marți, 15 septembrie 2015

Apelați cât mai des la avocați

Sir Gervais Rentoul, un cunoscut magistrat londonez povestește istoria unui avocat care, avându-l ca asociat pe fiul său, îi încredință ca dar de nuntă o cauză foarte complicată de care se ocupa el de multă vreme. După câteva luni, tânărul intră în biroul tatălui plin de bucurie
-       Tată, am rezolvat cauza pe care mi-ai încredințat-o. Am convins părțile în litigiu să facă un compromis, iar acum toate s-au terminat pentru totdeauna.
Bătrânul magistrat îl privi speriat, și-i spuse:

- Nenorocitule! Acea cauză o primisem eu acum treizeci de ani. Cu puțină atenție ți-ar fi ajuns și ție pentru toată viața și poate l-ai fi transmis fiului tău. Tu nu vei fi niciodată un avocat adevărat! (Evening Mail Dublino)

Spovedește-te des!

În viața Sfântului Gerhard Maiella se citește că, tânăr fiind, se afla în slujba unui stăpân exigent și destul de cătrănit, care nu ezita să-l certe și să-l mustre continuu, pentru o nimica toată. Într-una din zile, Gerhard, aplecându-se să privească într-o fântână, îi căzu cheia casei pe care o ținea în mână. Este ușor să ne imaginăm cum acest tânăr s-a speriat de moarte, gândindu-se la cearta care-l aștepta din partea stăpânului. Va fi trimis acasă, rămănând astfel fără casă și fără muncă...
Îi veni o idee pe care o puse imediat în practică
Alergă spre catedrală, intră și luă statuia Pruncului Isus în mâini. O legă bine cu o funie și o lăsă jos în fântână:  - Pruncușorule Isus – se ruga el – numai Tu poți să mă scoți din acest mare necaz. Te rog, adu-mi cheia aici sus...
Și început să tragă funia în sus...
Imediat scoase un strigăt de bucurie. Pe toarta fântânii îi apăru Pruncușorul Isus cu cheia în mânuțele lui gingașe.
Faptul, foarte original, dar demn de crezare, pentru că a fost recunoscut de Biserică în cadrul Cauzei de beatificare a lui Gerhard, se prestează unor considerații oportune: Oamenii, datorită mândriei lor, pierduseră cheia de la casa lor, adică Paradisul. Diavolul, cu șiretenia și minciuna lui, făcuse ca această cheie să cadă din mâinile lor și o aruncase în adâncuri.

Veni pe pământ Pruncușorul Isus și ne redeschise cerul; nu de la noi, ci de la El ne vine mântuirea! Timpul trist al cheii pierdute s-a încheiat: cheia Paradisului îl avem cu toții. Dacă cineva crede că nu se mai poate bucura, pentru că în inima lui s-a format din nou o prăpastie de păcate, și că a scăpat cheia din nou în fântână, cu umilă și sinceră mărturisire a păcatelor, să-l cufunde din nou pe Pruncul Isus în acea fântână. Cu siguranță va avea din nou cheia înapoi! ». (G. Colombo)

Există iadul?

Doi pești înotau în același fluviu: unul, deja bătrân, celălalt abia născut. Un pescar aruncă undița ca să prindă pești.
-       Atenție!... spuse cel în vârstă celui mai tânăr. În mijlocul acelei mâncări apetisante se află un ac de fier; dacă muști, te prinde și te trage pe pământ. Acum, pe pământ este pregătit un foc mare, iar acest foc frige peștii, iar oamenii îi mănâncă... Dacă-ți este dragă viața, ține-te departe de aces pericol!
-       Hai, pleacă!... Cine a venit de acolo de sus să-ți spune asemenea prostii?...

Iar tănârul imprudent mușcă momeala și își agăță gura în ea. Grătarul îl învăță, din păcate prea târziu, că în ciuda necredinței, există pământul deasupra apei și focul care prăjește peștii... (P. Dumas).