duminică, 17 august 2014

Locuri franciscane din trecut

 Catedrala Catolică din Baia 


Stabilirea negustorilor sași, unguri și poloni pe aceste meleaguri, a determinat ca Baia să devenă o localitate urbană (civitas) cu o populație preponderent de religie catolică. Astfel, în secolul al XIII-lea, misionarii dominicani au ridicat aici o biserică, iar in 1337 este amintită într-un document și o biserică franciscană. În secolul al XIV-lea existau în Moldova două biserici catolice la Baia.
     În anul 1410 din porunca voievodului Alexandru cel Bun (1400-1432), a început la Baia ridicarea catedralei catolice care a devenit cea mai mare biserică catolică din Moldova de atunci, determinat fiind cu siguranţă de soția domnitorului, Margareta, care era de neam polonez și de religie catolică. Catedrala a avut hramul „Sfânta Fecioară Maria”. Unii istorici acreditează ideea că în acel an „Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei, împreună cu soția sa Margareta, care era catolică, au organizat episcopia pentru credincioșii catolici".

     Biserica a fost construită integral din piatră fățuită și brută, fiind asemănătoare edificiilor gotice din Transilvania. Edificiul era de tip „sală”, terminată spre Est cu o absidă poligonală; la Vest, înspre intrare fiind prevăzută cu un turn clopotniță. Nava de dimensiuni mari (8,60x26,30 m - la interior) acoperită probabil cu bolți ogivale, se lărgea cu două încăperi ieșite sub formă de transept.

      Episcopia catolică de Baia

   Prin bula din 7 august 1413, Papa Ioan al XXII-lea (1410-1415) îl însărcina pe episcopul de Camenița să se intereseze la Civitas Moldaviensis (Baia) dacă situația și însemnătatea orașului justifică înființarea unei episcopii iar în caz afirmativ, să transforme biserica în catedrală, punînd la cale toate cele trebuincioase și sfințindu-l ca episcop pe Ioan de Ryza, profesorul predicatorilor și vicarul general al „Asociației Peregrinilor în numele lui Cristos”, propus de regele Poloniei Vladislav Iagello și soția acestuia regina Ana de Cilli. Noua episcopie a fost plasată sub ascultarea și dependența Arhiepiscopiei de Halici, care tocmai atunci fusese transferată.
     Episcopia de Baia a fost înființată în anul 1418 de către Papa Martin al V-lea. La conducerea acestei episcopii s-au succedat șapte episcopi, ultimul dintre aceştia care a purtat titlul canonic de Baia fiind Mihail Marinoski (1510-1523).
    În secolul al XV- lea orașul Baia avea o piață largă lângă Catedrala Catolică, un punct fortificat pentru provizii, adăpost în caz de primejdie, pivnițe mari, depozite de mărfuri, precum şi case de lemn cu pereți decorați cu ceramică smălțuită. Aici se stabiliseră negustori care vindeau în țară și străinatate vite, oi, miere, ceară, pește, grâne etc. și cumpărau în schimb unelte, postavuri, obiecte de podoabă etc.
   Urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a dus la o schimbare a orientării politice, cu influențe asupra organizării minorității catolice din Moldova. Polonia nu a mai putut susține pe aceste meleaguri în mod efectiv un episcop, urmare episcopia a fost integrată din nou ierarhiei ecleziastice din Ungaria. În urma luptei de la Baia din anul 1467 dintre Ștefan cel Mare și Matia Corvin, orașul Baia a ars din temelii, cea mai mare parte din locuitori s-au împrăștiat, locuința episcopului a rămas arsă, iar episcopul a părăsit această localitate. În anul 1523, Episcopia de Baia și-a încetat existența.

    După dărâmarea bisericii catolice din Siret în timpul lui Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), osemintele Margaretei Mușata au fost luate de acolo și reînhumate sub baptisteriul bisericii catolice din Baia, probabil în timpul domniei lui Petru Rareș.

   După cum afirmă Marco Bandini, arhiepiscop de Marcianopolis și administrator apostolic al catolicilor din Moldova (1643-1650), în anii 1646-1647 exista o inscripție pe partea dreaptă a altarului bisericii catolice de la Baia, în care afirma că biserica era construită de Alexandru cel Bun și închinată memoriei soției sale Margareta, îngropată sub baptisteriul din biserică. După cuvintele lui Bandini: „sub acel baptisteriu zace Margareta, acel juvaer prețios, întemeietoarea bisericilor moldovenești”. Inscripția copiată de Bandini are următorul text în limba latină: „Anno 1410. Hoc templum in Honorem B.M.V. dedicatum est, ab Illmo Principe Alexandri Woyda Aedifi catum est, una cum monasterio Moldavicen, cujus piae memoriae cujus Margareta sub fonte baptismatis sepulta est. Requiescat in vitae aeternae resurrectionem. Amen." (în română: „În anul 1410, s-a sfințit această biserică în cinstea Prea Curatei Fecioare Maria; s-a clădit de ilustrul domn Alexandru-Vodă, împreună cu mănăstirea Moldavicen, pentru pomenirea soției sale Margareta, care este înmormântată sub baptister. Să se odihnească până la învierea spre viața veșnică. Amin”).

    În anul 1661, un viceprefect polonez Blasiu Koicsewicz face vizite în satele catolice din Moldova, notând că la Baia există o biserică de piatră destul de mare, cu trei clopote şi casă parohială din lemn. Aici mai exista o „bisericuță a Sf. Apostoli Petru și Pavel unde parohul slujește pentru cei 189 saşi rămaşi pe aceste meleaguri, liturghia în anumite zile".

    Misionarul Vito Piluzzi din Vignanello preciza într-un răspuns din 26 august 1671 la un chestionar al congregației „De Propaganda Fide”, intitulat „Despre misiunea din Moldova" că "la Baia, biserica principală care este în mijlocul orașului este de piatră, alta de cărămidă a fost arsă de tătari și a rămas doar sacristia care e de piatră și s-a făcut o capelă și se slujește a doua zi de Paște, la Sf. Marcu și de rogațiuni".

     Ruinată încă din secolul al XVIII-lea, Catedrala Catolică din Baia a început să fie distrusă imediat după cel de-al doilea război mondial. După spusele preotului-paroh Vasile Hrestic de la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia, „a fost mult distrusă imediat după război pentru că din piatra bisericii se făceau temelii de case şi beciuri”. Era perioada stalinistă când biserica în sine un simbol, trebuia distrusă cu orice preţ prin încurajarea furtului bunurilor acesteia.

     În anii '70 ai secolului al XX-lea, Direcția Monumentelor Istorice a încercat limitarea deteriorării și conservarea „in situ” a ruinelor catedralei catolice. În anul 1974, profesorul și heraldistul Ștefan Gorovei de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași s-a apucat să lucreze la restaurarea ruinelor Catedralei Catolice din Baia, însă lucrările au fost întrerupte după desființarea Direcției Monumentelor Istorice din dispoziția lui Nicolae Ceaușescu.
    La data de 23 mai 2008 moaștele Fericitului Ieremia Valahul au trecut prin fața ruinelor vechii catedrale episcopale din Baia, având loc un moment de rugăciune. După unii autori, Fericitul Ieremia s-ar fi născut într-o localitate apropiată Sasca, la 29 iunie 1556, sub numele de Ion Costist Stoica și a murit în anul 1625 la Napoli (Italia). El a fost beatificat de către Biserica Catolică în anul 1983.

      În prezent Catedrala Catolică din Baia se află în stadiul de ruină, păstrându-se doar o parte din turnul unic din fațada vestică, precum și rămășițe de ziduri și ancadramente gotice.

   Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale din septembrie 2009 se referă și el la situația Catedralei catolice din Baia: „Biserica supraviețuiește prin ruinele zidurilor în care se mai pot vedea urme ale frumoaselor ancadramente din piatră, ale deschiderilor în arc frânt, ale câtorva ferestre și fragmente decontraforți. Fiind abandonate, ruinele acestui edificiu cândva monumental, vor continua să se degradeze și se va pierde șansa conservării unei amprente esențiale a mediului istoric atât de sensibil al zonei, prin a cărui conservare și punere în valoare comunitatea locală, îmbogățind-și imaginea de purtătoare a diversității culturale, ar avea mult de câștigat."





Ruinele bisericii catolice din Baia