Când dar sã filosofãm despre Dumnezeu?
Sã filosofãm atunci când ne dã rãgaz lutul si tulburarea din afarã si când noastrã cãlãuzitoare nu ne este rãvãsitã de închipuiri obositoare si rãtãcitoare, ca de exemplu atunci când amestecîm litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul plãcut al mirurilor cu nãmolul stãtut. Cãci, într-adevãr, se cade mai întâi sã avem rãgaz si apoi sã cunoastem pe Dumnezeu si nu numai când avem vreme prielnicã sã judecãm (Ps. 74, 2) dreptatea Teologiei.
Cui cui se cade sã filosofeze despre Dumnezeu?
Se cade sã filosofeze despre Dumnezeu celor care considerã lucrul acesta cu seriozitate si care nu pãlãvrãgesc cu plãcere si despre el, ca despre oricare altul: despre alergãri de cai si dupã spectacole si dupã cântece si dupã îmbuibarea pântecului si a celor de sub pântece si pentru care este o parte de plãcere si flecãreala în astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.
Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor las Dumnezeu si în ce mãsurã?
Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea si în mãsura în care poate sã ajungã la ele firea sau puterea ascultãtorului, ca nu cumva, dupã cum vocile si mâncãrile peste mãsurã vatãmã auzul sau corpurile, sau, de vrei dupã cum poverile peste putere vatãmã pe cei ce merg sub ele, sau dupã cum ploile nãpraznice vatãmã pãmântul, tot asa si acestia, apãsati si îngeuiati de povara argumentelor (Evr. 5, 12), ca sã zic asa, sã nu fie vãtãmati si în puterea lor de întelegere de mai înainte.
(Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea întâi despre Dumnezeu, III, în: Cuvântãri teologice, trad. din lb. gr. de Pr. Gh. Tilea si Nicolae Barbu, Ed. Herald, Bucuresti, f.a., pp.70-72)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial