Adorația euharistică
Capitolul VI
MAGISTERIUL BISERICII
(...articolul anterior...)
Papa Ioan al XXIII-lea
John A. Hardon, SJ
Traducător: Ecaterina Hanganu
Teme: Istorie Liturgie Teologie
Capitolul VI
MAGISTERIUL BISERICII
(...articolul anterior...)
Papa Ioan al XXIII-lea
Spre
deosebire de predecesorul său, Papa Ioan al XXIII-lea nu a publicat documente
extinse despre Liturghia Euharistică. Nu pierdea însă nici o ocazie să îi
îndemne pe credincioşi, în special pe preoţi, să se roage în faţa Preasfântului
Sacrament. Nimic nu poate înlocui, în viaţa unui preot, rugăciunea îndelungată,
în tăcere, în faţa altarului. Adorarea lui Isus, Domnul nostru; recunoştinţa,
ispăşirea păcatelor noastre şi ale întregii lumi, rugăciunea pentru atât de
multe intenţii care îi sunt încredinţate - toate se unesc pentru a-l înălţa pe
acel preot la o mai mare iubire pentru Învăţătorul nostru Divin, căruia el i-a
promis credinţă, precum şi pentru toţi cei care depind de slujirea lui
preoţească.
Practicarea
ferventă şi plină de lumină a adoraţiei Euharistiei face să crească viaţa
spirituală a preotului, şi în felul acesta se edifică şi cresc energiile
misionare ale celor mai de seamă apostoli. În timp ce îi îndemna pe preoţi să
se roage în faţa altarului, Papa le reamintea că "rugăciunea euharistică în
deplinătatea ei este Sfânta Jertfă a Liturghiei" (Enciclica Sacerdotii
Nostri Primordia, 11 august 1959). La urma urmei, fără Sfânta Liturghie nu
ar fi nici Prezenţa Reală. Într-adevăr, prezenţa lui Isus în Sfânta Euharistie
reprezintă extinderea jertfei euharistice.
În preziua
Conciliului Vatican II, Papa Ioan al XXIII-lea a participat la procesiunea
Corpus Christi cu Preasfântul Sacrament în Roma. Cu acea ocazie, a compus o
înflăcărată rugăciune pentru ca Isus să binecuvânteze Conciliul care avea să înceapă.
"O, Isuse, priveşte la noi din Sacramentul Tău ca Bunul Păstor, nume cu
care Doctorul Angelic, şi odată cu el întreaga Sfântă Biserică, Te invocă. O,
Isuse, Bunule Păstor, aceasta este turma Ta, turma pe care ai adunat-o de la
marginile pământului, turma care ascultă cuvântul Tău de viaţă şi intenţionează
să îl păzească, să îl pună în practică şi să îl predice. Aceasta este turma
care Te urmează cu blândeţe, o, Isuse, şi doreşte cu atâta ardoare să vadă, în
Conciliul Ecumenic, strălucirea Feţei Tale pline de iubire în chipul Bisericii
Tale, mama tuturor, mamă care îşi deschide inima şi braţele pentru toţi şi care
aşteaptă, nerăbdătoare şi plină de încredere, sosirea tuturor Episcopilor
ei" (21 iunie 1962).
Cuvinte cum
nu se poate mai clare - şi mai pline de autoritate. Vicarul lui Cristos învăţa,
prin exemplul personal, cât de eficientă poate fi rugăciunea către Domnul
nostru în Euharistie nu numai pentru noi personal, ci pentru întreaga Biserică
a lui Dumnezeu.
Papa Paul al
VI-lea
Deşi Papa
Ioan al XXIII-lea a deschis Conciliul Vatican II şi a trecut de prima sesiune a
acestuia, din 1962, el nu a promulgat nici unul dintre cele şaisprezece
documente. Aceasta a făcut-o succesorul său, Papa Paul al VI-lea. Primul
document conciliar emis de Papa Paul al VI-lea a fost Constituţie asupra
Sfintei Liturghii (4 decembrie 1963). În mai puţin de doi ani, înainte de
ultima sesiune a Conciliului, el a publicat Enciclica Mysterium Fidei (3
septembrie 1965). Acesta este un document remarcabil, din mai multe puncte de
vedere:
- a fost emis în timpul Conciliului Vatican II;
- se deschide cu un strălucitor elogiu adus Constituţiei asupra Sfintei Liturghii, emisă de Conciliu;
- îi laudă pe cei care "caută să cerceteze mai profund şi să înţeleagă mai rodnic doctrina Preasfintei Euharistii" ;
- Papa Paul al VI-lea merge însă mai departe, arătând că există "motive de gravă îngrijorare şi nelinişte pastorală", şi anume faptul că se răspândesc diverse opinii care reinterpretează "doctrina deja definită de Biserică" şi în special "dogma transsubstanţierii" (Mysterium Fidei, nr. 10).
Cea mai mare
parte a Enciclicei cuprinde prin urmare analiza doctrinară a Prezenţei Reale.
Ca atare, aceasta este cea mai extinsă şi profundă declaraţie din întreaga
istorie papală privind două articole ale credinţei catolice: prezenţa trupească
a lui Isus în Preasfântul Sacrament şi comunicarea harului Său prin prezenţa
euharistică aici şi acum, pe pământ.
1. Prezenţa
Reală. Pentru a
înţelege prezenţa sacramentală a lui Cristos în Euharistie, care
"constituie cel mai mare miracol de acest fel, trebuie să ascultăm cu
docilitate glasul învăţăturilor şi rugăciunilor Bisericii". Ce anume ne
spun doctrina şi devoţiunea Bisericii?
Acest glas,
care este în mod constant şi fidel ecoul glasului lui Isus, ne asigură că modul
în care Cristos este prezent în acest Sacrament nu este altul decât prin
schimbarea întregii substanţe a pâinii în Trupul Său şi a întregii substanţe a
vinului în Sângele Său, şi că această unică şi cu adevărat minunată schimbare
Biserica Catolică o numeşte pe drept cuvânt transsubstanţiere. Ca rezultat al
transsubstanţierii, speciile pâinii şi vinului dobândesc neîndoielnic o nouă
semnificaţie şi o nouă finalitate, fiindcă ele nu mai rămân pâine şi vin
obişnuite, ci devin semnul a ceva sacru, semnul hranei spirituale. Totuşi,
motivul pentru care speciile dobândesc această nouă semnificaţie şi această
nouă finalitate este pur şi simplu acela că ele conţin o nouă realitate pe care
o putem numi pe bună dreptate ontologică. Sub specii nu se mai găseşte ceea ce
se afla acolo înainte. Este ceva cu totul diferit. De ce? Nu numai din cauza
credinţei Bisericii, ci în realitatea! obiectivă. După schimbarea substanţei
sau a naturii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Cristos, nu mai rămâne
din pâinea şi vinul dinainte decât aparenţele, sub care Cristos, cu totul şi pe
de-a-ntregul, este prezent trupeşte în realitatea Sa fizică (Mysterium Fidei,
nr. 46).
Desigur,
această prezenţă este dincolo de posibilităţile noastre de înţelegere. Desigur,
este diferită de modul în care sunt în mod natural prezente trupurile şi prin
urmare pot fi percepute de simţurile noastre. În mod subiectiv, nu putem vedea
sau atinge Trupul lui Cristos în Euharistie. Dar obiectiv (în realitate) şi
ontologic (în fiinţa Sa), El este aici.
2.
Comunicarea harului. Odată ce
Prezenţa Reală este recunoscută ca atare, este logic să îl adorăm pe Mântuitor
în Preasfântul Sacrament. La fel, este logic să aşteptăm ca El să ofere
binecuvântarea lumii pline de păcat prin prezenţa Sa în mijlocul nostru.
Următoarele trei pasaje din Misterium Fidei exprimă clar aceasta. În
primul pasaj, Papa Paul al VI-lea aminteşte învăţăturile Sf. Cyril din Alexandria
(+444), care a fost un apărător activ al concepţiei privind unirea fizică a
umanităţii lui Cristos atât în Întrupare, cât şi în Euharistie. Euharistia este
Fiul Întrupat al lui Dumnezeu care a devenit şi rămâne Fiul Mariei. Sf. Cyril
din Alexandria respingea ca nebunească opinia acelora care considerau că, dacă
o parte din Euharistie rămâne pentru a doua zi, nu mai conferă sfinţenie.
"Fiindcă", spune el, "nici Cristos nu este alterat, nici Trupul
Său Sfânt nu se schimbă, iar puterea şi harul rămân cu aceasta" (Mysterium
Fidei, nr. 60).
Odată ce
elementele pâinii şi vinului au fost consacrate şi a avut loc
transsubstanţierea, Cristos cel viu rămâne atâta timp cât rămân speciile
euharistice. Astfel, fiindcă este prezent Cristos, umanitatea Sa rămâne un izvor
de har dătător de viaţă. În cel de-al doilea pasaj, privind Euharistia în
calitate de canal de har divin, Papa Paul al VI-lea face cu grijă distincţie
între Euharistia ca jertfă şi comuniune, şi Euharistia ca prezenţă. Cristos
este cu adevărat Emmanuel, adică "Dumnezeu cu noi" nu numai când este
oferită jertfa şi este primit Sacramentul, ci atâta timp cât Euharistia se află
în bisericile şi oratoriile noastre. Zi şi noapte El este în mijlocul nostru,
locuieşte cu noi, plin de har şi adevăr. El reinstaurează moralitatea, hrăneşte
virtuţile, consolează pe cei mâhniţi şi îi întăreşte pe cei slabi (Mysterium
Fidei, nr. 60).
Aceste verbe
- reinstaurează, hrăneşte, consolează şi întăreşte - sunt toate, forme ale
harului divin pe care îl oferă Cristos prin prezenţa Sa în Euharistie. În al
treilea pasaj privind eficacitatea Prezenţei Reale, Papa Paul al VI-lea adaugă
tuşa finală învăţăturilor sale. Nu există nici o îndoială că Mântuitorul nostru
viu se află "plin de har şi adevăr" în Preasfântul Sacrament . Din partea
noastră însă trebuie să existe o credinţă pe măsură.
Oricine se
apropie de acest Preasfânt Sacrament cu devoţiune specială, şi face efortul de
a dărui în schimb o iubire generoasă pentru infinita iubire a lui Cristos, va
experimenta şi va înţelege - cu bucurie şi rodnicie spirituală - cât de
nepreţuită este viaţa tainică cu Isus în Dumnezeu şi cât de valoros este
dialogul cu Cristos. Fiindcă nimic nu este mai mângâietor pe pământ şi nimic nu
este mai eficient în înaintarea pe calea sfinţeniei (Mysterium Fidei,
nr. 60). Cuvântul important din ultima propoziţie este "eficient".
Dacă ne apropiem de Prezenţa Reală cu iubire plină de credinţă, Cristos va
înfăptui în viaţa noastră minunile harului Său.
Papa Ioan
Paul al II-lea
Construind
mai departe pe învăţătura predecesorilor, Papa Ioan Paul II a devenit cunoscut
ca Papă al Prezenţei Reale. Într-o serie de documente, el a repetat ceea ce cu
adevărat trebuie repetat ca să fie înţeles şi cunoscut: "Euharistia, în
Sfânta Liturghie şi în afara Sfintei Liturghii, este Trupul şi Sângele lui Isus
Cristos şi ca atare este demnă de preamărirea care se datorează lui Dumnezeu
cel viu şi numai Lui" (Cuvânt de deschidere în Irlanda, Phoenix Park, 29
septembrie 1979).
Papa a făcut
însă mai mult decât să repete pur şi simplu ceea ce fusese spus mai înainte. El
a construit cheia bolţii învăţăturii despre Euharistie a Magisteriului
Bisericii, aşa cum am înfăţişat-o mai sus. A făcut-o explicând în cel mai
limpede limbaj posibil că nu există decât un singur Sacrament al Euharistiei.
Totuşi acest unic Sacrament conferă harul divin pe trei căi diferite. Fiecare
mod de a conferi harul divin corespunde celor trei forme în care Euharistia a
fost instituită de Cristos. Euharistia este în acelaşi timp Sacrament-Jertfă,
Sacrament-Comuniune şi Sacrament-Prezenţă (Enciclica Redemptor Hominis,
4 martie 1979, IV, 20).
Baza
revelată pentru concluzia de mai sus este prezenţa statornică a lui Isus în
Euharistie. "Mântuitorul Omului" este cel care, prin Patimile şi
moartea Sa pe Cruce, a dobândit harul mântuirii noastre. Şi acelaşi Isus
Cristos răspândeşte acum, în principal prin Euharistie, acest har asupra rasei
umane păcătoase. În acest sens putem spune că "Biserica trăieşte prin Euharistie,
din plinătatea acestui Sacrament". Plinătatea Euharistiei cuprinde însă
toate cele trei planuri ale existenţei sale sacramentale, unde prin termenul
"sacrament" Biserica înţelege un semn vizibil, instituit de Cristos,
prin care harul invizibil şi sfinţenia interioară sunt transmise sufletului.
Sfânta
Liturghie este Sacramentul-Jertfă al Euharistiei. Aşa cum a declarat Conciliul
din Trento, jertfa Sfintei Liturghii înseamnă nu numai a oferi laudă şi
recunoştinţă. Este în acelaşi timp un izvor de har divin: "Prin această
jertfă, Domnul este împăcat, El acordă harul şi darul pocăinţei şi iartă
greşelile şi păcatele", binecuvântările Răscumpărării pe care Cristos le-a
dobândit pentru noi prin moartea Sa sângeroasă pe Calvar "sunt primite acum
din abundenţă prin această jertfă nesângeroasă" (17 septembrie 1562).
Sfânta
Împărtăşanie este Sacramentul-Comuniune al Euharistiei. Aşa cum a definit
acelaşi Conciliu din Trento, Cristos prezent în Euharistie nu este mâncat numai
în mod spiritual, ci şi real şi sacramental. Noi primim cu adevărat Trupul şi
Sângele Său şi suntem cu adevărat hrăniţi prin harul Său. A fost dorinţa lui
Cristos "ca acest Sacrament să fie primit ca hrană spirituală pentru
suflet, să îi susţină şi să îi întărească pe aceia care trăiesc cu viaţa
Lui". De asemenea, este menit să devină "un remediu care să ne
elibereze de defectele noastre de zi cu zi şi să ne păzească de păcatul de
moarte" (11 octombrie 1551).
Prezenţa
Reală este Sacramentul-Prezenţă al Euharistiei. Cum anume? Prezenţa Reală este
un Sacrament în sensul că umanitatea lui Cristos este canal de har pentru cei
care cred că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru mântuirea noastră.
Capitolul
VII
HARUL PRIN
UMANITATEA LUI CRISTOS
Tema de bază
a învăţăturii Bisericii despre Euharistie este "prezenţa mângâietoare a
lui Isus în Preasfântul Sacrament. Prezenţa Sa Reală în sensul deplin; prezenţa
substanţială prin care Cristos întreg şi complet, Dumnezeu şi om, este
prezent" (Papa Ioan Paul al II-lea, 29 septembrie 1979). Odată ce se
recunoaşte acest fapt de credinţă, nu este greu de văzut de ce motiv rugăciunea
în faţa Preasfântului Sacrament este atât de eficientă. Iată de ce, fără
şovăire, catolicii fac referire la Prezenţa Reală ca fiind Preasfântul
Sacramentul. E într-adevăr un Sacrament, sau, mai bine spus, este singurul
Sacrament care nu numai că oferă harul divin, ci îl şi conţine pe însuşi
izvorul harului divin, pe Isus Cristos.
Citind
Sfânta Evanghelie, suntem uluiţi de puterea miraculoasă pe care o are
umanitatea lui Cristos, operând schimbări profunde asupra persoanelor care vin
în contact cu El. Chiar din sânul Maicii Sale, El l-a sfinţit pe Ioan
Botezătorul, în momentul în care Elisabeta a auzit glasul Mariei. În Cana
Galileei, la cererea Maicii Sale, Isus le-a spus slujitorilor: "Umpleţi
vasele acestea cu apă", iar când nunul a gustat apa, aceasta se prefăcuse
în vin.
Cu buze
umane a vorbit Isus atunci când a rostit Predica de pe Munte, când a învăţat în
parabole, când i-a iertat pe cei păcătoşi, când i-a mustrat pe Farisei, când
şi-a prevestit Patimile şi le-a spus acelora care îl urmau să îşi ia crucea. Cu
mâini de om l-a atins Isus pe orb şi i-a vindecat pe leproşi vorbind cu glas de
om. La un moment dat, o femeie bolnavă I-a atins ciucurii hainei. "Isus
şi-a dat seama îndată că o putere ieşise din El şi, întorcându-se către
mulţime, a spus: 'Cine mi-a atins hainele?'" (Marcu 5,28-31). Femeia s-a
vindecat în aceeaşi clipă. Semnificativ este faptul că Isus i-a spus:
"Fiică, credinţa ta te-a mântuit" (Marcu 5,34).
De-a lungul
întregii Sale activităţi publice, umanitatea lui Cristos a fost mijlocul prin
care El a luminat minţile ascultătorilor, le-a restaurat sufletele în prietenia
divină, le-a vindecat trupurile de malformaţii şi boli şi le-a dăruit pacea lui
Dumnezeu. Aceasta este ceea ce spunea Sf. Ioan în prologul Evangheliei sale
când afirma că "Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au
venit prin Isus Cristos" (Ioan 1,17). De ce? Fiindcă Isus este Fiul unic
al lui Dumnezeu care s-a întrupat şi nu numai că a trăit, ci continuă să
trăiască printre noi în Euharistie.
Pentru a ne
hrăni însă din acest izvor de infinită înţelepciune şi putere, aflat în
Euharistie, trebuie să credem. Cu cuvintele din Adoro Te, putem spune:
"Cred tot ce-ai spus Tu, Fiule-ntrupat, / Nu-i cuvânt pe lume mai
adevărat. // Se-ascundea pe Cruce ce-i dumnezeiesc / Îns-aici se-ascunde şi
ce-i omenesc; / Dar Te cred de faţă, Om şi Dumnezeu / Şi cer mântuirea
sufletului meu". Cei care pot vorbi în acest fel cu Isus în Euharistie vor
învăţa din experienţă ceea ce doreşte să spună Biserica atunci când ne învaţă
că Prezenţa Reală este un Sacrament. Este acelaşi Mântuitor care a asumat
natura noastră umană ca să moară pentru noi pe Calvar şi care în prezent ne
dăruieşte, prin aceeaşi umanitate, acum glorificată, binecuvântările mântuirii.
Traducător: Ecaterina Hanganu
Teme: Istorie Liturgie Teologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial