O veche legendă norvegiană
povesteşte despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Christos
răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu
evlavie. Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.
Într-o zi şi Haakon s-a
gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în
faţa crucii şi a spus:
– „Doamne, vreau să fiu în
locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce”. Şi rămase cu privirea
aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.
Domnul vorbi iar vorbele Lui
căzură din înalt şoptitoare dar ferme.
– „Fiule, îţi voi îndeplini
dorinţa, dar cu o condiţie”.
– „Care, Doamne?” întrebă
Haakon. „Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu
ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi”.
– „Ascultă… Orice ar fi să se
întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna”.
Haakon răspunse:
– „Îţi promit, Doamne!” Şi
schimbul se făcu.
Nimeni nu observă schimbarea.
Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp Domnul ţinea
locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.
Dar într-o zi veni un om
bogat şi după ce se rugă, plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu
şi tăcu.
Nu spuse nimic nici când un
sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.
Şi nu spuse nimic nici când
un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă
călătorie..
Dar în acel moment se
întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri, spuse că
băiatul furase portofelul.
Bogătaşul se apropie de băiat
şi-i spuse furios:
– „Dă-mi înapoi portofelul pe
care mi l-ai furat!”
Tânărul replică surprins:
– „Eu nu am furat niciun portofel!”
– „Nu minţi şi dă-mi-l înapoi
imediat!”
– „Vă repet că nu am luat
niciun portofel!” răspunse băiatul.
Bogătaşul furios începu să-l
lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:
– „Opreşte-te!”
Bogătaşul privi în sus şi
văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise.
Haakon care nu mai putuse
păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru
falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de
rugăciune. Tânărul plecă de asemenea fiindcă se grăbea să plece în călătorie.
Când cei doi plecară,
Christos îi spuse credinciosului:
– „Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere.”
– „Dar, Doamne… – spuse
Haakon – cum puteam să permit o asemenea nedreptate?”
Locurile se schimbară, Iisus
se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia.
Dumnezeu continuă să
vorbească:
– „Tu nu ştiai că a fost bine
ca bogătaşul să piardă portofelul fiindcă avea în el banii pentru a cumpăra
virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a
fost foarte bine că i-a luat.
– Iar băiatului i-a prins
bine bătaia primită fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în acea
călătorie…
… Pentru că doar acum câteva
minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece…
Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac”.
Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.
De multe ori ne întrebăm:
De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea? Mulţi şi-ar dori ca
Dumnezeu să ne răspundă ceea ce doresc ei să audă… Dar nu este aşa.
Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!
Trebuie să învăţăm să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună,
fără cuvinte, că El ştie ce face.
Şi în tăcerea Sa ne spune cu
iubire:
