sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Scrisoare pastorală: Familia, legământ de iubire, leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii

Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii diecezei noastre
Conciliul Vatican II, în constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, care vorbeşte despre realităţile vieţii contemporane şi despre situaţia în care se află societatea şi Biserica, schiţează încă din primele rânduri tabloul pozitiv, dar şi preocupant al vieţii în care trăim: "Bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos, şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor" (GS 1).
Acelaşi document, după ce vorbeşte despre demnitatea omului şi despre activitatea umană în lume, se opreşte cu viu interes asupra câtorva probleme mai urgente ale societăţii şi ale vieţii.
Dintre acestea pe primul loc este aşezată demnitatea căsătoriei şi a familiei, precum şi promovarea ei.
Este firesc să scoată în evidenţă acest lucru, întrucât de instituţia divină a familiei şi a căsătoriei depinde bunul mers al întregii societăţi şi viitorul omenirii: "Binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale", afirmă documentul conciliar (GS 47).
Aceste gânduri răsună puternic şi în sufletele creştinilor din Dieceza de Iaşi.
Avem atâtea bucurii şi atâta speranţă în cadrul poporului credincios, speranţă deschisă prin momentul eliberării de sub tirania dictaturii comuniste, atâtea lucruri noi şi îmbucurătoare, avem spaţiu de lucru în atâtea domenii şi direcţii, avem libertate, ca un dar atât de mult aşteptat, dar avem şi atâtea tulburări, atâta tristeţe şi angoasă, care s-au năpustit asupra Bisericii din România şi, desigur, şi asupra Bisericii noastre locale.
Aşadar, dintre toate încercările şi preocupările, care privesc viaţa spirituală a poporului nostru credincios, dincolo de confuzia care s-a abătut asupra tuturor categoriilor de persoane, dincolo de neliniştile tranziţiei şi a pericolului unei noi forme de sărăcie, dincolo de marea de probleme ce a invadat ţara şi dieceza noastră, durerea durerilor şi problema problemelor este familia şi căsătoria.
Rememorând tradiţia noastră şi moştenirea lăsată de înaintaşi, făcând un bilanţ serios asupra numărului naşterilor şi a botezurilor, privind la Bisericile noastre în care rar se mai văd bărbaţii tineri şi mamele de altă dată, care veneau cu copiii la cateheze şi la biserică, analizând fenomenul devastator al emigrării, al separărilor de familie şi de părinţi, văzând atâţia tineri care au luat calea pribegiei pentru a găsi un loc mai bun şi un mijloc de câştig pentru viaţă, constatând lacrimile bunicilor, precum şi ale gospodinelor şi mamelor rămase singure, dar mai ales auzind strigătul tulburător al copiilor şi văzând lacrimile multora dintre cei rămaşi pe drumuri, ne întrebăm:
Ce se întâmplă? Unde mergem? Până când? Ce se va întâmpla cu ţara noastră, cu Biserica noastră şi ce este de făcut?!
Toate acestea ne obligă la o analiză profundă şi la o mobilizare generală.
În ultimii ani, în programul nostru pastoral, ne-am îndreptat spre cuvântul divin, spre Sfânta Scriptură şi, mai recent, spre viaţa preoţilor şi misiunea lor, cu rezultate mulţumitoare şi mângâietoare.
A sosit timpul să ne oprim şi să ne îndreptăm spre instituţia sacră a familiei, spre sacramentul sfânt al căsătoriei şi spre toţi părinţii şi copiii Bisericii noastre.
Aşadar, reluând o dorinţă exprimată în mai multe rânduri, în cadrul întâlnirilor noastre din Consiliul Prezbiteral şi din Consiliul Pastoral Diecezan, şi primind încurajarea tuturor preoţilor şi surorilor din viaţa consacrată, precum şi a structurilor noastre academice, asociative şi caritative, anunţăm că viitorul nostru timp şi program pastoral îl dedicăm Familiei şi Căsătoriei.
În Consiliul Prezbiteral, ce s-a desfăşurat în această toamnă, la 18 octombrie, ca şi în Consiliul Pastoral din 25 octombrie, am avut ca principală discuţie tema familiei şi a căsătoriei, cu proiectele care privesc toată Biserica noastră şi toate structurile diecezane.
Oficiul pentru Pastoraţia Laicilor şi a Familiilor şi Oficiul pentru Cateheză vor prelua rezultatul discuţiilor din cele două consilii şi vor propune şi coordona tot materialul recerut şi necesar pentru un asemenea program.
Aşezând toate iniţiativele noastre sub ocrotirea Maicii Domnului, regina familiilor, dispunem ca un delegat special al nostru, în colaborare cu rectorul sanctuarului din Cacica, să pregătească acest eveniment unic în dieceză prin vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica în bisericile şi comunităţile noastre.
Pe parcursul acestui timp destinat familiei şi căsătoriei, vom exprima încrederea şi speranţa noastră, prin rugăciuni speciale, cateheze, conferinţe, simpozioane ce le vom îndrepta spre Domnul prin Maica Sfântă şi le vom pregăti şi susţine în programul nostru pastoral.
Constatând împreună cu sfântul Conciliu şi cu marii noştri papi, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi cu actualul Sfânt Părinte prin ce momente trece Biserica şi lumea, prin ce greutăţi se aventurează familia şi căsătoria, gândul nostru ne determină să ne mobilizăm pentru a găsi drumul cel mai bun pentru a păstra şi a transmite generaţiilor viitoare tezaurul credinţei şi valoarea cea mai de preţ, după demnitatea omului: familia gândită şi voită de Dumnezeu pentru viitorul omenirii.
Ne doare când vedem că demnitatea acestei instituţii nu se bucură pretutindeni de aceeaşi strălucire. Ea este întunecată de poligamie, de plaga divorţului, de aşa-zisa dragoste liberă şi de alte deformări. Mai mult, iubirea conjugală este prea adesea pângărită de egoism, de hedonism şi de practici ilicite împotriva procreării. Pe lângă aceasta (şi acest lucru se verifică mai ales la noi), condiţiile economice, socio-psihologice şi politice de astăzi provoacă şi în familie (şi mai ales în familie) perturbări deloc neglijabile. Toate acestea neliniştesc conştiinţele.
Dar, în acelaşi timp (şi aceasta trebuie să ne încurajeze), tăria şi soliditatea instituţiei matrimoniale şi familiale se manifestă tocmai prin faptul că transformările profunde ale societăţii de astăzi, în ciuda dificultăţilor ce izbucnesc de aici, fac să apară, foarte adesea şi în diferite feluri, adevărata natură a acestei instituţii (cf. GS 47).
Cu această speranţă în suflete exprimată de Conciliu şi cu încrederea în planul lui Dumnezeu, care rămâne veşnic valabil, cu speranţa că Maica Sfântă, ocrotitoarea noastră, va rămâne mereu alături de familiile noastre, vrem "să înaintăm în larg", cum ne cheamă Sinodul nostru diecezan, şi să oferim acestei instituţii divine cea mai mare preţuire, consideraţie şi sprijin, în anul pastoral dedicat familiei şi căsătoriei creştine.

Cu dorinţe de binecuvântare şi de preţuire pentru familiile diecezei noastre şi pentru tot poporul creştin.
Har şi pace de la Domnul nostru Isus Cristos şi ocrotire prin mijlocirea Maicii Domnului, patroana diecezei noastre.

Iaşi, 25 octombrie 2010

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Mereu „mâine” (Sonet)

Lope de Vega (1562 – 1635), dramaturg şi poet spaniol
Ce vrei de la mine şi ce dor Te poartă
în reci nopţi de iarnă, când toate dorm duse,
iar Tu, lângă uşă şi singur, Isuse,
mai baţi în tăcere la inima-mi moartă?

Căci nimeni nu iese! Vezi bine, cu jale
cum eu, împietritul, cu-a mea nepăsare,
strivesc fără milă şi calc în picioare
suava garoafă a dragostei Tale.

În cuget, un înger degeaba-mi şopteşte:
”Deschide fereastra, căci El te aşteaptă!
Ştii, inimă rece, doar El te iubeşte!

Şi vrea să-ţi ofere cereasca Lui pâine
El, Domnul, Stăpânul, al tuturor Tată!”
Răspunsu-mi e însă doar “mâine”, tot “mâine”...

Traducere: Munteanu Sorina

Fântâna (sau cântecul sufletului care arde de nerăbdare să-l cunoască pe Dumnezeu prin credință)

(Sfântul Ioan al Crucii)
Cât de bine ştiu izvorul acela
care curge în adâncul nopţii.

Fântâna eternă e ascunsă.
Dar cât de bine ştiu unde curg apele ei,
deşi noaptea-i adâncă.

Nu ştiu unde-şi are începutul.
Şi totuşi, toate îşi au în ea începutul,
deşi-i noapte adâncă.

Ştiu că nu-i nimic atât de minunat
ca această fântână
şi că din ea se adapă cerul şi pământul,
deşi noaptea-i adâncă.

Nimeni nu poate coborî în fântână
şi nimeni nu-i poate afla capătul,
deşi noaptea-i adâncă.

Limpezimea ei nu cunoaşte întuneric,
izvor făcându-se a toată strălucirea,
deşi-i adânc de noapte.

Torentul apelor ei
se revarsă peste oameni, ceruri şi bezne,
în adâncul nopţii.

Atotputernic e izvorul care ţâşneşte
din această fântână
când adâncă-i noaptea.

Fântâna eternă stă ascunsă
în pâinea care tuturor ne dă viaţă,
deşi adâncă-i noaptea.

Ea cheamă toată suflarea omenească
să se adape din izvorul ei,
deşi în întuneric,
căci de nepătruns e noaptea.

O, fântână vie, pe care-o doresc –
în pâinea vieţii îi văd flacăra nestinsă,
deşi adâncă-i noaptea.

Comentariu:

„Fântâna” de care vorbeşte Sf. Ioan al Crucii nu este nici pe departe o metaforă poetică, ci doar o transpunere în limbaj poetic a unei experienţe mistice.

Se vorbeşte despre o „apă vie” care devine, pentru cine bea din ea, cauză a unei vieţi noi, în spirit şi în adevăr. În poemul de faţă, fântâna este de fapt Duhul Sfânt. Şi de ce este ea descoperită mereu „în adâncul nopţii”? Noaptea – noaptea neagră a sufletului – este crucială în limbajul mistic specific Sfântului Ioan al Crucii. Ea poate simboliza dezorientarea inevitabilă de la început, când conştiinţa, desprinsă în prealabil de lucrurile materiale, trăieşte, febrilă, aşteptarea Divinului. Noaptea este, astfel, un prag spiritual, deşertul sufletesc în mijlocul căruia este descoperită Fântâna – Duhul Sfânt Care se pogoară „în pâinea vieţii”, adică în Sacramentul Euharistiei, transformând pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Cristos.

Traducere: Munteanu Sorina

Laus Trinitati... Antifon pentru Sfânta Treime

(Hildegard von Bingen)
Laudă să se înalţe Treimii!
Dumnezeu e muzică, Dumnezeu e Bunătate
care hrăneşte toate făpturile.
Domnul este cântecul oştirilor de îngeri
şi frumuseţea mai presus de minte
a tainelor rămase nedesluşite pentru oameni.
Domnul,Viaţa noastră, este Izvorul întregii vieţi.

Traducere: Munteanu Sorina

O, mlădiţă pururi verde... (O, nibilissima viriditas...). Responsoriu pentru Sf. Fecioară Maria

(Hildegard von Bingen)
O, mlădiţă pururi verde
cu rădăcinile în soare,
străluceşti pe cerul fără nori
unde cugetul muritorilor nu poate ajunge,
învăluită în îmbrăţişarea harurilor divine.

Tu, purpură a zorilor de zi,
care arzi ca flacăra soarelui.

Aleluia!
Lumina S-a revărsat din trupul tău preacurat,
trandafir pururi neofilit de dincolo de moarte.
Pomul lumii a dat în floare.
Cele două tărâmuri (pământul şi cerul)
au devenit una.

Traducere: Munteanu Sorina

O, bărbaţi vrednici de laudă...O, spectabilis viri...)

Hildegard von Bingen
(1098 - 1179), mistică, erudită călugăriţă şi stareţă benedictină, autoare de poeme şi cântări spirituale şi liturgice

O, bărbaţi vrednici de laudă!
Voi aţi văzut cu ochii spiritului,
dincolo de umbre, dincolo de vălul de întuneric.
Cu putere aţi vestit tuturor
Viaţa revărsată în lume
din ramura care a dat în floare
când lumina desăvârşită a prins rădăcini înlăuntrul ei.

Sfinţilor din timpuri străvechi!Voi aţi proorocit
mântuirea sufletelor azvârlite în exil
în ţinuturile morţii.
Şi, asemeni roţilor unei mori,
v-aţi învârtit în apele minunii,
când aţi vorbit de muntele cel de taină,
piatră de temelie a cerurilor,
care aduce linişte valurilor mării.

O nestinsă făclie a vegheat în mijlocul vostru,
arătând pururi către munte.

Traducere: Munteanu Sorina