duminică, 27 februarie 2011

NIHILISMUL, „OASPETELE NELINIȘTIT” CARE DĂ TÂRCOALE EUROPEI

Pentru Card. Bagnasco, la rădăcina crizei educative se află „lipsa de încredere în viață”.

ROMA, venerdì, 25 febbraio 2011 (ZENIT.- “Există un oaspete neliniștit care dâ târcoale Europei: este nihilismul care uniformizează gândurile, șterge perspectivele și orizonturile”. Este ceea ce a spus Cardinalul Angelo Bagnasco, Președintele Conferinței Episcopale Italiene (CEI), prezentând în ziua de 24 februarie, la Universitatea Pontificală Salesiana din Roma, Nota Pastorală a CEI „E educa la viața bună a Evangheliei. Orientări pastorale a Episcopatului Italian pentru deceniul 2010-2020”.

În intervenția sa cardinalul a pus diferite problematici, și a invitat să ne „întrebăm nu atât ce se poate face pentru tineri, cât ce suntem noi adulții. pentru că suntem puncte de referință, maeștrii de viață, atât prin cuvinte cât și prin mărturia operelor”. Din acest motiv a încurajat la o „punere în discuție”, la o „verificare a propriei modalități de a fi”.

Arhiepiscopul de Genova a voit, deci, să amintească că „atitudinea de fond a Bisericii față de lume este simpatia”, astfel că misterul Întrupării ar putea fi interpretat ca „simpatia lui Dumnezeu față de umanitatea rănită de păcat și de moarte”.

Deci, „tocmai pasiunea pentru Cristos îi împinge pe credincioși la pasiunea față de umanitate” și aici se regăsește „principiul nostru fondativ pentru a sluji lumea”. Dar dacă această motivație slăbește, se pierde, „motivația de a fi sare și lumină a istoriei”. Din acest motiv, a spus Bagnasco, Sf. Părinte nu încetează să ne îndemne să „nu ne îndepărtăm privirea de la chipul lui Cristos”.

Purpuratul a mai subliniat că la rădăcina emergenței educative se află „lipsa de încredere în viață”. Chiar dacă o altă cauză se poate identifica și într-o „epuizare/lipsă de nervi a rațiunii”.

Și „pe această expunere fără apărare – a continuat Președintele CEI –, se concentrează focul încrucișat al intereselor din cele mai diferite, economico-comerciale, ideologice. Rezultatul interior este o emotivitate care, față de timpurile trecute, este mult mai solicitată și necontrolată, căreia îi corespunde un spațiu de reflecție mult mai modest, până la a cristaliza non-distincția dintre inteligență și impresionabilitate”.

Citând pe filosoful Jacques Maritain, Cardinalul Bagnasco a amintit că „tinerii așteaptă altceva: inima lor nu invocă acest rău de a trăi, ba din contră aspiră în altă parte cu înnăscuta speranță că aventura vieții să fie promițătoare și plină de soare, bogată în semnificații, demnă de a fi trăită lăsând ceva mai bun și mai înălțător în urmă”.

Opera educativă, a continuat, „necesită un raport personal de fidelitate între subiecte active, care sunt protagoniste ale relației educative, și în virtutea faptului că munca educativă se altoiește în actul generativ și în experiența de a fi fii: nu terminăm niciodată să fim fii, și din acest motiv putem fi părinți și educatori”. Deci, „fiecare părinte în fața fiului, ca și fiecare educator în fața tânărului, nu trebuie să se întrebe ”ce pot face pentru el?, dar cine sunt eu?”.

De aici și necesitatea de a educa la întrebări, la adevăr, la rațiune, la uman și la credința gândită.

„Chestiunea așa numitelor valori care nu se negociază – a continuat –, cu tot ceea ce rezultă din aceasta, delimitează această linie de graniță, această creastă dincolo de care omul se pierde pe sine iar societatea devine mai lipsită de umanitate. A nu fi deplin conștienți de acest pariu și a nu sta cu rațiunile rațiunii uniformizate și iluminate de credință, ar însemna un grav păcat de omisiune față de Dumnezeu și față de om”.

Iar cunoscuta expresie – cultura vieții și cultura morții – nu este o formă literară folosită de Magister datorită puterii ei sugestive, dar descrie lucid realitatea pe care o trăim: este vorba de viitorul omului – a încheiat –. A redimensiona sau a trece sub tăcere, a nu lua în mâini cu decizie și mare angajare problema, ar însemna a lipsi de la întâlnirea la care Domnul ne cheamă”.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
Sursa: http://www.zenit.org/