ISPITELE. ISUS, SATANA ȘI PUTEREA ORGOLIULUI (III)

Lc 4,9-12: «Acum, l-a condus la Ierusalim, l-a pus pe sprânceana templului și i-a spus: «Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, pentru că stă scris că “va porunci îngerilor săi să te păzească, și că te vor ține în mâinile lor, pentru ca piciorul tău să nu se lovească în vreo piatră” (Ps 91,11-12)». Și, răspunzând, Isus i-a spus: «S-a zis: “Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău” (Deut 6,16)».

Toate locurile posibile sunt folosite de diavol pentru a-l ispiti pe Isus și a destabiliza vocația lui: deșertul, înălțimile interioare și, în sfârșit, altul religiei. Și locul sfânt prin excelență, și religia poate fi spațiu pentru ispită; mai mult încă, pentru Luca, care o pune pe al treilea și cel din urmă loc, religia este locul prin excelență al ispitei: „Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu”: încercarea se învârte din nou în jurul filiației lui Isus, vrea încă odată să-l separeu de Tatăl. Și dacă până acum este Isus cel care a invocat Cuvântul lui Dumnezeu împotriva diavolului, acum este Satana cel care citează Scripturile pentru a-l pune la încercare, pentru a-l separa de Dumnezeu prin însușii Cuvântul lui Dumnezeu! Aici trebuie să spunem cu sinceritate: și utilizarea pe care noi o facem a Bibliei nu este lipsită de ispite. De câte ori, de fapt, vrem să interpretăm textul biblic pentru noi împotriva altora; de câte ori utilizăm textul biblic pentru a ne autojustifica, în loc să-l ascultăm și să fim obedienți acestuia cuvânt…

Diavolul îi cere lui Isus să facă abstracție de ceea ce este semnul prin excelență a condiției omului, a finitudinii umane: moartea. A se arunca din turnul templului înseamnă, de fapt, a se sinucide; cu toate acestea – spune Satana – dacă Isus se aruncă în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, nu va cunoaște moartea dar, ținând cont de promisiunea psalmului 91, îngerii vor coborî din cer pentru a opri căderea lui și a-L susține cu mâinile lor. Iată marele miracol, destinat să minuneze și să convingă toți oamenii; pe de altă parte, dacă Shekinah, Prezența lui Dumnezeu, ar veni în ajutorul lui Isus în acest fel extraordinar, El ar fi sigur că Dumnezeu este Tatăl său…

Ei bine, ispita supremă a Fiului lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât marea ispită trăită și de poporul israelit în deșert: „Dumnezeu este sau nu este în mijlocul nostru?” (Ex 17, 7). Poporul a ieșit din Egipt, a traversat marea uscată, dar în deșert este imediat ispitit: se îndoiește de Cuvântul lui Dumnezeu, de Prezența Lui, de iubirea Lui. Spus altfel: chiar este adevărat că Dumnezeu ne iubește, chiar este adevărat că Dumnezeu mă iubește și este totdeauna cu mine?

Acel loc, chemat Massa și Meriba, adică „ispită și contestare”, este locul păcatului constant al credincioșilor, al incredulității lor, și iată că și Isus cunoaște această seducție supremă.

Dar El răspunde decis: „Nu-L vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău” (Deut 6, 16). Isus spune nu mesianismului miraculos și spectacular, cel care caută un consens care nu este liber, ci indus, care se încrede în apariții, în miracole, în semne care provoacă aplauze; refuză calea taumaturgică și magică, cea dragă și plăcută „oamenilor religioși”, care totdeauna „cer semne, miracole” (1Cor 1, 22). Nu, Isus alege conștient nebunia și slăbiciunea crucii (cf. 1Cor 1, 23-25). Mai concret, aceasta înseamnă că Isus nu se sustrage limitelor propriei corporalități și nu pliază Scripturile spre afirmarea de sine; contrar, el perseverează în radicala obediență față de Dumnezeu și de propria creatură, păzind cu sobrietate și putere propria umanitate.

 Autor: E. Bianchi

Traducere: Pr. Pătrașcu D.