sâmbătă, 19 iunie 2010

CLASAMENT SFINTI PATRONI IN DIECEZA DE IASI


Locul I-Sf. Anton de Padova (10 hramuri): Fărăoani, Fălticeni, Huși, Iași, Târgu Frumos, Comănești, Roznov, Poiana, Pașcani, Răchiteni.

Locul I- Ss. Petru și Paul (10 hramuri): Bacău centru, Răducăneni, Vaslui, Brusturoasa, Talpa, Târgu Neamț, Slobozia, Traian, Onești, Focșani.

Locul II - Adormirea Maicii Domnului (9 hramuri): Cacica, Nisiporești, Focuri, Iași, Slănic Moldova, Pildești, Fărcășeni, Mircești, Vizantea Mănăstirească.


Locul II- Nașterea Mariei (9 hramuri): Valea Seacă, Rădăuți, Siret, Huși, Tărâța, Bălușești, Hălăucești, Arini, Tecuci.

Locul II-Sf. Fecioară Maria Regină (9 hramuri): Coman, Mărgineni, Florești, Bîrlad, Dancu, Tămășeni, Pârgărești, Tuta, Iugani.

Locul III-Sf. Mihail (8 hramuri): Sărata, Valea Mare, Săveni, Dofteana, Săbăoani, Chetriș, Satu Nou, Stufu.

Locul III-Sf. Cruce (8 hramuri): Bacău, Luizi Călugăra, Cotnari, Bogata, Buhonca, Săbăoani, Șcheia, Ploscuțeni.

Locul IV-Sf. Tereza a Pruncului Isus (7 hramuri): Schineni, Iași, Piatra Neamț, Tețcani, Roman, Gheorghe Doja, Onești.

Locul IV-Schimbarea la față a lui Isus (7 hramuri): Vatra Dornei, Călugăreni, Văleni, Târgu Ocna, Izvoarele, Adjud, Sascut sat.

Locul V-Sf. Iosif Muncitorul (6 hramuri): Barticești, Piatra Neamț, Buruienești, Săbăoani, Galbeni, Traian.

Locul VI-Coborârea Duhului Sfânt (5 hramuri): Barați, Solonețu Nou, Bălțați, Adjudeni, Ștefan cel Mare.

Locul VI-Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (5 hramuri): Botoșani, Podu Iloaiei, Tupilați, Gioseni, Galați.

Locul VII-Fericitul Ieremia (4 hramuri): Bacău, Tomești, Roman, Valea Mică.

Locul VII-Preasfânta Inimă a lui Isus (4 hramuri): Nicolae Bălcescu, Poiana Micului, Dărmănești, Mogoșești.

Locul VII-Sf. Treime (4 hramuri): Prăjești, Gura Humorului, Oituz, Butea.

Locul VII-Sf. Fecioară Maria Îndurerată (4 hramuri): Corhana, Satu Nou, Bijghir, Nicorești.

Locul VIII-Sf. Francisc de Assisi (3 hramuri): Bacău, Rotunda, Cleja.

Locul VIII-Sf. Ana (3 hramuri): Lespezi, Cireșoaia, Vladnic.

Locul VIII-Înălțarea Domnului (3 hramuri): Câmpulung Moldovenesc, Moinești, Sagna.

Locul VIII-Trupul și Sângele Domnului (3 hramuri): Horlești, Gherăiești, Târgu Trotuș.

Locul VIII-Sf. Maria Magdalena (3 hramuri): Ciucani, Frumoasa, Bârgăoani.

Locul IX-Sf. Maximilian Maria Kolbe (2 hramuri): Moara, Luncași.

Locul IX-Sf. Inimă a Mariei (2 hramuri): Roman, Berzunți.

Locul IX-Ss. Ioachim și Ana (2 hramuri): Oțeleni, Vladnic.

Locul X-Numele Sf. Fecioare Maria (1 hram): Satu Nou.

Locul X-Sf. Luca (1 hram): Somușca.

Locul X-Sf. Fecioară Maria, ajutorul creștinilor (1 hram): Fundu Răcăciuni.

Locul X-Sf. Marcu (1 hram): Cleja II.

Locul X-Sf. Ștefan (1 hram): Pustiana.

Locul X-Isus Bunul Păstor (1 hram): Roman.

Locul X-Sfânta Fecioară Maria a Zăpezii (1 hram): Ciugheș.

Locul X-Sf. Padre Pio (1hram): Valea Lupului.

Locul X-Sf. Isidor Plugarul (1 hram): Trebeș.

Locul X-Sf. Gheorghe (1 hram): Lilieci.

Locul X-Sf. Nicolae (1 hram): Bacău

ȘTIAȚI CUM SE CHEAMĂ SFÂNTUL TÂLHARUL CEL BUN?



SF. DISMAS, TÂLHARUL CEL BUN, sărbătorit în data 25 martie.

Tradiția evanghelică povestește că Isus a fost crucificat între doi tâlhari, condamnați la aceeași pedeapsă, fiind vinovați de păcatul asasinatului cu scopul răpirii. Sf. Luca (23, 39-43), povestește că unul din cei doi tâlhari s-a unit corului celor care îl blestemau pe Isus, în vreme ce celălalt, după ce și-a recunoscut propria vină și pocăindu-se de păcatele săvârșite, l-a implorat pe Fiul lui Dumnezeu pentru ca să-și amintească de dânsul atunci când va fi ajuns în cer.

Textele apocrife adaugă scurtei povestiri evanghelice multe alte amănunte ajungând să de-a până și un nume celor doi tâlhari: Gestas, primul, și Dismas al doilea, devenit foarte repede popular. În Evul Mediu a fost venerat în multe locuri, cu numele de Tâlharul cel Bun, alteori cu numele de Dismas.

Este patronul condamnaților la moarte.

Dacă sfinții ar putea să fie invidioși, sentiment foarte răspândit printre oameni, cu siguranță de acest sfânt ar avea tot dreptul să aibă această atitudine, pentru că, în vreme ce chiriașii aureolați ai Paradisului din vechime au fost canonizați de episcopi, iar pentru canonizarea celor mai moderni s-a gândit papa, numai el ar putea să se laude că a fost canonizat de Cristos însuși. Și nu în splendoarea gloriei pieței Bernini din Sf. Petru, ci în momentul cel mai dezolant al suferinței umane, pe Calvar.

Despre viața sa evangheliile nu ne spun nimic, iar despre acțiunile sale putem numai să ne imaginăm că erau grave din moment ce a fost condamnat la moarte. Cu siguranță a fost un om care a greșit mult, și pentru aceasta a plătit, la fel ca și colegul său de condamnare, dar, diferit de acesta, fără să dispere, a reușit să-și ceară iertare de la Isus, chiar dacă în ultimul moment, pentru păcatele sale. Și datorită faimei sale de sfințenie, creștinii i-au construit și un santuar, în Brazilia, unde multă lume merge să se roage și să-i ceară mijlocirea. Celor care merg la Padova, la sanctuarul Sf. Anton de Padova, în cor, pe stânga, la intrare, vor putea vedea o frumoasă pictură reprezentându-l pe acest sfânt.

Sf. Dismas, roagă-te pentru noi!

vineri, 18 iunie 2010

RECOMANDARE LECTURĂ CARTE



Cu umilință vă recomand lectura cărții: Izvoarele biblice ale doctrinei monastice în Convorbirile duhovnicești ale lui Ioan Cassian, apărută la editura Galaxia Gutenberg. În primele două capitole sunt analizate toate citatele biblice din această operă, iar în următoarele două autorul tratează despre tematicile teologice și doctrina monastică a acestui mare sfânt român al Biserici nedespărțite. Lectură ușoară și plăcută.
Pentru mai multe informații accesați http://www.galaxiagutenberg.ro/

sâmbătă, 12 iunie 2010

CANONIZAREA CEA MAI RAPIDĂ DIN ISTORIE: SF. ANTON DE PADOVA


Știați că Sf. Anton de Padova a avut procesul de canonizare cel mai rapid: numai 11 luni (iulie 1231-mai1232)? Dar să vedem istoria acestei canonizări.

În zilele care au urmat morții fratelui Anton, numeroase și mari au fost minunile atribuite mijlocirii acestui foarte cunoscut frate franciscan. Evenimentele miraculoase au incrementat devoțiunea în toate păturile sociale ale orașului, în satele limitrofe și în cele mai îndepărtate, și au favorizat sosirea fără încetare a multor pelerini, multiplicarea faptelor miraculoase, creșterea entuziasmului, răspândirea unui adevărat cult, care corespundea unei canonizări de fapt din partea poporului, și mobilizarea generală cu scopul de a vedea recunoscută din partea papei sfințenia lui Anton.

Venind în întâmpinarea acestei dorințe unanime, mai înainte încă să fi trecut o lună de la moartea Sfântului, autoritățile religioase și civile au trimis la Roma o delegație formată din eminente personalități religioase și civile, pentru a prezenta Pontifului Roman petiția întregii cetăți, ca să obțină începerea regulară a procesului de canonizare a lui Anton.

Delegația a fost primită de către Papa Grigore al IX-lea, papă care îl cunoscuse foarte bine pe Anton, care mersese la Roma pentru a cere părerea papei asupra unor chestiuni dezbăute între frați, și acesta rămăsese atât de fascinat de elocvența și profunzimea doctrinei sale încât îl numise Arca Testamentului și Chivotul Sfintelor Scripturi. Bătrânul Pontif nu putea decât să se bucure în a auzi de faima de sfințenie a lui Anton și a vedea apărând roade atât de admirabile. A reunit, deci, colegiul cardinalilor pentru a discuta instanța mesagerilor padovani și pentru a da început procesului de canonizare.

Prima fază a acestui iter canonic, care a fost unul din cele mai scurte din istorie, durând numai 11 luni, a fost constituirea tribunalului diecezan la Padova, din care făceau parte episcopul orașului, Jacopo, priorul benedictin Giordano Forzate și priorul dominicanilor, Ioan din Vicenza.

Terminând în luna februarie a anului 1232 munca tribunalului, condusă cu diligență și grabă de membrii tribunalului, episcopul a trimis la papa o nouă delegație, alcătuită din canonici, frați, magistrați și nobili, care a înmănat dosarul și a perorat în mod eficace cauza. Grigore al IX-lea, a început imediat a doua fază a cauzei, institiuind procesul apostolic și încredințând conducerea acestuia cardinalului de S. Sabina, Ioan din Abbeville, călugăr benedictin la mănăstirea din Cluny și abate al mănăstirii Sf. Petru din aceeași localitate. Acesta a dus la bun sfârșit procesul în scurt timp și cu rezultat favorabil. Papa, care încă din primele zile ale lunii mai a anului 1232 se găsea la Spoleto, a stabilit ca ceremonia de canonizare a fratelui Anton să aibă loc în sărbătoarea Rusaliilor, în splendida catedrală din Spoleto.

Bula de canonizare: Deoarece Domnul spune prin gura profetului: Eu voi face ca toate popoarele să celebreze laudele voastre și să vă încoroneze de mărire și onoare, și pentru că El promite că drepții vor străluci ca soarele în fața lui Dumnezeu; este lucru bun și drept ca pe pământ să înconjurăm cu venerația noastră și să lăudăm și să onorăm pe cei pe care Dumnezeu îi încoronează cu sfințenie și îi onorează în ceruri. Din acest număr face parte Fericitul Anton de sfântă memorie, din Ordinul Fraților Minori care, atât timp cât a trăit pe pământ, a apărut ornat de cele mai frumoase virtuți, iar acum că se află în ceruri strălucește datorită splendorii nenumăratelor miracole, pentru ca să fie demonstrat în mod evident sfințenia lui....

Memoria liturgică a Sf. Anton de Padova este în ziua de 13 iunie.

Sf. Antoane, roagă-te pentru noi!

joi, 10 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR IOAN BĂLAN



Mons. Ioan Bălan s-a născut la Teiuș, în ziua de 11 februarie 1880. A studiat teologia la Seminarul Central din Budapesta. În anul 1903 a fost hirotonit preot. Și-a continuat apoi studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în anul 1909 s-a mutat la București unde era nevoie de un confesor greco-catolic. În anul 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit canonic mitropolitan, iar în anul 1921 rector al Academiei de Teologie din același oraș. În anul 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului de Drept Canonic al Bisericilor Orientale.

În anul 1936 a fost consacrat episcop la Blaj ca și episcop al Lugojului, în urma numirii episcopului Alexandru Nicolaescu ca mitropolit.

Refuzând trecerea la ortodoxie, a împărtășit soarta celorlalți episcopi greco-catolici, fiind arestat în ziua de 28 octombrie 1948. A fost închis la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani (februarie 1949) și de acolo la Pușcăria de la Sighetu Marmației (mai 1950).

A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș (1955). În anul 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de maici de la Ciorogârla (lângă București), unde a rămas în izolare până la sfârșitul vieții. Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viață într-un spital din București, în ziua de 04 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP VALERIU TRAIAN FRENTIU



Mons. Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în orașul Reșița, din părinții Ioachim, preot, și Rozalia.

A studiat teologia la Budapesta (1894-1898), după care a fost hirotonit preot la 28 septembrie 1898. În anul 1902 a fost promovat doctor în teologie. A activat în Eparhia de Lugoj ca și cancelar, paroh, apoi vicar foraneu pentru ca pe 04 noiembrie 1912, la vârsta de 37 ani, să fie numit episcop al Lugojului. La 25 februarie 1922 episcopul Frențiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat la 03 mai același an.

După moartea, în anul 1941, a mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Frențiu a fost din nou mutat, acum ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului. În anul 1947 a revenit la Oradea.

De aici a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948, și dus în lagărul de la Dragoslavele. Apoi, în februarie 1949 la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul de la Sighetu Marmației, unde, după 2 ani, nemaiputând suporta duritatea regimului de exterminare a murit la 11 iulie 1952. Asemenea și celorlalți episcopi morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării și pentru a evita pelerinajele la mormintele martirilor uciși la Sighet.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

miercuri, 9 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP MARTIR TIT LIVIU CHINEZ



Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic. În anul 1925 a fost trimis la studii la Roma, la Colegiul Sf. Atanazie, studiind la Universitățile Pontificale Angelicum și De Propaganda Fide, unde va obține doctoratul în filosofie și teologie. La 31 ianuarie 1930 a fost hirotonit preot. În anul 1931 s-a reîntors la Blaj unde a fist numit profesor la Școala Normală de Învățători. În anul 1937 a fost transferat la Academia Teologică din Blaj, după care, în anul 1947 va fi trimis la București, ca protopop.

La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la Mănăstirea Neamț împreună cu alți 25 de preoți greco-catolici. A fost transferat apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani unde ulterior vor fi aduși și ceilalți episcopi greco-catolici. Aici, la Căldărușani, în ziua de 3 decembrie 1949 va fi consacrat episcop de către ceilalți episcopi închiși. Cu toate precauțiunile luate pentru a nu divulga acest secret, Securitatea a aflat.

Mons. Tit Liviu Chinez a fost transferat mai târziu la închisoarea Sighetu Marmației. Datorită regimului de exterminare prin muncă, frig și foame, Mons. Tit Liviu s-a îmbolnăvit grav. Sub pretextul că este dus la infirmerie, a fost închis într-o celulă, în frig, unde în ziua de 15 ianuarie 1955, a murit. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a se știi locul exact. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU EPISCOP ALEXANDRU RUSU






Mons. Alexandru Rusu s-a născut în ziua de 22 noiembrie 1884 în localitatea Săulia de Câmpie, din părinții Vasile, preot, și Rozalia. În anul 1903 s-a tranferat la Budapesta pentru a începe studiile teologice. După șapte ani de studiu a obținut doctorarul în teologie, iar în data de 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, fiind numit imediat profesor titular al Catedrei de teologie dogmatică la Academia Teologică din Blaj. În anul 1920 a fost numit secretar mitropolitan, iar în anul 1923 canonic al Capitolului Mitropolitan. În data de 30 ianuarie 1931, la Blaj a fost consacrat episcop de Maramureș de către Mitropolitul Vasile Suciu. În luna martie a anului 1946 Sinodul Mitropolitan l-a ales pe Mons. Alexandru Rusu mitropolit, alegere recunoscută de Sf. Scaun, dar nu și de guvernul dictatorial al României.

Arestat în ziua de 28 octombrie 1948, a fost închis la Dragoslavele, la Mănăstirea Ortodoxă Căldărușani și apoi la Sighetu Marmației. A supraviețuit și acestei pușcării după care a fost transferat la Curtea de Argeș și apoi izolat în Mănăstirea Cocoș. În anul 1957 a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru instigare și înaltă trădare. În anul 1963 s-a îmbolnăvit și a murit în ziua de 9 mai a aceluiași an lângă Gherla. A fost îngropat în cimitirul pușcăriașilor fără nici un rit religios.

sâmbătă, 5 iunie 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU IULIU HOSSU, CARDINAL MARTIR



Eminența Sa Iuliu Hossu s-a născut în ziua de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milas din părinții Ioan, preot, și Victoria. În anul 1904 a început studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În anul 1906 și 1908 a obținut diploma de doctor în teologie și filosofie, după care, în anul 1910 a fost hirotonit preot de către Mons. Vasile Hossu. La Lugoj a îndeplinit slujirile de protocolist, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar episcopal. În ziua de 3 martie 1917 a fost numit episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Gherla. În ziua de 1 decembrie 1918 a avut onoarea de a proclama Declarația Unirii României pe câmpia Blajului, declarație cu care se stabilea separarea Transilvaniei de imperiul Austro-ungar și unirea ei cu Moldova și Țara Românească. În ziua de 28 octombrie 1948 episcopul Hossu a fost arestat de comuniști și dus la Dragoslavele iar mai târziu a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. De aici a fost închis la pușcăria din Sighetu Marmației. Astfel scria, în timp ce se afla la Căldărușani: Iubirea ta, Doamne, nu au reușit să mi-o ia; ea îmi ajunge; îți cer iertare pentru toate păcatele mele și umil îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat, mie, nedemnului tău rob. Iuliu Hossu a fost privat de libertate până la moartea care a avut loc în ziua de 28 mai 1970 în spitalul Colentina din București. Ultimele sale cuvinte au fost: Bătălia mea s-a terminat, a voastră continuă. Papa Paul al VI-lea îl crease cardinal in pectore încă în anul 1969, primul de naționalitate română, pentru a o face apoi publică în anul 1973, trei ani după moartea acestui mare păstor.

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU VASILE AFTENIE, EPISCOP MARTIR


Mons. Vasile Aftenie s-a născut în ziua de 14 iunie 1899 în localitatea Londroman, din părinții Petru și Agapia. În anul 1919 s-a înscris la Facultatea Teologică Greco-Catolică și a fost trimis să studieze teologia la Colegiul grec Sf. Atanazie din Roma. În anul 1925 a obținut doctoratul în teologie și filosofie și s-a reîntors în patrie. În ziua de 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia Teologică din Blaj. A fost apoi numit protopop de București și canonic al Capitlului arhiepiscopal din Blaj. În ziua de 1 octombrie 1939 a devenit rector al susamintitei Academii Teologice. În luna aprilie a anului 1940 a fost numit episcop titular de Ulpiana, primind sarcina de auxiliar al mitropolitului Alexandru Niculescu, episcop de Făgăraș și Alba Iulia. Consacrarea episcopală a avut loc în data de 5 iunie 1940 în catedrala din Blaj. S-a reîntors la București în calitate de episcop vicar. După ce au eșuat mai multe încercări de a-l compromite, a fost arestat în ziua de 28 octombrie 1948. Împreună cu alți cinci episcopi greco-catolici a fost dus la Dragoslavele și apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, transformat în pușcărie. În luna mai a anului 1949 a fost transportat în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost torturat în mod barbar. Mutilat și cu barba smulsă, a fost închis în pușcăria Văcărești, unde a murit în ziua de 10 mai 1950. A fost îngropat în cimitirul Bellu Catolic cu rit religios oficiat de un preot romano-catolic.


RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA Mons. Vasile Aftenie


Doamne Isuse Hristoase, Tu ne-ai cerut să ne mărturisim credința în fața lumii întregi, pentru ca și Tu să dau mărturie pentru noi în fața Tatălui ceresc.

Privește, Doamne, mărturia ce ți-au dat-o episcopii greco-catolici, prin fidelitatea lor, eroică până la moarte, față de Biserica ta și de Sfântul Părinte Papa, vicarul Tău pe pământ.

te rugăm deci, pentur mărirea Ta și Binele Bisericii, să arăți și pe pământ vrednicia acestor servi ai Tăi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouă să ne dai, prin mijlocirea lor, harurile de care avem nevoie, pentru ca toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și încinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin