Eu știu totul

Într-una din zile niște domni se prezentară la un spital de nebuni,

pentru a face o vizită. În acel moment portarul nu era prin preajmă. În schimb, un tânăr care se plimba prin curte se oferi cu mare plăcere să-i însoțească pe domni. La început îi duse în grădină și, cum se întâlneau cu vreun nebun, acesta le explica vizitatorilor ideea fixă pe care fiecare din bolnavi o avea despre sine.

-      Priviți la acela: el crede că este împăratul Japoniei… Celălalt crede că a murit de ceva vreme…, Ăstălalt crede că este o moară. Dar cel mai nebun este ăla din colț, care se crede Fiul lui Dumnezeu. Evident, eu știu foarte bine cine este, deoarece dacă ar fi Fiul lui Dumnezeu eu ar trebui să știu, pentru că eu sunt Tatăl ceresc!

E inutil să spunem cum au rămas acei vizitatori, și cum s-au grăbit să iasă cât mai repede de acolo…

Acel nefericit cunoștea foarte bine bolile tuturor celorlalți, dar nu era capabil să-și dea seama de propria boală. Așa se întâmplă cu mulți care, deși nu sunt defel nebuni, se preocupă de greșelile și defectele aproapelui, dar nu se preocupă del propriile defecte. (Spirago, op. cit., 685).