Enumerarea exhaustiva a
principiilor vietii spirituale nu este posibila, asa cum nu poate exista o
astfel de enumerare in nici o alta problema practica, dar se pot stabili,
totusi, un numar de sapte principii de o importanta cu totul deosebita. Iata-le:
- Sa il ai in minte tot timpul pe Dumnezeu.
- Sa iti pui increderea in Dumnezeu.
- Sa faci totul din iubire pentru Dumnezeu.
- Sa nu iti pui increderea in tine insuti.
- Sa nu te preocupi de tine insuti.
- Sa faci totul cu bucurie.
- Sa fii cat mai activ cu putinta.[1]
Primul principiu: Sa il ai in minte tot timpul pe
Dumnezeu
In primul rand, trebuie sa il avem in minte tot timpul pe
Dumnezeu. Dumnezeu este scopul final al tuturor lucrurilor, si in particular al
vietilor noastre. Ca sa ne supunem cat mai perfect vointei lui Dumnezeu, trebuie
sa ne gandim cat mai mult la El, fiindca intotdeauna ne atingem mai bine un scop
daca in fiecare moment il avem in minte ca pe un lucru real, decat daca il
pastram doar ca intentie, in mod virtual.
Al doilea principiu: Sa iti pui increderea in
Dumnezeu
In al doilea rand, trebuie sa avem incredere perfecta in
Dumnezeu. Dumnezeu este originea si cauza eficienta a tuturor lucrurilor,
inclusiv a actiunilor noastre, prin urmare este necesar sa ne incredem in El ca
fiind cauza prima a tuturor. Increderea este atitudinea fundamentala a Sfintei
Tereza: "Ca sa ramanem copii mici, trebuie sa asteptam totul de la Bunul
Dumnezeu, asa cum un copil asteapta totul de la tatal lui, fara sa isi faca
griji pentru nimic"[2].
Aceasta implica acceptarea tuturor lucrurilor ca fiind
manifestarea vointei lui Dumnezeu si, in consecinta, a ne stapani orice de
teama, manie, mahnire etc., in masura in care acestea reflecta nemultumirea fata
de lume si evenimentele care au loc. Orice se petrece in lume este dorit sau
permis de Dumnezeu si trebuie acceptat ca atare, iar afirmatia se aplica atat
pentru ceea ce se int! ampla cu noi, cat si Bisericii si lumii in general,
fiindca toate lucrurile sunt conduse in aceeasi masura de providenta divina. Sf.
Tereza scria: "Il iubesc atat de mult, incat sunt intotdeauna multumita cu tot
ce-mi trimite El", si mai departe: "Toata inima mea este plina de vointa lui
Dumnezeu, astfel incat orice s-ar adauga, nici macar nu ar mai putea intra in
ea. In felul acesta raman in pacea adanca pe care nimic nu o poate tulbura". Si
in continuare: "Singura fericire aici, jos, este sa gasim totdeauna bucurie in
tot ceea ce ne ofera Isus".
Totusi, aceasta nu inseamna ca nu este nevoie sa ne caim si sa
schimbam ceea ce e gresit in viata noastra. Insa trebuie sa facem acest lucru
fara sa ne ingrijoram sau sa ne simtim deprimati pentru greselile noastre. Asa
cum sublinia Sf. Tereza, "daca ne intoarcem mereu cu tristete asupra propriei
imperfectiuni, ne paralizam sufletul". Insasi greselile ei o faceau sa creasca
in incredere: "Ii incredi! ntez lui Isus toate infidelitatile mele, fiindca in
abandonarea plina de incredere in El, cred ca in acest fel voi dobandi o putere
mai mare asupra Inimii Sale, si voi atrage si mai puternic iubirea Lui, a Celui
care a venit sa ii cheme nu pe cei drepti, ci pe pacatosi".
Pe de alta parte, aceasta n-ar trebui sa implice faptul ca
anumite teluri ar trebui abandonate, chiar daca, pur si simplu, Dumnezeu nu
doreste sa le duca la indeplinire. Trebuie sa ne straduim pentru implinirea
sarcinilor de care raspundem, fara sa ne facem griji daca le vom atinge sau nu,
fiindca implinirea lor nu depinde de noi, ci numai de providenta divina.
Increderea in providenta Lui Dumnezeu care ne conduce viata inseamna ca nu
trebuie sa ne facem prea multe griji pentru optiunile care nu sunt foarte
importante si nici nu trebuie sa punem sub semnul intrebarii alegerile pe care
le-am facut, atat timp cat nu apar situatii noi, care sa ne atraga atentia ca am
facut o al! egere gresita.
Din nou, aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa urmarim anumite
scopuri, chiar daca stim ca, spus simplu, Dumnezeu ar putea sa nu doreasca sa
atingem acele scopuri. Putem sa urmarim telurile pentru care suntem responsabili
fara a ne ingrijora daca vom atinge cu adevarat aceste teluri, deoarece
indeplinirea lor depinde de providenta divina. Punandu-ne increderea in
providenta lui Dumnezeu pentru a ne conduce vietile, nu trebuie sa fim prea
preocupati de alegerile in probleme care nu sunt foarte importante. Nici nu ar
trebui sa punem repede la indoiala alegeri pe care le-am luat deja, decat daca
apar noi argumente care ne arata ca am gresit in alegerea initiala.
A ne pune increderea in Dumnezeu nu inseamna a ne resemna pur
si simplu in fata la ceea ce se intampla, ci a avea o incredere pozitiva ca
Dumnezeu doreste intotdeauna binele, si ca va realiza acel bine. In ceea ce ne
priveste, trebuie sa! avem incredere ca ne doreste binele si il va implini daca
vom coopera cu El. Sf. Tereza spunea: "O, Isuse, lasa-ma sa iti spun, cu
nesfarsita recunostinta, ca iubirea Ta devine de-a dreptul nebuna. In fata unei
asemenea nebunii, cum oare as putea opri inima sa zboare spre Tine? Cum oare as
putea pune hotare increderii in Tine? Ce pacat ca nu sunt in stare sa arat
milostivirea Ta inefabila tuturor sufletelor mici... Stiu sigur ca, daca ai gasi
un suflet care sa fie mai slab si mai lipsit de importanta ca al meu - desi
lucrul acesta este imposibil - l-ai coplesi cu binecuvantari inca si mai mari,
cu conditia ca acel suflet sa se abandoneze cu absoluta incredere infinitei Tale
milostiviri".
Nu trebuie nici sa ne facem griji daca vom colabora sau nu cu
milostivirea lui Dumnezeu, fiindca si aceasta este tot lucrarea lui Dumnezeu -
dar pe de alta parte nu inseamna ca nu trebuie sa depunem nici un efort propriu.
Astfel, Sf. Tereza nici nu se ingri! joreaza pentru propriul sau progres: "Urmez
calea pe care Isus a faurit-o pentru mine... Dorinta Lui este sa ma abandonez
fara teama, asemenea unui copil mic care nu se teme de ce ar face ceilalti cu
el... Incerc sa nu ma mai preocup de nimic in ceea ce ma priveste si sa ma
abandonez Lui, orice ar vrea sa implineasca El in sufletul meu". Iar mai
departe, scrie: "Nu ai nevoie sa stii ce anume implineste Bunul Dumnezeu in
tine; esti prea mic pentru aceasta". La fel ca in cazul primului principiu, si
increderea noastra in Dumnezeu trebuie sa fie cat mai reala; cat mai des
posibil, trebuie sa vedem concret lucrarea providentei divine in toate
evenimentele vietilor noastre, si trebuie sa avem in mod real incredere in
aceasta providenta.
Al patrulea principiu, corolarul celui de al doilea
Al doilea principiu este strans legat de al patrulea - si anume
ca nu trebuie sa ne punem increderea in noi insine. Intr! ucat increderea
noastra in Dumnezeu trebuie sa fie totala, nu trebuie sa ne incredem in nimic
altceva. Prin urmare, sa nu ne surprinda imperfectiunile, deficientele si
propriile greseli - toate acestea sunt mai degraba firesti - si sa avem
incredere ca Dumnezeu le va folosi toate spre binele nostru. La fel, nu ar
trebui sa ne facem griji pentru succesele sau greselile din trecut, sau daca vom
reusi sau nu sa ne atingem telurile viitoare, ci sa lasam totul in mainile lui
Dumnezeu.
Si nu ar trebui sa ne propunem teluri care ne depasesc in
privinta starii sau a posibilitatilor noastre. Asa cum spunea Sf. Tereza, "sa ne
ocupam cu umilinta locul printre cei imperfecti. Sa ne consideram mici si sa
avand nevoie de ajutorul lui Dumnezeu in fiecare clipa. Deindata ce va vedea ca
suntem convinsi intr-adevar de nimicnicia noastra, El isi va aseza Mana asupra
noastra. Insa de indata ce vom incerca sa facem ceva maret noi insine, chiar si
sub pretextul ze! lului religios, Bunul nostru Domn Isus ne va lasa singuri".
Nu ar trebui sa ne punem increderea nici in alti oameni sau in
lucrurile create, indiferent daca este vorba de bani sau alte posesiuni
materiale, sau de orice alt tip de bunuri. Fiindca atunci cand ne punem
increderea in toate acestea, le folosim ca pe niste instrumente, si de fapt ne
punem increderea in noi insine urmarind sa obtinem binele prin intermediul
acestor instrumente.[3]
Al treilea principiu: Sa faci totul din iubire pentru
Dumnezeu
Trebuie sa actionam explicit din iubire pentru Dumnezeu. Din
nou, Dumnezeu este scopul nostru final, iar noi urmarim mai bine acest scop
atunci cand o facem mai explicit. De aceea spunea Sf. Tereza ca "nu avem decat
un singur lucru de facut aici, pe pamant: sa aruncam la picioarele lui Isus
florile micilor noastre sacrificii, sa il cucerim prin mangaierile noastre plin!
e de iubire".
Acest principiu se refera nu numai la "micile noastre
sacrificii" despre care vorbea Sf. Tereza, ci la toate actiunile noastre, in
masura in care pot fi dovada iubirii pe care o nutrim pentru Dumnezeu. Atat timp
cat ceva poate fi considerat ca fiind vointa lui Dumnezeu, ceva placut lui
Dumnezeu, ceva care ne conduce pe noi si pe ceilalti la cunoasterea si iubirea
lui Dumnezeu, sau care ne ajuta in slujirea lui Dumnezeu, sau care este legat in
orice fel de Dumnezeu in calitate de scop final, atunci acel ceva poate fi facut
in mod explicit din iubire pentru Dumnezeu.
Aceasta implica si sa actionam din iubire fata de aproapele
nostru, fiindca tot ceea ce facem pentru aproapele nostru, facem pentru Dumnezeu
- dupa cum spune Evanghelia: "ceea ce ati facut unuia din acestia mici ai Mei,
Mie mi-ati facut". Asadar, cand actionam spre binele aproapelui, trebuie sa
consideram ca actionam pentru Dumnezeu.! Ca regula generala, daca avem de ales
intre a actiona pentru binele aproapelui sau al nostru propriu, este de preferat
sa actionam pentru binele aproapelui, fiindca procedand in acest fel ne
purificam intentiile, iar faptele noastre sunt orientate mai direct spre binele
comun si spre Dumnezeu.
In acelasi timp, trebuie sa ne straduim sa raspundem cerintelor
autoritatilor legitime, oricare ar fi acestea. Dat fiind faptul ca orice
autoritate provine de la Dumnezeu, ascultarea poate fi considerata ca implinind
vointa lui Dumnezeu. Sf. Tereza scria: "Ce mari si numeroase sunt temerile de
care ne eliberam atunci cand implinim votul ascultarii! Cat de fericiti sunt
simplii calugari! Singura lor preocupare este vointa superiorilor lor; in
consecinta, sunt intotdeauna siguri ca merg pe calea cea buna. Nu trebuie sa se
teama de greseli chiar si atunci cand pare cert ca superiorii lor gresesc".
La fel, trebui sa ne st! raduim sa ii ascultam si pe cei care
nu sunt superiorii nostri: atunci cand implinim vointa altuia si nu a noastra,
actionam din iubire fata de aproapele, si prin urmare din iubire fata de
Dumnezeu. Asadar, cat mai des posibil, trebuie sa implinim mai degraba vointa
altuia decat pe a noastra. Asa cum scria Sf. Tereza: "Nu trebuie sa refuzam
niciodata pe nimeni, chiar daca aceasta inseamna multa suferinta pentru noi. Sa
ne gandim ca Isus Insusi ne cere sa ii facem aceasta favoare; cu cata ardoare nu
ne-am repezi atunci sa o indeplinim!"
In general, trebuie sa avem o atitudine pozitiva, in masura
posibilului, fata de suferintele, umilintele, durerile si necazurile acestei
vieti. Deoarece acestea vin de la Dumnezeu intr-un scop bun, trebuie sa ne
bucuram ca avem ocazia sa ne dovedim iubirea fata de El acceptandu-le. Sf.
Tereza spunea: "Dintre toate darurile pe care ni le ofera Dumnezeu, suferinta
este cel mai de pret. Iar El o ofera numai priete! nilor Lui alesi". Iata cum
explica atitudinea ei fata de suferinta: "M-am straduit intotdeauna sa iubesc
suferinta si sa o accept. Cand sufar mult, cand mi se intampla lucruri dureroase
sau neplacute, in loc sa arat trista, incerc sa surad. Nu am reusit de la
inceput, dar acum mi-a devenit un obicei. Am suferit mult de cand sunt pe
pamant... dar daca in copilarie am suferit plina de tristete, acum sufar cu
bucurie si pace. Sunt cu adevarat fericita sa sufar".
A actiona din iubire si pentru slujirea lui Dumnezeu implica de
asemenea sa beneficiem de toate mijloacele concrete pe care ni le-a pus la
dispozitie pentru slujirea Lui, adica Biserica si sacramentele, devotiunea fata
de Preasfanta Fecioara si fata de sfinti etc. Aceste mijloace nu vor fi
discutate explicit aici, nu pentru ca nu ar fi importante, ci tocmai pentru ca
sunt mai usor de cunoscut de catre toti, fiind propuse explicit de Biserica.
Al cinc! ilea principiu, corolar al celui de al treilea
In al cincilea rand, nu trebuie sa ne preocupe propria
persoana, altfel spus nu trebuie sa ne consideram pe noi si binele nostru drept
scop ultim. Aceasta se coreleaza cu al treilea principiu - ca trebuie sa
actionam din iubire pentru Dumnezeu ca scop ultim. Impreuna cu cel de-al
patrulea principiu, principiul al cincilea implica a actiona cu umilinta si
detasare de sine si de tot ceea ce este creat in general.
Trebuie sa actionam cu umilinta, intrucat mandria implica
atasamentul dezordonat fata de sine, ceea ce implica, intr-un fel sau altul, sa
devenim noi insine propriul nostru scop suprem. In privinta onoarei, de exemplu,
trebuie sa cautam a-l onora pe Dumnezeu, nu pe noi insine. Sf. Tereza mergea mai
departe spunand: "Daca ceilalti te considera imperfect, inseamna ca exact de
aceasta ai nevoie. Si este o adevarata binecuvantare, fiindca poti astfel prac!
tica umilinta care consta nu numai in a gandi si a afirma tu insuti despre tine
ca esti plin de pacate, ci si in a te bucura pentru ca ceilalti gandesc si spun
acelasi lucru despre tine". Umilinta devine perfecta nu numai in raport cu
Dumnezeu, ci si cu ceilalti: trebuie sa avem in vedere mai intai slabiciunea,
pacatele si nimicnicia noastra si nu ale celorlalti, dupa cum ar trebui sa fim
mai dispusi sa atribuim calitati si virtuti celorlalti decat noua insine.
Detasarea de sine si creaturi este necesara fiindca in masura
in care inima noastra se ataseaza de creaturi, care sunt mijloace, ne indepartam
de iubirea lui Dumnezeu, care este scopul suprem: "Adevarata iubire are la baza
uitarea completa de sine, si numai dupa ce ne vom desprinde complet de orice
creatura, Il vom gasi pe Isus". Asa cum nu trebuie sa ne atasam de noi insine si
de propriile bunuri, fie materiale fie spirituale, nu trebuie sa ne atasam nici
de alte fiinte omenesti: "Num! ai Isus; nimeni altcineva decat Isus.... Daca am
dori sa asezam in inima pe oricine alaturi de El, atunci nu ar mai fi loc pentru
El", spunea Sf. Tereza. A nu te preocupa de tine insuti implica si renuntarea la
sine. Altfel spus, trebuie sa ne straduim sa renuntam la acele lucruri catre
care suntem inclinati din iubire de sine, si care nu sunt orientate in special
catre Dumnezeu sau catre aproapele.
Al saselea principiu: Sa faci totul cu bucurie
In al saselea rand, trebuie sa fim plini de bucurie. Bucuria
este atat cauza cat si efectul unei vieti bine traite, indiferent de conditii,
si asa este in viata dedicata slujirii lui Dumnezeu. De aceea Sf. Tereza spunea:
"Isus iubeste inima plina de bucurie. Lui ii plac oamenii care surad
intotdeauna". Orice lucru infaptuit cu bucurie este facut mai bine si mai in
conformitate cu iubirea fata de Dumnezeu si aproapele. Sunt numeroase cai prin
care ne predispune! m la bucurie. Asa cum scria Sf. Tereza, surasul si rasul din
inima sunt modalitati simple dar foarte importante pentru a o face. Ele nu numai
ca ne predispun la bucurie, ci sunt in acelasi timp un act de iubire, fiindca
daruiesc aproapelui aceeasi bucurie.
O alta cale importanta este sa privesti totdeauna partea
pozitiva a lucrurilor, atitudine care corespunde celui de al doilea principiu -
increderea in Dumnezeu. A vedea toate evenimentele ca fiind cauzate sau permise
de Dumnezeu in scop bun inseamna a avea o atitudine pozitiva fata de ele. Sf.
Tereza spunea: "Eu vad intotdeauna partea luminoasa a lucrurilor. Exista insa
oameni care privesc totul sub aspectul cel mai dureros posibil. Eu procedez
exact invers. Daca sunt pusa in fata suferintei pure sau daca cerul este atat de
intunecat incat nu se zareste nicaieri nici un sambure de lumina, atunci chiar
din aceste lucruri fac un izvor de bucurie". Chiar daca nu am privi lucrurile
prin prisma ! increderii in Dumnezeu, un eveniment are intotdeauna mai multe
fatete, si este bine sa avem in vedere mai degraba aspectele pozitive decat pe
cele negative, in masura posibilului. Pe langa iubire, acesta este un alt motiv
pentru care trebuie sa gandim de bine despre ceilalti; asa cum sublinia Sf.
Tereza, "Nimic nu e mai dulce decat sa te gandesti de bine despre aproapele".
Contemplatia este de asemenea importanta in mentinerea
bucuriei. Iata cum explica Sf. Toma modul in care putem rezista tentatiei
tristetii privind bunurile spirituale (acedia)[4]. "Intotdeauna sa fugi
de pacat, dar tentatia spre pacat se poate invinge uneori fugind, alteori
impotrivindu-ne. Trebuie cucerita prin fuga atunci cand gandul continuu devine
stimulent pentru pacat, ca in cazul pacatului sexual, asa cum se spune in
1Corinteni 6,18: "Fugiti de desfranare!" Si trebuie cucerita
impotrivindu-ne cand gandul persistent tine departe un stimul spre pacat care!
provine dintr-o usoara teama sau mahnire. Aceasta se intampla in acedie,
fiindca in masura in care ne gandim mai mult la bunurile spirituale, acestea
devin din ce in ce mai placute pentru noi si astfel acedia ne paraseste"
(ST. II-II q.35, a.1, ad. 4).
Al saptelea principiu: Sa fii cat mai activ cu putinta
In al saptelea rand, trebuie sa fim cat mai activi posibil.
Aceasta se refera la perfectiunea unei actiuni ca atare. Orice lucru infaptuit
cu o mai mare intensitate este mai aproape de perfectiune. Practic este
imposibil insa pentru fiinta umana sa actioneze incontinuu cu cea mai mare
intensitate; prin urmare, trebuie sa reinnoim adesea in mod constient
intensitatea actiunilor noastre, tot asa cum un maratonist isi intensifica in
mod repetat ritmul alergarii, pentru a evita incetinirea. Sf. Tereza afirma:
"Multi actioneaza in mod nepasator; putini sunt cei care isi duc la indeplinire
! sarcinile cat mai perfect posibil". Perfectiunea formala a propriilor actiuni
este foarte importanta, dar aceasta implica si un anume nivel de perfectiune
materiala, consecinta a perfectiunii formale. Cel caruia ii pasa de propriile
actiuni le va indeplini mai aproape de perfectiune, chiar si sub aspect
material, decat cel caruia nu ii pasa.
Cauzele naturale ale energiei cu care lucram sunt motivatia
proprie si bucuria proprie in cursul respectivei activitati, si astfel
principiul al treilea si al saselea se afla in stransa corelatie cu acest al
saptelea. Este posibil si de dorit ca, atunci cand ne lipseste energia, sa
reinnoim deliberat intensitatea actiunilor noastre, infaptuind totul din iubire
pentru Dumnezeu si plini de bucurie. Fara sa excludem alte imprejurari si
oportunitati, sa ne amintim ca ocaziile speciale pentru reinnoirea energiei
pentru lucrurile spirituale sunt momentele de la trezire si dinaintea culcarii,
atunci cand ne face! m examinarea constiintei, precum si o forma de reculegere
cel putin o data pe an. De un ajutor deosebit este, de asemenea, Spovada.
Dificultatea unei actiuni reprezinta un impediment firesc
pentru energie, dar Sf. Tereza sugereaza sa folosim tocmai dificultatea ca pe o
oportunitate: "Ce mare har se revarsa asupra noastra cand, dis-de-dimineata, ne
trezim cu greu si ne lipseste si curajul si forta sa practicam virtutea! Atunci
este momentul ideal sa tai raul de la radacina, desi efortul poate dura cateva
momente si s-ar putea sa nu mai fim atenti la comorile pe care le-am dobandit.
Acesta este momentul critic, pentru ca suntem tentati sa lasam totul balta!"
Considerand dificultatea insasi ca o oportunitate pentru actiuni meritorii si ca
o provocare de depasit, dificultatea insasi devine motivul cresterii
intensitatii actiunii noastre, la fel cum alergatorul isi creste ritmul atunci
cand ii vede pe ceilalti ca sunt gata sa il intreaca.
Un alt text al Sf. Tereza ilustreaza aceasta asociere cu
principiul al treilea: "Sf. Tereza de Avila spune ca trebuie sa tinem mereu
aprins focul iubirii. Nu mai avem lemne atunci cand suntem in stare de ariditate
si noapte spirituala, dar nu ar trebui sa aruncam macar cateva paie? Cu
siguranta, Isus poate sa intretina singur acest foc! Cu toate acestea, ii place
sa ne vada ca ne straduim si noi putin. Aceasta il umple de bucurie si atunci El
Insusi pune multe lemne pe foc. Nu vedem aceasta, dar simtim cu siguranta
caldura puternica a iubirii. Am trait eu insami aceasta experienta: atunci cand
ma simt golita de orice sentiment, incapabila sa ma rog sau sa practic virtutea,
acesta este momentul cand trebuie privesc in jur pentru a cauta mici ocazii,
'nimicuri' care ii plac lui Isus mai mult decat daca i-as oferi domnia asupra
intregii lumi sau as suferi martiriul; de exemplu un suras, o vorba buna, atunci
cand as prefera sa nu spun nimic sau sa afisez! o figura trista... Si daca nu
vad nici o astfel de ocazie, cel putin ii repet mereu ca il iubesc. Chiar daca
mi se pare ca focul iubirii s-a stins, tot doresc sa arunc ceva in el, si stiu
sigur ca Isus il va reinsufleti".
Rutina reprezinta o alta piedica fireasca in fata energiei cu
care lucram, fiindca avem tendinta sa facem lucrurile pur si simplu din
obisnuinta, fara prea mare intensitate si fara sa ne gandim la scop. La fel ca
dificultatea insa, rutina poate fi folosita ca o oportunitate. Fiindca daca ne
dam seama facem o actiune pur si simplu din obisnuinta, atunci sa folosim
aceasta ocazie ca sa reinnoim intentia si intensitatea actiunii. Daca insa nu am
avea regularitate in propria viata, aceasta ocazie s-ar putea sa nu apara,
pentru ca daca intensitatea cu care actionam scade, am putea fi tentati sa
abandonam cu totul actiunea respectiva. De aceea se spune ca sihastrii sunt in
mod deosebit ispititi de acedie. Din acest motiv, ! Sf. Tereza subliniaza
importanta efectuarii cu regularitate a unor actiuni. "Chiar daca nu am reusi
deloc sa urmam regula, acesta nu ar fi un motiv suficient ca sa ne justificam pe
noi insine". Si mai departe: "O, daca am cunoaste valoarea regularitatii!" Ca un
alt exemplu, iata ce spunea ea cu privire la timpul dedicat pentru lectio
divina: "Orele stabilite de Constitutii sunt insusi timpul lui Dumnezeu, si
nu este corect sa i-l furam".
Sfaturi pentru punerea cat mai buna in practica a acestor
principii
Toate cele sapte principii pot fi practicate de oricine, dar
Sf. Toma sugereaza ca indrumatorilor spirituali le revine sarcina sa le puna in
practica cel mai bine: "Chiar daca perfectiunea sfintilor nu ne este accesibila
in aceasta viata, trebuie sa o imitam astfel incat sa ajungem cat mai aproape de
perfectiune: si in aceasta consta perfectiunea acestei vieti la care suntem
chemati. Fiindca se! stie ca inima omului se indreapta mai intens spre ceva
anume in masura in care renunta la cele multe. Astfel sufletul omului este
orientat spre a-l iubi mai mult pe Dumnezeu in masura in care se indeparteaza de
afectiunea fata de lucrurile temporare... In felul acesta, orice sfat prin care
suntem invitati catre perfectiune se refera la faptul ca sufletul omului trebuie
sa se indeparteze de afectiunea pentru lucrurile temporare, astfel incat mintea
sa poata tinde in libertate spre Dumnezeu, contempland, iubind si implinind
vointa Sa" (De Perfectione Spiritualis Vitae c. 6).
Primele trei principii se regasesc in cuvintele: "astfel incat
mintea sa poata tinde in libertate spre Dumnezeu". Principiile al patrulea si al
cincilea se refera la indepartarea afectiunii fata de lucrurile temporare. Al
saselea si al saptelea principiu se refera la comparatia cu viata sfintilor. In
concluzie, trebuie sa actionam cunoscandu-l si iubindu-l cu adevarat pe D!
umnezeu, si avand cu adevarat incredere in El, controlandu-ne in consecinta
increderea dezordonata in sine si iubirea de sine, cat mai constant, cu cat mai
multa energie si bucurie.
Chiar si in timpul acestei vieti trebuie sa impartasim, in
masura posibilului, perfectiunea cu care "creatura rationala il iubeste pe
Dumnezeu cu toata inima, atunci cand toate intentiile sale sunt focalizate
asupra lui Dumnezeu, in raport cu tot ceea ce gandeste, iubeste sau
infaptuieste; cu toata mintea sa, cand mintea este focalizata mereu asupra lui
Dumnezeu, vazandu-l intotdeauna si toate lucrurile in El, si judecand toate
lucrurile in raport cu adevarul Lui; cu tot sufletul sau, cand toata afectiunea
sa este concentrata continuu asupra Dumnezeului iubitor, si toate celelalte
lucruri sunt iubite pentru El; cu toata puterea sa, atunci cand toate actiunile
exterioare sunt iubire fata de Dumnezeu" (De Perfectione Spiritualis Vitae c.
4).
Anexa: Clasificarea si ordinea Principiilor
Avand in vedere scopul practic al acestui eseu, nu vom prezenta
pe larg clasificarea si ordinea principiilor, probleme care sunt predominant de
ordin teoretic. Cele sapte principii pot fi impartite in doua categorii si
anume: principii care se refera in special la Dumnezeu si principii care se
refera predominant la noi insine. Principiile care se refera la Dumnezeu se
impart in urmatoarele doua categorii: primul principiu, a-l avea mereu in minte
pe Dumnezeu, se refera la relatia mintii noastre cu Dumnezeu, in timp ce al
doilea si al treilea principiu - la relatia vointei noastre cu Dumnezeu. Al
doilea principiu, sa iti pui increderea in Dumnezeu, se refera la relatia
noastra cu Dumnezeu ca si cauza primordiala a tuturor lucrurilor, iar al treia,
a-l iubi pe Dumnezeu, priveste relatia noastra cu Dumnezeu ca scop final.
Principiile care se refera ! la noi insine pot fi impartite in
trei categorii: principiul al patrulea, sa nu iti pui increderea in tine insuti,
se refera la faptul ca nu noi suntem cauza primara a lucrurilor. Al cincilea
principiu, sa nu te preocupi de tine insuti, se refera la faptul ca nu noi
suntem scopul nostru final. Principiile al saselea si al saptelea privesc
perfectiunea formala a actiunilor noastre. Aceasta perfectiune formala are un
aspect formal, bucuria, si un aspect material, energia. Nu exista un singur
principiu general care sa se coreleze cu perfectiunea materiala a actiunilor
noastre, fiindca aceasta perfectiune implica ordonarea corecta a pasiunilor si a
actiunilor noastre in detaliu, si in felul acesta depaseste cadrul unui singur
principiu. Rezulta de aici ca ordinea principiilor este clara: primele trei
principii, si anume cunoasterea, increderea si iubirea lui Dumnezeu, au cea mai
mare importanta. Principiile al patrulea si al cincilea, umilinta si detasarea
de sine, sunt consecinta! increderii si iubirii lui Dumnezeu. In cele din urma,
trebuie sa adaugam bucuria si energia, pentru a le duce pe celelalte la
perfectiune.
Note
[1] Pentru alcatuirea acestei liste, se cuvine recunostinta
Sfintei Tereza a Pruncului Isus, Sfantului Toma de Aquino si lui Joseph Bolin
[2] Citatele provin din "Complete Spiritual Doctrine of St.
Therese of Lisieux", de Rev. Francois Jamart, O.C.D.
[3] Acest al patrulea principiu nu intentioneaza sa nege faptul
ca trebuie sa avem o justa incredere in sine, si nici acela ca putem avea
incredere in prietenii nostri, intr-un mod adecvat prieteniei, ci se refera la
excesul care ne-ar indeparta de la increderea absoluta pe care trebuie sa o avem
in Dumnezeu. Intr-adevar, punandu-ne toata increderea in Dumnezeu, ne este mult
mai usor sa avem o justa incredere in noi insine si in prietenii nostri, fiindca
ne dam seama ca toti suntem oameni si ca to! ti gresim, dar ca aceasta nu s-ar
intampla daca Dumnezeu nu ar permite-o.
[4] Acedia reprezinta tristetea cu privire la lucrurile
spirituale; a te impotrivi tentatiei la acedie inseamna a urmari sa pastrezi
bucuria cu privire la lucrurile spirituale.
