duminică, 31 octombrie 2010

Săpunul și creștinismul…

Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot:


- Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci şi până acum peste tot există răul şi oameni răi.

Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum şi-i spuse:

- Săpunul nu a reuşit să facă nimic. Peste tot există mizerie şi oameni mizerabili în lume.

- Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l foloseşti.

Preotul îi răspunse:

- La fel e şi cu creştinismul! Avem Botezul și Mirul prin care omul se spală de toate păcatele și se îmbracă într-un om nou. Avem Botezul Lacrimilor – pocăința – și oamenii nu vor să se folosească de ea. Avem Taina Marturisirii prin care omul poate să-si recapete haina botezului. Avem Sfântul Maslu prin care oamenii se pot vindeca de bolile trupești și sufletești. Avem multe Taine în creștinism dar dacă oamenii nu vor să le ia în seamă – vor rămâne asemenea copilului acestuia care nu vrea să folosească săpunul dumitale ca să fie mai curat. Multe feluri de săpun avem dar trebuie folosit!

Liniștea sufletească…

La un dineu, printre musafiri, se găsea şi un ateu – om rău, lipsit de credinţă – care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:


-De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?

-Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum ?

-Cum de unde ? Simt gustul zahărului.

-Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfântului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.

Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.” Sfântul Isaac Sirul

CÂT CÂNTĂRESC PĂCATELE...

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:


- Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate…

Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:

- Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?

- Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.

- Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort.

Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.

BISCUIȚII ȘI FEMEIA...

O tinãrã stãtea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare.


Pentru cã trebuia sã astepte mult timp si-a cumpãrat o carte si un pachet de biscuiti.

Ca sã treacã timpul mai usor, s-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sã citeascã.

Lingã ea, pe scaunul alãturat erau biscuitii si pe urmãtorul scaun era un domn care citea ziarul.

Cind a inceput pachetul si implicit primul biscuit, domnul de alãturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignatã,dar n-a zis nimic si a continuat sã citeascã. In interiorul ei isi spunea:

“Uite ce fel de persoanã e acest bãrbat! Dacã as avea numai putin curaj,i-as face moralã.”

Si asa de fiecare datã cind ea lua un biscuit, lua si el unul.Acest lucru o infuria dar nu dorea sã fie cauza unei scene.

Cind a mai rãmas in pachet ultimul biscuit, ea gindea: “ah, acum vreau sã vãd ce imi zice cind se vor termina toti!!”

Bãrbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in douã si i-a dat jumãtate.

,,Ah! Asta e culmea!” gindi ea si isi luã lucrurile, cartea si geanta si se indreptã spre iesirea sãlii de asteptare.

Dupã ce se asezã in scaun, in avion,se simti un pic mai linistitã, inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumãtatea de biscuit rãmasã cind…surprizã, deschizind geanta vede cã pachetul de biscuiti era intreg, neatins, in geantã!

Se rusinã de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese cã pachetul de biscuiti pe care il mincase nu era al ei, ci al domnului de alãturi.

Domn care impãrtise cu ea chiar si ultima bucãticã, fãrã a se simti indignat, nervos sau superior…in timp ce ea se comportase urit si isi simtise orgoliul atins.

Si nici mãcar nu avea posibilitatea sã se explice… sau sã-si cearã scuze..”

Cite dãti in viatã am mincat biscuitii altcuiva fãrã sã ne dãm seama?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gindi rãu despre o persoanã, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevãrul situatiei .!!!

Existã 5 lucruri in viatã care NU SE POT RECUPERA :

O piatră …dupã ce ai aruncat-o!
O vorbã…dupã ce ai spus-o!
O sansã..dupã ce ai pierdut-o!
Timpul …dupã ce a trecut!
Si Iubirea, …pentru cel care nu luptã !

Cum ierarhizăm prioritățile în viața noastră…

Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând la ușă.


- Tati, pot să te întreb ceva?

- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.

- Tati, câți bani câștigi pe oră?

-Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.

-Doar vreau să știu…Te rog spune-mi, cât câștigi pe oră?

- Dacă trebuie să știi, câstig 50$ pe oră..

-Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.

-Tati, îmi împrumuți te rog 25$?

Tatăl s-a înfuriat:

- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat ăsta este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare.

Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.

Micuțul a mers în liniște în camera și a închis ușa.

Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.

După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:

Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.

-Dormi? a întrebat…

- Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.

-M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.

Micuțul a sărit, zâmbind.

- Mulțumesc tati!

După aceea a scos un pumn de bani. O mul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat âncet banii și s-a uitat câtre tatăl său.

- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.

- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.

Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

Din nefericire în ziua de astăzi puțini sunt aceia care au înțeles sensul și scopul vieții. Importanța ierarhizării priorităților ține și de conștientizarea mântuirii sufletului. Acela care-și va dori mântuirea sufletului și se va îngriji de aceasta, va găsi și mijloacele necesare și ajutorul de Sus pentru a putea izbândi pe această cale. De fiecare dată își va pune problema relației cu aproapele și cu Dumnezeu, va realiza cu ușurință când va greși și-și va îndrepta viața devenind un plăcut al tuturor. Va găsi timp pentru tot ceea ce este important în detrimentul lucrurilor efemere si prea puțin importante.


Așa se face că oamenii se îndepărtează de lucruri MARI pentru lucruri mici și neînsemnate!

Ce nu te va întreba Dumnezeu la judecată!

1. Dumnezeu nu te întreabă ce fel de mașină ai condus, dar te întreabă câți oameni ai condus cu ea atunci când aveau nevoie de un mijloc de transport;


2. Dumnezeu nu te întreabă câți metri pătrați are casa ta, dar te întreabă câti oameni au fost bine primiți în casa ta;

3. Dumnezeu nu te întreabă despre hainele la moda pe care le ai în dulap, dar te întreabă pe câți oameni nevoiași i-au îmbrăcat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te întreabă ce poziție sociala ai avut, dar te întreabă cum te-ai comportat cu ceilalți;

5. Dumnezeu nu te întreabă câte proprietăți și bunuri materiale ai avut, dar te întreabă cum ți-au condus acestea viața;

6. Dumnezeu nu te întreabă care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te întreabă ce compromisuri ai făcut pentru a-l obține;

7. Dumnezeu nu te întreabă cât de mult ai muncit peste program la servici, dar te întreabă cât de mult ai “muncit peste program” cu familia și pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te întreabă câtă lume te-a recomandat, dar te întreabă pe câți ai recomandat tu la rândul tau;

9. Dumnezeu nu te întreabă ce meserie ai avut, dar te întreabă dacă ai schimbat meseria după cea mai bună abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te întreabă ce ai făcut să te ajuti, dar te întreabă ce ai facut sa îi ajuți pe ceilalți;



11. Dumnezeu nu te întreabă câți prieteni ai avut, dar te întreabă pentru câți oameni ai fost un adevărat prieten;

12. Dumnezeu nu te întreabă cum ți-ai apărat drepturile, dar te întreabă cum ai apărat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te întreabă ce vecini ai avut, dar te întreabă ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te întreabă ce culoare a avut pielea ta, dar te întreabă ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te întreabă de cate ori vorbele tale au spus adevărul, dar te întreabă de câte ori nu.

Fereastra sufletului nostru...

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.

Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon… !

Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Scena aceasta se repeta de fiecare data când vecina întindea cearceafurile și rufele în fiecare săptămână.

După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei:

Priveşte bărbate, în sfârșit femeia asta a învăţat și ea să spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre!

Şi în viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar.
Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi…
Fără îndoială azi... te văd mult mai bine ca ieri!

Dare de seamă la Poarta Raiului!…

Era o familie destul de necăjită care trăia undeva la țară. Femeia era foarte credincioasă și în ciuda faptului că soțul era cam iubitor de băuturică – nu-și pierduse nădejdea că Dumnezeu va rândui cumva ca familia ei să intre in ROST.


Soțul era om bun și darnic, nu era violent, dar bea aproape toți banii și copii se chinuiau văzând acestea. Soția îi spunea mereu:

-„Petrică! Roagă-te și tu un pic la Dumnezeu să-ți ia patima asta a beției, roagă-te și tu măcar pentru tine dacă nu și pentru noi!”

Iar el mereu îi spunea asa:

-„Lasă că te rogi tu și pentru mine!”

Soția mereu îi repeta:

-„Mergi măi bărbate și tu la biserică în duminici și sărbători!”

Iar el răspundea ca întotdeauna cu aceeași replică:

-„Lasă fă Filofteio, că mergi tu și pentru mine!”

Și tot așa la fiecare îndemn al soției bărbatul spunea: „Lasă că faci tu și pentru mine!”

Într-o bună zi Petrică se îmbolnăvi și făcu febră mare, soția era la biserică cu copii și se rugau și pentru el. În starea în care era a adormit sub înfluența bolii și a febrei puternice și a avut un coșmar teribil de înfricoșător căci parcă era aievea.

Se făcea că Petrică ajunsese cu familia lui la Poarta Raiului și toți erau fericiți de frumusețile de nedescris care se întrezăreau acolo. Un înger înfricoșător de frumos i-a invitat în Rai unul câte unul. Bucuria era de nedescris, numai că atunci când ajunse Petrică să intre, îngerul îi făcu semn cu asprime să iasă afară. Atunci el întristat până la lacrimi strigă îngerului cu glas mare:

-„De ce nu mă lași îngere să intru și eu cu soția mea?”

Iar îngerul cu voce gravă îi spuse:

-„Lasă că intră ea și în locul tău! Toată viața s-a rugat în locul tău, a mers la biserică în locul tău, a avut grijă de copii în locul tău, a muncit în locul tău, s-a spovedit în locul tău, s-a îndreptat în locul tău! Deci acum fără tăgadă, se cuvine să intre în Rai și în locul tău!”

Și de îndată ce se închiseră porțile Raiului, lângă el apărură rânjind niște făpturi hidoase și înspăimântătoare care deja începuseră să-l chinuie și să-i spună:

-„Al nostru ești, că nouă ne-ai slujit toată viațaaaaaa….!”

Și se zbătea în acel coșmar când soșia și copii ajunseră acasă și-l auzeau cum țipa și se tânguia și cerea iertare și striga la Dumnezeu să nu-l lase. Soția puse mâna pe el și-l trezi. Când a văzut el că totul a fost un vis urât, înfricoșat a spus soției:

-„Draga mea nevastă începănd de astăzi voi fi credincios lui Dumnezeu căci eu am fost acum câteva clipe până la porțile Raiului și nu m-au lăsat să intru cu voi acolo……

PANTOFARUL CREDINCIOS ȘI ȘMECHERII...

Un pantofar fu invitat odată la nuntă, unde erau de față și mulți tineri. Înainte de masă, pantofarul nostru își făcu cruce și își zise rugăciunea obișnuită de dinainte de masă. Tinerii izbucniră în hohote de râs. Iar unul dintre oaspeți îi zise cu dispreț:


-Așa-i că la dumneata acasă, în familia dumitale de pantofori, se roagă toată lumea?

-Toată lumea?! Zise pantoforul. Nu, nu chiar toată lumea…

Cum, numai dumneata te rogi? Nu se roagă și ceilalți ai casei?

-Nu, răspune pantoforul, căci în coteț mai am doi purcei și o scroafă, care nu se roagă niciodată…

CĂSĂTORIA ȘI ARIPILE EI...

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:

- Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.
- Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el… o imbarbata parintele.

Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:
- Ce mai faci, cum o mai duci, fiule ?
- Cam greu, parinte.
- Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, buna, frumoasa, nu ?
- Cam asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange.
- Atunci, cam care ar fi problema ?

Fastacit, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?
- Da, parinte, o vad
- Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.

Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.

Ce usor este sa te căsătorești dar ce greu este sa intemeiezi o familie adevarata!
Din ce in ce mai des auzim despre familii dezbinate, nereusite, pentru ca in centrul lor nu se mai afla Hristos, credinta, valorile crestine.
Vacantam de la crestinism si ne imbatam de duhul imprastierii.
Doamne lumineaza mintea noastra!

SOȚIA CARE SPOVEDEA PĂCATELE SOȚULUI!

Maria era o femeie căsătorită care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele soțului său și de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârșite erau din cauza lui.


Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit care o spovedește. Dar și de data aceasta Maria se îndreptățea și găsea explicații păcatelor sale în purtarea soțului ei.

După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse așa:

-„Maria! Pentru toate păcatele săvârșite vei face în fiecare zi rugaciunile de dimineață și de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire și…..etc, etc, fapte bune, milostenie, trezvia minții, bunătate, blândețe cu aproapele…. și câte 300 de metanii în zi!

Maria stăta și asculta și consternată de faptul că i-a dat preotul un canon așa aspru l-a întrebat intrigată:

-„Părinte! Dar de ce să fac eu așa de multe, de ce să-mi dați un canon așa de greu când eu toate le fac din cauza soțului? El se cade să-l facă nu eu!

Și părintele cu blândețe i-a răspuns:

-„Maria! Se cuvenea ca ție să-ți dau canon atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el. Tu în loc să te spovedești pe tine l-ai spovedit pe el. Așa ca acest canon se cuvine ție. El când va veni la spovedanie îi voi da și lui ceva de făcut spre îndreptare dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel și chip și deci se cade acum ca tu să-i faci canonul….”

De cate ori nu mergem la spovedanie si vinovat pentru toate cate am facut e oricine numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și soferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi smeriții față de Dumnezeu dar numai din cauza lor.
Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea deoarece Adam și Eva în Rai s-au îndreptățit și au pierdut totul.

Cearta dintre frați!….

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinarea între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…


Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

Constructorul Cel Mare este Hristos – Cel care face punti de legatura între frați, dar și oricare dintre noi printr-o purtare frumoasa, cu rugăciune si dreaptă socoteală poate deveni asemenea. Suntem chemați să ajungem prin virtute la asemănare cu Dumnezeu!