Potrivit Sfântului Grigorie de Nyssa, ,,numai cel ce urcă stă cu adevărat. Cine
stă fără să urce, fără încordare în urcări, mai degrabă cade". Pentru a înţelege
mai bine darul libertăţii, trebuie să încercăm să ne aşezăm gândul spre cer,
lângă sânul Sfintei Treimi, şi de acolo să încercăm să ne smerim privirea,
gândurile pătimaşe, faptele făţarnice. Într-una din cântările Psalmilor auzim:
,,Nu cu mânia Ta să ne mustri pe noi, nici cu urgia Ta să ne pierzi pe noi" (Ps.
6, 1, 37, 1). La îndemnul Părinţilor filocalici, noi trebuie să stăruim lucrând
cu osârdie până la sfârşitul vieţii noastre. Poate pentru multa noastră
îndrăzneală şi stăruinţă, ne va deschide. Să alergăm, fraţilor! E nevoie de
alergare, de strigăt cu putere. "Să alergăm necruţând trupul nostru murdar şi
pornit spre rele, să-l omorâm aşa cum ne-a omorât şi el pe noi", cum primim a
învăţa din slova vie a Filocaliei.
Pocăinţa este împăcarea cu Hristos prin lacrimi, pocăinţa este
răbdarea de bunăvoie a tuturor necazurilor. Pocăinţa este asuprirea tare a
pântecelui şi trezirea sufletului printr-o simţire adâncă - ,,sculaţi-vă şi
şedeţi cei ce zaceţi de pe urma căderilor". Pocăinţa este lipsirea neîntristată
de toată mângâierea omenească.
Cel ce s-a convins pe sine în chip tainic să nu părăsească
locul de luptă până la ultima răsuflare nu va cădea uşor. Dar îndoiala inimii şi
neîncrederea în oameni sau locuri obişnuiesc să pricinuiască pururea poticneli
şi primejdii. Trebuie să credem mai presus de orice în bunătatea şi mila lui
Dumnezeu, chiar dacă multe din lucrurile, faptele şi evenimentele pe care le
întâmpinăm sunt potrivnice mântuirii noastre. Tăcerea fără rost este o lene a
minţii, ne spun părinţii cu duh filocalic, pe când tăcerea cu rost, sub
ascultare, e semnul unei lucrări intense a minţii. În tăcerea aceasta, mintea se
întâlneşte cu lucrarea intensă a harului Duhului Sfânt. Duhul Sfânt comunică
taine mai presus de cuvânt. Să stăruim, bătând până la sfârşitul vieţii noastre.
Poate pentru multa noastră îndrăzneală şi stăruinţă ne va deschide Preabunul şi
Preamilostivul Dumnezeu calea Împărăţiei cerurilor.
Să nu căutăm povăţuitori înainte ştiutori, nici înainte
văzători, ci să alergăm la sfătuitori smeriţi cu cugetul şi potriviţi prin
vieţuirea şi aşezarea lor sufletească pentru bolile noastre sufleteşti.
Ascultarea este pentru cel ce o împlineşte înstrăinare de făţărnicie şi de
dorinţe necuvenite. Să ne supunem dar celor ce ne învaţă: ,,din credinţă şi
ascultare se naşte smerenia, iar din smerenie, dreapta socoteală".
Autor: Ioanițescu Ana
Sursa: www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial