CANONIZAREA CEA MAI RAPIDĂ DIN ISTORIE: SF. ANTON DE PADOVA

Știați că Sf. Anton de Padova a avut procesul de canonizare cel mai rapid: numai 11 luni (iulie 1231-mai1232)? Dar să vedem istoria acestei canonizări.

În zilele care au urmat morții fratelui Anton, numeroase și mari au fost minunile atribuite mijlocirii acestui foarte cunoscut frate franciscan. Evenimentele miraculoase au incrementat devoțiunea în toate păturile sociale ale orașului, în satele limitrofe și în cele mai îndepărtate, și au favorizat sosirea fără încetare a multor pelerini, multiplicarea faptelor miraculoase, creșterea entuziasmului, răspândirea unui adevărat cult, care corespundea unei canonizări de fapt din partea poporului, și mobilizarea generală cu scopul de a vedea recunoscută din partea papei sfințenia lui Anton.

Venind în întâmpinarea acestei dorințe unanime, mai înainte încă să fi trecut o lună de la moartea Sfântului, autoritățile religioase și civile au trimis la Roma o delegație formată din eminente personalități religioase și civile, pentru a prezenta Pontifului Roman petiția întregii cetăți, ca să obțină începerea regulară a procesului de canonizare a lui Anton.

Delegația a fost primită de către Papa Grigore al IX-lea, papă care îl cunoscuse foarte bine pe Anton, care mersese la Roma pentru a cere părerea papei asupra unor chestiuni dezbăute între frați, și acesta rămăsese atât de fascinat de elocvența și profunzimea doctrinei sale încât îl numise Arca Testamentului și Chivotul Sfintelor Scripturi. Bătrânul Pontif nu putea decât să se bucure în a auzi de faima de sfințenie a lui Anton și a vedea apărând roade atât de admirabile. A reunit, deci, colegiul cardinalilor pentru a discuta instanța mesagerilor padovani și pentru a da început procesului de canonizare.

Prima fază a acestui iter canonic, care a fost unul din cele mai scurte din istorie, durând numai 11 luni, a fost constituirea tribunalului diecezan la Padova, din care făceau parte episcopul orașului, Jacopo, priorul benedictin Giordano Forzate și priorul dominicanilor, Ioan din Vicenza.

Terminând în luna februarie a anului 1232 munca tribunalului, condusă cu diligență și grabă de membrii tribunalului, episcopul a trimis la papa o nouă delegație, alcătuită din canonici, frați, magistrați și nobili, care a înmănat dosarul și a perorat în mod eficace cauza. Grigore al IX-lea, a început imediat a doua fază a cauzei, institiuind procesul apostolic și încredințând conducerea acestuia cardinalului de S. Sabina, Ioan din Abbeville, călugăr benedictin la mănăstirea din Cluny și abate al mănăstirii Sf. Petru din aceeași localitate. Acesta a dus la bun sfârșit procesul în scurt timp și cu rezultat favorabil. Papa, care încă din primele zile ale lunii mai a anului 1232 se găsea la Spoleto, a stabilit ca ceremonia de canonizare a fratelui Anton să aibă loc în sărbătoarea Rusaliilor, în splendida catedrală din Spoleto.

Bula de canonizare: Deoarece Domnul spune prin gura profetului: Eu voi face ca toate popoarele să celebreze laudele voastre și să vă încoroneze de mărire și onoare, și pentru că El promite că drepții vor străluci ca soarele în fața lui Dumnezeu; este lucru bun și drept ca pe pământ să înconjurăm cu venerația noastră și să lăudăm și să onorăm pe cei pe care Dumnezeu îi încoronează cu sfințenie și îi onorează în ceruri. Din acest număr face parte Fericitul Anton de sfântă memorie, din Ordinul Fraților Minori care, atât timp cât a trăit pe pământ, a apărut ornat de cele mai frumoase virtuți, iar acum că se află în ceruri strălucește datorită splendorii nenumăratelor miracole, pentru ca să fie demonstrat în mod evident sfințenia lui....

Memoria liturgică a Sf. Anton de Padova este în ziua de 13 iunie.

Sf. Antoane, roagă-te pentru noi!

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR IOAN BĂLAN

Mons. Ioan Bălan s-a născut la Teiuș, în ziua de 11 februarie 1880. A studiat teologia la Seminarul Central din Budapesta. În anul 1903 a fost hirotonit preot. Și-a continuat apoi studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în anul 1909 s-a mutat la București unde era nevoie de un confesor greco-catolic. În anul 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit canonic mitropolitan, iar în anul 1921 rector al Academiei de Teologie din același oraș. În anul 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului de Drept Canonic al Bisericilor Orientale.

În anul 1936 a fost consacrat episcop la Blaj ca și episcop al Lugojului, în urma numirii episcopului Alexandru Nicolaescu ca mitropolit.

Refuzând trecerea la ortodoxie, a împărtășit soarta celorlalți episcopi greco-catolici, fiind arestat în ziua de 28 octombrie 1948. A fost închis la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani (februarie 1949) și de acolo la Pușcăria de la Sighetu Marmației (mai 1950).

A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș (1955). În anul 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de maici de la Ciorogârla (lângă București), unde a rămas în izolare până la sfârșitul vieții. Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viață într-un spital din București, în ziua de 04 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP VALERIU TRAIAN FRENTIU

Mons. Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în orașul Reșița, din părinții Ioachim, preot, și Rozalia.

A studiat teologia la Budapesta (1894-1898), după care a fost hirotonit preot la 28 septembrie 1898. În anul 1902 a fost promovat doctor în teologie. A activat în Eparhia de Lugoj ca și cancelar, paroh, apoi vicar foraneu pentru ca pe 04 noiembrie 1912, la vârsta de 37 ani, să fie numit episcop al Lugojului. La 25 februarie 1922 episcopul Frențiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat la 03 mai același an.

După moartea, în anul 1941, a mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Frențiu a fost din nou mutat, acum ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului. În anul 1947 a revenit la Oradea.

De aici a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948, și dus în lagărul de la Dragoslavele. Apoi, în februarie 1949 la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul de la Sighetu Marmației, unde, după 2 ani, nemaiputând suporta duritatea regimului de exterminare a murit la 11 iulie 1952. Asemenea și celorlalți episcopi morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării și pentru a evita pelerinajele la mormintele martirilor uciși la Sighet.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR TIT LIVIU CHINEZ

Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic. În anul 1925 a fost trimis la studii la Roma, la Colegiul Sf. Atanazie, studiind la Universitățile Pontificale Angelicum și De Propaganda Fide, unde va obține doctoratul în filosofie și teologie. La 31 ianuarie 1930 a fost hirotonit preot. În anul 1931 s-a reîntors la Blaj unde a fist numit profesor la Școala Normală de Învățători. În anul 1937 a fost transferat la Academia Teologică din Blaj, după care, în anul 1947 va fi trimis la București, ca protopop.

La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la Mănăstirea Neamț împreună cu alți 25 de preoți greco-catolici. A fost transferat apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani unde ulterior vor fi aduși și ceilalți episcopi greco-catolici. Aici, la Căldărușani, în ziua de 3 decembrie 1949 va fi consacrat episcop de către ceilalți episcopi închiși. Cu toate precauțiunile luate pentru a nu divulga acest secret, Securitatea a aflat.

Mons. Tit Liviu Chinez a fost transferat mai târziu la închisoarea Sighetu Marmației. Datorită regimului de exterminare prin muncă, frig și foame, Mons. Tit Liviu s-a îmbolnăvit grav. Sub pretextul că este dus la infirmerie, a fost închis într-o celulă, în frig, unde în ziua de 15 ianuarie 1955, a murit. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a se știi locul exact. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP ALEXANDRU RUSU

Mons. Alexandru Rusu s-a născut în ziua de 22 noiembrie 1884 în localitatea Săulia de Câmpie, din părinții Vasile, preot, și Rozalia. În anul 1903 s-a tranferat la Budapesta pentru a începe studiile teologice. După șapte ani de studiu a obținut doctorarul în teologie, iar în data de 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, fiind numit imediat profesor titular al Catedrei de teologie dogmatică la Academia Teologică din Blaj. În anul 1920 a fost numit secretar mitropolitan, iar în anul 1923 canonic al Capitolului Mitropolitan. În data de 30 ianuarie 1931, la Blaj a fost consacrat episcop de Maramureș de către Mitropolitul Vasile Suciu. În luna martie a anului 1946 Sinodul Mitropolitan l-a ales pe Mons. Alexandru Rusu mitropolit, alegere recunoscută de Sf. Scaun, dar nu și de guvernul dictatorial al României.

Arestat în ziua de 28 octombrie 1948, a fost închis la Dragoslavele, la Mănăstirea Ortodoxă Căldărușani și apoi la Sighetu Marmației. A supraviețuit și acestei pușcării după care a fost transferat la Curtea de Argeș și apoi izolat în Mănăstirea Cocoș. În anul 1957 a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru instigare și înaltă trădare. În anul 1963 s-a îmbolnăvit și a murit în ziua de 9 mai a aceluiași an lângă Gherla. A fost îngropat în cimitirul pușcăriașilor fără nici un rit religios.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU IULIU HOSSU, CARDINAL MARTIR

Eminența Sa Iuliu Hossu s-a născut în ziua de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milas din părinții Ioan, preot, și Victoria. În anul 1904 a început studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În anul 1906 și 1908 a obținut diploma de doctor în teologie și filosofie, după care, în anul 1910 a fost hirotonit preot de către Mons. Vasile Hossu. La Lugoj a îndeplinit slujirile de protocolist, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar episcopal. În ziua de 3 martie 1917 a fost numit episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Gherla. În ziua de 1 decembrie 1918 a avut onoarea de a proclama Declarația Unirii României pe câmpia Blajului, declarație cu care se stabilea separarea Transilvaniei de imperiul Austro-ungar și unirea ei cu Moldova și Țara Românească. În ziua de 28 octombrie 1948 episcopul Hossu a fost arestat de comuniști și dus la Dragoslavele iar mai târziu a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. De aici a fost închis la pușcăria din Sighetu Marmației. Astfel scria, în timp ce se afla la Căldărușani: Iubirea ta, Doamne, nu au reușit să mi-o ia; ea îmi ajunge; îți cer iertare pentru toate păcatele mele și umil îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat, mie, nedemnului tău rob. Iuliu Hossu a fost privat de libertate până la moartea care a avut loc în ziua de 28 mai 1970 în spitalul Colentina din București. Ultimele sale cuvinte au fost: Bătălia mea s-a terminat, a voastră continuă. Papa Paul al VI-lea îl crease cardinal in pectore încă în anul 1969, primul de naționalitate română, pentru a o face apoi publică în anul 1973, trei ani după moartea acestui mare păstor.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU VASILE AFTENIE, EPISCOP MARTIR

Mons. Vasile Aftenie s-a născut în ziua de 14 iunie 1899 în localitatea Londroman, din părinții Petru și Agapia. În anul 1919 s-a înscris la Facultatea Teologică Greco-Catolică și a fost trimis să studieze teologia la Colegiul grec Sf. Atanazie din Roma. În anul 1925 a obținut doctoratul în teologie și filosofie și s-a reîntors în patrie. În ziua de 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia Teologică din Blaj. A fost apoi numit protopop de București și canonic al Capitlului arhiepiscopal din Blaj. În ziua de 1 octombrie 1939 a devenit rector al susamintitei Academii Teologice. În luna aprilie a anului 1940 a fost numit episcop titular de Ulpiana, primind sarcina de auxiliar al mitropolitului Alexandru Niculescu, episcop de Făgăraș și Alba Iulia. Consacrarea episcopală a avut loc în data de 5 iunie 1940 în catedrala din Blaj. S-a reîntors la București în calitate de episcop vicar. După ce au eșuat mai multe încercări de a-l compromite, a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948. Împreună cu alți cinci episcopi greco-catolici a fost dus la Dragoslavele și apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, transformat în pușcărie. În luna mai a anului 1949 a fost transportat în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost torturat în mod barbar. Mutilat și cu barba smulsă, a fost închis în pușcăria Văcărești, unde a murit în ziua de 10 mai 1950. A fost îngropat în cimitirul Bellu Catolic cu rit religios oficiat de un preot romano-catolic.

RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA Mons. Vasile Aftenie

Doamne Isuse Hristoase, Tu ne-ai cerut să ne mărturisim credința în fața lumii întregi, pentru ca și Tu să dau mărturie pentru noi în fața Tatălui ceresc.

Privește, Doamne, mărturia ce ți-au dat-o episcopii greco-catolici, prin fidelitatea lor, eroică până la moarte, față de Biserica ta și de Sfântul Părinte Papa, vicarul Tău pe pământ.

te rugăm deci, pentur mărirea Ta și Binele Bisericii, să arăți și pe pământ vrednicia acestor servi ai Tăi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouă să ne dai, prin mijlocirea lor, harurile de care avem nevoie, pentru ca toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și încinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP ANTON DURCOVICI

Mons. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de 8 ani a venit la Iași, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Școlii elementare a parohiei catolice. Apoi s-a transferat la o școală din București, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul Sf. Iosif din capitală. la 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Propaganda Fide. După ce a fost hirotonit preot la 24 septembrie 1910 în Bazilica Sf. Ioan din Lateran, s-a reîntors în țară la 29 iulie 1911. Aici a fost mai mulți ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgoviște și Giurgiu. După Primul Război mondial, pr. Durcovici ocupat diferite slujiri în cadrul Arhidiecezei de București: vicar general al Mitropoliei de București, rector și profesor la Seminarul Teologic București, precum și canonic al aceleiași Arhidieceze.

La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop iar la 5 aprilie 1948 a fost consacrat de către Gerald Patrick O'Hara, nunțiu apostolic, și înscăunat la 14 aprilie a aceluiași an.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a întreprins o activitate istovitoare de vizitare a parohiilor din Moldova, însuflețind cu viața sa sfântă inimile enoriașilor săi. Din cauza impasului în relațiile diplomatice dintre Guvernul Român și Sf. Scaun, prin denunțarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. la 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popești-Leordeni pentru a administra Taina Mirului, a fost arestat de Securitate și închis la București, Jilava, apoi Sighetu Marmației, unde moare în celula morţii la 10 decembrie 1951.

Cauza de beatificare a acestui mare episcop al diecezei noastre de Iași, în momentul de față se află în cercetare la Congregația pentru Cauzele Sfinților din Vatican.

RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA

EPISCOPULUI ANTON DURCOVICI

Atotputernice Dumnezeule, în providența ta preaînțeleaptă, tu l-ai chemat pe Anton Durcovici să fie slujitorul altarului tău și i-ai dăruit harul să conducă prudent și prin exemplu de viață sfântă pe mulți seminariști la preoție, iar ca episcop de iași, să-și întărească turma în anii prigoanei prin fermitatea credinței sale. Tu l-ai ales să fie un păstor bun, care-și dă viața pentru oile sale. Te rugăm, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria, sub ocrotirea căreia el și-a consacrat dieceza, fă ca sfințenia vieții și tăria martiriului său să iradieze în Biserică, pentru ca el să fie cât mai curând beatificat, spre cinstea Bisericii Catolice și spre mântuirea poporului credincios al României. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU VLADIMIR GHIKA

Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istambul - Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Hernic al IV-lea, regele Franței).

A avut patru frați și o soră: Grigore, care a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe și Ella, morți și ei de tineri, și Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia.

În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece nu exista în zonă nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, arte, litere, filosofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un discernământ misterios, pentru a fi și mai ortodox, face profesiunea de credință catolică, spre stupoarea mamei sale, care va rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Airesc.... Mai târziu, în glumă, papa Pius al XI-lea îl va numi marele vagabond apostolic. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în țară se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit, numit Bethleem Mariae, la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În primul război mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din osipciul de la Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.

În ziua de 07 octombrie 1923 este hirotonit preot la Paris de către Cardinalul Dubois. Își va desfășura ministerul sacerdotal în ranța până în anul 1939. Deoarece inima îi era în România, cere privilegiul de la Papa de a putea celebra în cele două rituri, latin și bizantin, privilegiu care i se acordă la scurt timp după hirotonire, devenind astfel primul preot român biritual.

La 03 august se întoarce în România unde îl surprinde al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată încuraja și ajuta.

După venirea la putere a ciumei roșii refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de înaltă trădare și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în ziua de 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

De procesul său de beatificare se ocupăArhidieceza Romano-Catolică de București, în momentul actual dosarul procesului diecezan fiind la Congregația pentru Cauzele Sfinților, în fază de studiu. Mai multe informații despre acest mare sfânt și despre procesul de beatificare puteți citi pe site: http://www.vladimirghika.ro/

Rugăciune pentru beatificarea Mons. Vladimir Ghika

Doamne Isuse Cristoase, Marele și Veșnicul Preot al sufletelor noastre, privește cu bunăvoință la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika. Fă ca exemplul său de credință și de iubire să strălucească tot mai mult printre noi și dăruiește-ne pentru meritele și sfințenia martiriului său harul... (aici se spune harul dorit), pentru ca el să fie ridicat la cinstea altarelor, spre slava Ta, care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin

BEATIFICAREA EPISCOPULUI SZILARD BOGDANFFY

În ziua de 27 martie 2010, Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul care recunoaște martiriul Slujitorului lui Dumnezeu Szilàrd Istvàn Constantin Bogdòanffy, episcop auxiliar de Satu Mare (dieceză unită cu cea de Oradea între anii 1948-1982). Acesta s-a născut la Feketeto (Crna Bara - actualmente Serbia) în data de 21 februarie 1911, a fost consacrat episcop de arhiepiscopul Gerald Patrick Aloysius O'Hara, în secret la Nunțiatura din București, pe data de 14 februarie 1949 și a murit în închisoarea de la Aiud în ziua de 02 octombrie 1953.

După ce Sf. Scaun a dat nihil obstat Diecezei Romano-Catolice de Oradea pentru introducerea cauzei, în 04 februarie 1994, s-a deschis procesul diecezan pe 20 ianuarie 1995 și a durat până în 08 noiembrie 1997. Decretul de validitate pentru procesul diecezan s-a dat la Roma pe 05 martie 1999. Timp de 11 ani s-a lucrat studiul cauzei și iată că rezultatul este conform așteptărilor, este recunoscută moartea de martir a Preasfințitului Bogdanffy. Între timp s-a decis și data în care acesta va fi beatificat. Astfel, în ziua de 30 octombrie 2010, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea va avea loc beatificarea episcopului martir Szilard Bogdanffy.