luni, 20 august 2012

Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc


Din Predicile despre Cântarea Cântărilor
ale sfântului Bernard, abate

Iubirea este suficientă prin sine însăşi, place prin sine însăşi şi pentru sine însăşi. Ea îşi este sieşi merit şi răsplată. Iubirea nu caută motive, nu caută avantaje în afara ei. Avantajul său constă în a exista. Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc. Iubirea este un lucru măreţ dacă recurge la începutul său, dacă este recondusă la originea sa, dacă este dusă înapoi la izvorul său. Ea se aprovizionează mereu de acolo pentru a continua să curgă. Iubirea este singura dintre toate mişcările inimii, dintre sentimente şi afecte, prin care creatura poate să corespundă Creatorului, chiar dacă nu în mod egal; este singura prin care se poate răspunde aproapelui şi în acest caz, desigur că în mod egal. Atunci când Dumnezeu iubeşte, el nu doreşte altceva decât să fie iubit. El nu iubeşte pentru altceva decât pentru a fi iubit, ştiind că

cei care îl vor iubi vor bea chiar din această iubire. Iubirea Mirelui, mai mult, Mirele-iubire caută numai iubirea şi fidelitatea. De aceea, să fie permis celei iubite să iubească la rândul ei. De ce să nu iubească mireasa, mireasa Iubirii? De ce să nu fie iubită Iubirea?

Pe bună dreptate, renunţând la toate celelalte afecte ale sale, aşteaptă în întregime şi numai Iubirea, ea, care, dând iubire în schimb, vrea să o egaleze. Însă se va obiecta că, deşi mireasa se va transforma în întregime în Iubire, nu va putea să atingă nivelul izvorului veşnic

al iubirii. Este sigur că nu vor putea fi echivalaţi niciodată cel care iubeşte şi Iubirea, sufletul şi Cuvântul, mireasa şi Mirele, Creatorul şi creatura. De fapt, izvorul dă mereu mult mai mult decât îi ajunge celui însetat.

Dar ce contează toate acestea? Oare va înceta şi va dispărea total dorinţa miresei care aşteaptă momentul nunţii, va înceta dorinţa celui care suspină, ardoarea celui care iubeşte, încrederea celui care pregustă, pentru că nu este capabil să alerge în mod egal cu un gigant,

să se întreacă în dulceaţă cu mierea, în blândeţe cu mielul, în candoare cu crinul, în strălucire cu soarele, în iubire cu cel care este Iubire? Desigur că nu. Deşi creatura iubeşte mai puţin, pentru că este inferioară, dacă totuşi iubeşte cu toată fiinţa sa, nu-i mai rămâne nimic de adăugat. Nu lipseşte nimic acolo unde este totul. De aceea, pentru ea, a iubi aşa înseamnă că a celebrat nunta, pentru că nu poate să iubească aşa şi să fie iubită puţin. Căsătoria completă şi perfectă constă în consimţământul celor doi, afară de cazul în care unul se îndoieşte că sufletul este iubit de Cuvânt, şi mai înainte, şi mai mult.

3 comentarii:

  1. Citind articolul, m-am oprit preţ de câteva minute pentru a reflecta... Mă simt pe linia de mijloc: privesc în drepta mea şi vad o lume rece, preocupată cu ale sale, preocupată pentru sine, prinsă parcă într-o tornadă a ego-ului. Privesc în stânga mea şi văd Cuvintele Iubirii, Faptele Iubirii regasibile in Cuvinte, Jertfa Iubirii regăsibilă în Fapte şi Cadoul Iubirii înfăptuit prin Jertfă. Şi atunci mă întreb: în ce direcţie voi porni? În faţa lumii socoteală va da raţiunea mea. În faţa Iubirii, cei ce vor îngenunchia vor fi sufletul şi conştiinţa mea. „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil” şi visam că lumea poate fi schimbată. Acum am crescut şi...visul meu a devenit Credinţă, căci Lumea aceasta din dreapta mea, am ajuns la concluzia că suferă de un handicap imens: nu iubesşte. „Iubirea va salva lumea!” ei bine, da! Iubirea este singura care va vindeca această lume, pentru că Iubirea există independent şi dependent - în acelaşi timp- de noi. Independent pentru că există dintotdeauna. Dependent, pentru că aici pe pământ, noi, oamenii, suntem cei prin care există, prin care se manifestă, prin care ne Vorbeşte unii altora, prin care ne ajută, prin care ne vindeca, prin care ne dojeneşte, prin care ne hraneşte, prin care ne alină. Mă gândeam într-o seară că tot ceea ce fac oamenii, fie ca este pentru a-şi duce traiul de pe-o zi pe alta, fie că este pentru a-şi hrăni familiile, fie că este –aparent- doar pentru ei înşişi, într-un final ajunge să fie, de fapt, pentru ceilalţi. Un şofer de autobuz conduce întrucât aceasta este meseria lui. Dar conducând acel autobuz, atâţia oameni au mijlocul in comun asigurat pentru a ajunge la muncă, la şcoală, la facultate, la biserică, la piaţă, la spital, etc. Asemenea acestuia, un constructor merge pe şantier împreună cu colegii săi şi îşi desfăşoare activitatea, ca parte a proiectului in care s-a avântat firma la care lucrează. Totuşi, în acea clădire vor sta zeci de alţi oameni (daca e vb de un bloc), sute de alţi oameni dacă este vorba de o companie, mii de alţi oameni dacă este vorba de un spital şi milioane de alţi oameni dacă este vorba de o biserica. De cealaltă parte, un mafiot care trăieşte şi acţionează pentru a avea cât mai mulţi bani, într-un final ajunge, cumva, să-i ajute sub o formă sau alta pe alţii...chiar dacă rezultatul final nu este tocmai unul frumos...însă, un copil al străzii care ar putea muri de frig si foame este luat în grijă de el, cu consecinţele de rigoare. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că toţi oamenii suntem legaţi unii de alţii, orice am face.

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi atunci, vocea din stânga mea îmi şopteşte: <> Acel şofer ar putea merge la servici cu inima deschisa, gândindu-se că prin însăşi meseria lui ajută lumea. Şi atunci, oare inima lui nu ar fi copleşită de sentimentul Iubirii? Responsabilitatea constructorului este imensa, pentru că de ea depinde siguranţa atâtor oameni. Oare dacă ar lăsa Iubirea din inima lui să-l călăuzească, atunci calitatea construcţiei sale nu ar fi pe măsură? Şi dacă acel mafiot, ar asculta Vocea Iubirii -ce este înscrisă în inimile fiecăruia dintre noi- care încearcă să-l ajute să înţeleagă că salvează, dar în acelaşi timp şi condamnă sufletul acelui copil, oare chiar nu ar schimba finalitatea gestului său? Indiferent de ce gândesc oamenii şi de măştile pe care le prezintă în faţa celorlalţi, toţi au nevoie de IUBIRE: de a iubi şi de a se şti iubiţi. Iubirea va salva lumea! Şi tot iubirea este singura care poate schimba lumea! O, dacă am fi cu toţii conştienţi cât de relativă este viaţa, prin durata ei, şi ce sentiment minunat, câtă fericire învăluie inima când actiunile pe care le facem sunt izvorâte din iubire, atunci am valorifica fiecare secundă pe care o avem dorind să retrăim la nesfârşit acea stare de beatitudine! Cred că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem unul fiecare dintre noi, când obosiţi după o zi de muncă aşezăm capul pe pernă este: „Oare astăzi...am iubit suficient?” Şi cred că această întrebare poate deveni o altă formă de “Cercetare a cugetului.”… O noapte liniştită şi o zi plină de Iubire astazi! P.S.: FACEŢI O TREABĂ GROZAVĂ CU ACEST BLOG! ŞI...SE SIMTE CĂ O FACEŢI CU ... IUBIRE! ŢINEŢI-O TOT AŞA!

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi atunci, vocea din stânga mea îmi şopteşte: <>

    RăspundețiȘtergere

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial