joi, 8 martie 2012

Biserica Catolică din România dezaprobă "Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator"

Prin comunicatul de presă nr. 29 din 8 martie 2012, Biserica Catolică din România dezaprobă "Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator" şi solicită retragerea acestei iniţiative legislative pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei şi la integritatea familiei
Biserica Catolică din România a luat act de Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator iniţiat de Guvern şi care se află acum la Senat spre adoptare tacită la data de 13 martie 2012 cu procedură de urgenţă.
Într-o Scrisoare deschisă adresată domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, Prim-Ministru al României, domnului Vasile Blaga, Preşedintele Senatului, doamnei Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale şi domnului Ladislau Ritli, Ministrul Sănătăţii, Conferinţa Episcopilor Catolici din România îşi exprimă dezaprobarea faţă de Proiectul de lege privind reproducerea umană cu terţ donator şi solicită retragerea acestuia. Această iniţiativă legislativă este "un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei şi implicit la echilibrul vieţii sociale", se citeşte în Scrisoarea deschisă, semnată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti şi Preşedinte al Comisiei pentru familii în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
"Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilităţii, şi înţelege suferinţa lor. Totodată Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al maternităţii şi paternităţii nu se obţine cu orice preţ. Copilul rămâne mereu o persoană umană şi nu poate fi socotit un produs de laborator", afirmă PS Cornel Damian în Scrisoarea deschisă. "Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt", afirmă în continuare Episcopul Damian Cornel, citând Instrucţiunea Donum vitae (nr. II. 2), despre viaţa umană care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei, promulgată de Congregaţia Pontificală pentru Doctrina Credinţei.
Comunicatul a fost semnat de pr. Eduard Mihai Coşa, secretar general al Conferinţei Episcopilor din România, persoana de contact în această problemă fiind pr. Francisc Doboş (tel. 0755/065069, e-mail: francisc.dobos@gmail.com)
* * *
CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 - Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro
Bucureşti, nr. 28 /08.03.2012


SCRISOARE DESCHISĂ

Obiect: Biserica Catolică din România dezaprobă "Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator" şi solicită retragerea acestei iniţiative legislative pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei şi la integritatea familiei

Biserica Catolică din România a luat act de Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator iniţiat de Guvern şi care se află acum la Senat spre adoptare tacită la data de 13 martie 2012 cu procedură de urgenţă, în completarea prevederilor art. 441-447 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.
Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilităţii, şi înţelege suferinţa lor. Totodată Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al maternităţii şi paternităţii nu se obţine cu orice preţ. Copilul rămâne mereu o persoană umană şi nu poate fi socotit un produs de laborator.
Dat fiind proiectul de lege mai sus amintit, episcopii catolici din România doresc să aducă la cunoştinţa forurilor abilitate şi societăţii civile poziţia Bisericii Catolice faţă de viaţa care se naşte şi faţă de demnitatea procreaţiei:
"Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt. Recurgerea la gameţii unei terţe persoane, pentru a avea la dispoziţie sperma sau ovulul, constituie o violare a îndatoririi reciproce a soţilor şi o lipsă gravă faţă de acea proprietate esenţială a căsătoriei, care este unitatea sa. Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile copilului, îl lipsesc de relaţia filială cu originile sale părinteşti şi poate stăvili maturizarea identităţii sale personale. În plus, constituie o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor, care sunt chemaţi la paternitate şi maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea şi integritatea sa; creează şi manifestă o ruptură între legătura de sânge din zămislire, legătura de sânge din sarcină şi datoria educaţiei. Astfel de alterare a relaţiilor personale în interiorul familiei are repercusiuni şi asupra societăţii civile: ceea ce ameninţă unitatea şi stabilitatea familiei este izvor de disensiuni, de dezordine şi de nedreptăţi în întreaga viaţă socială" (Donum vitae, II.2).
Prin urmare, Biserica Catolică din România consideră că "Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator" este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei şi implicit la echilibrul vieţii sociale.
"Originea unei persoane umane este, în realitate, rezultatul unei dăruiri. Copilul zămislit trebuie să fie rodul iubirii părinţilor săi. Nu poate fi voit, nici conceput ca produs al unei intervenţii de tehnici medicale şi biologice: acest lucru ar echivala cu reducerea lui la a deveni obiect al unei tehnologii ştiinţifice. Nimeni nu poate să supună venirea pe lume a unui copil condiţiilor de eficienţă tehnică evaluabile conform parametrilor de control şi de dominare" (Donum vitae, II. B. 4. c).
În consecinţă, pentru binele comun al societăţii şi al familiei, cât şi pentru demnitatea fiecărei persoane, Biserica Catolică solicită retragerea Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, trimis spre adoptare Senatului României prin Hotărârea de Guvern nr. E 203 din 05.10.2011.
Mons. Cornel Damian
episcop auxiliar de Bucureşti
preşedintele Comisiei pentru Familii
a Conferinţei Episcopilor din România
*
Consideraţii pe marginea Proiectului de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator trimis spre adoptare Senatului României prin Hotărârea de Guvern nr. E 203 din 05.10.2011
La 10 decembrie 1948 era promulgată Declaraţia universală a drepturilor omului, ca reacţie a întregii familii umane faţă de ororile comise în cel de-al II-lea Război Mondial. Principalul său scop era tocmai recunoaşterea inviolabilităţii demnităţii fiecărei persoane umane şi implicit egalitatea dintre oameni. La 7 decembrie 1965, Biserica Catolică, prin vocea Conciliului Vatican al II-lea, promulga Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudim et Spes ("Bucurie şi speranţă"), în care aflăm principiul care stă la baza respectului faţă de orice persoană umană: "aproapele este, fără nici o excepţie, un alt eu" (nr. 27). La 22 februarie 1987, Congregaţia Pontificală pentru Doctrina Credinţei răspunde la nenumăratele întrebări care aveau ca obiect raportul dintre biomedicină şi morala catolică în documentul Donum Vitae ("Instrucţiunea despre viaţa umană care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei").
Menirea Statului de drept al unei naţiuni este promulgarea de legi drepte. Ar putea fi oare dreaptă o lege care atentează la inviolabilitatea vieţii şi la bunul mers al instituţiei familiare care este celula de bază a societăţii?
În art. 3 al Proiectului de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator sunt prezentate semnificaţiile unor expresii cheie. Dorim să facem unele precizări referitoare la terminologia adoptată:
a) Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator
De fapt expresia reproducere umană asistată medical e total ambiguă, deoarece nu se referă la asistenţa medicală propriu-zisă - cu care Biserica este întru totul de acord -, ci la un şir de substituţii: a patului conjugal cu procesul tehnic din laborator, a bărbatului cu medicul care manipulează sămânţa, a unirii conjugale cu un act pur tehnic. Reproducerea asistată duce de asemenea la o gravă ruptură în câmpul intim, confidenţial, al unirii conjugale, şi la ruptura dintre unirea conjugală şi procreare, din moment ce aceasta se poate realiza în eprubetă.
Apoi, folosirea expresiei reproducere umană este semnul evident al degradării umane. A vorbi despre generarea umană în termeni de reproducere în loc de procreare, duce la reducerea acesteia la un fapt pur biologic, cu implicita presupunere că omul nu este cu nimic mai mult decât un animal. Astfel se deschide calea excluderii lui Dumnezeu din evenimentul apariţiei persoanei umane pe lume. Persoana umană devine rodul calculului şi al manipulării. I se neagă calitatea sa de dar, devenind pur şi simplu un produs tehnic.
b) Dreptul la reproducere
Ne-am putea întreba dacă există un drept la a avea drepturi? Dacă da, atunci unul dintre ele ar fi şi dreptul la reproducere. În mod generic prin dreptul la reproducere poate fi înţeles şi dreptul la folosirea liberă a sexualităţii: independenţă sexuală, sexualitate recreativă, fără constrângeri şi fără responsabilităţi etc, dar se înţelege şi dreptul fundamental al cuplului de a decide numărul de copii, intervalul şi momentul venirii lor pe lume.
Din punct de vedere juridic, se vorbeşte de un drept la reproducere, cu referire la însămânţarea artificială, fecundarea în vitro, transferul de embrioni, posibilitatea clonării. Toate aceste tehnici ar sta la baza dreptului la reproducere asistată. Care este însă baza autentică a drepturilor omului? Libertatea umană. Dezvoltarea liberă a personalităţii. Demnitatea persoanei. Dreptul la intimitate familiară şi personală. Dreptul la căsătorie. Dreptul de a proteja familia şi de a o întemeia.
Este inacceptabil dreptul la reproducere, care nu are fundament antropologic, în natura omului, ci unul tehnologic. Dorinţa de a avea copii nu poate genera dreptul de a avea copii. Ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic, nu înseamnă că este acceptabil din punct de vedere etic.
c) Sănătatea reproducerii umane
La prima vedere este un concept generos, cu referire la buna funcţionare a aparatului reproductiv ceea ce sugerează, în parte, şi semnificaţia din legea specială. În realitate, în background-ul conceptului se ascunde liberul acces la mijloacele de contracepţie, de care ţine şi dezvoltarea producţiei şi a comerţului cu astfel de mijloace, şi practica nelimitată a avortului prezentat ca sigur, mai ales a celui din motive de eugenetică.
În ciuda acestei ambiguităţi, Biserica nu respinge apriori conceptul de sănătate reproductivă - cu tot caracterul limitat al termenului "reproducere" - în măsura în care sănătatea se referă la integritatea persoanei umane în calitatea de trup, suflet şi spirit.
d) Terţ donator
Chestiunea "terţului donator" ridică serioase obiecţii de natură morală. Le prezentăm plecând de la următorul citat: "Atunci când este vorba de a pune de acord dragostea conjugală cu transmiterea responsabilă a vieţii, moralitatea comportamentului nu depinde aşadar numai de sinceritatea intenţiei şi de aprecierea motivelor, ci ea trebuie determinată după criterii obiective ce decurg din natura persoanei umane şi a actelor ei, criterii ce respectă semnificaţia totală a dăruirii reciproce şi a procreării umane în contextul adevăratei iubiri; acest lucru nu este posibil decât dacă este cultivată cu sinceritate virtutea castităţii conjugale" (Gaudium et spes, 21).
Tocmai această trimitere la "criterii obiective" arată că un terţ donator se situează absolut în afara unirii conjugale, care presupune unitatea de trup, suflet şi spirit a cuplului conjugal. Acesta se situează şi în afara "contextului adevăratei iubiri". "Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt" (Donum vitae, II,2).
"Recurgerea la gameţii unei terţe persoane, pentru a avea la dispoziţie sperma sau ovulul, constituie o violare a îndatoririi reciproce a soţilor şi o lipsă gravă faţă de acea proprietate esenţială a căsătoriei, care este unitatea sa. Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile copilului, îl lipsesc de relaţia filială cu originile sale părinteşti şi poate stăvili maturizarea identităţii sale personale. În plus, constituie o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor, care sunt chemaţi la paternitate şi maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea şi integritatea sa; creează şi manifestă o ruptură între legătura de sânge din zămislire, legătura de sânge din sarcină şi datoria educaţiei. Astfel de alterare a relaţiilor personale în interiorul familiei are repercusiuni şi asupra societăţii civile: ceea ce ameninţă unitatea şi stabilitatea familiei este izvor de disensiuni, de dezordine şi de nedreptăţi în întreaga viaţă socială. Aceste motive conduc la o judecată morală negativă asupra fecundării artificiale heterologe: de aceea, din punct de vedere moral, este ilicită fecundarea unei femei cu sperma unui donator altul decât soţul său şi fecundarea cu sperma soţului a unui ovul care nu provine de la soţia sa. În plus, fecundarea artificială a unei femei necăsătorite, nubilă sau văduvă, oricare ar fi donatorul, nu poate fi justificată din punct de vedere moral" (Donum vitae, II, 2).
O altă obiecţie serioasă provine din desfiinţarea eficacităţii sociale a numelui de familie şi a rolului filiaţiuni. Confidenţialitatea - care este atât de răspicat invocată de mai multe ori în legea specială - ar putea duce ca situaţia în care din donatori anonimi să se nască fraţi şi surori vitregi, care ar putea încheia o căsătorie, lipsind astfel de conţinut tot ceea ce ţine de gravitatea incestului.
e) Informarea
Din formularea proiectului de lege rezultă că informarea priveşte aspectele de natură juridică, pentru a obţine un consimţământ licit între un terţ donator şi părinţi. Dar textul legislativ este ambiguu în ce priveşte identitatea părinţilor şi a stabilităţii legăturii conjugale. În plus, aşa cum reiese din Legea nr. 287/2009 art 441, paragraf 3, obiectul donaţiei poate fi şi femeia singură. (În felul acesta nu se dă oare legitimitate "cazului Iliescu"? De asemenea, legea nu precizează limitele de vârstă nici ale părinţilor şi nici ale donatorului).
Din textul proiectului de lege nu se înţelege cui i se face înseninarea artificială, ori după fertilizarea în vitro în uterul cui se implantează embrionul astfel rezultat, deschizând astfel o poartă deschisă pentru mama purtătoare, care nu este obiectul explicit al acestei legi speciale, dar ar putea fi obiectul său implicit?
f) Consilierea
După cum informarea priveşte aspectele de natură juridică, consilierea priveşte aspectele de natură medicală. Din legea specială reiese că scopul consilierii este facilitarea serviciului de sănătate. Aşadar încă o dată tehnica are prioritate asupra binelui persoanei. Nu se face nicio referire la consilierea de natură psihologică, religioasă.
În concluzie, inviolabilitatea vieţii umane, stabilitatea şi unitatea cuplului conjugal, unitatea familiei sunt criteriile fundamentale care ar trebui să stea la baza unei legi drepte. Dorinţa părinţilor de a avea copii, oricât ar fi de puternică, nu legitimează recurgerea la tehnici contrare autenticei naşteri umane şi demnităţii noii fiinţe umane. Dorinţa de a avea copii nu constituie originea vreunui drept de a avea copii. Copilul este o persoană cu demnitate de subiect, prin urmare nu poate fi tratat ca obiect.

Comisia pentru Familie
a Conferinţei Episcopilor din România
Sursa: www.ercis.ro  

Despre Ziua Internaţională a Femeii, cu Flaminia Giovanelli

07.03.2012, Roma (Catholica) - 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, se celebrează în întreaga lume prin diferite iniţiative. Papa Benedict al XVI-lea a dedicat Intenţia generală de rugăciune pentru luna martie contribuţiei femeii la viaţa societăţii. Despre problemele cu care se confruntă în prezent femeia creştină, Flaminia Giovanelli, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a declarat pentru Radio Vatican:- Cred că ceea ce putem face este să îi cerem Duhului Sfânt să ne indice noi posibilităţi pentru a recunoaşte contribuţia femeii în societate. Revendicarea drepturilor femeii, cererea de recunoaştere a rolului pe care aceasta îl îndeplineşte zilnic în societate sunt aspecte juste şi obligatorii. Dar se ştie că rămâne enormă distanţa dintre ceea ce spun documentele constituţionale şi aplicarea efectivă a legii.
- Ce anume poate dărui femeia creştină, “geniul său feminin” (cum obişnuia să spună Papa Ioan Paul al II-lea) societăţii occidentale care tinde azi deseori să aprecieze femeile doar pentru imagine şi nu pentru identitatea lor?
- De fapt, vorbind despre geniul feminin, se presupune că femeia are o specială vocaţie, tocmai în calitate de femeie. Azi, această vocaţie nu mai este considerată ca naturală, fiind dimpotrivă contestată, în special de teoriile privitoare la separarea după sex. Dar vocaţia femeii este deseori pusă în discuţie chiar şi în ambientele creştine, atunci când acestea sunt feministe în mod exagerat. Şi, tocmai în privinţa acestui aspect, femeia creştină are un rol de prim plan, având datoria cultivării acelei “ecologii umane”, pentru a folosi o expresie dragă Papei Ioan Paul al II-lea şi reluată apoi de Papa Benedict al XVI-lea; este vorba de acea viziune corectă asupra persoanei umane ce reprezintă un întreg, format din corp, minte şi spirit, un întreg în care există un echilibru just între cele trei elemente, într-o viziune ce cuprinde şi raportul bărbat-femeie. În timp de criză, femeia are de asemenea un rol deosebit în umanizarea economiei, în sensul utilizat de Papa Benedict al XVI-lea în enciclica “Caritas in veritate”, adică a dimensiunii gratuităţii şi a darului, fără de care “nici sistemul pieţei nu poate funcţiona”.
- Vorbind despre contribuţia femeii, să ne gândim la modul în care femeia se pune în slujba păcii, mai ales în ţările din sudul lumii…
- Gândul mă duce la faptul că premiile Nobel, din 2011, au fost acordate unui număr de trei femei. Îmi vine în minte exemplul Margueritei Barankitse, din Burundi, supranumită “îngerul din Burundi” care a asistat la teribilul genocid din ţara ei, dar care nu a căutat răzbunarea ci adevărul, dialogul, primind în casele de caritate pe care le conduce 10 mii de copii orfani de război, atât de etnie tutsi cât şi hutu. Ceea ce doresc să subliniez este tocmai această capacitate a femeilor de a însoţi aspiraţia de pace într-o lume concretă şi prin opere concrete.
- Care este urarea pe care aţi dori să o faceţi femeilor, în calitate de subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace?
- Mi-aş dori ca femeile să fie mulţumite de a fi femei, de capacitatea lor de a fi active, în mod simultan, pe mai multe fronturi (ce reprezintă o altă caracteristică feminină). Şi mai ales aş vrea să le amintesc îndemnul Papei Ioan Paul al II-lea: “Femeie, fii tu însăţi”. Mai ales anul acesta, când se împlinesc 50 de ani de la începerea Conciliului Vatican II, să ne amintim de foarte scurtul dar intensul mesaj pe care Papa Paul al VI-lea l-a încredinţat femeilor la finalul Conciliului. Printre alte aspecte, le încredinţa rolul de a reconcilia oamenii cu viaţa, folosind o expresie care mie mi s-a părut foarte profundă: “Femei, opriţi mâna bărbatului care, într-un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civilizaţia umană”.

„Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire“: Despre „nebunia“ proclamării Adevărului

Deseori auzim despre cineva că "nu e în toate minţile" sau că "a luat-o razna". Apelativele acestea, departe de a se referi la o nebunie în sensul propriu al cuvântului, au mai mult de-a face cu afirmaţiile sau comportamentul neobişnuit al celui în cauză.

Predica şi minunile Mântuitorului erau, pentru contemporanii care L-au văzut şi L-au auzit, cu totul neobişnuite. Pe de o parte, pentru că discursul Său nu semăna cu cel al învăţătorilor de lege, iar pe de alta, pentru că vindecările pe care le făcea erau cu totul deasupra firii, încât până şi demonii se închinau înaintea Lui (Marcu 3, 11).
Nu însă toţi iudeii se minunau de cele ce vedeau şi auzeau, ci unii spuneau nici mai mult, nici mai puţin că Domnul ar fi înnebunit sau că ar avea demon (Ioan 7, 20; 8, 48; 10, 20), fiindcă nici un om nu poate grăi astfel şi nu poate săvârşi asemenea minuni. Evanghelistul Marcu notează într-o pericopă că până şi ai Săi "au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire" (Marcu 3, 21). Din această relatare de la începutul celei de-a doua Evanghelii nu reiese foarte clar ce anume i-a determinat chiar şi pe cei din familia Sa să creadă astfel, însă ni se vorbeşte tot aici despre mulţimile care Îl îmbulzeau pe Domnul şi despre faptul că unii demonizaţi Îl mărturiseau ca Fiul lui Dumnezeu, iar El îi certa pentru că Îl vădeau.
Bolile socotite drept posedări demonice
În antichitatea iudaică, orice boală şi mai ales cele incurabile erau socotite drept posedări demonice. Aşadar, nu numai demonizaţii propriu-zişi se aflau sub puterea celui rău, ci toţi cei care sufereau de anumite boli grele, precum muţenia, surzeala (Marcu 9, 17 şi 25), invaliditatea (Luca 13, 11), iar atunci când Mântuitorul vindeca bolnavi de acest fel, îi dezlega de fapt din stăpânirea vrăjmaşului (Luca 13, 16). Potrivit credinţei populare iudaice, boala era plata pentru un păcat comis cândva şi tocmai de aceea, deseori, Mântuitorul spunea celui vindecat: "de acum să nu mai greşeşti" (Ioan 5, 14), pentru a nu mai da diavolului prilej de întoarcere.
Desele minuni făcute de Mântuitorul îi umpleau însă de invidie şi răutate pe unii cărturari şi învăţători de lege, care, în loc să se bucure alături de cei vindecaţi, spuneau: "cu Beelzebul" sau "cu căpetenia demonilor scoate pe demoni" (Matei 12, 24). "Misteriosul" Beelzebul este menţionat prima dată ca Ba'al Zebub ("domnul muştelor") în capitolul I al cărţii a II-a a Regilor, fiind zeul adorat de locuitorii Ecronului, o cetate filisteană. În vremea Proorocului Ilie, regele Ohozia, rănit în urma unui război, a trimis soli la acest idol ca să întrebe dacă se va mai vindeca. Sfântul Ilie prooroceşte că acesta nu se va mai vindeca, fiindcă a apelat la un oracol păgân. Profesorul de Vechiul Testament Thomas Kelly Cheyne credea că Ba'al Zebub este o formă coruptă a lui Ba'al Zebul "domnul celor înalte" sau "al cerului" (cf. Michael Wex, "Born to Kvetch", St. Martin's Press, New York, 2005), iar în textele rabinice a fost numit aşa în derâdere faţă de cultul lui Baal din Antichitate. Alţi cercetători derivau "zebul" din aramaicul "zebel", care înseamnă bălegar, aşadar cu aceeaşi nuanţă peiorativă. În perioada nou-testamentară, el este asociat cu "căpetenia demonilor" (Matei 12, 24), fiindcă orice zeitate păgână este o închipuire a vrăjmaşului.
Afirmaţia maliţioasă a iudeilor referitoare la minunile Domnului are un sens mult mai adânc decât nişte simple vorbe aruncate. Cei care spuneau astfel se considerau a fi urmaşi ai legământului lui Avraam, iar acela care lucra cu Beelzebul se afla, aşadar, în legământ cu vrăjmaşul, făcându-se străin asocierii cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, afirmând faptul că lucrează cu Beelzebul, cărturarii căutau să Îl excludă pe Domnul din comunitate. La aceste acuzaţii grave, Mântuitorul răspunde prin trei cuvinte de apărare: de ce şi-ar părăsi cel rău ceea ce "posedă"? Împărăţia satanei nu poate să stea dacă diavolul se exorcizează pe sine însuşi, fiindcă "orice împărăţie care se dezbină pe sine se pustieşte" (Matei 12, 25). Tot la fel, nici o casă nu poate să dăinuiască dacă este divizată. Amintind de numeroşii exorcişti din Palestina timpului Său, Domnul întreabă (aproape retoric) dacă nu cumva şi aceştia scot demonii tot cu puterea lui Beelzebul. Prin contrast însă, dacă Hristos scoate demonii cu Duhul lui Dumnezeu, înseamnă că s-a apropiat Împărăţia Sa (Matei 12, 29).
Nu însă numai minunile îi nelinişteau pe interlocutorii lui Iisus, ci tot atât de mult discursul şi comportamentul Său, considerate scandaloase: îndemna la respectarea relativă a sabatului, fiindcă nu omul e pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om (Marcu 2, 27), la întrajutorarea aproapelui, care poate fi oricare om, precum se vede în pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 30-38), stătea la masă cu vameşii şi păcătoşii (Marcu 2, 16), nesocotea postul obişnuit al iudeilor (Marcu 2, 18) şi lua apărarea desfrânatelor şi vameşilor, despre care spunea că vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu înaintea celor care se credeau drepţi (Matei 21, 31). Atitudinea Sa ar putea fi considerată de noi astăzi cel mult drept comportament extravagant, însă, pentru iudeii educaţi într-o lege strictă, aceste fapte erau de-a dreptul "nebuneşti", situate "în afara legământului".
Damnarea din partea oamenilor, pentru slava lui Dumnezeu
În afară de Evanghelistul Marcu, Ioan aminteşte de trei ori că iudeii l-au acuzat pe Hristos că "are demon" şi că ar fi "nebun", în urma unui dialog plin de semnificaţii teologice. Cel nebun era considerat de iudei în afara legii, neavând obligaţiile, dar nici drepturile unui "fiu al legământului", nefiind astfel întru totul un fiu al lui Israel.
În Templu, Mântuitorul vesteşte o învăţătură care nu este a Lui, ci "a Celui ce M-a trimis", şi nu spre slava proprie, ci pentru dreptatea pe care iudeii nu o mai respectau, deşi se considerau pe sine urmaşi ai lui Moise şi ascultători ai Legii date prin el (Ioan 7, 16). Hristos vesteşte încă o dată că învăţătura Sa nu vine de la oameni, ci de sus, potrivit unui legământ mai mare decât acela încheiat de Dumnezeu cu Avraam, pe care fiii lui Israel nu îl mai ţineau şi care nu trecea dincolo de limitele firii (Ioan 8, 39-40). Prin cuvântul Său, Domnul a fost recunoscut de mulţi drept Mesia cel promis (Ioan 7, 41), însă alţii, scandalizaţi, spuneau: "Oare nu zicem bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?" (Ioan 8, 48), sau mai târziu: "Are demon şi este nebun" (Ioan 10, 20), fiindcă nu puteau să înţeleagă valoarea limitată a legământului vechi, care trebuia înlocuit cu unul veşnic, în care nu mai există moarte. Tot la fel, nu înţelegeau că iubirea de oameni este mai presus de respectarea ritualului sabatic, iar vindecarea unui orb din naştere chiar în curtea templului, în zi de sâmbătă, era văzută ca o încălcare a legământului, şi nu ca o reprimire a unui bolnav în comunitatea celor credincioşi.
Cuvintele şi faptele Domnului evidenţiază logica reală a lucrurilor şi infirmă ceea ce, în aparenţă, constituie "normalitatea". Mântuitorul demonstrează că nebunia e tocmai împietrirea în răutate şi conformism. Vestirea Adevărului şi demascarea falsei normalităţi au fost asociate cu nebunia şi în cazul predicii Sfântului Apostol Pavel (Fapte 26, 24), dar şi în vieţile multor sfinţi ai Bisericii noastre, unii purtând azi titulatura de "nebuni pentru Hristos". Aceştia au ales o cruce grea, a damnării din partea oamenilor, dar a slavei lui Dumnezeu. Însă ce altceva poate fi mai nebunesc decât Crucea însăşi? Desigur, aceasta, precum afirma Apostolul neamurilor, numai pentru cei ce pier, în timp ce "pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 1, 18).

Autor: D. Popoiu