luni, 15 noiembrie 2010

ORGOLIUL...

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri. La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie “Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul. Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara “Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria “Este ora 5. Trezeşte-te !”. Fără… cuvinte.

SMERENIA…

Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cînd, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:


- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?

Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:

- Aud zgomotul unei căruţe…
- Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.

Îl întrebai:
- Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?

Iar el îmi răspunse:

- E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd:

“Cu cît este mai goală căruţa, cu atît mai mult zgomot face“.

Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere.

Nu uitaţi că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît bani.

Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi.

Să fim ca ploaia liniştită şi blîndă, care pătrunde în tăcere pînă la adîncimea rădăcinilor, hrănindu-le.

Poetul și tâlharul...

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.


Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.

Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

Doi nebuni...

Doi nebuni călătoresc în același compartiment. La un moment dat, primul îl întreabă pe al doilea:
- Ați putea să-mi spuneți cât este ceasul?
Acesta scoate din buzunar un termometru și spune:
- Luni, 15 noiembrie
- Mulțumesc, spune primul, chiar aici trebuie să cobor

Un doctor, la restaurant...

Un doctor, la restaurant, văzând că ospătarul are ochii roșii și umflați, îl întreabă:
- Aveți cumva oftalmie?
Chelnerul răspunde:
- Nu știu, să văd la bucătărie dacă mai este

Senatul din Savoia...

Senatul din Savoia l-a amenințat într-o zi pe Sf. Francisc de Salles că va confisca averea Bisericii. La această amenințare, el a răspuns: averea Bisericii e ca și barba, cu cât o razi, cu atât crește mai deasă: ce-i ce n-au nimic posedă tot