În viața Sfântului
Gerhard Maiella se citește că, tânăr fiind, se afla în slujba unui stăpân
exigent și destul de cătrănit, care nu ezita să-l certe și să-l mustre
continuu, pentru o nimica toată. Într-una din zile, Gerhard, aplecându-se să
privească într-o fântână, îi căzu cheia casei pe care o ținea în mână. Este
ușor să ne imaginăm cum acest tânăr s-a speriat de moarte, gândindu-se la
cearta care-l aștepta din partea stăpânului. Va fi trimis acasă, rămănând
astfel fără casă și fără muncă...
Îi veni o idee pe care
o puse imediat în practică
Alergă spre catedrală,
intră și luă statuia Pruncului Isus în mâini. O legă bine cu o funie și o lăsă
jos în fântână: - Pruncușorule Isus – se
ruga el – numai Tu poți să mă scoți din acest mare necaz. Te rog, adu-mi cheia
aici sus...
Și început să tragă
funia în sus...
Imediat scoase un
strigăt de bucurie. Pe toarta fântânii îi apăru Pruncușorul Isus cu cheia în
mânuțele lui gingașe.
Faptul, foarte
original, dar demn de crezare, pentru că a fost recunoscut de Biserică în
cadrul Cauzei de beatificare a lui Gerhard, se prestează unor considerații
oportune: Oamenii, datorită mândriei lor, pierduseră cheia de la casa lor,
adică Paradisul. Diavolul, cu șiretenia și minciuna lui, făcuse ca această
cheie să cadă din mâinile lor și o aruncase în adâncuri.
Veni pe pământ
Pruncușorul Isus și ne redeschise cerul; nu de la noi, ci de la El ne vine
mântuirea! Timpul trist al cheii pierdute s-a încheiat: cheia Paradisului îl
avem cu toții. Dacă cineva crede că nu se mai poate bucura, pentru că în inima
lui s-a format din nou o prăpastie de păcate, și că a scăpat cheia din nou în
fântână, cu umilă și sinceră mărturisire a păcatelor, să-l cufunde din nou pe
Pruncul Isus în acea fântână. Cu siguranță va avea din nou cheia înapoi! ». (G. Colombo)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial