Ordinea interioară, înainte de toate

Trebuie să punem împreună ordinea interioară cu cea

exterioară: cu cât mai mare va fi ordinea interioară, cu atât mai plăcut va fi și ambientul din jurul nostru, mai multă lumină va fi în acesta, armonie și izvor de bucurie. Credința creștină spune că în opera creației, despre care citim în Sf. Carte, Creatorul a transferat „în afara Lui” ordinea, frumusețea și armonia relațiilor lui divine, a permis creației să fie părtașă la bogăția Lui și la aceste splendide interdependențe/relații.

Se știe că persoana care are o ordine interioară este, din punct de vedere spiritual și intelectual mai bogată, în vreme ce persoana care este haotică în interiorul ei dăunează sieși și celor din jurul ei. Confuzia interioară și dezordinea morală murdăresc și ambientul extern, producând haos și în el. Omul își pierde capacitatea de a distinge ceea ce este bun de ceea ce este rău, ce anume îi folosește de ceea ce îi dăunează. Absența luminii interioare răspândește întunericul peste tot. Tocmai acest lucru înțelegea Isus să-l spună atunci când îi avertiza pe discipolii săi: „Nu există nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face necurat. Dar sunt lucrurile care ies din om cele care-l fac să fie impur” (Mc 7, 15). Omul curat în interior este bogat, în vreme ce omul murdar în interior este sărac.

Această observație este valabilă și pentru ambient. Un ambient mai curat invită omul să se preocupe de curăția inimii și a gândurilor, a dorințelor și a imaginilor pe care le privește, dar și pentru a face astfel ca prieteniile pe care le cultivă să-l conducă spre frumusețe și să-l păstreze în frumusețe. În schimb, un ambient murdar, dezordonat, „negru”, generează persoane „murdare”, din punct de vedere spiritual și moral corupte, perfide. Acestea sunt cu adevărat persoane sărace, în interior și în exterior. Prieteniile instaurate de aceste persoane sunt nesincere și puțin durabile, pentru că sunt motivate de interese personale și de exigențele momentului, de oportunism, și de aceea se termină repede. Într-un ambient „murdar”, gândul nu se odihnește, inima nu se întărește, nu se naște dorința de bine, nu se manifestă idealuri nobile. Omul cu inima și gândurile dezordonate se află totdeauna pe picior de fugă: fuge de sine și de alții, se ascunde așa cum a făcut Adam (cf. Gen 3, 10ss.). Se lasă chiar târât de patimi dezordonate. Nesatisfăcut de ceea ce posedă, caută continuu alte lucruri, convins fiind că acestea vor putea umple golul din viața lui. Nimic mai greșit! Adevărata bogăție nu se găsește în „exteriorul” persoanei, dar se ascunde în interiorul ei. La fel, frumusețea autentică se naște înainte de toate în interiorul omului (în inima lui, în mintea și în dorințele lui, etc.) și numai după aceea se manifestă în exterior, răspândind asupra altora o adevărată căldură, iubire și devoțiune, un sens de siguranță, și producând în inima altora un optimism mai mare pentru viitor.

Adevărata curăție și frumusețe nu se mărginește să elimine gunoiul dintr-o casă bogat aranjată sau dintr-o viață de lux, dar atinge mai degrabă interioritatea omului. Evident, mizeria și confuzia, ca și un miros urât, pătrund prin orice crăpătură în viața omului, ocupă gândurile lui, ideile și proiectele lui. Cu toate acestea, mult mai grave sunt consecințele atunci când acea confuzie are un caracter spiritual și moral, pentru că atunci omul nu mai știe ce trebuie să facă și când să facă ceva, ce este bine și ce anume trebuie evitat, cine/ce trebuie susținut și cine/ce trebuie evitat. Din acest motiv, omul autentic bogat nu este cel care are multe bunuri, dar cel care în interiorul lui este ordonat și sensibil la vocea lui Dumnezeu și a aproapelui.