duminică, 4 iulie 2010

APOPHTEGMATA PATRUM




  • Un călugăr s-a dus la un înțelept (călugăr) care locuia pe muntele Sinai și l-a întrebat: Părinte, spune-mi cum trebuie să mă rog, pentru că l-am supărat mult pe Dumnezeu. Înțeleptul i-a răspuns: Fiule, eu când mă rog, spun așa: Doamne, ajută-mă să te slujesc așa cum l-am slujit pe Satana și să te iubesc așa cum am iubit păcatul.


  • Călugării întreabă: Care este rugăciunea curată? Înțeleptul răspunde: Cea care este scurtă în cuvint și lungă în fapte. Pentru că dacă faptele nu întrec cererea nu sunt decât cuvinte goale, semințe care nu aduc roade. Dacă nu ar fi astfel, pentru ce n-i s-ar întâmpla să cerem fără să primim, în vreme ce harul suprabundă în îndurare? Diferit este, de altfel, modalitatea celor care fac pocăință, diferit cel al celor umili; cei care fac pocăință sunt mercenari, cei umili, fii.


  • Un tânăr a vrut într-una din zile să renunțe la lume. A mers la un călugăr și i-a spus: Vreau să devin călugăr. Călugărul i-a răspuns: Nu vei reuși. Tânărul i-a spus: Voi reuși. Călugărul i-a spus: Dacă vrei cu adevărat, mergi, renunță la lume, apoi vino și locuiește în chilia ta. Tânărul a plecat, a împărțit tot ceea ce avea, ținând însă pentru sine 100 de monezi, și s-a reîntors la călugăr. Acesta i-a spus: Mergi și locuiește în chilia ta. Tânărul a mers. În timp ce ce afla acolo, gândurile i-au spus: Ușa este veche și trebuie înlocuită. A mers, deci, la călugăr și i-a spus: Gândurile îmi spun că ușa este veche și trebuie înlocuită. Călugărul i-a răspuns: Tu nu ai renunțat încă la lume; mergi, renunță la lume și apoi vino și locuiește aici. Tânărul a plecat, a dat 90 de monezi, a ținut 10 pentru el, s-a reîntors și s-a dus la călugăr: Iată, am renunțat la lume. Călugărul i-a spus: Mergi și locuiește în chilia ta. El a mers și a locuit acolo. În timp ce se afla acolo, gândurile i-au spus: Acoperișul este stricat și trebuie înlocuit. A mers la călugăr și i-a spus: gândurile îmi spun că acoperișul este stricat și trebuie înlocuit. Călugărul i-a spus: Mergi și renunță la lume. Tânărul a plecat, a dat și cele zece monezi și s-a reîntors la călugăr: Iată, am renunțat la lume. În timp ce se afla în chilia lui, gândurile i-au spus: Iată, totul este stricat, vor veni leii și mă vor mânca. A expus gândurile sale călugărului, care i-a spus: Aș vrea ca să cadă totul peste mine și să vină leii să mă mănânce, pentru a fi eliberat de viață. Mergi, locuiește în chilia ta și roagă-te lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial