Bazilica Mănăstirii "Sfântul Laurenţiu" la Escorial
Vineri, 19 august 2011
Veneraţi Fraţi întru Episcopat,
Dragi Părinţi Augustinieni,
Distinşi profesori şi profesoare,
Stimate autorităţi,
Dragi prieteni,
Aşteptam cu mare dorinţă această întâlnire cu voi, tineri profesori din universităţile spaniole, care daţi o splendidă colaborare în răspândirea adevărului, în împrejurări care nu sunt întotdeauna uşoare. Vă salut cordial şi mulţumesc pentru amabilele cuvinte de bun-venit, precum şi pentru muzica interpretată, răsunată în mod minunat în această mănăstire de mare frumuseţe artistică, mărturie elocventă de-a lungul secolelor a unei vieţi de rugăciune şi de studiu. În acest loc emblematic, raţiunea şi credinţa sunt unite armonios în piatra austeră pentru a modela unul din monumentele cele mai renumite din Spania.
De asemenea salut cu afect deosebit pe cei care în aceste zile au participat la Avila la Congresul Mondial al Universităţilor Catolice, cu tema: "Identitatea şi misiunea Universităţii Catolice".
Fiind împreună cu voi îmi revin în minte primii mei paşi ca profesor la universitatea din Bonn. Atunci când încă se vedeau rănile războiului şi erau multe lipsuri materiale, totul era depăşit de entuziasmul unei activităţi pasionante, de contactul cu colegii de la diferitele discipline şi de dorinţa de a da răspuns neliniştilor ultime şi fundamentale ale studenţilor. Această "universitas" pe care am trăit-o, cu profesori şi discipoli care împreună caută adevărul în toate ştiinţele, sau, aşa cum avea să spună Alfons al X-lea Înţeleptul, această "reunire de învăţători şi discipoli cu voinţă şi obiectiv de a învăţa ştiinţele" (Siete partidas, partida II, tit. XXXI) face clară semnificaţia şi chiar definiţia Universităţii.
În motoul acestei Zile Mondiale a Tineretului "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (Col 2,7), veţi putea găsi şi lumină pentru a înţelege mai bine fiinţa voastră şi misiunea voastră. În acest sens, şi aşa cum am scris deja în Mesajul meu adresat tinerilor ca pregătire pentru aceste zile, termenii "înrădăcinaţi, întemeiaţi şi tari" îndreaptă spre fundamente solide pentru viaţă (cf. nr. 2).
Totuşi, unde vor găsi tinerii aceste puncte de referinţă într-o societate fărâmiţată şi instabilă? Uneori se consideră că misiunea unui profesor universitar este astăzi în mod exclusiv aceea de a forma profesionişti competenţi şi eficienţi care să poată satisface cererea pieţei în orice moment precis. Se afirmă şi că singurul lucru care trebuie privilegiat în conjunctura prezentă este pura capacitate tehnică. Desigur, astăzi se extinde această viziune utilitaristă a educaţiei, chiar şi a celei universitare, răspândită în special pornind de la domenii extrauniversitare. Totuşi, voi care aţi trăit ca şi mine universitatea şi pe care o trăiţi acum ca profesori, simţiţi fără îndoială dorinţa de ceva mai elevat care să corespundă tuturor dimensiunilor care constituie omul. Ştim că atunci când utilitatea singură şi pragmatismul imediat se erijează drept criteriu principal, pierderile pot fi dramatice: de la abuzurile unei ştiinţe fără limite, cu mult dincolo de ea însăşi, până la totalitarismul politic care se reînsufleţeşte cu uşurinţă atunci când se elimină orice referinţă superioară la simplul calcul de putere. Dimpotrivă, ideea genuină de universitate este exact ceea ce fereşte de această viziune reductivă şi deformată a umanului.
În realitate, universitatea a fost şi încă este chemată să fie mereu casa în care se caută adevărul propriu al persoanei umane. Pentru acest motiv nu întâmplător Biserica a fost cea care a promovat instituţia universitară, tocmai pentru că credinţa creştină ne vorbeşte despre Cristos ca despre Logosul prin care toate au fost create (cf. In 1,3), şi despre fiinţa umană creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Această veste bună descoperă o raţionalitate în toată creaţia şi priveşte la om ca la o creatură care participă şi poate să ajungă să recunoască această raţionalitate. De aceea universitatea întrupează un ideal care nu trebuie să se denatureze, nici din cauza ideologiilor închise la dialogul raţional, nici prin servilisme faţă de o logică utilitaristă de simplă piaţă, care vede pe om ca simplu consumator.
Iată misiunea voastră importantă şi vitală. Voi sunteţi cei care aveţi cinstea şi responsabilitatea de a transmite acest ideal universitar: un ideal pe care l-aţi primit de la predecesorii voştri, dintre care mulţi au fost urmaşi ai Evangheliei şi care, ca atare, s-au transformat în giganţi ai spiritului. Trebuie să ne simţim continuatorii lor într-o istorie cu mult distinctă de a lor, dar în care problemele esenţiale ale fiinţei umane continuă să reclame atenţia noastră şi ne stimulează să mergem înainte. Cu ei ne simţim uniţi la acel lanţ de bărbaţi şi femei care s-au angajat să propună şi să facă stimată credinţa în faţa inteligenţei oamenilor. Şi modul de a face asta nu constă numai în a preda, ci şi mai mult încă în a trăi, a întrupa, aşa cum şi însuşi Logosul s-a întrupat pentru a-şi stabili locuinţa printre noi. În acest sens tinerii au nevoie de învăţători autentici; persoane deschise la adevărul total în diferitele ramuri ale ştiinţei, ştiind să asculte şi trăind în cadrul lor acest dialog interdisciplinar; persoane convinse mai ales de capacitatea umană de a înainta în drumul spre adevăr. Tinereţea este timp privilegiat pentru căutarea şi întâlnirea cu adevărul. Aşa cum a spus deja Platon: "Caută adevărul în timp ce eşti tânăr pentru că dacă nu vei face asta după aceea îţi va scăpa din mâini" (Parmenide, 135d). Această aspiraţie înaltă este cea mai preţioasă pe care o puteţi transmite în mod personal şi vital studenţilor voştri şi nu pur şi simplu câteva tehnici instrumentale şi anonime, sau câteva date reci, folosite numai în mod funcţional.
De aceea vă încurajez cu căldură să nu pierdeţi niciodată această sensibilitate şi această dorinţă puternică pentru adevăr; să nu uitaţi că învăţământul nu este o comunicare aridă de conţinuturi, ci o formare a tinerilor pe care va trebui să-i înţelegeţi şi să-i căutaţi; în ei în care trebuie să treziţi această sete de adevăr pe care o au în adâncul lor şi această dorinţă de a se depăşi. Fiţi pentru ei stimulent şi forţă.
Pentru acest motiv este necesar de ţinut minte, în primul rând, că drumul spre adevărul deplin angajează şi întreaga fiinţă umană: este un drum al inteligenţei şi al iubirii, al raţiunii şi al credinţei. Nu putem înainta în cunoaşterea a ceva dacă nu ne mişcă iubirea şi nici nu putem iubi ceva în care nu vedem raţionalitate, dat fiind faptul că "Nu există inteligenţa şi apoi iubirea: există iubirea bogată în inteligenţă şi inteligenţa plină de iubire" (Caritas in veritate, 30). Dacă adevărul şi binele sunt unite, aşa sunt şi cunoaşterea şi iubirea. Din această unitate derivă coerenţa de viaţă şi de gândire, caracterul exemplar care se cere de la orice bun educator.
În al doilea rând trebuie considerat că adevărul însuşi este mereu mai înalt decât ţintele noastre. Putem să-l căutăm şi să ne apropiem de el, însă nu putem să-l avem total, sau mai bine este el cel care ne posedă şi care ne motivează. De aceea, în opera intelectuală şi de predare umilinţa este o virtute indispensabilă, care ne ocroteşte de vanitatea care închide accesul la adevăr. Nu trebuie să-i atragem pe studenţi la noi înşine, ci să-i îndreptăm spre acel adevăr pe care îl căutăm cu toţii. În această misiune vă va ajuta Domnul, care vă cere să fiţi simpli şi eficienţi ca sarea, ca făclia care face lumină fără a face zgomot (cf. Mt 5,13-15).
Toate acestea ne invită să ne îndreptăm mereu privirea spre Cristos, pe chipul căruia străluceşte Adevărul care ne luminează, dar care este şi calea care ne conduce la plinătatea durabilă, pentru că este Călătorul care este alături de noi şi ne susţine cu iubirea sa. Înrădăcinaţi în El, veţi fi călăuze bune pentru tinerii noştri. Cu această speranţă vă încredinţez ocrotirii Fecioarei Maria, Tronul Înţelepciunii, pentru ca Ea să vă facă colaboratori ai Fiului său printr-o viaţă plină de sens pentru voi înşivă şi fecundă de roade, de cunoaştere şi de credinţă, pentru studenţii voştri. Mulţumesc.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial