marți, 23 iulie 2013

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/6

   Cine a dat început dialogului ecumenic?


La începutul dialogului ecumenic se află Dumnezeu însuși, care a infuzat dorința de unitate a Bisericii. Acest lucru este învățat în mod clar de către Conciliul al II-lea din Vatican:

Stăpânul veacurilor, care își urmărește cu înțelepciune și răbdare planul harului Său față de noi păcătoșii, în vremurile din urmă a început să reverse mai îmbelșugat asupra creștinilor despărțiți între ei părerea de rău lăuntrică și dorința de unire. Nenumărați oameni au fost pretutindeni îndemnați de acest har și, sub acțiunea Duhului Sfânt, a apărut și între frații noștri despărțiți o mișcare din zi în zi mai largă pentru restabilirea unității tuturor creștinilor (UR, Introducere).

Deci, dialogul ecumenic este, înainte de toate și în primul rând opera iubirii trinitare. Acest adevăr este un nesecat izvor de speranță și de optimism pentru viitor: ea permite într-adevăr să se pună încrederea în Dumnezeul care, imutabil în planurile sale, va continua opera deja începută până când nu va exista numai o singură turmă și un singur păstor (cf. In  10, 16). Înainte de toate, este Dumnezeu cel care se preocupă de unitatea Bisericii sale. Isus nu încetează să se roage: „Rămâneți în mine și eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteți face nimic” (In 15, 4-5).

Acesta este marele adevăr al mișcării ecumenice. De aceea, oricine întreprinde drumul dialogului ecumenic, trebuie să-și amintească că prin aceasta el face voința Domnului. Adeziunea la acest dialog nu este ceva întâmplător sau ceva trecător, dar este răspunsul la cea mai profundă dorință a lui Dumnezeu, pentru că cei care se recunosc în El să creeze o familie armonioasă. Numai în acest fel vor putea să de-a lumii o mărturie clară a credinței lor vii în Isus Cristos și al apartenenței lor la Biserică. Nu oamenii, deci, au dat început mișcării ecumenice, ci Duhul lui Dumnezeu, care a zguduit  inimile multor credincioși, încurajându-i în căutarea unității pierdute. La fel, le-a dat acestora încrederea că această unitate, pentru care Isus s-a rugat înainte să se înalțe la Tatăl că, deși dificilă, ea se va putea obține. Cu toate acestea, rămân necunoscute timpurile și modalitățile care, în intențiile lui Dumnezeu vor fi necesare pentru creearea unității Bisericii sale.

Credința în Providența divină, care dintotdeauna conduce destinele lumii, ale Bisericii și ale credincioșilor, devine în acest fel izvor de bucurie, chiar și în momentele dificile, de optimism în situațiile aparent fără cale de ieșire, și de putere, mai ales atunci când alții încep să se îndoiască. Numai pe această bază este posibil să se vorbească de contribuția adusă de oameni, citând personalitățile istorice care au început sau care continuă dialogul ecumenic.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial