Fereastra sufletului

O familie a primit moştenire o casă într-un cartier foarte liniştit. Înainte de a se muta, mama, tatăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curăţenie şi a pregăti cât mai bine noua locuinţă.

În prima dimineaţă, când au ajuns în casă, fiica a observat, privind pe fereastră, o femeie în vârsta care îşi întindea hainele abia spălate, la soare.

- Mamă, zise fiica, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră la soare! Eu ştiu să spăl mult mai bine decât ea! Nu o fi ştiind să spele sau poate n-a auzit de săpun şi detergenţi… Îmi vine să mă duc să-i spun, s-o învăţ să spele...

Mama a privit la femeia în vârstă care îşi întindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus nici un cuvânt.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observaţiile şi se amuza pentru aceasta, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După vreo lună, fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa ca i-a spus mamei sale:

- Priveşte, mamă, vecina a învăţat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea ca s-o învăţ să spele!

Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns:

- Nu, draga mea, astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre! De aceea se văd rufele vecinei noastre mult mai curate…

Şi în viaţă se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalţi.

Înainte de a critica, bine ar fi să ne uităm la noi înşine şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci vom reuşi să vedem şi curăţenia sufletească a celorlalţi, chiar daca ei nu sunt niciodată perfecţi…

Suntem călători pe acest pământ...

Într-o bună zi, un pelerin a trecut pe la un pustnic cu nume mare.
Invitat fiind în chilie, a rămas uimit văzând că părintele nu avea altceva decât o candelă, câteva icoane şi câteva cărţi, iar ca mobilă doar o masă şi un scaun.

- Dar, părinte, unde-ţi este mobila? întrebă călătorul nostru.

- Dar a ta unde este? întrebă la rându-i părintele.

- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse călătorul.

- Şi eu la fel, zise părintele. Toţi suntem în trecere pe-aici.

Leac pentru beție

Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Femeia lui, vrând să-l scape de această patimă, fiind înţeleaptă, ce credeţi că a făcut? Într-o zi, pe când bărbatul ei era la cârciumă, şi-a luat copiii şi s-au dus după el.  Acolo, la cârciumă, cum a intrat, a cerut băutură. Bărbatul şi toţi ceilalţi, văzându-i, au rămas uimiţi.

- Nu ţi-e ruşine să vii la cârciumă?, a zis bărbatul.

- De ce să-mi fie ruşine, că sunt unde e şi bărbatul meu, nu sunt în altă parte, a spus femeia şi a început să bea.

- Nu ţi-e ruşine să bei între oameni?, a întrebat iar bărbatul.

- Vreau să-mi uit şi eu necazurile, răspunse femeia. Apoi a început să dea de băut şi copiilor.

- Ce faci femeie?

- Le dau şi lor să bea, ca să uite că sunt flămânzi şi goi.

Adânc mişcat, la auzul acestor cuvinte, bărbatul şi-a scos femeia şi copiii din cârciumă şi a renunţat pentru totdeauna la patima beţiei.

Taina Sfântului Botez

Într-o zi, un protestant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:

- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, catolicii, să-i botezaţi pe copii?

- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?

- Da, îi răspunse omul.

- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinaţi? îl mai întrebă preotul pe om.

- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.

- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfântul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se îmbolnăvi sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.

Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot. 

Încercați!

Un om spărgea piatră dintr-o stâncă. Lucra în arşiţă, plin de sudoare şi aplecat în genunchi. Un creştin trecând pe acolo zise:

- Ce bine ar fi să pot sparge şi eu tot aşa inimile cele de piatră ale ascultătorilor mei...

- Ca să reuşesc să sparg piatra, eu stau în genunchi - răspunse muncitorul. Lucraţi şi d-voastră în genunchi şi atunci cu siguranţă veţi avea reuşită!

Ce idee!!! Haideţi să încercam şi noi!

Numai dacă se aplică în practică

Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot:

- Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci şi până acum peste tot există răul şi oameni răi. Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum şi-i spuse:

- Săpunul nu a reuşit să facă nimic. Peste tot există mizerie şi oameni mizerabili în lume.

- Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l foloseşti.

Preotul îi răspunse:

- La fel e şi cu creştinismul!

Să exersăm continuu

Un pianist discuta cu unul din prietenii săi cei mai apropiaţi. Vorbind printre altele despre muzică, pianistul îi spuse: "Dacă nu exersez o zi, simt din plin lucrul acesta, dar numai eu observ. Dacă nu exersez două zile, observă şi prietenii mei. Dacă nu exersez trei zile, observă şi publicul". La acestea, prietenul, care era un bun creştin şi apreciat pentru viaţa lui exemplară, îi spuse pianistului: "Şi mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă cu siguranţă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, simt şi cei din jurul meu".

Apropo, la dumneavoastră cum e?

Dar nu în locul tău

Un frate, luptat fiind de multe ispite, s-a dus la duhovnicul său şi s-a plâns: "Părinte, rugaţi-vă pentru mine, fiindcă ispitele mă doboară!". Părintele, care a înţeles despre ce este vorba, l-a privit cu bunătate şi i-a zis: "Fiule,

Pot să mă rog pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să postesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă sacrific pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să îndur pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă ostenesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să plâng pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să priveghez pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să dăruiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să suspin pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să caut pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să fiu treaz pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mor pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să rabd pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă străduiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să plătesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă jertfesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să-mi schimb viaţa pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să construiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să lupt pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă informez pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să cer iertare pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mulţumesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să sufăr pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă umilesc pentru tine, dar nu în locul tău.

Şi multe pot să fac pentru tine, dar nu în locul tău. Fă tot ce poţi pentru tine, fiule, şi te voi ajuta şi eu!

Vaca și porcul

Un om bogat, fără familie, se plânse odată unui prieten de-al său:

- Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit şi hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea mea să fie preluată de o instituţie de ocrotire socială.

Prietenul său îi răspunse:

- Ascultă, îţi voi spune povestea vacii şi a porcului:

Se spune că odată porcul veni la vacă şi-i zise: "Oamenii vorbesc mai totdeauna numai despre tine. Eşti prezentă şi la televiziuni pe spoturile publicitare. Ştiu, tu le dai lapte, dar eu le dau mult mai multe: le dau carne, slănină, grăsime, şorici şi din mine oamenii fac cele mai gustoase mâncăruri: caltaboş, cârnaţi, sarmale, tobă. Cu toate acestea nimeni nu mă iubeşte. Pentru toţi sunt doar un porc. De ce oare?" Vaca se gândi un moment, apoi spuse: "Cred că se întâmplă aşa din cauză că eu le dau în timp ce trăiesc, pe când tu le dai după ce nu mai eşti în viaţă...".

Aşa este. Cât eşti în viaţă, mai zic unii OAMENI un mulţumesc, dar după ce nu mai eşti, uită binele făcut. Chiar si copiii uită sa mai facă pomeni pentru părinţii, moşii şi strămoşii lor, cu toate că au moştenit averea lor. Ba unii, supăraţi că au împărţit averea moştenită de la părinţi, cu fraţii lor, mai zic şi… „porcul ăla bătrân”. De aceea este bine să dăm noi milostenie pentru sufletul nostru cât suntem în viaţă şi să nu aşteptăm să o facă alţii pentru noi, căci recunoştinţa a ajuns o floare rară.

O problemă de... iubire

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.

Domnul Dumnezeu i-a întrebat:

- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?

Îngerii au spus:

- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.

Bine, a zis Domnul.

Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:

- Doamne, oamenii tot nu se roagă.

Domnul i-a întrebat iarăşi:

- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?

- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.

Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.

- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.

Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:

- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage.

Şi a lăsat timpul ca mai înainte.