duminică, 9 octombrie 2011

Rolul veşmintelor liturgice în cult

08.10.2011, Bucureşti (Catholica) - Ziarul Lumina a publicat în ediţia de astăzi un interviu cu pr. Vasile Popescu, Parohia Pocruia, judeţul Gorj, realizat de diac. Ioniţă Apostolache, pe tema veşmintelor liturgice (ortodoxe) în cult, mai exact despre origini şi despre semnificaţia culorilor. Redăm în continuare interviul.


- Părinte, veşmintele liturgice au un rol extrem de important în viaţa Bisericii noastre. Ce puteţi spune despre originea lor?

- Referitor la originea lor, părerile specialiştilor în domeniu sunt împărţite. Astfel că, pe de o parte, liturgiştii răsăriteni consideră că ele au evoluat din veşmintele pe care le purtau arhiereii, preoţii şi leviţii Vechiului Testament la serviciile liturgice de la Cortul Mărturiei şi apoi de la Templu. Astfel, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise: “Ia pe Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, veşmintele, mirul de miruit… Apoi a îmbrăcat pe Aaron cu hitonul (tunica), l-a încins cu brâul şi l-a îmbrăcat cu meilul (mantia), i-a pus efodul (umărarul) şi l-a încins cu brâul efodului şi i-a strâns cu el efodul, după aceea i-a pus hoşenul (pieptarul), şi în hoşem i-a pus Urim (arătarea) şi Turim (adevărul). Iar pe cap i-a pus chidarul (mitra), iar în partea lui de dinainte i-a pus tăbliţa de aur, diadema sfinţeniei” (Levitic 8, 1, 2, 7).

O altă părere, care aparţine de data aceasta liturgiştilor apuseni, susţine că originea veşmintelor este legată de vechea îmbrăcăminte civilă a lumii greco-romane în care s-a dezvoltat creştinismul. După această teorie, clericii creştini participau la cultul Bisericii îmbrăcaţi în vestimentaţia zilnică, abia mai târziu statornicindu-se portul veşmintelor liturgice, în special al celor de culoare albă. În parte, această teorie este susţinută, putându-se observa o oarecare similitudine de formă între veşmintele liturgice actuale şi vestimentaţia primelor veacuri creştine.

În Epistola a II-a către Timotei, Sfântul Apostol Pavel îl roagă pe ucenicul său: “Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele” (II Timotei 4, 13). Totuşi, se pare că este vorba doar despre o piesă din vestimentaţia sa zilnică şi nu despre un veşmânt liturgic. Astfel, sensul cuvântului felon (gr. o failonio, is; lat. casula, penula; slv. sfita) arată că: “acest veşmânt aminteşte de toga anticilor şi mantaua sau pelerina pe care o purtau Mântuitorul şi Apostolii şi care era în uz general la evrei”. Abia din secolul al II-lea putem întâlni în unele documente o atestare oficială a întrebuinţării unor veşminte speciale în cultul liturgic. Amintim în acest sens picturile de pe pereţii catacombelor din Roma care-i reprezintă pe creştinii care participau la rugăciune, având capetele acoperite cu ştergare albe din care ar fi derivat orarul diaconal de mai târziu.

În secolul al IV-lea, dovezile şi argumentele legate de existenţa veşmintelor liturgice se intensifică. Astfel, istoricul Eusebiu de Cezareea se adresează preoţilor din Tyr cu ocazia sfinţirii unei biserici: “Preoţi iubiţi ai lui Dumnezeu, care sunteţi îmbrăcaţi cu sfânta tunică, împodobiţi cu coroana măririi şi acoperiţi cu haina preoţească…”, iar Sfântul Grigorie de Nazianz, la hirotonia sa întru episcop, afirmă: “Acum mă ungi Părinte Sfinte, mă îmbraci în haină lungă şi pui pe capul meu cunună”. Sfântul Ioan Gură de Aur le cerea credincioşilor săi ca la moarte să fie îmbrăcat în veşminte sacerdotale albe, iar hainele lui de toate zilele să fie împărţite săracilor.

- Care este semnificaţia culorii veşmintelor liturgice?

- În perioada de cristalizare a cultului (secolele IV-V), în Biserică veşmintele aveau de regulă culoarea albă pentru a simboliza puritatea spirituală care trebuia să-i caracterizeze pe sacerdoţi, şi totodată marea cinste de care se învredniciseră prin hirotonie. Celelalte culori îşi fac apariţia începând cu secolul al VI-lea, predominante fiind nuanţele de roşu – care simboliza sângele vărsat de Mântuitorul Hristos şi de sfinţii Săi pentru viaţa Bisericii. Cu timpul, mai apar şi veşmintele de culoare neagră pe care clericii le îmbrăcau în perioada posturilor şi la slujbele funebre, subliniind astfel pocăinţa şi întristarea. Au apărut de asemenea şi veşminte de culoare verde sau violet care subliniază speranţa pentru a dobândi mântuirea şi fericirea veşnică.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial