Sf. Scriptură irigă rugăciunea

Un punct important al învățăturii Sf. Isaac Sirul ((Beit' Katraja,

~640; Rabban Sabor, ~700), cunoscut uneori şi sub numele de Isaac din Ninive privitor la Sf. Scriptură este raportul acesteia cu rugăciunea, de înțeles într-un dublu sens. Înainte de toate, rugăciunea este alveola necesară în care lectura spirituală a Bibliei trebuie să se înscrie: „Nu te apropia de cuvintele misterioase ale Scripturii fără a te fi rugat mai întâi și fără a fi implorat ajutorul lui Dumnezeu, spunând: Doamne, fă ca eu să experimentez puterea care se află în ele. Consideră că rugăciunea este cheia pentru a discerne adevărul în Scripturi”.

Dar, în mod reciproc, Scriptura este pentru Isaac și ceea ce alimentează rugăciunea sihastrului; este materie pentru rugăciune care, de aceea, este fundamental o exercitare în ascultare: „Lectura Scripturilor întărește intelectul și, mai ales, irigă rugăciunea; este ajutor în priveghere și este însoțitoare; este lumină pentru inteligență, ghid pentru drum, semănătoare de abundente contemplări în rugăciune; împiedică vagabondarea și umblarea spre pășuni de lucruri inutile; seamănă în suflet amintirea continuă a lui Dumnezeu și al vieții sfinților care i-au plăcut Lui, și obține intelectului înțelepciune și finețe.

În alt loc, Isaac afirmă că lectura Scripturii este cea care pregătește și predispune sufletul la rugăciune; o iluminează, pentru ca aceasta să nu devină o experiență numai fizică și exterioară: „Ceea ce puterea rugăciunii este pentru conduitele ascetice, același lucru este lectura pentru rugăciune. Într-adevăr, orice rugăciune care nu este hrănită cu lumina Scripturii, este făcută numai după o cunoaștere corporală. Și, chiar dacă ar implora lucruri bune, și din ea ar izvora sentimente nobile, rămâne adevărat că o astfel de rugăciune este mai slabă decât cunoașterea care ne vine din lectura Scripturii. Acest lucru pentru că, în vreme ce meditează realități mărețe și pare a se întreține în realități minunate, un astfel de rugător se află în realitate departe de Dumnezeu. Și astfel nici măcar nu reușește să obțină acele realități frumoase în care speră, dar umblă în fața propriului chip și reflectează asupra propriei voințe: într-adevăr, atenționarea care vine din dreapta cunoaștere a Scripturilor nici măcar nu o atinge”.

Atunci când rugăciunea este hrănită din Scriptură, atunci ea devine și experiență de maturizare în cunoaștere și, de aceea, ceea ce cere nu mai ascultă de o înțelegere corporală, așa cum este cea a celui care, contorsionat asupra propriei persoane, nu-și urmează decât propria voință. Rugăciunea creștină, fiind înainte de toate ascultare a Cuvântului conținut în Scripturi, este exercitare spre convertire, în măsura în care, cunoscând tot mai în profunzime care este voința lui Dumnezeu, caută să o facă proprie.  

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Autor: Sabino Chialà, La perla dai molti riflessi

Sursa: www.monasterodibose.it