duminică, 3 iulie 2011

MIZERIA PĂCATULUI

Vin din nou în fața ta, Dumnezeul meu, Tu care ești sfântul, dreptul și credinciosul, curatul și preabunul. Atunci când vin în fața Ta, sunt constrâns să cad în genunchi ca Moise și să exclam ca Petru: Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos. Știu că am să-ți spun numai un singur lucru: ai milă de mine. Am nevoie de marea Ta milostivire, pentru că sunt un păcătos. Și ca păcătos nu sunt vrednic de milostivirea Ta. Sunt însă însuflețit de o umilă încredere și râvnesc îndurarea Ta fără margini, pentru că încă nu sunt un condamnat, ci un om de pe acest pământ, căruia încă îi este dor de cerurile bunătății Tale și primește cu umilință, cu lacrimi de bucurie, darul imens al pietății Tale.
Doamne, privește la mizeria mea. În cine ar trebui să mă refugie dacă nu în Tine? Cum aș putea să mă suport dacă nu cu gândul că Tu mă suporți, dacă nu în a experimenta că Tu mai ești încă bun cu mine? Privește la mizeria mea. Privește la slujitorul Tău leneș și greu de cap și superficial. Privește la inima mea meschină, care-ți oferă numai indispensabilul și nu vrea să se dăruiască în iubire față de Tine. Privește la rugăciunile mele: cum mă rog fără voință și bombănind și cum, de cele mai multe ori, inima mea este mulțumită atunci când din colocviul cu Tine vrea să dialogheze cu altcineva. Privește la munca mea făcută fără chef, muncă pe care o depun constrâns de exigențele vieții de fiecare zi, foarte rar inspirat de iubirea față de Tine. Ascultă cuvintele mele, care rareori sunt cuvinte de bunătate și de iubire care uită de sine. Apleacă-ți privirea, o, Dumnezeule: tu nu vezi un mare păcătos, ci un păcătos obosit, sfâșiat; unul ale cărui păcate sunt mici, mizerabile și banale, a cărui voință și inimă, simțirea și forța sunt mediocre în orice privință, și în faptele rele. O, Dumnezeul meu, dacă mă gândesc bine, rămân profund tulburat: ceea ce sunt constrâns să spun aici nu este, mai exact, distinctivul lâncezelii? Iar tu nu ai spus că preferi unul rece, decât unul lânced? Mediocritatea mea nu este o mască, în spatele căreia răul vrea să se ascundă pentru a nu fi descoperit, în spatele căreia vrea să se ascundă inima egoistă și lașă, inima leneșă și lipsită de sensibilitate, acea inimă care nu cunoaște nici o mărinimie și nici ă mărire?

Fie-ți milă de sărmana mea inimă, o, Dumnezeul mărinimiei, al iubirii, al fericitei dărnicii! Dăruiește-i acestei inimi sărmane și aride pe Duhul tău Sfânt, pentru că El să o transforme. Duhul Tău să aprindă în inima mea inertă neliniștea în fața judecății Tale, pentru ca să se trezească! Să o umple de teamă și cutremur, pentru ca cel puțin să se elibereze de frigul mortal tipic celor care sunt disperați sau resemnați. Să o facă umilă și pocăită, pentru ca cel puțin să se umple e nostalgia față de sfințenia Ta și de încredere în puterea harului Tău! Duhul Tău să viziteze inima mea cu pocăința sfântă, care este începutul vieții cerești. Să o viziteze cu încrederea în forța invincibilă a asistenței Tale, care face inimile curajoase și vibrante, bucuroase și curajoase în slujirea Ta. Numai dacă-mi dăruiești harul Tău, voi simți că am nevoie de acesta. Numai darul milostivirii Tale îmi permite să recunosc și să mărturisesc că sunt un sărman păcătos. Numai dragostea Ta îmi dă curajul să mă urăsc fără să disper.

Ai avut milă de mine, o, Dumnezeule sfânt. Fiul Tău și-a dat trupul pentru mine, și de aceea pot să invoc milostivirea Ta. El a încercat moartea, care este salariul păcatului, de aceea nu sunt condamnat să disper în întunecimile păcătoase ale vieții mele. Ador misterul care vestește moartea Domnului în așteptarea venirii Sale, de aceea pot fi încrezător, atunci când neputința trupului și a păcatului par că mă strivesc. Grație Celui Răstignit totul s-a schimbat: întunericul în lumină, moartea în viață, solitudinea goală în apropiere deplină, neputința în forță. Pentru sacramentul, în care Răstignitul și Înviatul devine prezent pentru mine, Te implor, Părintele însurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri: ai milă de mine, o, Dumnezeule, după marea ta îndurare. Iar inima mea va cânta în veci bunătatea Ta. Amin.

Autor: Karl Rahner, Preghiere per la vita, Paoline, Milano 1986, pp. 131-133.

RUGĂCIUNE PENTRU A OBȚINE ADEVĂRATUL DUH AL PREOȚIEI LUI CRISTOS

Doamne Isuse Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, Cuvântul veșnic al Tatălui, Mare Preot al tuturor oamenilor.
Îți mulțumim pentru că ai voit să ne pregătești la preoția Ta. Mărturisim că Tu ne-ai ales pe noi, nu noi pe Tine; mărturisim că suntem nedemni și slabi și că, fără ajutorul harului Tău,vom fi incapabili să urmăm chemarea Ta. Și totuși ne-ai pregătit. Trebuie să fim martorii tăi: îți mulțumim, Înger al marelui sfat. Trebuie să proclamăm adevărul Tău: Te lăudăm, o, Cuvânt de viață veșnică. Trebuie să reînnoim jertfa Ta: te preamărim, o, preot și victimă veșnică. Trebuie să împărțim harul Tău: te binecuvântăm, o, bunătate a Tatălui devenit om și îți spunem mulțumesc, numai mulțumesc, pentru că ne-ai chemat în sanctuarul Tău, la altarul Tău și la însăși misiunea Ta preoțească. Îți spunem mulțumesc.

Și pentru noi ai spus acele cuvinte când ai venit în lume: Iată, eu vin ca să fac voința Ta, mi-ai pregătit un trup. Și pentru noi ai implorat în acea lungă noapte în care te-ai rugat pentru apostolii Tăi înainte să-i alegi. Și pentru noi ai fost răbdător și blând, atunci când îi suportai pe discipolii tăi grei de cap și încăpățânați. Și de munca noastră te bucurai, când îl lăudai pe Tatăl, atunci când discipolii s-au întors din misiune. Și pentru noi te-ai rugat și ai trepidat, pentru ca să nu slăbească credința noastră, pentru ca să fim întăriți în Petru, când Satana va vrea să ne vânture, așa cum se vântură grâul. Și la noi te gândeai, când în discursul de pe munte ai dat discipolilor tăi legea vieții lor și în rugăciunea Tatăl nostru, compendiul rugăciunilor lor. Și nouă ne erau adresate cuvintele pe care le spuneai Apostolilor: Să nu șovăie inima voastră; de ce sunteți atât de fricoși, oameni cu puțină credință; eu v-am ales pentru ca să mergeți și să aduceți rod; discipolul nu este superior Maestrului; cel care nu abandonează totul nu poate fi discipolul meu; atunci când îi numeai pe apostoli prietenii tăi, copii și frați, ție dragi ca frate, soră și mamă, ne vorbeai și nouă. Cuvântul tău voia să atingă și inima noastră, atunci când le spuneai apostolilor acestea și alte mii cuvinte pe care evanghelia ta ni le-a lăsat ca testament al tău pentru preoții tăi, , cuvinte pe care noi ar trebui să le citim în genunchi și în lacrimi. Și la noi te gândeai atunci când ai rostit cuvinte în fața cărora se apleacă tremurând puerile și principatele istoriei: Mergeți și învățați toate neamurile, și botezați-i; faceți aceasta în amintirea mea; vor fi iertate păcatele celui care pe iartă; ceea ce veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri. O, Isuse, preot și rege veșnic, tu vrei ca noi să fim și să continuăm să fim preoții tăi. Ție să-ți fie laudă în veșnicie!

Iată, Doamne, noi vrem să reîncepem în fiecare zi să devenim ceea ce ne-ai chemat să fim. Vom începe fiecare zi cu o nouă bucurie și cu un nou curaj, pentru că trebuie să creștem tot mai mult ca apostoli și preoți ai Sfintei tale Biserici. Tu însuți ne trimiți pe căile oamenilor, deseori nesfârșite, obositoare și mizerabile pentru inima noastră slabă și fără răbdare. De aceea, Te rugăm: dăruiește-ne pe Duhul tău Sfânt; dăruiește-ne în acest pelerinaj al nostru totdeauna nou Duhul preoției Tale, Duhul fricii de Dumnezeu, Duhul părerii de rău pentru păcatele noastre, Duhul umilinței și al castei frici de a nu-l ofensa pe Dumnezeu prin păcate, Duhul credinței și al iubirii față de rugăciune, Duhul curăției și al disciplinei virile, Duhul științei și al înțelepciunii, Duhul iubirii fraterne și al unității, care nu cunoaște invidie și certuri, Duhul bucuriei și al încrederii, Duhul mărinimiei și al cordialității, Duhul ascultării, al răbdării și al iubirii sfintei Tale Cruci. Dăruiește-ne să avem în fața ochilor noștri pe Dumnezeu Tatăl Tău în acest drum; să umblăm în sfânta Sa prezență; să muncim onest la educarea inimii noastre, să exercităm între noi solidaritatea fraților, să purtăm unul altuia greutățile și astfel să împlinim legea Ta.

Fă ca, printr-o muncă spirituală fidelă, regulară și dezinteresată noi să devenim pe zi ce trece tot mai asemănători cu Tine, o, Înțelepciune veșnică a lui Dumnezeu.

Dar mai înainte și mai ales, dăruiește-ne harul rugăciunii și al iubirii față de tine, o, Isuse. Ce suntem noi fără de Tine? Pierduți suntem! Dar cum vom putea să te avem dacă nu făcând astfel ca Tu să devii tot mai mult și totdeauna din nou centrul inimii noastre, în rugăciune și în iubire? Dăruiește-ne, de aceea, o, Doamne, dacă vrei să fim preoții Tăi, acele daruri fără de care nu putem fii cu adevărat preoții Tăi; dăruiește-ne harul rugăciunii, al reculegerii, al interiorității. Ține-ne strânși, atunci când vom voi să fugim departe de Tine, în rătăcirea și în goliciunea inimii; oprește-ne și condu-ne înapoi, dacă este nevoie și cu boldul suferinței, al amarului și al durerii. Numai un lucru dăruiește-ne: harul să fim și să devenim pe zi ce trece adevărați oameni ai rugăciunii. Dacă vom fi oameni ai rugăciunii, vom fi și vom rămâne în părtășie cu Tine, vom deveni tot mai mult ceea ce suntem și trebuie să fim după voința Ta: discipolii Tăi, apostolii Tăi, preoții Tăi, martorii adevărului Tău și împărțitori ai misterelor Tale.

Ți-am promis ție și nouă să fim preoții Tăi: preoți și nimic altceva, preoți într-o slujire neîmpărțită. Tu ne privești, ochiul Tău pătrunde conștiința noastră, iubirea Ta ajunge până la inimile noastre. Și spui: Sunteți prietenii mei, dacă veți face ceea ce v-am poruncit (In 15, 14). Cu umilință și încredere, noi îndrăznim să ridicăm privirea spre Tine și spunem: Cu harul Tău vom fi prietenii Tăi și vom face ceea ce Tu ne-ai poruncit. Amin.

Autor: Karl Rahner, Preghiere per la vita, Paoline, Milano, 1986, pp. 147-150