Fereastra sufletului

O familie a primit moştenire o casă într-un cartier foarte liniştit. Înainte de a se muta, mama, tatăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curăţenie şi a pregăti cât mai bine noua locuinţă.

În prima dimineaţă, când au ajuns în casă, fiica a observat, privind pe fereastră, o femeie în vârsta care îşi întindea hainele abia spălate, la soare.

- Mamă, zise fiica, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră la soare! Eu ştiu să spăl mult mai bine decât ea! Nu o fi ştiind să spele sau poate n-a auzit de săpun şi detergenţi… Îmi vine să mă duc să-i spun, s-o învăţ să spele...

Mama a privit la femeia în vârstă care îşi întindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus nici un cuvânt.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observaţiile şi se amuza pentru aceasta, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După vreo lună, fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa ca i-a spus mamei sale:

- Priveşte, mamă, vecina a învăţat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea ca s-o învăţ să spele!

Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns:

- Nu, draga mea, astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre! De aceea se văd rufele vecinei noastre mult mai curate…

Şi în viaţă se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalţi.

Înainte de a critica, bine ar fi să ne uităm la noi înşine şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci vom reuşi să vedem şi curăţenia sufletească a celorlalţi, chiar daca ei nu sunt niciodată perfecţi…