatificare puteți citi pe site: http://www.vladimirghika.ro/
Rugăciune pentru beatificarea Mons. Vladimir Ghika
Doamne Isuse Cristoase, Marele și Veșnicul Preot al sufletelor noastre, privește cu bunăvoință la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika. Fă ca exemplul său de credință și de iubire să strălucească tot mai mult printre noi și dăruiește-ne pentru meritele și sfințenia martiriului său harul... (aici se spune harul dorit), pentru ca el să fie ridicat la cinstea altarelor, spre slava Ta, care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin

BEATIFICAREA EPISCOPULUI SZILARD BOGDANFFY



În ziua de 27 martie 2010, Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul care recunoaște martiriul Slujitorului lui Dumnezeu Szilàrd Istvàn Constantin Bogdòanffy, episcop auxiliar de Satu Mare (dieceză unită cu cea de Oradea între anii 1948-1982). Acesta s-a născut la Feketeto (Crna Bara - actualmente Serbia) în data de 21 februarie 1911, a fost consacrat episcop de arhiepiscopul Gerald Patrick Aloysius O'Hara, în secret la Nunțiatura din București, pe data de 14 februarie 1949 și a murit în închisoarea de la Aiud în ziua de 02 octombrie 1953.

După ce Sf. Scaun a dat nihil obstat Diecezei Romano-Catolice de Oradea pentru introducerea cauzei, în 04 februarie 1994, s-a deschis procesul diecezan pe 20 ianuarie 1995 și a durat până în 08 noiembrie 1997. Decretul de validitate pentru procesul diecezan s-a dat la Roma pe 05 martie 1999. Timp de 11 ani s-a lucrat studiul cauzei și iată că rezultatul este conform așteptărilor, este recunoscută moartea de martir a Preasfințitului Bogdanffy. Între timp s-a decis și data în care acesta va fi beatificat. Astfel, în ziua de 30 octombrie 2010, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea va avea loc beatificarea episcopului martir Szilard Bogdanffy.

marți, 1 iunie 2010

Sfinți soți în Biserica ortodoxă


Ss. Vasile și Irina din Kasino
Ss. Ciril și Maria Radonezh
Ss. Dumitru Donskoj și Eudoxia, mari principi ai Moscovei
Ss. Dumitru Zaozerskij și Maria, prinți ruși
Ss. Dovmont-Timotei și Marta din Pskov
Ss. Iustinian și Teodora, împărați
Ss. Lazăr și Milica, prinți sârbi
Ss. Milutin și Simonida, regii Serbiei
Ss. Nicolae al II-lea Romanov și Alexandra Fedorovna, țarul întregii Rusii, martiri
Ss. Ștefan cel orb și Angelina Brancovich, regii Serbiei
Ss. Ștefan Dusan și Elisabeta (Elena), împărații Serbiei și ai României
Ss. Ștefan Stiljanovic și Elisabeta (Elena), prinți sârbi
Ss. Teodosiu al II-lea și Eudoxia, împărați
Ss. Zebulon și Suzana
Ss. Simion Ștefan Nemanja și Ana-Anastazia
Ss. Gheorghe Lazarevschie și Iuliana Lazarevskaja
Ss. Vladimir și Agripina din Rzev
Ss. Sergiu și Varvara Svirskie
Ss. Gheorghe și Agafia Vsevolodovic
Ss. Vselodov și Maria Vsevolodovic, martiri
Ss. Mstislav și Cristina Vsevolodovic, martiri

Soți sfinți în Biserica Catolică


Ss. Abraham și Sara
Ss. Iosif și Maria
Ss. Iacob și Rahela
Ss. Zaharia și Elisabeta
Ss. Ioachim și Ana
Ss. Cleofa și Maria
Ss. Zaheu și Veronica
Ss. Aquila și Priscilla, martiri
Ss. Adronic și Giunia, martiri
Ss. Filimon și Appia, martiri
Ss. Dionis Areopagitul și Damaride
Ss. Valriu și Cecilia, martiri
Ss. Crisantu și Daria, martiri
Ss. Marius și Marta, martiri
Ss. Abacus și Audiface
Ss. Espero și Zoe, martiri
Ss. Ciriacus și Teodulo
Ss. Iulian și Basilissa, martiri
Ss. Mauro și Beneria, martiri
Ss. Timotei și Maura, martiri
Ss. Galazione și Episteme, martiri
Ss. Andronic și Anastazia
Ss. Eustachio Placido și Teopista, martiri
Ss. Teopisto și Agapio
Ss. Anastasio și Teopista, martiri
Ss. Flavian și Dafrosa, martiri
Ss. Aureliu și Natalia, martiri
Ss. Felice și Liliosa, martiri
Ss. Claudiu și Prepedigna, martiri
Ss. Saverian și Aquila, martiri
Ss. Montano și Maxima, martiri
Ss. Vitale și Valeria, martiri
Ss. Caterviu și Severina, martiri
Ss. Paul și Tatta, martiri
Ss. Areta și soția, martiri
Ss. Marcelin și Mannea, martiri
Ss. terențiu și Neonilla, martiri
Ss. Grigore de Nissa și Teosebia,
Ss. Vasile și Emmelia, martiri
Ss. Tiridate al III-lea și Askhen, regii Armeniei
Ss. Marcian și Pulheria, împărații Orientului
Ss. Adabaldo și Rictrude
Ss. Grigore și Nonna
Ss. Rolando și Alda
Ss. Adalbert și Regina
Ss. Henric al II-lea și Cunegunda, împărați
Ss. Edwin și Edelberga, regi de Northumbria
Ss. Etelbert și Berta, regele Kentului
Ss. Pipin de Landen și Ida
Ss. Leopold al III-lea și Agneza de Austria
Ss. Gwynllyw și Gladys, regi de Galles
Ss. Xenofont și Maria
Ss. Carol cel Mare și Fericita Hildegarda
Ss. Șetfan al Ungariei și Fericita Gisella
Ss. Paulin de Nolla și Fericita Tereza
Ss. Ferdinand al III-lea și Fericita Beatrix de Suabia, regi de Castilia și Leon
Ss. Isidor Agricutorul lui Fericita Maria Toribia
Ss. Eleazar și Fericita Delfina
Fericitul Ludovic al IV-lea de Turingia și Sf. Elisabeta a Ungariei
Fericiții Lucchese și Buonadonna, primii terțiari franciscani
Fericiții Manuel Rodriguez de Moura și soția, martiri brazilieni
Fericiții Alois Beltrame Quattrocchi și Maria Corsini
Fericiții Alois Martin și Zelia Guerin
Fericiții Ludovic și Lucia Yachiki, martiri
Fericiții Simon și Magdalena Kiyota Bokusai, martiri japonezi
Fericiții Toma și Maria Gengoro, martiri japonezi
Fericiții Anton și Magdalena Sanga, martiri japonezi
Fericiții Anton și Maria, martiri japonezi
Fericiții Paul și Tecla Nagaishi, martiri japonezi
Fericiții Paul și Maria Tanaka, martiri japonezi
Fericiții Dominic și Calara Yamada, martiri japonezi
Fericiții Andrei și Maria Murayama Tokuan, martiri japonezi
Fericiții Cosma și Agneza Takeya Sozaburo, martiri japonezi
Fericiții Ioan și Maria Yoshida Shoun, martiri japonezi
Fericiții Gheorghe și Isabela Fernandes, martiri japonezi
Fericiții Petru și Susanna Araki Chobyoe, martiri japonezi
Fericiții Ioan și Ecaterina Tanaka, martiri japonezi
Fericiții Ioan și Monica Onizuka Naizen, martiri japonezi
Fericiții Ioan și Tecla Hashimoto, martiri japonezi
Fericiții Ioan și Magdalena Minami Gorozaemon, martiri japonezi
Fericiții Simon și Agneza Takeda Gohyoe, martiri japonezi
Fericiții Gaspar și Ursula Nishi Genka, martiri japonezi
Fericiții Adrian și Ioana Takahashi Mondo, martiri japonezi
Fericiții Leon și Marta Hayashida Sukeemon, martiri japonezi
Fericiții Magalena și Didah
Fericiții Genya Ogasawara Yosabura și Luiza Ogasawara Miya, martiri japonezi
Slujitorii lui Dumnezeu Alfons Sanchez și Tereza Martins
Slujitorii lui Dumnezeu Carol Tancredi Falletti și IUlia Colbert, marchizi de Barolo
Slujitorii lui Dumnezeu Ioan Gheddo și Roza Franzi
Slujitorii lui Dumnezeu Ulisse Amendolagine și Lelia Cossidente
Slujitorii lui Dumnezeu Marcel Inguscio și Ana Maria Ritter
Slujitorii lui Dumnezeu Septimiu Manelli și Licia Gualandris
Slujitorii lui Dumnezeu Eugeniu Balmori Martinez și Maria Francisca Cinta Sarrelangue
Slujitorii lui Dumnezeu Aristides Calvani Silvia și Adela Rina Abbo Fontana
Slujitorii lui Dumnezeu Edmond Michelet și Maria Vialle
Slujitorii lui Dumnezeu Georges-Philias Vanier și Pauline Archer Vanier
Slujitorii lui Dumnezeu Louis Wandete și Valerie Ama
Slujitorii lui Dumnezeu Tomas Elvira și Paquita Dominguez
Slujitorii lui Dumnezeu Manuel Casesnoves Soler și Adela Soldevila Galiana
Slujitorii lui Dumnezeu Placid Armengol Ceranova și Emilia Serra Saura, martiri spanioli
Slujitorii lui Dumnezeu Jose Carne Moreno și Maria Dolores Gomez Plaza, martiri spanioli
Slujitorii lui Dumnezeu Gabino Diaz-Toledo Martin Macho și Maria paz Pasquala Merchan Gouvert, martiri spanioli
Slujitorii lui Dumnezeu Jozef și Wictoria Ulma, martiri polonezi
Slujitorii lui Dumnezeu Anatolii Hurula și Irina Durbak, martiri ucraineni
Slujitorii lui Dumnezeu Teodor și Olha Nimylovych, martiri ucraineni
Fericitul Carol I de Augsburg și Slujitoarea lui Dumnezeu Zita Borbone-Parma, împărați
Fericiții Bartolo Longo și Mariana Farnararo de Fusco Longo
Slujitorii lui Dumnezeu Joao și Maria Monteiro da Fonseca, martiri kenioți
Slujitorii lui Dumnezeu Manuel de Carvalhaes și Maria Soares
Slujitorii lui Dumnezeu Bartolomeu și Francisca Veloso
Slujitorii lui Dumnezeu Toma și Maria Antunez
Slujitorii lui Dumnezeu Joao Barbosa și Ecaterina Amorim
Slujitorii lui Dumnezeu Simao Gonzalez și Margareta d'Oliveira
Slujitorii lui Dumnezeu Blaziu Barreiros și Beatrix Lopez
Slujitorii lui Dumnezeu Anton Machado și Ana Lopez
Slujitorii lui Dumnezeu Manuel Machado și Eufrasia Pereira
Slujitorii lui Dumnezeu Luis Coelho și Violante da Silva
Slujitorii lui Dumnezeu Petru de Costa și Aleixia Luis
Slujitorii lui Dumnezeu Diogo Vaz Begrao și Esperanța Moutinha
Slujitorii lui Dumnezeu Nicolau și Joanna
Slujitorii lui Dumnezeu Matias Gomez și Francisca Vaz
Slujitorii lui Dumnezeu Francisco Dias și isabel dos Santos
Slujitorii lui Dumnezeu Figlio di Domina Mendez și Maria Alvarez
Slujitorii lui Dumnezeu Martinez Borges și Isabel Mendez
Slujitorii lui Dumnezeu Luis Nunez și Maria da Oliveira
Slujitorii lui Dumnezeu Joao Nunez Carao și Brigata de Sa
Slujitorii lui Dumnezeu Francisco Dias și soția
...