sâmbătă, 16 iulie 2011

PROBLEMA RĂULUI? DE CE RĂUL? DUMINICA XVI-A TO

„Împărăţia cerurilor este asemenea unui om care a semănat sămânţă bună în ogorul său. Dar în timp ce toţi dormeau, a venit duşmanul său şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Când a crescut paiul şi a dat în spic, atunci s-a văzut şi neghina” (Mt 13, 24-26).


„Si Deus est, cur, et unde malum?”. „Dacă Dumnezeu există, de ce, și de unde provine răul?”. Parabola din această duminică a XVI-a din Timpul de peste An ne pune în față problema răului. De ce, de unde răul?

Dacă Dumnezeu există, și a creat toate lucrurile bune, de unde provine răul? Nu știu dacă Sf. Augustin, în momentul în care și-a pus această întrebare, avea în fața ochilor lui acest text evanghelic. Cu siguranță, și-a pus o întrebare care dintotdeauna a măcinat mintea oamenilor, întrebare care, pentru cei care au participat duminica trecută la Sf. Liturghie, parcă intră în contradicție cu lecturile ascultate astăzi. Atunci era vorba de speranță, astăzi este în joc bunătatea și dreptatea divină: dacă Dumnezeu este bunătate în esența lui, binele prin excelență, dacă Dumnezeu poate totul, de ce nu învinge răul? De ce există multe lucruri care nu funcționează așa cum ar trebui? De ce creația încă de la început a întors spatele lui Dumnezeu? de ce omul, încă de la început a făcut de capul lui? De ce acum, în ciuda răului care există în lume, Dumnezeu nu intervine din nou pentru a face ordine? De ce Dumnezeu nu oprește răul, pe oamenii răi în Libia, Tunisia, Egipt, China, etc.? De ce ziarele și telejurnalele ne arată numai evenimente negative?

Dacă am fi fost noi în locul lui Dumnezeu, de mult am fi făcut ordine în lume, am fi pus lucrurile la punct. Cine, dintre noi creștinii nu gândește astfel? Cei rău nu-și au locul în această lume, în mijlocul nostru „al celor buni”! Toți cei trebuie să înfunde pușcăriile, nici unul exclus. Este un vis frumos acesta, pe care cu toții îl visăm mai mult sau mai puțin conștienți! Știm însă din experiență că după ce am eliminat un om rău, apar imediat alți 100 în locul lui. Este simptomatic că cele două Războaie mondiale au început în țări creștine! Și atunci? Dacă răul nu poate fi extirpat în totalitate, ce putem face noi, cum trebuie să ne comportăm? Să conviețuim cu el? să-i întindem mâna? Să devenim pasivi? Nu sunt acestea atitudinile de adoptat în nici un caz, ci să luptăm împotriva relelor împreună cu Dumnezeu, adoptând logica, atitudinea, tactica Lui. Evanghelia de astăzi, morala Bisericii și însuși Catehismul Bisericii catolice ne îndeamnă să utilizăm în primul rând toate căile dialogului, un dialog sincer, și nu unul condimentat cu interese politice, economice, sau de orice alt gen. Trebuie în primul rând parcurse toate căile posibile ale dialogului, înainte de a recurge la utilizarea forței și a constrângerii. De ce atunci, criteriul dreptății lui Dumnezeu este altul față de cel al oamenilor: Pentru că a fi drept, pentru Dumnezeu înseamnă a iubi oamenii, a le da lor posibilitatea speranței de a se corecta? Deci, înseamnă cu totul altceva decât a smulge imediat neghina din inima omului! De ce? Din ce motiv? Pentru a extirpa un rău care – atât de înrădăcinat este în inima omului încât ar risca să sfâșie o inimă care mai este capabilă să facă binele? Binele și răul sunt atât de unite și conviețuiesc atât e natural în inima omului, încât, deseori, nici nu pot fi deosebite în mod evident. De câte ori – spune Sf. Paul – liberul nostru arbitru, libera noastră interpretare a lucrurilor și a evenimentelor, ne conduce să face răul, tocmai atunci când credeam că facem binele? Și iarăși, mi se întâmplă să vreau să fac binele, dar iată că rezultă răul. Cred că aceasta este o experiență comună tuturor oamenilor din toate timpurile.

Tocmai pentru că trăim această experiență, deseori sfâșietoare, este necesar să începem și să continuăm să evanghelizăm gândurile noastre, adică să le facem bune, să evanghelizăm ochii, urechile, inimile, mâinile, picioarele noastre, pentru a umbla tot mai mult și mai repede pe căile dreptății lui Dumnezeu.

Ceea ce contează mai mult este ca binele să se înmulțească. Fără frică, fără prejudecăți, fără condamnări. Luptând totdeauna împotriva răului, riscăm să vedem peste tot răul. Este bine ca să ne preocupăm și a face binele, în ciuda relelor care ne înconjoară.