Auzim deseori cum bunii noștri
creștini se plâng că au îndoieli în privința rugăciunilor pe care le înalță
spre Dumnezeu, și una dintre acestea se referă la calitatea acesteia. Din
start, trebuie să spun că este o preocupare legitimă, din moment ce fiecare
dorește să facă o rugăciune cât mai bună, eventual primită și împlinită de
către Dumnezeu. Dar ce face oare ca să apară această întrebare? Probabil faptul
că terenul în care intrăm pentru a ne face rugăciunea nu este bine pregătit: ne
rugăm culcați, în grabă, obosiți, somnoroși, distrați, nervoși... În
consecință, rezultatele sunt evidente, rugăciunea ocupând deseori unul din
ultimele locuri în viața noastră de fiecare zi, și este făcută pentru a fi
făcută și pentru a ne îndeplini oarecum
datoria de a ne ruga. Ce să facem pentru a ne recupera gustul pentru rugăciune?
Să căutăm, atât cât ne este posibil, un timp bun și potrivit pentru a intra în
relație cu Dumnezeu, pentru a comunica cu El. Să conștientizăm faptul că
rugăciunea este hrana și respirația sufletului, lucruri fără de care sufletul
nostru riscă să se îmbolnăvească de rahitism sau să devină obez căci, așa cum
trupul are nevoie de hrană bogată și administrată la timp potrivit și nu în
fugă, la fel și sufletul are nevoie de aceeași atenție, ba poate chiar mai
multă decât trupul. Rugăciunea, la fel ca hrana materială, are nevoie să fie
mestecată cu calm, și nu înghițită în cantități mari și în grabă, pentru a nu
risca să facem o constipație de toată frumusețea, lucru care nu ne va face să
ne simțim bine pentru o lungă perioadă de timp. În rugăciune, mai mult decât în
oricare altă activitate, se intră cu delicatețe, curați, și nu cu bocancii.
Este foarte convingător un episod din Vechiul Testament care ne poate învăța
cum să intrăm în rugăciune. Relatează cartea Ieșirii: „Când Domnul a văzut că
el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului și a zis: «Moise! Moise!» Iar el a răspuns:
«Iată-mă!». El i-a zis: «Nu te apropia aici. Scoate-ți încălțămintea din
picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt». Și a zis: «Eu sunt
Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul
lui Iacob». Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu” (3,
4-5). Așadar, în rugăciune nu se
intră cu bocancii, nu se intră murdari, sufletește și trupește, pentru că este
un moment prea special pentru a ne permite să ne batem joc de el și pentru că
pământul rugăciunii este unul sfânt, nu datorită meritelor noastre ci numai harului
gratuit al lui Dumnezeu. Dumnezeul căruia ne rugăm este într-adevăr Dumnezeul
nostru, dar în același timp și al strămoșilor și al părinților noștri, cât și
al celor care vin și vor veni după noi. Și din acest motiv va trebui să fim și
mai atenți în rugăciune, știind că suntem o simplă dar importantă verigă și că
ne aflăm într-o înlănțuire de generații care s-au rugat și se vor ruga
aceluiași Dumnezeu căruia ne rugăm noi acum. În rugăciune nu se intră cu
discursuri prefabricate, ci cu ființa noastră nudă, pentru că, oricât am vrea
noi, nu-i putem ascunde nimic lui Dumnezeu. De aceea, de fiecare dată va trebui
să încercăm să întrupăm în viața noastră de fiecare zi cuvintele rugăciunilor
pe care le vom rosti, să le facem să fie vii, așa cum vii suntem noi în fața
lui Dumnezeu.
A ne ruga nu înseamnă numai a spune rugăciuni, dar și
a-L asculta pe Dumnezeul căruia în vorbim; a ne ruga înseamnă și să mergem în
fața lui Dumnezeu și să tăcem, pentru a-L asculta pe El, asemenea lui Samuel
care spune: „Vorbește, Doamne, căci robul tău ascultă!” (1Sam 3, 9).
O altă
tentație și risc pe care trebuie să-l evităm este cel de a deveni robii
tehnicilor și al pregătirii, al locului și al timpului, ca și cum calitatea
rugăciunii ar depinde numai de noi, nelăsând harului nici un spațiu de acțiune.
Spune autorul Pelerinului Rus că a
intra și a rămâne în rugăciune depinde de noi, dar faptul de a fi ascultați
numai depinde de noi, pentru că aceasta este partea lui Dumnezeu și îi aparține
numai Lui. Mai important decât timpul, locul și tehnicile, este ca noi să ne
rugăm, cu timp și fără timp, căci „Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în
duh și adevăr trebuie să-l adore” (In
4, 25). Timpul, locul și modalitatea sunt relative în actul de a ne ruga.
Esențialul este ca noi să ne prezentăm cu întreaga noastră ființă și să-i facem
spațiu și lui Dumnezeu pentru a ne putea asculta cu calm, atenție și răbdare.
Spune Mântuitorul: „
tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui
tău care este în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”(Mt 6, 6).
Vrei să-l vezi pe Dumnezeu în rugăciune?
Spală-ți ochii sufletului în baia spovezii, și lasă-te uns de Dumnezeu cu
coliriul iertării și al dragostei, iar El te va vizita.
Autor: Pr. Pătrașcu Damian
Publicat în revista Mesagerul Sf. Anton