marți, 20 mai 2014

Spice duhovnicești/5

Iosif, pentru a deveni drept, a lăsat la o parte poruncile scrise
și transmise...


„Iosif, pe care Matei îl definește ca fiind drept, este enumerat de autor printre ucenicii curentului farisaic care are ca obiectiv respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Iosif nu este un fanatic al legii, al dreptății, al respectului legii, el unește bunătatea cu milostivirea. Dacă s-ar fi limitat să fie doar drept, să urmeze cuvânt cu cuvânt poruncile lui Dumnezeu, ar fi trebuit să-și acuze soția însărcinată, expunând-o morții sigure. Iosif, în schimb, nu a vrut să încalce legea, ci să onoreze promisiunea făcută logodnicei sale. Dreptatea, așa cum o înțelegea el, avea ca scop binele și salvarea persoanei. Pentru a fi drepți față de cineva, trebuie uneori să lăsăm la o parte poruncile scrise și transmise. De la Iosif, Isus a învățat să interpreteze legile lui Dumnezeu cu milostivire” (A. Grün, Noi chipuri ale lui Isus, p. 18).

Spice duhovnicești/4

Nu am fost chemați la preoție și la viața consacrată să devenim staruri


„În Biserică și în societate există în ziua de azi numeroși
bolnavi de protagonism, care creează în jurul lor un cerc de ucenici fideli. Destul de des însă, aceștia sunt înghițiți de proprii fani. Nu mai sunt liberi; sfârșesc prin a spune ceea ce alții se așteaptă de la ei” (A. Grün, Noi chipuri ale lui Isus, p. 29).

Spice duhovnicești/3


Isus îi primește pe toți oamenii... 

„Numai dacă suntem independenți putem cu adevărat să
comunicăm cu ceilalți în mod liber... Este normal ca cei care te înconjoară si aibă așteptări; însă este datoria ta să alegi liber în ce măsură să le satisfaci” (A. Grün, Noi chipuri ale lui Isus, p. 49).

Spice duhovnicești/2

Împacă-te mai întâi cu dușmanul din inima ta...



Interpretând textul biblic: „Pune-te de acord cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului și să fii aruncat în închisoare” (Mt 5, 25), Anselm Grün spune: „Atât timp cât suntem pe drum, trebuie să ne împăcăm cu adversarul nostru interior. Trebuie să căutăm să acceptăm zonele noastre de umbră, acelea pe care am prefera să le eliminăm. Dacă nu ne împăcăm cu zonele noastre de umbră, acestea ne vor prezenta în fața judecătorului nostru care este în noi, în fața instanței care este super-eul nostru. Judecătorul care este în noi ne va da pe mâna gardianului, care ne va chinui cu reproșuri, imobilizându-ne în modelul  nostru de viață. În sfârșit, gardianul ne va arunca în închisoare. În felul acesta, vom deveni prizonierii noștri și va fi prea târziu să ieșim din această închisoare interioară. Atât timp cât suntem pe drum, este de datoria noastră să ne împăcăm cu noi înșine. Numai așa vom fi în stare să ne împăcăm cu adversarii pe care-i întâlnim pe drumul nostru” (A. Grün, Noi chipuri ale lui Isus, p. 52).

Spice duhovnicești/1

Dușmanul din inimă...


„Unii consideră că iubirea față de dușmani este stresantă și
obositoare. După mine, este mult mai ostenitor să-l urăști pe dușman. Într-adevăr, dușmanul sfârșește prin a determina dispoziția și comportamentul nostru. A-l iubi pe dușman înseamnă a fi liberi. Ne permite să-l vedem pe celălalt nu ca dușman, ci ca o persoană care caută prietenie” (A. Grün, Noi chipuri ale lui Isus, p. 54.)