marți, 3 octombrie 2017

Lasă-te căutat de Dumnezeu

Doi comercianți bogați deciseră într-o zi să plece în căutarea lucrului cel mai prețios din lume. Se vor fi reîntâlnit numai atunci când vor fi descoperit acel lucru. Primul dintre ei nu avu nici o îndoială și plecă în căutarea unui rubin. Traversă mari și deșerturi, urcă pe vârful munților și trecut prin orașe nenumărate, până când dădu de acel rubin. Era cea mai frumoasă piatră din lume. Se întoarse și-și așteptă prietenul.
Acesta, într-una din zile, după ce căutase o grămadă, se așezase pe marginea unui râu. Acolo văzu o rață care, în mijlocul stufărișului își căuta puișorii care se îndepărtaseră de ea. Puișorii erau mulți și neastâmpărați, iar rața mamă le-a căutat până la asfințitul soarelui, până le-a găsit pe toate și le-a adunat sub aripile ei. Atunci omul zâmbi și se reîntoarse în satul lui.
Când îl văzu prietenul, îi arătă piatra prețioasă și, plin de curiozitate îl întrebă: „Tu ce ai găsit prețios?” Văd ceva magnific; se vede din chipul tău bucuros!”
L-am căutat pe Dumnezeu, spuse acesta.
Și l-ai găsit?, întrebă din nou prietenul.

„Am descoperit că era El cel care mă căuta pe mine” 

Călătoriile vieții ne schimbă

Cu un an înainte de a muri, Franz Kafka a
întâlnit în timpul unei plimbări cu prietena în parcul Steglitz, o copilă care plângea disperată. Cei doi s-au apropiat de ea și au întrebat-o dacă se pierduse, dar copila răspunse că nu ea s-a pierdut, ci păpușica ei. Scriitorul o rugă să nu mai plângă deoarece, spuse el, păpușica nu se pierduse, ci numai plecase într-o călătorie. Elsi ceru explicații. Atunci Kafka se prefăcu că este poștașul păpușilor și îi spuse că fusese păpușica cea care îi spusese de călătoria ei. În momentul în care copila ceru să poată vedea scrisoarea, îi spuse că o lăsase acasă, dar că i-o va aduce ziua următoare. Cei doi s-au întâlnit în parc de douăzeci de ori, pentru a citi douăzeci de scrisori trimise de păpușica dispărută. „Te rog, nu mai plânge, am plecat într-o călătorie pentru a vedea lumea. Îți voi mai scrie, ca să-ți povestesc aventurile mele...”, așa începea scrisoarea.
Atunci când el și copila se întâlniră din nou, el îi citi această scrisoare, care descria cu multe amănunte aventurile imaginare ale păpușii iubite. Copila se simți mângâiată și încurajată, iar atunci când întâlnirile lor ajunseră la sfârșit, Kafka îi dărui o păpușă. Evident, era diferită de păpușica pierdută, iar într-un bilețel lipit de hainele păpușii scria: „călătoriile mele m-au schimbat”.
După mai mulți ani, copila, acum mare, găsi un alt bilețel ascuns în interiorul păpușii. Pe scurt, scria aceste cuvinte: „Fiecare lucru pe care-l iubești, cu toată probabilitatea îl vei pierde, însă, la sfârșit iubirea se va preschimba într-o formă diferită (Kafka e la bambola viaggiatrice di Jordi Sierra i Fabra, cit. Vincenzo Pascolini).