marți, 5 martie 2013

Un rotar care nu-i rotar...


Într-o zi, un ofiţer zise în faţa plutonului său:-Să iasă afară rotarii !Ieşiră înainte câţiva soldaţi şi ofiţerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învăţat rotăria şi cât se pricep.Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:-Şi tu eşti rotar, băiete ?-Eu nu sunt rotar…-Atunci de ce-ai ieşit? Soldatul i-a răspuns:-Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viaţa mea.Aşa e şi cu mulţi creştini din ziua de azi: îşi zic creştini, dar nu-s creştini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuşi, îl chema Rotaru.

Cum se alege un Papă


Istoria și modalitățile conclavelor povestită de Ambrogio Piazzoni, Vice Prefect al Bibliotecii Apostolice Vaticane


Cetatea Vaticanului, 20 februarie 2013 (Zenit.org) Antonio Gaspari

Cum se allege un Papă? Cine a inventat conclavul? Care sunt modalitățile și caracteristicile care au caracterizat alegerea diferiților pontifi în decursul istoriei?
În primii ani ai Bisericii Papii erau aleși de către comunitateacreștină și poporul roman. La început era vorba de o comunitate restrânsă. Odată cu trecerea timpului, au început să fie numiți unii reprezentanți, care mai apoi îl alegeau pe Papa. Perioada cea mai complicată pentru alegerea Pontifilor a fost secolul al X-lea, pentru că influența externă era foarte mare în această privință. „Gândiți-vă – a subliniat Vice Prefectul Bibliotecii Apostolice a Vaticanului – că regi și împărați aveau dreptul să prezinte sau să pună veto asupra candidaților la Pontificat”. Aceasta este perioada cunoscută și sub numele de luptă pentru investituri, cu numeroși antipapi care se opuneau aleșilor. Și este evident cât de mult puterea politică avea greutate în alegerea unui Pontif. Din acest motiv, a fost făcută o primă mare reformă, care a stabilit că corpul electoral trebuie să fie compus numai din cardinali.
În anul 1059, Papa Nicolae al II-lea, cu Bulla In Nomine Domini a rezervat alegerea numai cardinalilor episcopi.
În anul 1179, Papa Alexandru al III-lea a extins alegerea la toți cardinalii, iar cel ales trebuia să aibă cel puțin 2/3 din voturi.  Alegerea din partea cardinalilor și majoritate de 2/3 sunr condiții valabile și astăzi.
Primul Conclav oficial recunoscut a fost instituit de către Papa Grigore al X-lea, care a promulgat Constituția apostolică Ubi Periculum (1274), în care stabilea că cardinalii electori, fiecare având un singur însoțitor, zele zile după moartea papei, să se reunească într-o mare sală a palatului unde locuia papa defunct și acolo să fie segregați.
Dacă după trei zile alegerea nu era făcută, cardinalilor le era redusă hrana la o singură masă pe zi; după alte cinci zile, hrana era ulterior redusă numai la pâine, vin și apă. Mai mult încă, în toată perioada Scaunului vacant, veniturile purpuraților erau transferate în mâinile Camerlengului, care le punea apoi la dispoziția Papei. Toate aceste măsuri erau luate pentru a evita lungirea scaunului vacant și pentru a evita situații, așa cum a fost conclavul din Viterbo care a durat 33 de luni. Nu toți, însă, erau de acord cu aceste măsuri. Astfel, Papa Adrian al V-lea a suprimat Constituția apostolică Ubi Periculum, iar Papa Ioan al XXI-lea a revocat-o. Papa Celestin al V-lea a readus-o în actualitate în anul 1294, prin Bulla Quia in futurum.
În anul 1298, Papa Bonifaciu al VIII-lea a inserat-o integral în Codul de Drept Canonic.
În decursul veacurilor au existat diferite încercări de a schimba regulile, până la punctul că Papa Grigore al XV-lea (1621-1623) a simțit necesitatea de a publica două Constituțiuni în care reamintea pentru conclav, clausura, majoritatea a 2/3, iar votul trebuia să fie secret. În secolele precedente, votul era public.
Încă la începutul secolului al XIX-lea exista dreptul de veto din partea suveranilor catolici, care puteau să indice o listă de cardinali nedoriți pentru slujirea de Papă.
Austria a încercat să impună dreptul de veto în alegerea cardinalului Mariano Rampolla del Tindaro, care era mai apropiat de interesele Franței. În urma acestor probleme, în anul 1904, Papa Pius al X-lea, prin Constituția Commissum nobis a abolit dreptul de veto al Națiunilor catolice.
În privința păstrării proceselor verbale și ale buletinelor de vot, care la început areua arse, doctorul Piazzoni a explicat că, în decursul veacurilor, Pontifii au decis când într-un fel, când în altul.
În această privință, Papa Ioan al XXIII-lea a decretat păstrarea proceselor verbale, a buletinelor de vot și a notițelorluate de cardinali în timpul Conclavului.
Papa Ioan al XXIII-lea a cerut și o simplificare a procedurilor și ale votărilor, și a posibilității ca papa ales să fi putut consimte publicarea cronicii conclavului.
Ioan al XXIII-lea este primul Pontif care depășește numărul de 70 de cardinali. șaptezeci sunt și bătrânii poporului lui Israel.
Concomitent cu creșterea Bisericii universale, în anul 1970, Papa Paul al VI-lea a fixat dreptul de a fi electori și să intre în conclav la împlinirea a optzeci de ani, pentru un maxim de 120 cardinali electori.
Cu Universi dominici gregis din anul 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a stabilit în Domus Sanctae Marthae un loc pentru cardinali în clausură, a eliminat posibilitatea alegerii prin aclamație și prin compromis (care nu mai fusese folosit de veacuri) și a indicat un rol spiritual pentru cardinalii care au îmlinit deja optzeci de ani. Aceștia participă la fazele preliminare ale alegerii și conduc rugăciunile Bisericii universale.
Benedict al XVI-lea, care decretase deja că începând cu a 34-a votare se proceda la balotaj, dintre cei doi cardinali mai votați în ultimul scrutin, totdeauna cu majoritate de cel puțin 2/3 din votanți, cu condiția ca cei doi cardinali să piardă dreptul de a vota.
Pontiful, Episcop al Romei, a anunțat că, înainte de 28 februarie, va emite un Motu Proprio asupra modalităților conclavului.