duminică, 4 iulie 2010

GÂNDURI DE LA MAHATMA GANDHI




  • Totul îi aparține lui Dumnezeu. Nimic, absolut nimic în această lume nu este al nostru. Și atunci de ce trebuie să ne fie frică?

  • Fără îndoială eu aș deveni creștin, dacă creștinii ar fi (creștini) 24 de ore din zi.

  • Eu cred că sunt incapabil să urăsc. Cu ajutorul unei lungi discipline bazată pe rugăciune, de cel puțin 40 de ani am încercat să-i iubesc pe toți.

  • Așa cum hrana este indispensabilă trupului, tot la fel rugăciunea este indispensabilă sufletului. În realitate hrana nu este atât de indispensabilă trupului ca rugăciunea sufletului.

  • Nu trebuie confundată umilința cu inactivitatea. Adevărata umilință constă într-o slujire curajoasă, activă și constantă a omului.

  • Iubirea este puterea cea mai umilă, și chiar cea mai puternică pe care lumea o posedă. Lumea este obosită de atâta ură. Bomba atomică? Aș înfrunta-o cu un act de rugăciune.

  • O viață fără religie este ca o barcă fără timon.

  • Datoria sacrificiului nu ne obligă să abandonăm lumea și să ne retragem într-o pădure, ci să fim gata totdeauna să ne jertfim pentru alții.

  • Natura noastră este înclinată să vadă numai răul în adversari, să-i atribuim totdeauna răul, chiar și răul care nici nu există. Răul pe care-l vedem în el depinde aproape întotdeauna de felul nostru grăbit și meschin de a vedea omul.

  • Cristos este cel mai mare izvor de putere spirituală pe care omul l-a cunoscut vreodată. El este exemplul cel mai nobil al unei persoane care dorește să de-a totul fără să ceară nimic. Cristos nu aparține numai creștinismului, ci lumii întregi.

  • Sunt convins că dacă Cristos s-ar reîntoarce, ar binecuvânta viața multora dintre aceia care nu au auzit niciodată de numele său, dar care cu viața lor au fost un exemplu viu a virtuților de el însuși practicate: virtutea de a iubi aproapele mai mult decât pe sine, de a face binele tuturor și răul nimănui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial