Traducătorul devine de multe ori creatorul unui nou text,
care îşi va avea propriul parcurs, diferit de cel al textului sursă. În câteva
pasaje din Septuaginta apar animale ciudate, precum inorogul şi vasiliscul. Au
existat ele oare vreodată? De ce sunt amintite?
În Psalmul 91:10, Biblia sinodală traduce versetul în care
orantul îşi exprimă nădejdea: "Şi se va înălţa puterea mea ca a inorogului şi
bătrâneţile mele unse din belşug". Inorogul este varianta slavonă a unicornului,
redat în Septuaginta prin monokeros, care traduce la rândul lui termenul
ebraic re'em. El mai apare în Numeri 23:22: "Puterea lui este ca a
unui taur" (Sinodala), pe când Biblia lui Anania redă: "Precum cornul
inorogului" (în paranteză fie spus că aici Septuaginta este încălcată, pentru că
nu ea are "corn" sau "coarne", ci Textul masoretic!). Sintagma se reia în
Numeri 24:8, Biblia sinodală traducând iarăşi prin "taur", iar Anania
prin inorog.
Taur, bivol sau gazelă?
Animalul straniu este menţionat şi în Deuteronom 33:17.
Biblia sinodală traduce: "Frumuseţea lui să fie ca a taurului întâi născut şi
coarnele lui să fie ca şi coarnele bivolului". De data aceasta re'em este
redat prin "bivol", pe când Anania îl traduce consecvent prin "inorog". De
observat însă aici că re'em nu are doar un corn, aşa cum i-ar cere numele
grecesc: se vorbeşte de "coarnele" sale (qarney re'em), caracteristică
păstrată deopotrivă în Septuaginta. Şi Iov 39:9-10 invocă imaginea animalului
respectiv. "Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă
noaptea lângă ieslele tale? / Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă
grapa după tine, peste arătură?". Ceea ce Biblia sinodală redă prin "bivol", IPS
Anania traduce iarăşi prin "inorog", rămânând fidel tradiţiei greceşti a
Septuagintei. Inorogul mai apare şi în Psalmi, dar Biblia sinodală rămâne extrem
de nehotărâtă cu privire la identitatea lui: taur în Psalmul 21:23:
"Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea"; dar gazelă
în 28:6: "El face să sară Libanul ca un viţel; iar Ermonul ca un pui de gazelă".
De fiecare dată Biblia lui Anania traduce însă prin "inorog". În plus,
re'em apare şi în Isaia 34:7, însă doar în Textul masoretic.
Septuaginta redă aici prin "cei îndesaţi", "îngrăşaţi" (Anania: "ghiftuiţi").
Sinodala urmează Textului masoretic, traducând prin "bivoli".
Dacă rezumăm, observăm că Biblia sinodală traduce reâem prin
"inorog" o singură dată, în rest prin "taur", "bivol" sau chiar "gazelă".
Adevărul este că identitatea certă a lui reâem nu poate fi susţinută.
Opinia majoritară actuală îl identifică însă cu bourul (bos primigenius
boianus), animal dispărut. Iată deci că reâem ar avea mai multe în
comun cu stema Moldovei decât cu poveştile cu unicorni şi zâne! Dicţionarul
HALOT notează că în ebraica mişnaică şi în Talmud termenul se referă la o
gazelă, oryx leucoryx, ca şi în arabă, unde ri'm desemnează
această antilopă albă.
Animal fabulos
Cu siguranţă, traducătorii Septuagintei au fost nedumeriţi, ca
şi în alte cazuri, şi n-au ştiut să traducă exact. Probabil cunoşteau relatările
despre fiinţe extraordinare ale lui Ctesias din Cnidus, medicul grec al regelui
persan Artaxerxes 2 Mnemon (în jur de 400 î.Hr.). În Indica 48b, el este
primul autor care vorbeşte despre unicorn: "Indienii au asini sălbatici… corpul
este de culoare albă, capul este purpuriu, iar ochii albastru închis. Pe frunte
ei au un corn lung de un cot, a cărui parte de jos… este albă, în timp ce partea
de sus, care este ascuţită, este de culoare roşu închis, iar mijlocul este
negru" (Lloyd Llewellyn-Jones / James Robson, Ctesias' History of Persia:
Tales from the Orient, Routledge, London / New York, 2010, p. 33). În sec. 1
d.Hr., Pliniu cel Bătrân scria în Istoria naturală (8:31): "Dar cel mai
fioros animal [din India] este unicornul, care în restul corpului seamănă cu un
cal, dar la cap cu un cerb, la picioare cu un elefant, iar la coadă cu un bivol,
are un muget profund şi un singur corn negru de doi coţi care îi iese din
mijlocul frunţii. Ei spun că este imposibil să prinzi acest animal viu" (Pliny,
Natural History III, libri VIII-XI, trad. H. Rackham, Harvard University
Press, Cambridge / William Heinemann, London, 1967, The Loeb Classical Library
353, pp. 56-57). După cum se poate observa, în decursul a 400 de ani cornul
inorogului s-a dublat, de la un cot la doi. În Evul Mediu, cornul unicornului va
creşte şi mai mult, aşa cum se poate observa în miniaturi sau heraldică.
Dar ceea ce poate fi remarcat este faptul că Septuaginta
apelează la animale neobişnuite în încercarea disperată de a reda realia
din textul ebraic. Traducătorii Septuagintei însă judecă realităţi palestiniene
semite cu mintea de grec! Vedem aşadar traducerea şi ca pe o creaţie, nu doar o
redare obedientă faţă de original.
Vasiliscul
Vasiliscul nu are nici o legătură cu numele de familie
Vasilescu, decât evident una etimologică. Totuşi în Psalmul 90:13 se
spune: "Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi balaur".
Textul este reluat în Noul Testament, la trimiterea celor şaptezeci de ucenici
de către Mântuitorul: "Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste
scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma"
(Luca 10:19). După cum se poate observa, "şerpii" redau "aspidele", iar
scorpiile (sau scorpionii) reprezintă vasiliştii. De bună seamă, nici autorul
sfânt nu ştia ce înseamnă exact "vasilisc", încercând identificarea cu
scorpionul.
Grecescul basiliskos redă în Psalmul 90 ebraicul peten,
care reprezintă o specie de şarpe. HALOT consideră că este vipera cu corn, dar
poate fi şi cobra egipteană, naja haje, care nu are cavităţi externe ale
urechilor. De aceea se spune despre peten în Isaia 57:4: "ca a unei
vipere (peten) surde, care-şi astupă urechile ei".
Septuaginta mai redă prin basiliskos şi un alt termen
ebraic, 'ef'e, o specie de şarpe otrăvitor asociat cu peten în Iov
20:16, dar identificat cu echis coloratus, o specie de viperă care
prezintă pe solzi desene în culori vii. În Isaia 59:5 se spune: "Clocesc
ouă de şarpe şi urzesc pânză de păianjen: cine mănâncă din ouăle lor moare, iar
din cele sparte ies năpârci". Ultimul termen, "năpârcă", pe care Anania îl redă
prin "pui de viperă", este tocmai 'ef'e sau vasiliscul.
Şarpele cu coroană
Deşi, ca şi în cazul inorogului, textul ebraic nu oferă nici un
indiciu că ar fi vorba de un animal fabulos, totuşi şi vasiliscul a făcut
carieră în bestiarul imaginar. Denumirea de basiliskos, "cel regesc",
provine de la credinţa că el avea pe cap o coroană, fiind regele şerpilor. Iată
ce povesteşte acelaşi Pliniu la doar câteva paragrafe distanţă de unicorn
(Ist. nat. 8:33): "Şarpele vasilisc are de asemenea aceeaşi putere [ca şi
catoblepas-ul descris anterior, care putea ucide cu privirea - n.n.].
Trăieşte în provincia Cirenaica, neavând lungimea mai mare de 12 degete şi fiind
împodobit cu un semn alb strălucitor pe cap ca un fel de diademă. Îi alungă pe
toţi şerpii cu sâsâitul lui şi nu îşi mişcă înainte corpul prin multe unduiri ca
ceilalţi şerpi, ci înaintează având mijlocul ridicat mai sus. Ofileşte
tufişurile nu numai cu atingerea lui, ci şi cu respiraţia, uscând iarba şi
arzând pietrele. Are efect dezastruos asupra altor vieţuitoare: se crede că
odată unul a fost omorât cu o suliţă de un om călare pe cal, dar infecţia urcând
pe suliţă l-a ucis nu numai pe om, ci şi pe cal. Şi totuşi, pentru o creatură
aşa minunată - într-adevăr regii au dorit adeseori să vadă în siguranţă un
exemplar mort - veninul nevăstuicii îi este fatal: aşa de strictă este legea
naturii după care nu este nimeni fără cineva pe măsură. Ei aruncă vasilişti în
bârlogurile nevăstuicii, care sunt uşor de recunoscut după mirosul din pământ,
iar nevăstuicile îi omoară cu duhoarea lor, dar mor şi ele în acelaşi timp, şi
aşa se săvârşeşte războiul din natură" (Pliny, Natural History III, pp.
56-59). Chiar şi Sf. Vasile cunoaşte tradiţia după care vasiliscul ucide cu
privirea (Comentariu la cartea profetului Isaia 123, Basilica, Bucureşti,
2009, p. 139). În Evul Mediu se credea că vasiliscul provine dintr-un ou din
care ar trebui să iasă un cocoş, dar pe care îl cloceşte un şarpe, rezultând o
creatură care seamănă cu un balaur (cf. "Animale mitice", în: Leland Ryken,
James C. Wilhoit, Tremper Longman III (ed.), Dicţionar de imagini şi
simboluri biblice, Casa Cărţii, Oradea, 2011, p. 37).
Cele două exemple de mai sus, inorogul şi vasiliscul, ne arată
că traducătorul biblic antic poate folosi imagini mitologice, comiţând la nivel
strict formal "greşeli de traducere", dar înscriindu-se în acelaşi cadru al
mentalităţilor vremii sale ca şi autorul ebraic original. Practic, Biblia
foloseşte simboluri contemporane, unele luate chiar din mitologie, curăţindu-le
însă de orice încărcătură idolatră, politeistă, la fel cum şi creştinismul a
adoptat elemente păgâne, dându-le însă o direcţie pozitivă şi convertindu-le în
sprijinul credinţei mântuitoare.
Autor: A. Mihăilă
Sursa: www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial