duminică, 14 octombrie 2012

Cine este omul? Chestiunea antropologică după Maurizio Moscone [III/IV]


EUL A LUAT LOCUL LUI DUMNEZEU?


ROMA, sâmbătă, 6 octombrie 2012 (zenit.org). În dezorientarea existențială în care trăiește omul occidental, eul personal asumă, în mod paradoxal, caracteristici divine: Dumnezeu dispare tot mai mult din humus-ul cultural al Occidentului care, cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială (mai ales al televiziunii) celebrează în fiecare zi puterea și măreția omului, capabilă de acum, cu știința și tehnica să domine pământul și să-l distrugă, să manipuleze genurile umane și să le selecționeze, să transplanteze organe și, în general, să rezolve probleme care apăreau de nerezolvat până acum câteva decenii.

Eul uman, după „moartea lui Dumnezeu”, profetizată de Nietzsche și realizată în timpurile de astăzi, a luat progresiv locul lui Dumnezeu, ascultând învățătura acelui șarpe care, în grădina Edenului, susura în urechea Evei și al lui Adam invitația de a mânca din pomul cunoștinței binelui și al răului, pentru ca să li se deschidă ochii și să devină asemenea lui Dumnezeu. Stă scris în cartea Genezei: „Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte” (Gen 3, 1-7).

Evident, pentru cultura zilelor noastre, și mai ales pentru exegeții vrăjiți de tehnicile științifice ale cercetării, această povestire biblică este o pură mitologie, produsul arhaic al unei civilizații care nu-l cunoștea pe Freud, Jung și mecanismele intrapsihice ce stau la baza povestirilor imaginare în care se exprimă inconștientul individual și colectiv. Este însă un dat de fapt, dincolo de așa numita mitologie biblică, că omul, astăzi, nu mai face referință la Dumnezeu pentru a stabili adevărul legii morale și, de la Kant înainte, s-a făcut total autonom față de El, considerându-se astfel pe sine însuși ca adevăratul și unicul legislator moral.

        Nietzsche profetizase situația existențială actuală în termeni poetici, prin gura lui Zarathustra: „Sfărâmați, sfărâmați-mi tablele vechi, voi care căutați cunoașterea! […] «Nu fura! Nu ucide!»: aceste cuvinte și-au spus o vreme sacre; în fața lor se plecau genunchii și capul, și se scoteau încălțările. Dar eu vă întreb: unde au existat bandiți mai răi și asasini mai mari în lume în afara acestor cuvinte sacre? Nu este oare înnăscută în orice ființă vie furtul și uciderea? Și sanctificând aceste cuvinte, nu a fost asasinat însuși adevărul? Nu a fost un predicator moartea care a sacralizat tot ceea ce contrastă și contrazice viața? O, fraților mei, sfărâmați, sfărâmați-mi vechile table!”[1].

        Se poate obiecta că textul nietzschian nu oglindește felul de a găndi și de a trăi din zilele noastre, pentru că astăzi este unanimă condamnarea furtului și al omuciderii, dar evaziunea fiscală practicată pe largă scară și justificată și de economiști de faimă mondială, nu este oare un furt? Și avortul, legalizat în multe state, propagandat de mass media și de puternice și bogate organizații nu este oare cea mai brutală formă de omucidere?


[1] F.NIETZSCHE, Così parlò Zarathustra, cit., pp.176-177.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial