luni, 22 august 2011

Papa le cere seminariştilor să fie fermi convinşi de vocaţia lor

21.08.2011, Madrid (Catholica) - Celebrând Sfânta Liturghie în Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena din Madrid, cu aproape o mie de seminarişti din întreaga lume, în ziua de sâmbătă, 20 august 2011, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat importanţa discernământului în pregătirea pentru preoţie. Întâlnirea Papei cu seminariştii a avut loc în contextul Zilei Mondiale a Tineretului. “Sub călăuzirea formatorilor voştri, deschideţi-vă inimile faţă de lumina Domnului, pentru a vedea dacă această cale care cere curaj şi sinceritate este pentru voi”, le-a spus Sfântul Părinte. “Mergeţi pe calea preoţiei doar dacă sunteţi ferm convinşi că Dumnezeu vă cheamă să fiţi slujitorii Lui, şi dacă sunteţi ferm hotărâţi să o exercitaţi în ascultare faţă de preceptele Bisericii”.


El i-a încurajat să îşi petreacă anii de seminar în tăcere interioară, rugăciune neîncetată, studiu constant şi “integrare treptată în activitatea pastorală şi în structurile Bisericii. O Biserică ce este comunitate şi instituţie, familie şi misiune, creată de Cristos prin Duhul Său Sfânt, şi de asemenea rezultatul nostru, cei care o modelăm prin sfinţenia şi prin păcatele noastre. Trebuie să fim sfinţi pentru a nu crea o contradicţie între semnul care suntem şi realitatea pe care dorim să o semnificăm”, a adăugat Pontiful. Anii de formare trebuie de asemenea să fie un timp de “profundă bucurie”, trăită “cu umilinţă, cu luciditate şi cu fidelitate radicală faţă de Evanghelie, într-o relaţie de afecţiune cu timpul şi cu persoanele în mijlocul cărora trăiţi”.

Papa Benedict al XVI-lea le-a atras atenţia viitorilor preoţi că în vocaţia lor vor întâmpina dificultăţi. “Bazându-vă pe iubirea Lui, nu vă lăsaţi intimidaţi de mediile care l-ar exclude pe Dumnezeu şi în care puterea, bogăţia şi plăcerea sunt în mod frecvent principalele criterii care conduc vieţile oamenilor”, a spus el. “Aţi putea fi marginalizaţi împreună cu alţii care propun ţeluri înalte sau care demască falşii zei înaintea cărora mulţi se închină astăzi. Acela va fi momentul în care o viaţă profund înrădăcinată în Cristos va fi văzută în mod clar drept ceva nou şi îi va atrage cu putere pe cei care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, adevărul şi dreptatea”. Sfântul Părinte i-a încurajat pe seminarişti să privească la Maria, Mama preoţilor. “Ea va şti cum să modeleze inimile voastre după modelul lui Cristos, Fiul ei divin, şi vă va învăţa să preţuiţi pentru totdeauna tot ceea ce a dobândit El pe Calvar pentru mântuirea lumii”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial