sâmbătă, 18 iunie 2011

PERSPECTIVA IMPARATIEI LUI DUMNEZEU

de Roger Coresciuc

Creaţia aşteaptă în faţa omului transfigurarea. Omul este oare conştient de rolul pe care această dependenţă a firii înconjurătoare i-l impune?

Comentând cuvintele Apostolului Pavel, care spune că pentru el lumea este răstignită şi el este răstignit pentru lume, Sfântul Grigorie Palama precizează că omul nu poate transfigura creaţia decât prin iniţiativa propriei transfigurări.

Păcatul - sursă de egoism

"Naşterea duhovnicească întru vederea lui Dumnezeu" îl conduce pe om către înfrumuseţarea şi înnoirea omului cel dinlăuntru. Deşi în general, ca urmare a păcatului, omul caută satisfacţie în exteriorul său, ajungând până la stări de asimilare necontrolată a lumii, totuşi, în căutarea duhovnicească a bucuriei şi plăcerii dumnezeieşti, omul se repliază şi se deschide unei priviri înnoite a propriei persoane, care ascunde şi descoperă în acelaşi timp comoara dumnezeiască sădită înăuntrul ei. Răstignirea faţă de lume nu poate fi astfel disociată de răstignirea faţă de patimi. Dobândirea a ceva ce aparţine lumii acesteia, fără perspectiva Împărăţiei lui Dumnezeu, este o înşelăciune care îl aruncă pe om în stricăciune şi moarte, lipsite de orice nădejde. Pierderea sufletului nu poate fi compensată de nimic din acumulările perisabile dobândite prin lumeşti stăpâniri. Omul poate intra foarte uşor în jocul iluziilor care îl fac să creadă că temporalitatea care-şi strigă la tot pasul lipsa de veşnicie poate să îl satisfacă: "Prin urmare fraţilor, dacă un om ar putea să dobândească lumea întreagă, aceasta nu i-ar fi de folos, dacă ar fi lipsit de sufletul său. Cu cât mai cumplit este când cineva, putând să dobândească din lumea aceasta o parte cât de mică, ajunge să-şi piardă sufletul prin patima şi aplecarea către ea, în loc să alerge să se umple de chipul şi de înţelesul Crucii, urmându-L pe Cel ce este dătător de viaţă" (Sfântul Grigorie Palama).

Fuga de devorarea lumii

Riscul pierderii sufletului în fuga disperată după crâmpeie de lume este accentuat de amplificarea dorinţelor pătimaşe, potenţate de această fugă fără noimă. Răstignirea trupului, cu patimile şi poftele sale, este o descoperire a adevăratelor sensuri sădite de Dumnezeu în creaţie. Omorârea patimilor celor rele înseamnă în acelaşi timp şi fuga de dorinţa pătimaşă a lumii, dorinţă întreţinută de aplecări pătimaşe precum dragostea de slavă, de bani, de bogăţii sau de voia proprie. Omul dărâmă creaţia atunci când se pune pe sine în centru, ca o maşină devoratoare de nonsensuri: "Ce vreau eu să spun, spune Sfântul Grigorie Palama? Venind pe pământ, Domnul şi-a petrecut viaţa în sărăcie. Şi nu numai că Şi-a petrecut viaţa astfel, ci a şi propovăduit acest mod de viaţă zicând: Aşadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu". Un semn clar al depărtării de Dumnezeu este nepăzirea poruncilor Lui, printre care se află aşadar şi cele referitoare la bani şi bogăţii: "Prin urmare, dacă cineva vede că mintea şi cugetul său se apleacă spre bogăţie şi îmbuibare, să cunoască el că o astfel de judecată este trupească şi înrobitoare celor josnice, căci oricine a fost pironit pe cruce nu mai poate să se îndrepte spre astfel de ţeluri". Sfântul Grigorie Palama precizează în aceeaşi omilie că ieşirea din astfel de situaţii hotărâtoare adesea pentru mântuirea omului poate fi făcută numai prin păstrarea căii de mijloc: "Să vă lepădaţi de toată agoniseala nelegiuită! Iar dacă veţi dobândi câştig după dreptate, fără să fiţi prea mult aplecaţi spre el, să-l chivernisiţi în chip înţelept, făcând parte din el, pe cât cu putinţă, semenilor aflaţi în nevoie". Nu este nicicum vorba în aceste rânduri de un atac cu nuanţă teologică îndreptat împotriva lumii. Este vorba de un semnal de alarmă pe care Sfântul Grigorie Palama îl lansează pentru interogarea asupra priorităţilor creştinului care nu trebuie să uite că viaţa aceasta nu este doar o anticipare a veşniciei, ci adesea este deja şi intrare în Împărăţie. Timpul se îmbibă de eternitate şi cel ce mărturiseşte eternitatea nu se poate dispensa de această viziune. Altcumva îşi riscă veşnicia. Omul e chemat nu să fie consumator inconştient şi înrobit, ci transfigurator. Dincolo de aspectul profund teologic al acestor nuanţări exegetice, considerăm că aplicaţiile acestor teorii sunt întru totul valabile şi pentru societatea contemporană. Drumul către comunitatea mondială, atât de idolatrizată astăzi, este un demers care accentuează realizarea unei unităţi, care nu presupune însă, din punct de vedere creştin, o convieţuire de conjunctură.

Răspunsul Bisericii la consumismul contemporan

Simplei coexistenţe propuse de atitudinea secularizantă actuală, Biserica Ortodoxă trebuie să-i răspundă cu imperativul realizării comuniunii prin iubire. Cum răspunde predica actuală, spre exemplu, acutizării conştiinţei tragicului? Credem că această conştiinţă este o realitate actuală. Preotul care predică va trebui să vorbească despre modul în care este văzută realitatea morţii în creştinism. Credinţa în nemurire, în înviere, sunt coordonatele principale ale propovăduirii. Rolul asumării crucii şi jertfei sunt esenţiale în procesul de deblocare a mentalităţii materialiste tragice. Accentuarea pozitivă a antropologiei, reliefarea importanţei acordate demnităţii umane pot fi cu succes teme ale predicii. Toate acestea însă pot şi trebuie să se raporteze mereu la viziunea patristică asupra acestor problematici, viziune al cărei reprezentant a fost din plin şi Sfântul Grigorie Palama. Incontestabilele inegalităţi sociale pot fi, aşadar, surse de luări de cuvânt în predică. În acelaşi timp însă pot fi corelate cu o altă incontestabilă realitate: aceea a faptului că, propunând o antropologie pozitivă, predicatorul demonstrează de fapt că sensul omului este mântuirea, îndumnezeirea, ţintă care poate fi atinsă de oricine, din orice clasă socială. Părintele Dumitru Belu spune: "Preotul predicator poate să valorifice această învăţătură: prin ridicarea dintre cei de jos la înalta vrednicie a sfinţeniei, Biserica şi-a manifestat practic încredinţarea ei că aptitudinile şi puterile creatoare nu sunt privilegiul unei elite, ci sunt prezente chiar şi în cei mai simpli oameni şi încă într-o măsură care depăşeşte, nu arareori, cele mai optimiste aşteptări". Aceste sublinieri pot fi fructificate în predica de astăzi. Omul nu poate trăi la infinit într-o coexistenţă de conjunctură. Nivelarea la nivel individual, atomizarea societăţii, crearea de conglomerate umane sunt contrare structurii fiinţei umane. În acest sens putem întâlni în mai toate omiliile Sfântului Grigorie Palama accentul pus pe reliefarea comuniunii de iubire. Suficienţa "creează" închidere egoistă. Această accentuare, omniprezentă în toată tradiţia exegetică patristică, este completată de insistenţa asupra realităţii îndumnezeirii omului. Nici o remarcă socială nu poate face abstracţie de aceste adevăruri ontologice: în Omilia a 16-a, Sfântul Grigorie Palama vorbeşte despre realitatea prezenţei stricăciunii în creaţie şi despre marele dar al învierii firii omeneşti din stricăciune prin Întruparea Mântuitorului. Chiar dacă adesea naşterea şi perpetuarea speciei era văzută de către mulţi, doar în aspectul ei limitat de simplă regenerare numerică, drept victorie a firii omeneşti asupra morţii, totuşi în această omilie ni se spune că fiecare naştere, dacă nu intră în contextul asumării Întrupării lui Hristos, este un început al stricăciunii individuale. Bineînţeles, această stricăciune este remediabilă, însă realitatea ei este incontestabilă. Pe aceeaşi linie cu Sfântul Ioan Gură de Aur şi, de altfel, cu toată tradiţia ortodoxă, Sfântul Grigorie explică faptul că există două feluri de "stricăciune". Pătimirile naturale şi inocente, pe care de altfel le-a asumat şi Mântuitorul la Întrupare (setea, foamea, oboseala etc.), sunt o primă manifestare a slăbiciunii firii omeneşti. Aceste pătimiri nu sunt însă legate de o aplecare rea a voinţei, de aceea nici nu pot fi condamnate în vreun fel. Rămân însă semne ale decăderii firii omeneşti. Cel de-al doilea fel de pătimiri, în general rezultate din mişcările voluntare ale omului, induc şi impun descompunerea, decadenţa, distrugerea şi completa dispariţie a trupului omenesc, manifestate prin îmbătrânire şi moarte. Hristos, prin Întrupare, nu a făcut experienţa pătimirii păcătoase, ci, respingând-o în propria Persoană, a asumat firea umană ca un nou Adam, în integritatea ei atinsă totuşi de pecetea pătimirilor inocente, şi a îndumnezeit firea Sa umană, urcând-o încă de la începutul asumării ei pe treapta îndumnezeirii: "Cuvântul lui Dumnezeu a luat trup ca al nostru, şi chiar dacă este preacurat, este totuşi supus morţii şi pătimirii. Sufletul Său însă este mai presus de toate patimile, şi acel suflet nu putea cu nici un chip să primească moartea pe care diavolul a strecurat-o printre oameni. Şi chiar dacă trupul era supus morţii şi patimilor (ireproşabile), diavolul a fost înşelat atunci când a atacat trupul muritor şi pătimitor al lui Hristos, şi fără de voia lui a adus Lumina în ascunzişurile cele întunecate şi înfricoşate ale iadului".

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/

Cercetarea pe embrioni umani: Cu minciuni nu se alimentează speranţa

de Augusto Pessina Universitatea din Milano

În timp ce se aşteaptă ca să se pronunţe Curtea europeană de justiţie cu privire la problema brevetelor de linii celulare produse cu embrioni umani şi în Germania, ca urmare a morţii unui copil tratat cu celule staminale, este închis un centru, în Franţa senatul a restabilit interdicţia folosirii de embrioni umani în scop de cercetare. Imediat după aceea s-au ridicat proteste care reduc la tăcere decizia ca fiind obscurantistă şi contrară libertăţii de cercetare.

Deşi nu este scutită de incongruenţe şi contradicţii, în situaţia actuală a cercetării biologice - unde pare să fie în vigoare numai principiul că este permis să se facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic - legea franceză reprezintă o alegere în felul ei curajoasă şi îndreptată spre salvgardarea demnităţii persoanei umane. Desigur, este vorba de o "interdicţie cu derogări": de la intrarea în vigoare a legii bioetice franceze în anul 2004 până astăzi, Agenţia de biomedicină a autorizat cercetări cu embrioni umani la 58 de proiecte din 64 (90,6%), demonstrând că organismele delegate acordării derogărilor au ultimul cuvânt. Însă normele au incidenţă asupra obiceiurilor şi au mereu şi o valenţă educativă, aşadar este cu siguranţă mai acceptabilă o lege care interzice cu derogări decât o normativă, ca aceea din Marea Britanie care liberalizează cu nişte limite cercetările pe embrioni umani.

În biomedicina celulelor staminale sunt multe informaţiile rele şi minciunile, atât cu privire la realele cunoştinţe biologice cât şi la aplicaţiile clinice. Situaţie care contribuie la alimentarea acelei mentalităţi necritice care demonizează ca antiştiinţifică şi ostilă progresului orice tentativă de reglementare. Şi "staminal" a devenit un fel de cuvânt magic care produce valoare adăugată (progresistă) la orice: de la cosmetice până la cele mai absurde propuneri terapeutice.

Navigând în reţea cu cuvinte cheie cum ar fi "terapii celulare" se întâlnesc sute de situri, dintre care cea mai mare parte cu promisiuni ireale, dacă nu chiar cu blaturi. Şi totuşi aceste situri prezintă şi nume răsunătoare de instituţii ştiinţifice cu staff-uri medicale în măsură să îngrijească orice patologie (chiar şi cu folosirea de celule embrionale umane). În spatele acestor instituţii se ascund adesea interese economice, uneori cu intonaţii filozofice, pseudo-religioase, magice. În cel mai bun dintre cazuri este vorba de terapii încă neaprobate, în alte cazuri inutile sau chiar cu efecte negative asupra sănătăţii. Commitee for Advanced Therapies, în cadrul lui European Medicines Agency, a intervenit recent cu privire la "Lancet", denunţând turismul medical spre clinici care propun terapii ineficace, uneori periculoase şi oricum întotdeauna foarte costisitoare.

Oricât ar fi de limitat, fenomenul este prezent şi în Europa, contribuind la crearea unei halo de discreditare chiar şi cu privire la cercetări clinice conforme normelor etice corecte. Recent, în Germania, terapiile cu celule staminale au fost puse sub acuzare pentru cazul din centrul X-Cell din Düsseldorf, ţintă râvnită a turismului medical din cauza reputaţiei de care se bucura ţara şi pe planul ştiinţific şi medical şi care în schimb acţiona fără a fi produs vreodată documentaţie.

Pentru a nu creşte fenomene asemănătoare este nevoie de controale şi verificări, dar şi de o informare corectă şi onestă. De fapt, se întâmplă că şi instituţii publice de cercetare au încercat să afirme cu emfază presupuse descoperiri pentru a justifica şi a obţine finanţări. Pe de altă parte, mass-media joacă adesea pe senzaţionalism fără a se ocupa să verifice bunătatea şi valoarea ştirilor pe care agenţiile de presă le lansează în mod necritic. Se întâmplă adesea ca emfatizarea anumitor informaţii biomedicale să fie receptată în mod greşit, generând în pacienţi şi rude speranţe neîntemeiate şi ulterioare deziluzii amare. Toţi, şi îndeosebi pacienţii, au dreptul să fie informaţi despre progresele în domeniul medical, dar şi dreptul de a nu fi înşelaţi. De fapt, nu cu minciuni se alimentează speranţa bolnavilor.

(După L'Osservatore romano, 13-14 iunie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

STUDIU:BANII NU SPORESC NIVELUL DE BUNASTARE SI FERICIRE

15.06.2011, Wellington (Catholica) - Libertatea şi autonomia personală sunt mult mai importante decât banii pentru bunăstarea şi fericirea oamenilor, conform unui studiu realizat în 63 de ţări ale lumii. “Banii contribuie la creşterea autonomiei, dar nu dau un plus stării de bine sau fericirii” omului, se precizează într-un studiu despre care scrie astăzi SemneleTimpului.ro. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Victoria din Wellington, Noua Zeelandă, care a dorit să afle răspunsul la întrebarea: Ce este mai important pentru starea de bine a fiinţei umane – să îi dai bani ori să îi laşi libertatea de a alege? Rezultatele studiului au fost publicate în “Journal of Personality and Social Psychology”.


“Oferirea de libertate indivizilor pare să fie un lucru important pentru diminuarea simptomelor psihologice negative”, se arată în studiu, conform ScienceDaily.com. O serie de studii anterioare au arătat că factorii asociaţi stării de bine a fiinţei umane sunt: un venit salarial cât mai mare, individualismul, respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi egalitatea socială. În ceea ce priveşte banii, în momentul în care omul are bani suficienţi să îşi asigure nevoile fundamentale, câştigurile suplimentare nu mai contribuie semnificativ la sporirea fericirii omului. De fapt, în unele cazuri, mânuirea unor sume uriaşe poate să determine o stare de stres. Altfel spus, banii mulţi aduc cu ei o serie de griji legate de administrarea lor, dar şi de teama pierderii lor.

Concluziile cercetătorilor din Noua Zeelandă le confirmă pe acelea ale unui studiu anterior realizat de Universitatea Princeton. Studiul respectiv a arătat că, deşi sunt mulţi oameni care cred că dacă ar avea mai mulţi bani ar fi mai fericiţi, legătura dintre bani şi fericire este “mult exagerată şi, de cele mai multe ori, o iluzie”, notează Princeton.edu. Persoanele cu venituri salariale mai mari nu îşi petrec în mod neapărat timpul într-un mod mai plăcut sau mai reconfortant decât cei care au bani mai puţini, au spus profesorii de la Princeton. “În ciuda corelaţiei nesemnificative dintre câştigurile salariale şi satisfacţia generală de viaţă sau starea de fericire experimentată, mulţi oameni sunt puternic motivaţi să îşi sporească veniturile. În unele cazuri, această iluzie care focalizează atenţia poate să conducă la o repartizare greşită a timpului, de la acceptarea unor joburi care presupun navetă pe distanţă foarte lungă până la sacrificarea timpului pentru socializare”, se arată în studiul celor de la Princeton.