marți, 21 decembrie 2010

NOI ȘI BISERICA - De meditat


„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii. (…) Închine-se nerozii. Filozofia noastră se pune mai presus de nevoile închinăciunii. Clopotele – zgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft! Închiză-se bisericile, surpă-se zidurile lor! Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritual de examen. Noi sîntem oameni moderni. Măture-se dărîmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ! Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dînsul, ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată.
Un slujitor al altarului cînd stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignaţius al Constantinopolului, mi-a spus cu adînc amar – Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu? – Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac osăminte de măreţi voievozi? Se va schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu s-o reîntoarcă la dînsul? Dumnezeu ştie.“
I.L. Caragiale, în Opere, vol. IV, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II“, 1938 (v. şi nr. 355, 356).

Sursa: http://www.dilemaveche.ro/

CRĂCIUNUL - FACEREA A DOUA

La Crăciun, Dumnezeu Tatăl purcede din nou la o nouă creație, și face acest lucru pentru a-i arăta omului că nu l-a abandonat după căderea în păcat, ci, prin trimiterea Fiului său în lume, vrea să-și manifeste iubirea lui fără margini. În cartea Facerii se spune că atunci când Dumnezeu a început să creeze această lume, totul se afla în beznă, era haos, dezordine. Am putea asemăna acest haos cu întunericul ce se coboară seară de seară. Iată că, după o perioadă de educare a poporului ales, tot într-o noapte, tot într-o lume care se afla în dezordine și în haos, Dumnezeu coboară, de această dată prin Fiul său, pentru a restabili creația inițială, pentru a aduna lutul împrăștiat al omului și a-l recreea, după imaginea Fiului său. Noaptea, acest timp ambiguu, timpul liniștii dar și timpul atâtor lacrimi, timpul nelegiuirilor făptuite pe ascuns, dar și timpul faptelor mari ale divinității și ale omului, timpul Nașterii lui Cristos și timpul Învierii celui Răstignit. Dumnezeu se coboară în roua nopții pentru a da viață omului, pentru a-l trezi la viață. Parcă este fără logică acest Dumnezeu. Tocmai atunci când oamenii dorm (dar când nu dorm oamenii?!!!), El vine cu o noutate. Îmi amintesc cum uneori, reîntorcându-mă acasă din Italia de la studii, ajungeam noaptea. Mă așteptau cu toții, mama, frații și surorile și,  după gesturile de tandrețe, săruturi nesfârșite și lacrimi de bucurie pentru revederea care în sfârșit sosise, povesteam până spre dimineață ce se mai petrecuse de la ultima vizită făcută acasă. La fel, Cristos vine noaptea, revine printre noi sub chipul unui copil. După ce vom merge la Sf. Liturghie din noaptea de Crăciun, reîntorcându-ne acasă, nu va fi greșit, dacă ne vom pune la taclale, în fața bucatelor frumos pregătite și al unui pahar cu vin (de ce nu!), povestind faptele mărețe auzite la biserică. Să ne bucurăm, să devenim copii, nu neapărat buni, poate chiar mai puțin serioși decât de obicei, să admirăm brăduțul împodobit și chipurile celor dragi. Să ne bucurăm, pentru că s-a născut BUCURIA VEȘNICĂ, Cristos Domnul, Emanuel-Dumnezeu cu noi. Ce frumos ar fi dacă ne-am și spovedi bine înainte cu câteva zile de Crăciun! Sufletul nostru ar fi mai imaculat decât zăpada de afară (sperăm să țină până la Crăciun!), chipul nostru ar fi mai luminos decât toate luminile întinse pe drumuri și pe brăduți. Zâmbetul nostru ar fi mai parfumat decât cetina pmului de Crăciun. Cuvintele noastre ar fi mai dulci decât toate cântecele pe care le vom auzi în acest timp preasfânt al Nașterii Domnului.
Cristos se naște, Cristos coboară, auziți neamuri acestea și minunați-vă. Nicăieri nu s-a mai petrecut o asemenea minune...