sâmbătă, 26 iunie 2010

Când va fi sfârșitul lumii? Atunci când nu va mai exista cale de la vecin la vecin.

Sfaturile Pr. Dionisie de la Colciu
  • Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri, și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteaneala. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala.
  • Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârșitul lumii. Și Bătrânul a răspuns: Când se va înmulți mintea. Și asta o vedem astăzi.
  • Acum toți sunt cu studii și automat au înălțarea minții, nici nu își dau seama de asta. Învățătura e bună, dar înălțarea minții nu.
  • Noi nu mergem la biserică să citim, ci ca să ne hrănim. Orice cuvânt care se citește, trebuie să îl mistuim, altfel degeaba citim dacă nu înțelegem nimic, nu rămânem cu nimic.
  • Să avem dragoste de aproapele, să nu avem dragoste vicleană, adică să facem alegere că acela e viclean, că celălalt e așa... Eu trebuie să îi iubesc pe toți ca pe mine însumi, că așa îmi poruncește Biserica. Acesta este adevărul și ortodoxia. Adică să îi iubim pe toți - și pe turc, și pe arab, și cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu poruncește să-mi schimb și credința după a lor, sau după obiceiurile și patimile lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial