miercuri, 1 iunie 2011

Apokatastaza la Origen

Cu acest termen este indicată restaurarea, restabilirea tuturor lucrurilor (cosmosului întreg) la sfârşitul timpurilor. Fundamentul biblic se găseşte în 1 Cor 15, 23-28: „Dar fiecare în rândul cetei sale: Cristos începătură, apoi cei ai lui Cristos, la venirea Lui, după aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi”, iar cel filosofic se sprijină pe axioma că sfârşitul este asemenea începutului: totul se va reîntoarce deci la unitatea şi armonia iniţială.


Dar, în plus, a existat un progres între situaţia iniţială şi cea finală şi s-a ajuns la următoarele obiective:
- s-au dezvoltat pe deplin potenţialităţile prezente în creaturi, care au trecut de la imagine la asemănarea cu Dumnezeu (cfr., PA 3, 6, 1);
- s-a realizat planul divin, din care cauză sufletul nu va vedea şi nu se va gândi decât la Dumnezeu, Binele Suprem;
- efectele negative care derivă de la rău vor fi distruse: nu va mai exista nici moarte nici suferinţă. Destinul creaturilor raţionale va fi definitiv fixat în direcţia pe care libertatea lor a ales-o spre rău sau spre bine.

Ca totdeauna, poziţiile lui Origen au nevoie de unele precizări şi clarificări:

- înainte de toate afirmaţia că Dumnezeu va fi totul în toţi nu trebuie înţeleasă în sens panteistic: fiecare creatură îşi va păstra propria individualitate şi nu va fi absorbită sau dizolvată, aşa cum gândeau stoicii, în foc;
- Origen vorbeşte des despre tema corporalităţii şi a incorporalităţii finale; chiar dacă lasă problema deschisă, se pare că înclină spre prima soluţie: numai Dumnezeu este incorporal, iar trupurile înviate eteree sunt imune în faţa morţii;

Punctul cel mai controversat priveşte universalitatea acestei apokatastaze: mântuirea finală se extinde şi la demoni şi la cei condamnaţi la iad? Origen, ca „cercetare” îşi pune problema şi oferă unele elemente de reflecţie, unde unele texte rezolvă pozitiv chestiunea iar altele negativ.

În Scrisoarea către prietenii alexandrini el protesta vehement împotriva opiniei atribuite lui pentru că ar fi susţinut până şi convertirea finală a diavolului. Într-adevăr, în diferite pasaje ale scrierilor sale s-ar putea astfel exprima gândirea lui Origen: diavolul nu a fost creat rău din natura sa de către Dumnezeu, dar a devenit astfel din libera lui alegere şi răutatea sa, blocând liberul arbitru, astfel că răutatea lui s-a transformat ca într-o „natură”, şi de aceea îi este imposibil să se întoarcă la Dumnezeu, la bine.

Şi în privinţa celor condamnaţi, se pare că el este orientat spre definitiva lor situaţie: lor le este luat spiritul şi este separat de trup şi suflet; ca nişte vase arse care nu mai pot fi refăcute, aşa sunt sufletele, odată terminată perioada de încercare; păcatele împotriva Duhului Sfânt nu pot fi iertate nici aici pe pământ nici dincolo. Această condamnare nu poate fi atribuită lui Dumnezeu, ci împietririi inimii creaturii care nu vrea, şi la sfârşit nu mai poate să se întoarcă spre bine. În partea opusă, cei fericiţi sunt confirmaţi în binele făcut: nimic nu-i mai poate separa de la dragoste, nici măcar liberul arbitru şi, îndreptându-se spre Dumnezeu, participă la nemurirea şi imuabilitatea acestuia. În adâncul inimii sale Origen avea o mare speranţă: ca toate creaturile să se poată supune lui Dumnezeu în mod liber şi Cuvântului său, dar nu putea să transforme această dorinţă a sa în certitudine, lucru care ar fi fost incompatibil cu accentuarea puternică dată de el liberului arbitru381.

Extras din Pătrașcu Damian Gheorghe, Patrologie și patristică, vol. I, Serafica, Roman 2006, pp. 298-301.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial