Scriptura, hrana vieţii monastice

„Scriptura trebuie să fie hrana vieţii monastice, instrument de nelipsit al formării călugărului în întregul său itinerar spiritual. Fără ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu este imposibil să se ajungă la scopul pe care călugării şi l-au fixat, la „curăţia inimii”, şi, datorită ei, la „împărăţia cerului”, care începe deja în această viaţă cu contemplaţia”. Nimeni deci nu poate spune că este călugăr dacă nu se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu; nici nu poate exista viaţă  monastică fără să fie unită cu izvorul ei principal, Sf. Scriptură. După ce insistă foarte mult asupra importanţei pe care Biblia o are în viaţa monahală, ar putea părea că pentru Casian, meditarea ei ar constitui finalitatea călugărului. Biblia însă nu este finalitatea dar un instrument pentru a dobândi această finalitate, şi unica finalitate a călugărului este acela de a ajunge la perfecţiunea propusă de Dumnezeu în Cuvântul conţinut în Sf. Scriptură. Spune Casian: „Deci, meditarea Sfintei Scripturi, ne convine să o exercităm în vederea scopului principal, care este curăţia inimii care la rândul ei consistă în caritate”560. Tocmai pentru aceasta „pentru călugări, Biblia nu era numai cuvântul lui Dumnezeu in abstracto, dar şi in concreto. Vedeau într-însa o carte sacră care învaţă orice om cum să-i placă lui Dumnezeu şi cum să schimbe ofertele sale de iubire. Ştiau că este plină de mesaje adresate fiecărui om, şi încă oricărei pagini din cartea vieţii omului. Această certitudine profundă şi de nezdruncinat a dat origine la viaţa monahală”. În Sf. Scriptură, călugării găseau răspunsul nu numai la interogativele cât priveşte viaţa spirituală, dar şi la chestiunile cele mai banale, inerente organizării vieţii monahale.

Călugărul trebuie să mestece tot timpul vreun text sacru, pentru a putea ajunge să penetreze profunzimea, sensul spiritual. Regula este ca călugărul să se aproprie de rugăciunea biblică până când aceasta devine propria rugăciune personală. Această mestecare a Scripturii îi permite călugărului să descopere dincolo de text prezenţa vie a celui care l-a inspirat. Ultima fază a acestui mod de rugăciune este rugăciunea de foc, „privirea numai asupra lui Dumnezeu, un foc mare de iubire. În această rugăciune – la care ajung puţini, după Casian sufletul, iluminat de o lumină care vine de sus, nu se mai exprimă cu limbajul uman, deoarece este inadecvată să exprime astfel de realităţi.

Extras din Pătrașcu Damian Gheorghe, Patrologie și Patristică, vol. II, Serafica, Roman 2008, pp. 378-379.