vineri, 16 august 2013

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/28

Poate un catolic să se căsătorească într-o altă
Biserică?

Un catolic poate să se căsătorească în orice Biserică sau comunitate eclezială. Nici o Biserică nu crează vreo dificultate în a încheia legătura căsătoriei cu o persoană dintr-o altă Biserică. Este clar că sacramentul căsătoriei nu poate fi încheiat în mod automat, fără pregătire. Deoarece este ceva atât de mare, atât de mare cât este iubirea dintre două persoane, el cere o pregătire adecvată și îndeplinirea acelor proceduri administrative care însoțesc orice căsătorie, chiar dacă mirii aparțin aceleiași Biserici. Atât partea catolică, cât și cea necatolică, trebuie să obțină permisiunea propriilor păstori pentru a încheia căsătoria într-o altă Biserică. Codul de Drept Canonic (cann. 1124-1127) și Directoriul pentru aplicarea principiilor și a normelor asupra ecumenismului (nr. 143-160), ilustrează procedura detaliată de urmat în cazurile de acest tip. Aceste norme fac cunoscute și exigențele Bisericii Catolice față de proprii credincioși care se căsătoresc într-o altă Biserică creștină. Și celelalte Biserici pun determinate condiții care trebuie îndeplinite înainte de încheierea căsătoriei cu o persoană aparținând unei alte Biserici.
Solicitudinea fiecărei Biserici este să facă astfel ca viitorii soți, uniți de iubire reciprocă, să facă tot posibilul să cunoască în profunzime ideile religioase ale celeilalte părți și învățătura și practica religioasă a Bisericii sau a comunității ecleziale căreia îi aparține consoarta. Miniștri ambelor Biserici cărora le aparțin viitorii miri trebuie să-i ghideze în cunoașterea reciprocă a bogăției spirituale ale Bisericilor lor, încurajându-i la rugăciunea comună, la citirea Sf. Scripturi și la dialogul pe teme de viață spirituală. 
Bisericile creștine văd în căsătoriile mixte o importantă ocazie pentru dezvoltarea viitoare a dialogului ecumenic. Credința și rugăciunea soților, atenția vie față de procesul de reapropiere dintre Biserici, multiplicarea gesturilor de respect față de cealaltă Biserică, eforturile de a transmite o credință comună fiilor și așa mai departe, contribuie la construirea unității vizibile a Bisericii lui Isus Cristos. 

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/27

Care sunt diferențele în administrarea sacramentului reconcilierii în Bisericile creștine?

Între Biserica Romano-Catolică și Biserica
Ortodoxă nu există mai diferențe. În ambele este în vigoare mărturisirea păcatelor în fața unui preot autorizat. Există și practica mărturisirii auriculare. Diferită este numai forma exterioară și locul în care are loc această mărturisire. Biserica Ortodoxă, care de obicei nu se folosește de confesionale (le folosește în schimb Biserica Ortodoxă greacă), administrează credincioșilor ei sacramentul reconcilierii prevalent în picioare: penitentul se apropie de preot, care stă în picioare în fața iconostasului sau într-o navă laterală a bisericii, mărturisește păcatele sale și cere iertarea. Preotul care împarte dezlegarea pronunță următoarele cuvinte: 

„Domnul și Dumnezeul nostru, prin marea lui milă, abudență de har și iubire față de oameni să te ierte pe tine, fiu al lui Dumnezeu N.N., toate păcatele conștiente și involuntare. Eu, nedemn preot, pentru puterea dată mie de El, iert toate păcatele tale și te dezleg (binecuvântează penitentul) în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt. Amin.

Deseori preotul adaugă: „Mergi și luptă împotriva păcatului!”.
În cazul Bisericilor protestante reconcilierea nu este considerată un sacrament distinct  și de aceea nu există un rit specific de confesiune. Mărturisirea păcatelor este unită cu botezul și Cina (ca pregătire pentru o demnă consumare a Sf. Împărtășanii). La începutul celebrării sacramentului Cinei Domnului, preotul și credincioșii se îngenunchează și, cu voce tare, împreună, se mărturisesc, pronunțând următoarele cuvinte:

„Atotputernice Dumnezeule, Părinte al îndurărilor! Eu, sărac și mizerabil păcătos, mărturisesc în fața ta toate păcatele și greșelile mele comise cu gândul, cuvântul și fapta, pentru care am meritat pedeapsa ta pământească și veșnică. Îmi pare rău sincer de ele și din toată inima și te implor, pentru nemărginita îndurare a Fiului tău Isus Cristos, ai milă de mine, nedemn păcătos, iartă toate păcatele mele și dăruiește-mi, prin acțiunea Duhului tău Sfânt, să schimb viața mea. Amin.
Dumnezeu, să aibă de mine, păcătosul! Amin. 
Deci, urmează următorul dialog:
Celebrant: Dumnezeu a ascultat invocația noastră, pentru aceasta cer fiecăruia dintre voi, în fața lui Dumnezeu cel Atotputernic: îți pare rău de păcatele tale: dacă da, răspunde: îmi pare rău.
Penitentul: Îmi pare rău.
Celebrant: Crezi în iertarea păcatelor și în reconcilierea cu Dumnezeu prin Isus Cristos? Dacă da, răspunde: cred.      
Penitentul: Cred.
Celebrant: Dorești să-ți schimbi viața, cu ajutorul Duhului Sfânt? Dacă aceasta este sincera ta dorință, răspunde: doresc.
Penitentul: Doresc.

Dacă într-o anumită Biserică (de exemplu cea luterană) nu este în vigoare nici măcar mărturisirea auriculară, a rămas oricum în uz posibilitatea mărturisirii individuale în fața unui preot. Deci, dacă penitentul site această nevoie și găsește înțelegere la preot, poate să se folosească și de mărtusirirea în privat. 

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/26

Un protestant sau un credincios al Bisericii Ortodoxe care se convertește la Biserica Catolică trebuie să primească din nou sacramentele? Și, analog, trebuie să le repete și un catolic care trece la o altă Biserică?

Protestanților sau credincioșilor Bisericii Ortodoxe
care au luat decizia de a se „converti” la Biserica Catolică, nu l-i se cere repetarea acelor sacramente pe care le-au primit în Biserica la care aparțineau în precedență. Le este cerut numai solemna profesiune de credință, după care se pot apropia de sacramentele administrate în Biserica Catolică. Din acel moment sunt ținuți să observe aceleași îndatoriri ale tuturor catolicilor care doresc să primească oricare din sacramente. 
Ținând prezent că în Bisericile protestante există numai două sacramente, botezul și euharistia, ex-membrul unei Biserici evanghelice care se convertește la Biserica Catolică , odată ajuns la vârsta oportună, poate primi sacramentul mirului și celelalte sacramente. Deoarece încă lipsește un acord teologic între cele două Biserici cu privire la natura preoției și nu există comuniune euharistică, un protestant care se convertește la Biserica Catolică, chiar dacă a fost deja admis la împărtășire în Biserica de origine, este din nou pregătit și admis la împărtășire în Biserica Catolică.
Biserica Ortodoxă administrează împreună botezul, mirul și euharistia. Din acest motiv, credinciosului ortodox, după convertirea la Biserica Catolică, nu i se mai administrează din nou nici unul din cele trei sacramente. În caz de dubiu grav, de exemplu când este cunoscut că botezul i-a fost administrat de către un laic (de bunica, mama, etc.), acest sacrament este administrat sub condiție, deci și celelalte două sacramente. În acest caz nu este vorba de repetare a botezului, ci de o administrare condițională, în cazul în care sacramentul primit în precedență ar fi fost invalid. Certitudinea în acest caz este foarte importantă, pentru că botezul este sacramentul identității creștine, a renașterii la viața harului, fără de care celelalte sacramente (de exemplu preoția) ar fi invalide.
În cazul contrar, când un catolic se convertește la o altă Biserică (protestantă sau ortodoxă), aceștia trebuie să se comporte la fel: nu trebuie să repete nici botezul, nici acele sacramente care se primesc numai odată, cum ar fi mirul și căsătoria. 
Situația se schimbă dacă un catolic (dar și un ortodox, un protestant sau un veterocatolic) se convertește la una din Bisericile protestante așa numite „libere”, care practică botezul adulților. În acest caz, credinciosul primește un nou botez prin scufundarea în apă. Practica botezului adulților este răspândită în toate Bisericile „libere”, apărute de cele mai multe ori în urma diviziunilor interne ale comunităților protestante preexistente. Aceste Biserici au în comun, printre alte lucruri, botezul în etate adultă, prin scufundarea totală în apă, maxima simplificare a riturilor și amplul rol al laicilor în viața comunității. Sunt Biserici libere Biserica baptistă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și diferite Biserici penticostale. 
Contrar, un credincios din una din Bisericile libere care se convertește la Biserica Catolică, nu trebuie să repete sacramentul botezului, iar după solemna profesiune de credință catolică, precedată de o cateheză adecvată, poate să se apropie de toate sacramentele care fac parte din tezaurul Bisericii Catolice. 

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/25

Poate un catolic să participe la celebrările altor
Biserici?

Biserica Catolică nu numai că nu interzice, dar chiar încurajează proprii credincioși să i-a parte la celebrările altor Biserici. Într-adevăr, această participare permite să se înțeleagă mai bine rugăciunea acestor Biserici și să se participe mai profund la tradiții diferite care deseori s-au dezvoltat plecând de la rădăcini comune. 
Totuși, participarea catolicilor la celebrările altor Biserici reclamă respectarea anumitor reguli. Directoriul pentru aplicarea principiilor și a normelor asupra ecumenismului afirmă că „în ceea ce privesc celebrările liturgice care au loc în alte Biserici sau comunități ecleziale, catolicii sunt sfătuiți să participe la psalmi, responsorii, imnuri și alte gesturi comune ale Bisericii ai căror oaspeți sunt” (nr. 118). Într-un cuvânt, catolicul face ceea ce-i permite stăpânul casei. Călugării, dacă sunt invitați pot, de exemplu, să citească un anumit text, sau să facă omilia. Sunt ținuți și să se informeze asupra odăjdiilor liturgice prevăzute pentru acea specifică celebrare. Aici nu este vorba de reverendă, dar de ceea ce se îmbracă peste aceasta. Preotul mai este sfătuit să ocupe locul pregătit de cel care l-a invitat. 
Este important ca, particpând la aceste tipuri de funcțiuni, catolicii să aibă o specială atenție față de sensibilitatea clerului și credincioșilor Bisericii care-i primește, și să se preocupe să respecte obiceiurile locale, care pot varia în baza timpului, a locului, a persoanelor și a circumstanțelor. Într-un cuvânt, trebuie să aibă grijă ca rugăciunea comună în timpul celebrărilor să nu îndepărteze, ci să apropie și mai mult creștinii între ei, învățând respectul față de frați, demnitatea oricărei celebrări, frumusețea gesturilor liturgice și a riturilor, mișcând astfel inimile lor și sufletele credincioșilor spre o mai simțită adorare a maiestății divine. 
Dacă un catolic intră pentru prima dată într-un loc de cult al unei alte Biserici sau comunități ecleziale, el este ținut să se comporte ca și cum s-ar afla în propria biserică și să aibă același respect. Numai într-un moment succesiv, fiind informat de obiceiurile acelei Biserici, comportamentul lui se va adapta obiceiurilor locului. Lipsa de respect pentru locurile de cult din partea altor creștini poate fi interpretat ca dispreț față de credință, față de simțul eclezial și obiceiurile celuilalt, și chiar lipsă de respect față de prezența lui Cristos în acea biserică. 
Directoriul pentru aplicarea principiilor și a normelor asupra ecumenismului nu numai că nu interzice, dar chiar încurajează catolicii să se unească altor creștini în rugăciune, cu condiția ca să țină cont de dispozițiile propriei Biserici. Numeroase pot fi intențiile de rugăciune comună, ca de exemplu, pacea în lume, problemele sociale, iubirea reciprocă între oameni, demnitatea familiei, consecințele sărăciei, foamea, violența, etc. Există și situații în care ar fi oportun să se organizeze o celebrare comună, mai ales în cazurile în care un popor, o regiune sau o comunitate dorește să-și exprime recunoștința față de Dumnezeu în mod comunitar și să implore ajutorul lui. Acest lucru are loc, de exemplu, de Ziua Națională, într-o perioadă de nenorocire sau de publică amenințare, în ziua celebrărilor dedicate memoriei celor căzuți pentru patrie, etc. Rugăciunea comună este încurajată și în timpul adunărilor în care se reunesc creștinii diferitelor Biserici. 
Rugăciunea comună trebuie pregătită cu consensul ambelor părți și colaborarea reprezentanților Bisericilor, a comunităților ecleziale și a altor grupuri. Iarăși, împreună trebuie definite rolurile credincioșilor fiecărei Biserici și ales textele din Sf. Scriptură și rugăciunile. Directoriul încurajează să se folosească în timpul acestor celebrări, lecturi, cântece și rugăciuni care să exprime ceea ce este comun tuturor creștinilor în privința credinței și a vieții spirituale. Mai trebuie să se țină cont ca traducerile Sf. Scripturi folosite în timpul celebrărilor ecumenice să poată fi înțelese de toți, și să reflecteze în mod fidel textul original. 
Nu trebuie subestimate statutele juridice ale fiecărei Biserici în parte care participă la celebrare. Să se țină cont ca, toți cei care au un rol special în cadrul celebrării, să îmbrace odăjdiile potrivite propriului rang eclezial. 
Biserica Catolică nu încurajează organizarea acestor tipuri de celebrări în zi de duminică sau de sărbătoare de poruncă, atunci când pentru catolici este valabilă porunca de a participa la Sf. Liturghie. În cazurile în care se prezintă necesitatea de a organiza o celebrare ecumenică în zi de duminică, catolicii (dar și credincioșii celorlalte Biserici) trebuie să fie anunțați că participarea la acea celebrare nu îi scutește de participarea la Sf. Liturghie a propriei Biserici. 

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/24

Poate un catolic să primească sacramentele administrate în alte Biserici creștine?

În cazul sacramentului euharistiei, este necesar să se distingă între participarea catolicului la euharistia administrată în Biserica Ortodoxă de participarea la cina altor Biserici creștine.

În Biserica Ortodoxă
Atunci când se verifică o necesitate de acest fel,
sau ea se datorează unui real bine spiritual al unei determinate persoane, și nu există nici un pericol de eroare sau de indiferneță, orice catolic poate cere ministrului oricărei Biserici orientale administrarea a trei sacramente: reconcilierea, euharistia, maslul. Condiția pentru a primi unul din aceste trei sacramente într-o altă Biserică este existența unor impedimente reale, fizice sau morale (în cazul sacramentului reconcilierii sau a maslului), care face imposibilă obținerea acestor sacramente în propria Biserică. Ce anume se înțelege prin „impediment fizic?”. Excesiva distanță de preotul proprii Biserici, starea de sănătate critică sau alte obstacole serioase. Prim impediment moral se înțelege, în schimb, imposibilitatea de a primi mărturisirea sau sacramentul maslului de la un preot care, datorită implicării personale în păcatul celui care cere sacramentul, se regăsește împiedicat în administrarea acestui sacrament. Iarăși, dacă această persoană este imposibilitată a se adresa unui preot catolic, atunci poate să ceară unui preot ortodox administrarea acestor două sacramente. 
ținând prezent că în Biserica Ortodoxă există diferite norme și obiceiuri care reglementează participarea la Sf. Împărtășanie, catolicul care are intenția de a se apropia de aceasta, trebuie să respecte disciplina acestei Biserici. Se obligă prin aceasta la spovadă, înainte de a se împărtăși și la observarea oportună a postului euharistic. Preceptele Bisericii Ortodoxe prescriu postul/abținerea (și de la raporturile sexuale), de la miezul nopțoo până în momentul împărtășirii. Și totuși, chiar dacă se pot verifica anumite excepții de la această practică, postul care precedă împărtășirea este relativ lung. A treia obligație care condiționează primirea la Sf. Împărtășanie este exprimarea consensului din partea preotului ortodox. Catolicul trebuie să știe că numai acordul Bisericii sale ls posibilitatea participării la Sf. Împărtășanie în Biserica Ortodoxă nu înseamnă că preotul Bisericii Ortodoxe este obligat să-i administreze sacramentele. Catolicul trebuie să se abțină să primească Sf. Împărtășanie, dacă Biserica în care a cerut să primească acest sacrament, rezervă acest lucru numai propriilor credincioși, excluzându-i pe alții. 
Pentru Biserica Ortodoxă, sacramentul Euharistiei este semnul apartenenței la acea Biserică, motiv pentru care el este tratat ca un sacrament de identitate eclezială. Din acest motiv, împărtășirea în Biserica Ortodoxă este permisă numai credincioșilor ortodocți. Deși învățătura Bisericii Catolice în această privință este identică cu cea a Bisericii Ortodoxe, în situații de mare necesitate spirituală, Biserica Catolică poate administra Sf. Împărtășanie credincioșilor Bisericilor orientale care o cer în mod expres. 
Biserica Catolică nu interzice, chiar și în cazurile în care nu există impediment fizic, participarea credincioșilor ortodocși la Sf. Euharistie. Totuși, acest lucru este posibil, cu condiția ca mai întâi să se participe la liturgia propriei Biserici. În sfârșit, participarea la liturgia ortodoxă (sau la oricare altă liturgie), nu este îndeajuns datoriei ce derivă din apartenența eclezială a credinciosului. 

În Bisericile Protestante
În cazul altor Biserici creștine, catolicul nu poate uzufrui de cele trei sacramente mai înainte citate. În realitate, aceste Biserici posedă sacramentul botezului care, în funcție de Biserică, este administrată la vârste diferite, iar unele posedă și sacramentul Cinei Domnului. Totuși, Biserica Catolică permite credincioșilor ei să ceară administrarea acestor sacramente numai preotului Bisericii în care sacramentul euharistiei, al reconcilierii și al maslului sunt valide, sau și de la preotul în mod valid hirotonit (cf. Direttorio, nr. 132). Dacă există dubii, Biserica Catolică nu permite credincioșilor ei să primească nici sacramentul reconcilierii, nici maslul, nici Euharistia. 
Totuși, imposibilitatea de a primi sacramentele în oricare din Bisericile protestante nu înseamnă că un catolic nu poate participa la celebrările sau la liturgia Cinei lor. Însă, dacă se verifică cazul în care catolicul nu poate participa la Sf. Euharistie, nici în Biserica lui, nici în Biserica Ortodoxă, atunci ar trebui să ia parte la liturgia din Biserica protestantă. Și, chiar dacă nu se va putea apropia de Sf. Împărtășanie, rugăciunea comună, ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, acceptarea corecțiunii și a încurajării celebrantului, vor fi pentru el de mare ajutor în viața de fiecare zi și vor contribui să grăbească ziua unității Bisericii întregi. O astfel de situație se poate verifica mai ales în timpul vacanțelor, sau a perioadelor de muncă, atunci când, în absența unei biserici catolice sau ortodoxe, rămâne numai biserica protestantă. În acele situații nu trebuie să lase la o parte onorarea duminicii și participarea la Sf. Liturghie, dar să frecventeze funcțiunile sau liturgia Cinei într-o Biserică protestantă.