GÂND LA SĂRBĂTOAREA SF. APOSTOL IOAN, 27 decembrie 2024

Și a fost seara, și a fost ziua, a treia zi a Crăciunului. Mai sunt încă cinci. Să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, pentru că Fiu ni s-a dat, și numele lui este Emanuel.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,1-4

Preaiubiţilor, ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii - căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat -, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

EVANGHELIA

Celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1a.2-8

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut.

Forțând puțin nota, am putea observa o particularitate a lecturilor de astăzi. Prima ne vorbește de nașterea lui Isus, a doua de moartea lui. În mijloc viața în acțiune și în toată splendoarea ei, subliniată de cuvintele: am văzut, am auzit, iar acum vă vestim și vouă, ca să aveți comuniune cu noi”, și „a intrat și celălalt discipol. A văzut și a crezut”. 

Așadar, „comuniune și credință”, am putea numi această zi. Ce înseamnă cuvântul „comuniune”? Înseamnă împărtășirea vieții cu Dumnezeu și cu celelalte persoane, iar această împărtășire este un semn distinctiv al creștinilor (1In 1, 3; 1, 7; 2Cor 13, 13). Este exact ceea ce spune Sf. Ioan în prima lectură: „dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat”. Ioan nu povestește, nu relatează, ca un jurnalist sau un videoreporter de la vreo televiziune, el dă mărturie, el vestește viața, și nu orice fel de viață, dar viața veșnică pe care nu numai că a văzut-o și a auzit-o, ci a și privit-o și a pipăit-o. am putea face și o interpretare spirituală a acestui text, dar cred că este mai potrivit să spunem că Ioan a făcut o experiență senzorială și tactilă, așa cum face unul fiecare dintre noi când vede unul revărsat pe o canapea, și care în precedență nu răspunsese apelului nostru. Mergem, punem două degete la venele din jurul gâtului lui (sau la cele ale mâinii) și, după câteva clipe conchidem, bucuroși sau triști, în funcție de rezultat: trăiește; ori e mort. 

Dar una e să ai puls, alta e să ai viață, ca să nu mai zic viață veșnică. Căci nu totdeauna pulsul indică și faptul că unul sau altul, care se mișcă pe drum are și viață. Oare nu spunem chiar noi când vedem pe vreunul că vorbește de parcă-i pare rău că a deschis gura că „e fără viață, fără vlagă”. Poți foarte bine să respiri și fără a avea viață în tine, iar riscul este mare mai ales în aceste zile în care, de atâtea sărbători am obosit, și ne mișcăm ca roboții, așteptând să treacă, după ce atât ne-am pregătit pentru ele. 

Trebuie că Ioan să fi trăit o experiență puternică în momentul în care „a văzut Viața”, căci prea vorbește cu pathos despre ea, ținând cont că el scrie această scrisoare la o distanță de câteva zeci de ani de la evenimentul care i-a schimbat viața. Ioan nu era obosit nici după atâția ani, și vorbea, și scria cu plăcere despre Viața care-i intrase în trup și – după o frumoasă tradiție, chiar și atunci când nu mai putea face mare lucru, bătrân și cu ochii stinși, fiind asaltat de ucenici ai lui Cristos și întrebat: „și ce-a mai zis Isus, povestește-ne, te rugăm?, Ioan murmura, până și-a închis ochii: Isus a mai zis: iubiți-vă, iubiți-vă. Iar un altul îl întreba: „și ce-a mai zis Isus, el răspundea cu și mai mare bucurie: „iubiți-vă, iubiți-vă”, până s-a stins.       

CÂT CÂNTĂREȘTE UN PĂCAT?

Un preot abia terminase o predică despre convertire, când unul dintre credincioși alergă la el, spunându-i: „Dumneavoastră ați vorbiți de greutatea păcatelor, dar eu, sincer să vă spun, nu simt nici o greutate atunci când păcătuiesc. Cât cântărește un păcat? Douăzeci, o sută de kilograme?”.

„Spuneți-mi, dacă dumneavoastră ați așeza o greutate de o sută de kilograme pe pieptul unui mort, acesta ar simți ceva?”

„Nu, pentru că este mort”, răspunse credinciosul. 

Preotul reluă: „Ei bine, omul care nu simte greutatea propriului păcat este mort din punct de vedere moral și spiritual”. 

Diferența dintre bandiți și Isus Cristos

Un preot ungur mergea singur, pe o stradă lăturalnică, când a fost oprit de niște

bandiți, care îi spuseră să le predea toți banii, dacă nu vrea să îl ucidă imediat. La răspunsul că nu avea bani, îl controlară, și văzând că este mai sărac decât ei, îi spuseră: Cel puțin, fă-ne o predică. Preotul se reculese un moment, apoi începu: Mi-e milă de voi, frații mei, pentru că duceți o viață atât de asemănătoare cu cea a lui Isus Cristos. Ca și El, v-ați născut într-un grajd, sau în apropierea acestuia; ca și El, umblați pe drumuri, ducând o viață de vagabond. Ca și El, terorizați pe cei bogați și aroganți. Ca și El, probabil, veți sfârși pe o cruce, expuși disprețului lumii. Ca și El veți coborî în iad; dar nu știu dacă veți reuși să ieșiți așa cum a ieșit El. Aceasta, cred, este diferența cea mai mare dintre voi și El...

La auzul acestei predici, fugiră cu toții care încontro...

Pildă: nu deschide scrisoarea

Buddha părea total indiferent la insultele unui ins care mersese să-l viziteze.

Mai târziu ucenicii îl întrebară care era secretul seninătății lui. El răspunse: „Încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă cineva ar pune la picioarele voastre un cadou, iar voi nu v-ați apleca să-l ridicați. Sau dacă cineva v-ar trimite o scrisoare iar voi ați decide să nu o deschideți niciodată; nu este adevărat că mesajul ei nu ar avea nici un efect asupra voastră? Comportați-vă la fel de fiecare dată când sunteți insultați, și nu vă veți pierde seninătatea.

Lângă Tine stau mult mai bine! Pildă pentru inmormantari

Un om căruia îi muriseră toți copii zămisli în inima lui o mare

supărare împotriva lui Dumnezeu. Astfel, își făcu un arc capabil să ajungă până la cer și cele mai bune săgeți pentru a-l ucide pe Dumnezeu. Apoi plecă spre locul unde răsare soarele. Ajuns acolo, așteptă ca soarele să răsară. Se auzi zarva unei mari mulțimi și multe voci strigând: „Deschideți porțile! Faceți loc Regelui!”. Omul văzu o mulțime de persoane luminoase, îl cuprinse frica și se ascunse. Cortegiul trecu, iar în centru se afla „Cel care Strălucește”. Dintr-o dată cortegiul se opri, și persoanele simțiră un miros foarte urât, care aducea cu prezența în apropiere a unui pământean. Priviră bine în jur și descoperiră omul ascuns după un tufiș. Îl conduseră la Dumnezeu. Acesta îl întrebă: „Ce vrei?” iar el răspunse: „Durerea m-a împins să fug departe de bordeiul meu”. Dar ce faci cu acest arc și cu aceste săgeți?”. Oh, mă gândeam să vânez ceva…”. „Da, nu cumva voiai să mă ucizi?”. Sunt aici! Dă-i drumul! Omul ezită și spuse: „Ai dreptate, voiam să te ucid din cauza copiilor pe care m-i i-ai luat”. Dumnezeu răspunse: „Dacă-i vrei pe fii tăi, poți să-i iei înapoi! Privește, sunt în spatele tău”. Omul întoarse capul și-i văzu: erau atât de luminoși și de fericiți că reuși cu greutate să-i recunoască. Atunci îi spuse lui Dumnezeu: „Nu! Ține-i Tu. Lângă Tine stau mult mai bine!  

Mitul Chagga (Zambia)